Acum câteva luni, într-o după amiază de vineri, după o zi de muncă şi pe nemâncate, îmi mai rămase un lucru de făcut. Să onorez invitaţia unei companii care reprezintă un brand al unui procesor de bucătărie, de ultimă generaţie, despre ale cărui funcţii am auzit doar la superlativ.
Am invitat cu mine şi câteva gospodine moderne: una care toată copilăria a gătit pentru fraţii mai mari şi mai mici, alta căreia nu-i place gătitul și încă una care are noroc de un soţ care găteşte.
Astăzi aşteptam musafiri în vizită. Maică mea s-a ocupat de bucatele de bază, eu am ales să mă ocup de desert. În vacanţă îmi picase în cale un articol cu 7 reţete ce au la bază avocado. Printre ele am descoperit şi reţeta de preparare a îngheţatei din avocado. Sunt o mare fană avocado, dar îngheţată din avocado nu gustasem niciodată. În primul rând, am avut noroc să găsesc la Nr 1 nişte avocado de o calitate excepţională. Coapte şi proaspete. În al doilea rând, mi-am permis să schimb proporţiile din reţeta de bază pentru că 2 pahare de zahăr mi se părea cam mult. În al treilea rând am adăugat nişte arome extraordinare de coajă de portocală, cardamon, mintă, curcuma dintr-o răşniţă de condimente pentru prăjituri. Rezultatul a depăşit aşteptările. Pe net veţi găsi o sumedenie de reţete de pregătire a îngheţatei, dar ca a mea – nici una.
M-am gândit că poate veţi hotărâ să vă scoateţi stresul,cauzat de încheierea vacanţei şi revenirea la muncă, printr-o porţie bună de îngheţată…de casă….din avocado. Şi atunci vă destăinui secretele primei mele experienţe de îngheţată făcută acasă. La cât de bună a ieşit, probabil voi face din ea specialitatea casei. Deocamdată am făcut cam multă, aşa că îmi voi bucura colegii de serviciu în prima zi de muncă de după vacanţă.
1.2 pahare de lapte se pun la foc mic
2. se adaugă condimentele care vă plac (scoţişoară, cardamon, coajă de portocală rasă şi neapărat vanilie , preferabil o păstaie). Eu am turnat un pic de esenţă de rom şi 2 linguri de coniac.
3. Lăsați pe foc până începe să fiarbă, apoi lăsaţi la balcon să se răcească
4. bateţi 4 albuşuri cu un pahar de zahăr pudră (eu am pus zahăr obișnuit şi se topea cam greu)
5. când laptele s-a răcit, îl puneţi din nou pe foc foarte mic şi introduceţi în el albuşurile bătute cu zahăr
6. amestecaţi încontinuu până masa devine cremoasă şi începe devine densă
7. puneţi într-un blender 3 avocado curăţate şi stropite cu zeamă unei lămâi sau lime
8. după ce le-aţi transformat în pireu adăugaţi 1 cană de frişcă bătută sau smântână de casă. Bateţi bine în blender.
9. luaţi amestecul de pe foc şi turnaţi-l în blender, bateţi bine.
10. turnaţi cremă într-un vas şi lăsaţi-l în congelator pe noapte
11. scoateţi îngheţata din congelator cu 10 min înainte de servire.
Știați că îmi place să gătesc? Și că în ultima vreme, mai ales, visez la o carte mare și frumoasă, cu o copertă groasă și cu mult gust făcută, a celor mai delicioase și reușite bucate pe care le-am gătit în 2 ani de Sare și Piper. Din circa 800 de rețete încercate, minim jumătate au fost extraordinare ca și combinație de arome, ingrediente și texturi. Din 2010 încoace am aflat ce este pasta al dente, mojar, consome, ce este un gratin, un tarte tatin, un bouillabaisse, o bruschetta, ca puddingul englezesc are un echivalent in româna și se numește budincă. Știu să recunosc aroma condimentelor din bucătăria mea și să improvizez cu ele atunci când gătesc. Din 2010 am vorbit atât de mult despre ghimbir, încât ieri noaptea, când mi-am făcut un ceai din frunze de măslin, cu scorțișoară, cuișoare, miere și bineînțeles ghimbir, mă întrebam dar oare câtă lume, datorită emisiunii noastre de la Jurnal TV, au gustat și s-au îndrăgostit de ghimbir. Eu l-am cunoscut în condiții nefericite, lecuindu-mi rinichii obosiți de atâtea nașteri, dar m-am îndrăgostit de el pe viață și voi vorbi, și voi tot vorbi despre rădăcina de ghimbir ca oamenii să se obișnuiască cu denumirea lui, cu gustul lui, dar şi cu proprietăţile lui miraculoase. Acesta, de rând cu o multitudine de alte daruri ale naturii, pur și simplu lipsesc din bucătăria noastră, dar și din paleta gusturilor care ne plac. Și asta, în primul rând, din cauza tradițiilor noastre gastronomice autohtone, mult influențate de sărăcie, uniunea sovietică, de educația alimentară a vânzătorilor de la piață și de condiții climaterice.
Noi nu ne prea dăm în vânt după dovleac, deși este un produs extraordinar de volatil, noi nu folosim pastârnacul pentru că nimeni nu vorbește despre el așa cum se vorbește despre cartofi, de ex. Noi nu știm ce e rubardul, deși acesta ar crește ușor în grădinile noastre, dacă am cunoaște căt e de bun. Noi nu prea știm cum se gătesc gustos morcovii cu unt, chimen și suc de portocale, așa încât și carnivorii să-i mănânce cu plăcere. Noi nu folosim napul, cartofii dulci şi sparanghelul. Spanacul nu ştim să-l gătim gustos, rucola ni se pare burghezie curată, prazul e cam rar în casele noastre.
Noi, adulții, mai greu ne schimbăm preferințele gastronomice, măcar la masă nimic nou să nu ne streseze. Problema e că nu prea avem grijă să ne educăm gastronomic, cu mai multă precauție şi dedicaţie, copiii. Cartofii le plac, cartofi le dăm, maioneza le place, maioneză la dăm. Vor fast food – fast food le dăm, vor salam – salam le dăm, vor pâine albă – albă le dăm. Vor unt – unt le dăm, vor crenvuști – crenvuști le dăm. Sătui să fie și pe noi, maturii, să nu ne bată la cap. Dar sănătatea lor, actuala și viitoarea se construiește în primul rând pe obiceiurile şi cărămiziile alimentare pe care le punem la bază. Și mai ales pe luminare, informare,educație alimentară, pe care doar cei maturi le-o pot oferi, pentru a le forma copiilor obiceiuri noi, pe care noi nu le avem.
Gata! Să te ghiftui de parcă ai avea stomacul din cauciuc nu mai e la modă. Dar e frumos să-ți faci un obicei din a cunoaște mai mult decât lucruri elementare despre alimentație și gastronomie. Și e bine să fii câtuși de puțin curios la ce mănânci tu, ce mănâncă copiii tăi,părinții tăi, lumea din străinătate
Am avut un revelion pe vârf de munte frațuzesc, într-o casă de pădurar, cu peste 200 ani vechime. Și am avut și o cină de revelion interesantă. Am început cu șampanie și stridii proaspete,13 euro cutia, pe care le-am găsit la magazin, cu câteva ore înainte de revelion.
Duminică am stat până la 12 noaptea la montaj, ieri la fel.Ne pregătim de o ediţie specială de aniversare. Azi ne-am îmbrăţişat cu toţii în echipă şi ne-am pupat, am mâncat bomboane de la Ora de Ras, am ascuns sub masă o şampanie tot de la ei, că la noi nu e permis alcoolul în companie, am reuşit să le trezesc interesul celor de la ştiri care fac un reportăjel de aniversare şi am făcut o dezbatere pe fb cu Vasile Botnaru despre “Valoarea emisiunii mele care se estimează în cantitatea de parteneri care își doresc să apară în ea.”Da, aşa mi se pare că un produs tv de divertisment îşi justifică existenţa: dacă este atractiv şi comercial. Bineînţeles că aş putea să îndrug romantisme gen: oferim telespectatorilor posibilitatea de a evada din rutină, am venit cu un spectru larg de reţete noi, promovăm un mod sănătos de viaţă şi alimentaţie corectă, oferim glume şi voie bună, îi eliberăm pe cei de acasă de stres şi inhibiţii, avem cei mai valoroşi invitaţi din Moldova şi vedete din străinătate. Toate sunt adevărate, dar toate trebuie să aibă un echivalent de audienţă. Sper că după 1 an de Sare şi Piper televizorul din casa voastră se deschide mai des la Jurnal TV. Am noroc de şefi care ne oferă această şansă şi o echipă care încearcă din plin să o valorifice. Suntem 8 oameni care scoatem 4 show-ri pe săptămână plus o echipă întreagă în regie. Toţi oamenii ăştia trebui motivaţi şi justificaţi. Credeţi că îmi arde de romantisme? Acum 1 an m-am ambiţionat să fac cea mai bună emisiune autohtonă de divertisment. Chiar şi colegii de la televiziunile concurente nu ezită să ne spună că facem o treabă excelentă. Deci,mulţi ani înainte Sare şi Piper!
Am povestit despre Natalia Malaniuc în emisiune. Nu m-am putut abţine să plâng chiar dacă eu am filmat povestea şi tot eu am şi montat-o şi deci am ascultat-o de zeci de ori.Ceva din vocea ei mă face să tremur.O lumina prea puternica.
Apoi mi-am zis că aici nu e de plâns. Şi dacă în viaţa unui om este preţioasă orice clipă de inspir-expir, apoi nu e loc de lacrimi. Orice clipă căştigată de ea în faţa unei hoaţe necruţătoare înseamnă VICTORIE. Şi dacă această hoaţă se teme cel mai mult de puterea viselor noastre şi de credinţă, vă îndemn să vă umpleţi de vise şi de speranţe. Natalia are acum o familie, însă hoaţa aceasta îi fură tot mai mult din posibilitatea de a fi mobilă.
Orice ajutor financiar este binevenit. Pentru aceasta va rog să o contactaţi pe Irina, asistenta noastră de la Sare şi Piper.Tel.068302152
Am cunoscut-o prin 2008, pe vremea când făceam One O’clock Show la ProFm. A fost o emisiune cu Antoniţa Fonari în care am vorbit despre procedura de adopţie a copiilor în Moldova. A sunat o domnişoară. S-a prezentat ca Natalia şi mi-a spus că ar vrea să afle cât mai multe detalii despre adopţie, pentru că medicii nu-i permit să nască şi se gândeşte la adoptarea unui copil. Ceva nu m-a lăsat în pace. Cum adică nu-i permit? Ce are de nu-i permit? Am rugat-o să mă sune şi după emisiune.
Ceea ce am aflat, este o istorie care face parte din capitolul ” Incredibil, imposibil, nemaivăzut şi nemaiauzit”. Era foarte mică atunci când sora sa mai mică a murit de cancer. Peste un timp şi mama sa a fost diagnosticată cu aceeaşi boală. Medii i-au recomandat să rămână însărcinată pentru a opri boala. Boala însă nu a putut fi oprită, dar pe lume a venit încă o fetiţă. Natalia s-a pomenit fără mamă. Tata în fiecare seară stătea de vorbă cu fiicele sale ca să afle ce li s-a mai întîmplat peste zi . La 15 ani, făcea sport şi în timpul unui antrenament s-a lovit foarte tare la picior. În fiecare zi simţea că o doare tot mai tare. Peste câteva luni după lovitură nu mai putea merge şi i-a spus tatălui său că o doare foarte tare piciorul. De la un medic la altul, au ajuns la Oncologie. Acolo i-au spus că are cancer de gr. 3 şi trebuie urgent făcută operaţia. Ceea ce a urmat în viaţa Nataliei chiar şi cu o fantezie bogată ca a mea, nu se încadreză în nici un scenariu sau raţiune. Operaţii peste operaţii, recuperări, înlocuirea osului de la picior cu o proteză, tratamente de alungire a osului.
Au fost însă perioade când uita de toate. Pentru că s-a îndrăgostit, pentru că era fericită, pentru că spera. Spera ca într-o bună zi medicii să-i spună că poate rămâne însărcinată. Are acum 26 de ani. Şi un băieţel pe nume Ionuţ, născut prematur la 32 de săptămâni. În aceeaşi zi în care a venit pe lume mult visata minune, la câteva ore distanţă de naştere,Nataliei i s-a făcut încă o operaţie de extragere a unei tumori la creier. Această tânără femeie, mămică, a adunat în ea atâta forţă, atâta credinţă încît mă închin în faţa ei. Şi cred că aş face orice ca să conving cât mai multă lume să creadă, să spere, să viseze. Ei încă au nevoie de foarte, foarte multă susţinere, inclusiv financiară.Urmează tratamente chinuitoare şi medicamente costisitoare. Povestea incredibilă a unei luptătoare o puteţi urmări mâine seară,la “Sare şi Piper” la JurnalTV.