Măcar atâta bucurie. Nu doar la noi comuniştii interzic picioare frumoase pe panouri. Şi la ei, tocmai o întreagă Beyonce poate fi interzisă pentru prea mult vino-ncoace.
Azi am auzit o stire de la care nu mi-a stat bine. O stire pe care am auzit-o ca zvon in weekend si care mi-a confirmat-o, dupa amiaza , un banal buletin de stiri la radio. Matinca nu miroase deloc a bine toate alegerile astea. Si cum pe mine simturile mai mai inseala, ar fi bine de data asta sa gresesc. Am citeva slogane noi cu aceasta ocazie: 1. Nu contam, oricum votam. 2. Iar nu contam, iar votam?
3. Noi contam? Cin ti-o amejit?
4. Oricum nu contam, dar votam!
5. Intii votam, s-apoi mai vedem daca mai contam, da nu cred
6. Nu voteaza cel care conteaza, el si fara mine e maladetz
7. Lasati marasmul, cascati ochii!
E tocmai momentul unei pauze publicitare in care ar fi bine sa dam un telefon celor de la tara, sa mai aflam ultimele noutati. Iata cine conteaza, tara nu buricul.
Stridii, şampanie, cheescake, somn pe mal de canal, raţe destul de vorbareţe, bărcuţe legănându-se de dor….aşa s-a încheiat totul.Iertaţi-mă dacă enervez. Şi pe mine m-ar enerva, dacă nu aş şti că nimic, decât o pereche de bilete de avion, nu a fost special pus la cale ca să arate anume aşa..Mai mult, biletele au fost cumpărate cu o zi înainte, hotelul -rezervat în dimineaţa decolării, din bagaje – un pulover şi o periuţă de dinţi. Ungurii mi-au luat şi şamponul meu super-puper.Vântul din Amsterdam era atât de puternic, încât avionul vreo 40 de minute nu putea ateriza şi când a aterizat fix ca un avion de hârtie,eu m-am bucurat să-mi verific fricile. Uneori, dar foarte rar, viaţa arată fix ca în spoturile de publicitate la ciocolată.
Perfect.Un sfîrşit de săptămână perfect. Amsterdam în noiembrie e încă o poezie nescrisă, dar atăt de necesară.Cel puţin pentru mine. Credeam că zdohnesc, dacă mai stau cu moaca în lap sau dacă buchisesc din nou reţete, burtiere şi mai ales dacă mai continui să-mi exprim nemulţumirile visavis de efortul unora….da, da, unora care ştiu ei. Toate astea sunt super minunate, nu şi dacă se depăşeşte orice bun simţ. Aşa că, Amsterdam a fost exact gura aia de apă de dimineaţă, după vreo 3-4 beri trase seara.
Ziua, în amiaza mare, Amsterdam în noiembrie arată, ca la noi pe înserate. Plouă mărunt, o curăţenie perfectă, oameni de toate culorile, olandezii frumoşi, cu osul gros, cârlionţaţi şi ceva mai cocheţi ca altă dată.Călătoria cu bicileta e cea mai dulce nebunie din toate pe care le poţi face aici. Mai ales, cînd eşti obişnuit să-i dai chiroane, cunoscând puţin geografia oraşului, dar în spate mai ai pe cineva care prima dată descoperă pe două roţi, cea mai prietenoasă cu bicicliştii capitală europeană.
Nici o poza, nici o proză, nici un laptop pornit. În schimb, Sex In The City 2 la TV – o tâmpenie bună de omorăt gândurile dinainte de somn. Da ce somn. După atâtea ….shoppuri.
Am impresia că am mai găsit un omuleţ cu care sa călătoresc. Cred ca am si indragostit-o de oraşul ăsta. Ce poate fi mai mişto decât să mai cunoşti un om cu care să poţi oricând să o rupi din gară pentru un weekend. Ştiţi bine, că din ăştia nu-s chiar atât de mulţi pe lume.Cine mai poate suportă la shopping pe cineva, chiar şi foarte drag, în preajmă. Apă iaca, noi ne-am suportat, ne-am tot sfătuit una pe alta şi chiar şi atunci când am înţeles că toate caşcavalurile, nucile, ciocolăţelele şi bineînţeles boarfele nu vor mai încape în genţile noastre, am fost la piaţă şi ne-am luat genţi identice…..ce idilă.
Da,aici tot timpul e aşa linişte? Păi nu tot timpul, că atunci când oamenii au de lucrat – lucrează fix ca într-un stup de albini. Însă în week-end e altceva. E sfânt.E vremea familiei.Oamenii stau pe acasă, mănâncă croissani de la brutăria de pe colţ, mamele se satură de somn, taţii îţi scot afară odraslele cu bucle de culoarea spicului şi merg la piaţă.
Piaţa. Spune şi tu, Natalia, ce piaţă au oamenii drept în inima oraşului. Aici florăresele vînd iluzii, comercianţii – vitamine, fructe de mare de toate mărimile şi culorile, agricultorii – sparanghel, avocado,roşii cherry şi încă vreo sută de alte prospături care îţi lasă gura apă. E spectaculos show-ul de la delicatessuri şi caşcavaluri. Fermierii vin singuri să-şi vândă bunătăţurile. Nu le place să negociezi, dar le place să citească pe faţa ta supriza pe care ţi-au făcut-o mai lăsând un euro de la ei. Hmmm dar heringul, heringul care e ca untul şi-ţi provoacă o sărbătoare atât de mare, încât uiţi că tocmai ai înghiţit şi-o ceapă tocată mărunt de pe lîngă hering. Mâine la “Sare şi Piper” vă demonstrez cum arată (că la gust oricum nu aveţi cum să aflaţi) caşcavalul verde, făcut pe bază de ulei de măsline,măsline verzi tocate şi alte condimente şi vă mai arăt ce suveniruri drăguţe poţi să aduci dintr-o ţară cu o şcoală de design calumea. Aici mintea oamenilor merge nu ştiu cum împotriva acelor ceasornicului şi cu toate acestea orice obiect de decor e perfect, acolo unde stă, e trăsnit şi e atât de aducător de veselie. Zvezda, eu îţi mulţumesc pt weekend antiglamuros. Buretele meu este din nou gata să îmbibe viaţă.
M-am gindit la o idee de afacere.As vrea sa o impartas,sa o testez. Eu cred ca daca unui om i se iveste sansa sa dezvolte o afacere in lumea asta, ea trebuie neaparat sa fie SPRE binele omenirii, altor oameni, anturajului sau.Fie spre un bine spiritual, fizic, social, financiar sau personal. Asta in nici un caz nu ar trebui sa excluda interesul personal al individului, altfel ar dispare una dintre cele 2 motivatii:1. Un beneficiu pentru alti oameni.2 satisfactie financiara. Ordinea prioritatilor este anume cea enumerata mai sus. Pai iata, cum ar fi daca pe post de expriment,s-ar instala in zona scolilor cu clase primare cite o ghereta draguta din lemn sau macar vagonca captusita, in care s-ar vinde doar fructe si legume crescute in Moldova, iar nonstopurile cu Lays si Mivina, or cu biscuiti din cutii care stau cu lunile in depozite engros sa fie exterminate? Exista oare vreun program de granturi europene pt un astfel de proiect si daca nu, poate exista cineva care nu doarme noaptea din cauza mustrarilor de constiinta si se intreaba oare ce sa mai faca ca sa-l ierte Bojica.Curios, oare alimentatia corecta si sanatoasa a urmasului tau poate fi mai prioritara decit decit propriile ambitii feodale?Revenirea misterioasa a TVR 1 ma face sa simt un complex de inferioritate profunda. Unde ma bag eu cu merele si perele mele? Care altruism,care bine pt altii?Eu, numai eu, totul e al meu si daca nu totul, atunci aproape totul poate fi. E suficient doar sa-ti doresti, doar sa arati cu degetul aratator,imperativ inclinat.Admiratie in doua cu repulsie-asta ce diagnostic mai e?
Cald,frumos,primavara, noiembrie, oameni rai, oameni buni, taximetrist narmalinyi, drugii nu suna, se simt cu vreo insecta pe ureche, as scrie o muzica, dar nu ma pricep, toti au nevoie de o evadare, eu de ce nu ma pot deconecta? Off, poate-n weekend. In weekend eu voi fi in visul lui juraveli, sau poate nu.In loc de somn-blog.Vind blog, blog la pret de somn.Cumparati un blog!unul tare cinstit. Oleac prafuit, da merge.cit sheretzi? Ei, nu mult, asa niste somn. Somn? Asa mult? Da shiniti crezi niata? Blog la pret de somn, undi s-o mai vazut asa sheva. Ia-n las mata, poate mai scazi din pret. Nu, nu scad. Incoleaca….incoleaca.sfrrrrrr,sfrrrrr-frumos eu sforai?
Vineri noaptea probe până la 4 şi ceva dimineaţa, sâmbătă probe, duminică probe.
Cine se jeluie, înmulţeşte jeluitu…iată de ce nu prea am scris…N-am chef să mă jelui pentru cât de greu îmi e.
Nu e mai greu decât atunci când porneam Deşteptarea, dar e cam complicat să rezişti mai mult timp într-un astfel de ritm. În plus, n-am nici un chef să mă aleg cu tot felul de comentarii binevoitoare gen: singură ţi-ai ales calea, nimeni nu te-a pus cu de-a sila, rabdă or renunţă….Mi-e ciudă că pierd vremea asta mirifică, stând prin cabine de montaj. Însă ceea ce iese începe să prindă culoare…or gust..or şi una şi alta.Noroc de câţiva colegi binevoitori care se uită la imaginile de la probe şi se hlizesc pe tot coridorul. Viaţa n-are gust? De măine ohoho ce gust o să aibă….