Blog

–  pentru că putem arăta indiferente și nepăsătoare în timp ce în noi totul fierbe

– pentru că nu-i  sunăm ca să întindem mucii pe pereți, atunci cînd ne despărțim de ei 

– pentru că putem pleca singure în vacanță și să ne simțim bine – revoltător!

– pentru că putem fi pasionale și ducem lucrurile la bun sfârșit

– pentru că putem să ne simțim bine, în timp ce ei sunt rupți de furie

– pentru că nu suntem cele mai bune gospodine și menajere

– pentru că le place că și altora le placem

– pentru că le place cum mirosim 

– pentru că le place cum zâmbim

– pentru că putem fi și frumoase și deștepte

– pentru că semănăm cu mamele lor, chiar dacă noua nu le place deloc această asemănare

– pentru că după ce ne-am uitat o dată în telefonul mobil, nu ne mai interesează

– pentru că putem ierta ceea ce ei susțin că niciodată nu ar ierta

– pentru că putem suporta chinurile nașterii și pe ei, care tremură alături

– pentru că putem râde de glumele lor de coz, pe care le repetă a 17-ea oară

– pentru că suntem inventive, cînd vine vorba de cadouri

– pentru că le amintim de ziua mamei lor

– pentru că atunci când aflăm că a luat-o razna, nu ne ducem să-i prindem în flagrant

– pentru că trebuie și ei să vreie pe cineva…dar nu pe oricine

  n-am timp să le organizez cronologic și pe categorii….poate mai adăugați și voi…

Azi am abordat o tema la ședința de sumar pentru săptămâna viitoare a Deșteptării.De fapt noi am abordat mai multe teme, dar asta a stîrnit interesul iubitelor mele colege. Ne tot gîndeam oare ce am putea stoarce din ea pentru un reportaj?

A provocat multe discuții , dar nu am ajuns la un numitor comun. Pentru că el nu există. Avînd experiența unui alt articol de pe blog, care a provocat multă febră în jurul meu, țin să menționez: aceată temă nu e decît o temă de reportaj.Dragele mele prietene – vă rog să nu vă îngrijorați și să nu vă apucați să verificați telefoanele soților voștri.Mai ales că asta nu e nici frumos, nici sănătos.Eu demult mi-am luat lecția cu verificare telefonului. Cum să încredințezi unui gadget ceea ce ar trebui să-ți șoptească intuiția.În plus orice verificare a telefonului are un singur final: îți aduce vești proaste:))

Deci, e doar o temă de discuție, fără nici cea mai vagă legătură cu realitatea.

Nimeni nu poate spune cu certitudine: e corect sau nu să te implici între doi oameni, despre care tu știi mai mult, decît știu ei unul despre altul?
E corect doar să spui: Umila mea părere este….

Eu am fost de ambele ipostaze. Și în una dintre ele, nu eram o prietenă. Deci mi se părea o mare mârșăvenie să umblu cu vorbe. În altă ipostază, am simțit că astfel de vești e mai “plăcut” să le afli de la o prietenă.Una care nu va sta să aleagă prea mult cuvintele, ci doar o să ți-o spună pe șleau.
That’s what friends are for…
Dar la bărbați cum e?Oh….asta temă de discuție.

Știe cineva cum se numește atunci cînd îți ții bicicleta priponită zile în șir, fără să-i acorzi atenție ca atunci cînd hotărăști să faci o plimbare să curgă peste tine “cats and dogs”?
Corect. Asta se numește “un mic noroc”.
Iar dacă ai tendință uneori să mai tragi cu ochiul în literatură ezoterică, îți va plăcea să crezi că nimic nu e în zadar. Și că această ploaie care te-a suprins, deloc echipată, pe bicicletă va mai spăla din zoaiele adunate în capul tău. Și va lăsa loc curat pentru noi gânduri și începuturi.
Aș fi putut să iau un taxi, aș fi putut chiar să o las parcată undeva, ca să rămân gospodină, uscată, curată și….extrem de plictisitoare pentru mine însămi. Dar am întîlnit priviri uimite și amuzate de trecători, iar unii chiar m-au invidiat pentru că sunt așa de mare, îmbrăcată frumos, pe bicicletă, sub ploaie, cu laptopul subțioară (mă gândeam că aș putea să stau puțin în parc, pe iarbă verde, să mai profit de wi-fi-ul public, dar am avut noroc să nu stau cu nasul în computer chiar și într-o oră de pauză).
Acum stau cuminte la birou, udă leoarcă, cu pantalonii puși la uscat, acoperită cu o eșarfă, în poză de lotus, sorbind dintr-un ceai de ghimbir și mă minunez de cît de bine este măcar uneori să-ți permiți să faci ceva ieșit din comun. Ceva ce fac unii doar în filme, alții doar în închipuirea lor….
Iată un top 5 de piese pe care merită să le auzi acum:

și încă unul la desert..

Vacanța e în aer! Soon, very soon, valiza,avion, somn,cărți

Tot în cămin am trăit o altă experiență. Am aflat ce este moartea. Un băiat de la un etaj de mai jos, s-a spânzurat chiar de niște copaci din apropierea căminului. În capul meu de copil de 4-5 ani s-a întîmplat o confuzie:cum adică vecinul pe care îl cunoșteam putea să se spînzure? Ce-I lipsea?Părea un băiat împăcat cu viața?De ce oare ar vrea să se despartă de ea? Atunci probabil am înțeles absurdul unui astfel de gest disperat. Moartea însă nu a rămas pentru mine doar o descoperire a copilăriei. Abia acum înțeleg că această are loc în fiecare zi. Trece prin destinele multor oameni, iar într-un moment dat și destinele acestor oameni se încheie cu o moarte. Știu că mulți ar putea să mă condamne pentru că vorbesc atât de ușor despre ea. Eu însă nu i-aș condamna.

Părinții mei, fie au avut prea multă încredere în mine, fie erau pre ocupați de serviciu, casă, griji. Pentru că mi-au dat destul de multă libertate. Eram mică, nici nu mergeam la școală cred, cînd m-a înscris mămica la școala de balet. Despre balet nu-mi amintesc mare lucru, dar despre drumul pe care trebuia să-l fac pînă acasă, singură, cu troleibuzul – asta da experiență! Vai, ce mică și măndră eram să știu că sunt atît de mare, încăt pot singură să merg acasă.