Un chimist din Moldova a emigrat acum 10 ani in SUA. Are un job foarte bun. Munceste pentru o companie care vinde la dreapta si la stinga chimicale. Ei, nu chiar la dreapta si la stinga si nu chiar chimicale. Mi-e greu sa numesc chimicale ceea ce sta la baza super cremelor pentru ten. Si totusi….Activitatea lui m-a intrigat foarte mult, asa ca l-am descusut un pic.
Azi am avut marea bucurie sa-mi revad toti oamenii apropiati emigrati in Canada. Toti la o masa. Am facut poze, mi-au povestit cum au plecat, dar mai ales de ce. De ce? Este intrebarea care ma doare cel mai tare. Raspunsul este atit de evident: Am venit intr-o tara straina in care am primit tot ce nu ne putea oferi tara noastra. I-am intrebat daca-i deranjeaza faptul ca nu pot participa la alegerile din Moldova. Mi-au spus ca nu-i deranjeaza, ca de fapt nu-i intereseaza deloc. Ce-i leaga de Moldova nu se cumpara, nu se vinde, nu se obtine si nici se pierde prin alegeri. De Moldova ii leaga sufletul. Ah, de-ar putea sa uite de el!Parintii…..iata ce le lipseste pentru a fi cu adevarat fericiti. Dupa o vizita recenta in Moldova cineva le-a spus ca nu prea au ce vedea. Ca nu s-a schimbat absolut nimic, poate doar un Mall nou si vreo doua-trei case “novostroichi”. Am mai aflat ca destul de multi moldoveni veniti in Canada nu reusesc sa se integreze si se intorc acasa. Din cei care emigreaza, cine reuseste sa reziste primul an, ramine pentru totdeauna. Adevarul e ca visele lor aici mi se par mult mai realizabile. Aici se pune problema de timp, munca si rabadre. La noi, oricit de mult timp ar trece, oricit de mult ai munci, oricit de multa rabdare ai avea (si cred ca asta avem din belsug cu totii), multe vise nu incep sa para mai realizabile. Nu ma refer la visul de a pleca in cosmos, ci la unul mai pamintesc, la o casa a ta, o masina, o vacanta, un parc de agrement pentru familii etc.Nu vreau sa par acum o persoana molipsita de stainatate. Sunt doar afectata de realitate.
M-am bucurat enorm sa-i vad pe ai mei multumiti, impacati cu viata si tara lor.M-am bucurat sa nu simt nici o diferenta intre ai nostri si ai lor.Ei respecta legile si politia. Au parte de casa, serviciu, medicina buna, natura ca-n filme, terenuri de joaca pentru copii, toate gustoseniile de pe lume. Bineinteles ca intotdeauna e loc de mai bine. Dar i-am vazut plini de sperante pe care ei stiu cum sa si le realizeze.
Dragii mei prieteni din Belgia,Olanda, Germania, Franta, Maria Briatanie, Canada, Italia, SUA si Romania. Poate suna prea tare cuvintul “prieteni” cind ma adresez celor care intra pe blogul meu. Din momentul in care am inregistrat cel putin cite o suta de vizite din fiecare din aceste tari, m-am gindit sa personalizez mesajele mele. Sunt foarte interesata de istoriile voastre. Mi-ar placea foarte mult sa mi le povestestiti. Unde ati ajuns, de ce, cum e ? Ma adresez moldovenilor din strainatate care navigheaza pe net si fac o pauza si pe la mine. Mi-ar placea sa tin legatura cu voi mai activ. Inca nu stiu cum. Poate incepem prin a ne scrie cite un mesaj, macar aici pe blog.
Natalia Barbu se autodepaseste. Alaturi de fenomenala sa mama,alaturi de incomparabilii “Lautarii” se naste un album lucrat de Corneliu Botgros. Iata o piesa care musca din inima.
Natalia Barbu -Vara, Vara, Primavara
Publicarea acestei piese este facuta cu autorizatia interpretei.
Suntem un popor de orfani. Un popor de oameni ramasi fara frati, surori, verisori, neveste si soti. Un popor crescut departe de cei care ne dau viata sau fac parte din viata noastra. Asta pentru ca ei vor sa traiasaca mai bine, ei nu se descurca in tara lor. Cind ma gindesc la cit de mica e Moldova si cit de modeste sunt proportiile populatiei noastre. Cum oare se intimpla, la cit de mici suntem, sa ne impacam cu gindul ca cei dragi isi cauta norocul departe de casa?
In Moldova nu exista macar un om care sa nu aiba macar pe cineva emigrat in strainatate!!!!!!! Deci, de-ai nostri sunt acum imprastiati prin lume, aproape de doua ori mai multi decit sunt acum in tara. Cum ar fi, daca ei s-ar intoarce? Cum ar fi daca forta fiecarui neam ar deveni mai mare odata cu intoarcerea fratilor , verilor, mamelor si tatilor nostri. Eu as fi mai fericita.
Sunt pentru prima data in Canada. Impresiile mele isi schimba culoarea ca si cameleonii. Mai am nevoie de timp sa sa scriu despre Canada. E prea mare. Azi am fost in Montreal pe o strada in care paralel se intimpla doua evenimente. Ambele foarte importante pentru aceasta metropola. Festivale de Francofolie (Una dintre cele mai fastuoase celebrari ale muzicii frantuzesti”) vs. Festivalul “Diver/Cite” al Gay-lor. Ambele sunt extrem de populare si atrag multi turisti si aduc un venit nebun orasului.
Combinatia simbolistica ale celor doua Festivaluri este suficient de relevanta pentru formarea primei impresii. Dar as putea sa gresesc. Stii cum e cu prima impresie….
Am stat toata noaptea pe net. In vreme ce la Chisinau se facea ora 7 dimineata, aici ceasul se apropia de miezul noptii. Ziaristii care au muncit pe net in tura nocturna, la un moment dat au avut cu totii aceeasi reactie: pe la 3.15 dimineata o crestere suprinzatoare de voturi in favoarea guvernarii???
Am stat in acel moment si m-am gindit. Suntem ca un furnicar: multi, diferiti, fiecare cu viata, grijile, necazurile si bucuriile lui. Fiecare isi da seama cum ar trebui sa fie ca sa traim mai bine in Moldova. Parca avem o atitudine, parca incercam sa ne facem cunoscute viziunile si sa descoperim ca mai sunt oameni care gindesc la fel. Si parca nu am fi putini. Si parca am avea o putere de decizie. Dar cind ma uit la aceste momente suprinzatoare, realizez cit de neputinciosi si neinsemnati suntem.
Cit de mare e farsa in care participam….