Nata Albot

Uneori viața e prea limpede și previzibilă, alteori – inexplicabilă, confuză. Cred că mă ispitește confuzia. Dar și aceasta poate deveni previzibilă.

Uff, necesitatea unei vacanțe devine iminentă. Vineri aș vrea să vă uitați la Deșteptarea. Fiind ultima mea zi înainte de vacantă aș vrea să vă arăt cum se face emisiunea. O vedere din interior. Nu cred că voi păstra sunetul (de ce să-mi deziluzionez armata de admiratori:)) care nu m-ar accepta vorbind necenzurat), dar vă voi oferi imagini din regie. Nu promit să fie foarte interesant, decît pentru cei foarte interesați.

O să-mi lipsească nebunia asta, dar am cîteva cărți cărora le lipsesc eu….De somn o să mă satur după 3 zile….și trebuie neapărat să văd cîteva concerte de zile mari. Dar despre asta vă spun cînd fac rost de bilete.Adică în curînd.

Un an. Ai fost condamnată la viață. Așa mi-a spus un bun prieten. De câte ori pe zi plîngeam și-mi scrîșneau dinții de neputință și disperare. De cîte ori îmi ștergeam lacrimile înainte să intru la serviciu sau să ma văd cu ai mei: să nu-i traumez, să nu-i sperii. Fiecare amintire e mai vie decît mine. Și pentru că am fost condamnată la viață, tot ce-mi doream era să întîlnesc oameni care să nu-mi facă și mai rău prin cuvinte, prin gesturi necumpătate. Am avut însă parte de tot felul de situații….cîteva dintre ele vi le povestesc…de ce? Pierderea unui om drag de cele mai deseori îi ia pe oameni prin suprindere. Pentru astfel de situații nu există nici un ghid special de comportament, atitudine pentru oamenii îndurerați. Din păcate, se întîmplă să  greșim din dorința noastră de a fi plini de compasiune.

Primul mesaj a venit pe blog de la o “bună creștină”. Aceasta mă acuza de faptul că mi-am revenit prea repede și că se pare că nu am învățat deloc minte din această tragedie. Continue Reading

Își ridică balonul spre lampă și: Uite mama,e tare frumos, dacă te uiți prin balonul ăsta galben, totul este roz! Exclamă Sonia descoperirea făcută la 2 ani și jumătate. Înlocuiți toate literele “r”  cu  “l” și mai scoateți vreo două vocale din prima frază și veți vedea că exclamația chiar sună FOARTE TARE!

Descoperirea mea la 30 e aproape similară. Lucrurile nu sunt nici pe departe în culorile pe care le vedem. Oamenii  nu spun nici 30 % din ceea ce cred și simt pentru tine. Unghiul de vedere pe care ți l-ai fixat vis-a -vis de un om se poate schimba radical doar grație unei îmbrățișări. Aia care doare se numește celulită.Am încercat să-i explic asta mamei mele, dar am supărat-o. Și regret, sunt o nesimțită.  Niciodată nu e prea tîrziu să-ți pice fisa pentru cineva care nu este gata s-o primească. Vacanța nu este pentru odihnă, ci pentru antrenarea mușchilor cu care vrei să faci următorul salt. Primul pas oricum trebuie să-l facă el, altfel el nu mai este EL. Dar nu întotdeauna place primul pas făcut de un El. Poate să nu placă. Așa ca azi. Eva, fiind în mașină și urmărind tentativa unui Romeo dintr-o mașină vecină, m-a întrebat dacă mi-am făcut un nou priten. Mda, se poate spune și așa. Numai că atunci cînd mi-a cerut numărul de telefon, i-am spus: search by google. Apropos, știe cineva de ce bărbații din mașini mai simple nu se dau la fete? Poate doar cei cu mașini fitzoase au tot timpul locul de prietenă vacant?  Acum 6 ani jucam badminton și din cauza unei mișcări bruște mi-am traumat spatele. Acum, la atâția ani distanță, înțeleg că toată musculatura spatelui s-a schimbat din cauza asta. Și mă doare. La fel e în viață. De ce pe la vîrsta de 15-22 ani prin viața fiecăruia dintre noi  trebuie neapărat să treacă cîte un nemernic sau nemernică care să ne facă să simțim adîncimea unei lame de cuțit înfipte în suflet? Complexele și fricile noastre au un  nume, al omului care le-a provocat. Să-i aprindem o lumînare pentru că ne-a făcut viața atît de interesantă. Aproape orice durere poate fi tratată prin dragoste. A mea durere doare în continuare…Mulțumesc celor care împart îmbrățișări fără scenarii.Mulțumesc Sonia pentru balonul galben, prin care totul este roz.

–  pentru că putem arăta indiferente și nepăsătoare în timp ce în noi totul fierbe

– pentru că nu-i  sunăm ca să întindem mucii pe pereți, atunci cînd ne despărțim de ei 

– pentru că putem pleca singure în vacanță și să ne simțim bine – revoltător!

– pentru că putem fi pasionale și ducem lucrurile la bun sfârșit

– pentru că putem să ne simțim bine, în timp ce ei sunt rupți de furie

– pentru că nu suntem cele mai bune gospodine și menajere

– pentru că le place că și altora le placem

– pentru că le place cum mirosim 

– pentru că le place cum zâmbim

– pentru că putem fi și frumoase și deștepte

– pentru că semănăm cu mamele lor, chiar dacă noua nu le place deloc această asemănare

– pentru că după ce ne-am uitat o dată în telefonul mobil, nu ne mai interesează

– pentru că putem ierta ceea ce ei susțin că niciodată nu ar ierta

– pentru că putem suporta chinurile nașterii și pe ei, care tremură alături

– pentru că putem râde de glumele lor de coz, pe care le repetă a 17-ea oară

– pentru că suntem inventive, cînd vine vorba de cadouri

– pentru că le amintim de ziua mamei lor

– pentru că atunci când aflăm că a luat-o razna, nu ne ducem să-i prindem în flagrant

– pentru că trebuie și ei să vreie pe cineva…dar nu pe oricine

  n-am timp să le organizez cronologic și pe categorii….poate mai adăugați și voi…

Azi am abordat o tema la ședința de sumar pentru săptămâna viitoare a Deșteptării.De fapt noi am abordat mai multe teme, dar asta a stîrnit interesul iubitelor mele colege. Ne tot gîndeam oare ce am putea stoarce din ea pentru un reportaj?

A provocat multe discuții , dar nu am ajuns la un numitor comun. Pentru că el nu există. Avînd experiența unui alt articol de pe blog, care a provocat multă febră în jurul meu, țin să menționez: aceată temă nu e decît o temă de reportaj.Dragele mele prietene – vă rog să nu vă îngrijorați și să nu vă apucați să verificați telefoanele soților voștri.Mai ales că asta nu e nici frumos, nici sănătos.Eu demult mi-am luat lecția cu verificare telefonului. Cum să încredințezi unui gadget ceea ce ar trebui să-ți șoptească intuiția.În plus orice verificare a telefonului are un singur final: îți aduce vești proaste:))

Deci, e doar o temă de discuție, fără nici cea mai vagă legătură cu realitatea.

Nimeni nu poate spune cu certitudine: e corect sau nu să te implici între doi oameni, despre care tu știi mai mult, decît știu ei unul despre altul?
E corect doar să spui: Umila mea părere este….

Eu am fost de ambele ipostaze. Și în una dintre ele, nu eram o prietenă. Deci mi se părea o mare mârșăvenie să umblu cu vorbe. În altă ipostază, am simțit că astfel de vești e mai “plăcut” să le afli de la o prietenă.Una care nu va sta să aleagă prea mult cuvintele, ci doar o să ți-o spună pe șleau.
That’s what friends are for…
Dar la bărbați cum e?Oh….asta temă de discuție.