Sunt obosita si inaripata….M-am dezobisnuit sa rid cu pofta, dar ceea ce se intimpla in ultimele doua zile, simt ca-mi face muschi la abdomen de atita ris. Am adunat o echipa de oameni minunati,talentati, cu foarte mult bun simt si energie. Fiecare dintre noi isi face jobul, dar intii de toate am impresia  ca fiecare se bucura de ceea ce ne iese ca rezultat al muncii noastre in comun. Cutreieram meleagurile Moldovei, descoperim peisaje uluitoare cu aburi de-asupra satelor si cu pete galbene de salcii pe fundalul cimpurilor goale. Ceea ce facem este un pilot. Pentru un nou proiect tv in a carui viata cred atit de mult, incit nu mi-i frica sa vorbesc despre el, chiar si la faza de pilot. Azi am revenit in brinci acasa si am aflat ca a venit mosul.Da, da mosul…oricare ar fi el…Cu ochii mari cit ceapa am descoperit atitea daruri: bomboane, ulei de masline, ciocolate, licheur de lamie, cadouri pentru mici si o noua orhidee, absolut fabuloasa. Cu flori mascate de culoare crem. Am gasit si un mic mesaj cu un numar de telefon. Eram atit de curioasa sa aflu cine l-a trimis  pe mosul, incit am sunat destul de tirziu si am auzit o voce calda care m-a recunoscut. Era Ina si mama ei Valentina. Doua ascutatoare de radio, pe care le-am cunoscut acum 10 ani si despre care nu am auzit nimic  tot de atunci. Au revenit din Italia, dintr-un loc minunat in care traiesc si cu care mi-au lasat si multe, multe vederi. E atit de greu sa crezi ca oamenii pe care i-ai cunoscut o data,intimplator, pot asa, pur si simplu, dupa 10 ani de lipsa,sa revina in viata ta pentru a-ti face o bucurie atit de mare.Eu stiam ca exista mosul, nu credeam insa ca stie ca eu exist…

Cui i s-a intimplat ceva foarte dureros in trecut, stie cit de greu e sa traiesti mai departe cu povara amara a amintirilor. E un chin si o schingiuiala emotionala care nu te lasa in pace…nici o secunda. Astazi m-am intrebat ce-as face daca mi-ar propune cineva sa fac un DELETE pentru tot ce-a fost pina acum. Nu stiu, daca vreau sa-mi sterg trecutul, chiar daca doare. Dar am inceput indata sa-mi amintesc de acele momente pe care neaparat le-as pastra. Acele momente la care apelez si eu si tu, cind ti se pare ca nu mai stii de ce traiesti. Iti propun sa faci acest exercitiu, sa-ti revizuiesti amintirile frumoase din toata viata de pina acum si daca vrei, sa mi le povesteti. Continue Reading

Vorbesc de la persoana I singular, dar sunt sigra ca as putea sa vorbesc si de la I plural…In fiecare zi imi pica in cale ispite. In fata unora pot rezista, pentru ca puterea ispitei  e mult mai mica decit cea a ratiunii. In fata altora cedez. Cind rezist, ramin cu un gust ciudat de neimpacare, cind cedez, efectul este acelasi, dar vine mai tirziu. Ma adresez constiintei mele si o  intreb de ce am nevoie de ispite. Si imi raspund: Ca sa ma cunosc, ca sa-mi masor vointa, ca sa-mi cunosc slabiciunile. Ca sa stiu de ce sa ma tem si ce sa binecuvintez.De ce nu le pot afla pe toate astea, fara ispite? Pentru ca, daca ispita este un “rau” pentru mine, inseamna ca numai aflindu-i gustul, voi intelege ce e “bine”. NU exista rau fara bine si vice versa. Ispitele pot fi de la cele mai banale pina la cele mai profunde. Toate insa iti lasa senzatia de neimplinire si dezamagire. Am cheltuit un ban mai mult, ca sa cumpar ce mi-am dorit. Stiu ca nu trebuia s-o fac, dar mi-am dorit atit de mult. In scurt timp, inteleg ca nici nu aveam nevoie de asta atit de mult si banul l-am dat in zadarar. Ma grabeam atit de tare sa ajung la destinatie ca sa impresionez pe cineva, incit m-am luat coada dupa o masina care mergea pe galben. La unul dintre semafoare masina din fata mea a frinat, iar eu nu. M-a impins ceva sa ma uit intr-un telefon mobil care nu era al meu. Intelegeam ca nu e bine.Dar am facut-o si am regretat. Sunt sigura ca te framinta si pe tine niste ispite. Ti-e greu sa rezisti? Ma intrebam cum te simti cind stii ca trebuie sa rezisti, chiar daca tare , tare iti doresti sa cedezi.