Ştiţi, unii au rău de mare? Eu am făcut rău de muzică românească. Eu, care pot asculta o grămadă de pop bunuţ fără să roşesc, după mulţi km condamnaţi la ascultarea hiturilor din 2010 la radiourile româneşti, nu mai pot.
Andra, şmandra, silvia, sofia, sava, andreea…ei toţi sunt la fel. Iar în 2010 şi-au înmulţit capodoperele mai ceva ca muştele la butoiul de must. Şi asta nu e rău. Rău e altceva. Că muzica lor a devenit insuportabilă pentru ascultare. Mai ales dacă stai să asculţi un Top 172 hituri româneşti. Toate trase la indigo, unul după altul. Tyntz, tyntz….neapărat muzicuţa copiată de la Akcent, care e un mauvais ton deja. Iar versurile….,versurile neapărat în engleză. Artiştii români nu mai fac muzică românească. Şi e mare păcat. Chiar şi drăguţul de Smiley s-a lăsat bătut. I wanna know if you like me, girl give me sugar and honey.No, we don’t need any money.We love each other.‘Cause love is for free…Alo! Baieţi! Dar Taxi…ei de ce pot scoate muzică îmbelşugată de vocalele graiului românesc. Sau Puya… El e tare bravo. El reuşte chiar şi în două limbi de-o dată. Eu cu atâta poftă aş învăţa nişte versuri noi în română…dar n-am de la cine.
Acum, când cineva se întreabă, citind înşiruirile de mai sus, de ce mă rog scriu eu despre această nouă alergie, vin explicaţiile….dar poate nu vin. La urma urmei. E un fel de OFF şi mâtincă oamenii nu trebuie să dea detalii cind îşi spun OFF-le. Că de asta OFF-ri se şi numesc.
Eu am câteva concluzii însă, în urma acelor numeroşi km parcurşi. Una nu-mi aparţine, dar mi-ar fi plăcut să o pot eu formula. În Moldova nu prea avem indicatoare, în schimb avem multe cruci pe marginea drumului. Crucile ne sunt indicatoare de direcţie. Dacă s-ar ilumina drumure şi ar apărea indicatoarele, cu singuranţă s-ar reduce numărul crucilor.
Concluzia nr. 2. Anul acesta încă il iert pe primarul D.Chirtoacă pentru aspectul sinistru al Chişinaului în sezonul sărbătorilor. La anul însă, no way!!!!!!!! Îl mănânc cu tot cu ochelari. Eu l-am ales şi eu vreau că el să ţină cont de aşteptările mele, măcar de sărbători. Adică, în ţara vecină, chiar şi cel mai horopsit sătuc este decorat cu beculeţe şi ghirlande, dar la noi Crăciunul e doar la Primârie? Unde naiba sunt ghirlandele de la Telecentru, de la Botanica? Eu vreau să simt sărbătoare nu doar pentru 2 min, cât merg prin centru Chişinăului. Eu am ghirlande şi beculeţe în grădină şi mă gândesc că la anul poate şi vecinii vor dori să aducă puţină bucurie în grădinile lor. Însă atunci când mă întorc, nici măcar din oraşe foarte mari româneşti, dar cu brăduţi eleganţi la fiecare intersecţie şi regăsesc Chişinăul meu trist şi adormit, devin tristă şi eu.
După încă un hit alergic: “Bun găsit! Ascultaţi radio nu ştiu care, iar cuvântul cheie este:POZITIV”
Bingo! Ăsta e cuvântul cheie care ar trebui să se prindă scai de noi toţi. Nu fericire, nu bani mulţi, nu iubire… Prieteni, cuvăntul cheie al acestui an este POZITIV! Şi asta înseamnă atât de puţin, dar şi atât de mult! Pozitiv înseamnă să te saluţi cu vecinii, să le zâmbeşti oamenilor cu ochii, să oferi prioritate când eşti la volan, să te bucuri de orice clipă în care cei apropiaţi sunt sănătoşi şi alături, să te amuzi când cineva îţi trage o ţeapă, să te iubeşti şi mai mult, atunci când te roade gelozia, să nu încerci să le placi la toţi – oricum e imposibil, să reacţionezi la critică, doar din partea oamenilor care te iubesc cu adevărat, să nu fii mâhnită dacă nu sună. Neapărat va suna. Va suna! Unde va mai găsi el aşa un om pozitiv şi luminos ca tine. Bun?
