Noroc de BITEI…Altfel aș fi stat și eu printre cei captați de flacăra violet a enigmaticului invitat de la Prime. Iar astăzi aș fi făcut coadăpe facebook la rubrica: Ați văzut…..? cu impresii despre ceea ce n-am chef nici să văd, nici să critic și nici să comentez.
Mai bine vă spun despre cît de frumos puteți petrece azi, dacă vă faceți timp intre 18 și 22.
La 18.00, la Filarmonică vă așteaptă un teatru de țigani din India. Au fost azi la Deșteptarea în direct și ne-au lăsat fără suflare pe toți.
La ora 20.00 puteți vedea “Cameristele” lui Roman Viktyuk, la Teatrul de Operă și Balet.
Pentru o lume mai bună! Iată ce ar trebui să ne intereseze! Acesta este sloganul Bitei 2010.
Moldovenii cînd se însoară se ciocnesc cu prima problemă: pe cine luăm de nănași? Nașii dau tonul nunții și mai ales la Masa Mare.
De obicei, dacă e vorba despre un cuplu cu stagiu, victimă a onorabilului rol devine un cuplu de prieteni mai apropiați sau mai înstăriți. Uneori decizia le aparține părinților. În ambele cazuri se poate întîmpla așa-numitul fenomen: “De ochii lumii”. Asta cînd nănașii se înțeleg cu mirii că vor pune pe masă 2000 euro, ca să dea tonul generozității, ca după aceea 600 de euro să-i ia înapoi.
Eh, toate-s bune și frumoase.Și toată lumea-i mulțumită. Și nașii care n-au dat cu obrazul în glod,și mirii care au reușit să facă conspirația cu nașii, dar și să-i convingă pe musafiri să pună mai mult pe masă. Dacă însă trece pe alături un cameramam mai atent, imagini absolut nepotrivite pot intra pentru totdeauna în filmul nunții. Imagini cu nașul care anunță 2000 de euro (600 din care îi ia mai tîrziu înapoi), dar în realitate pune pe masă doar 1400 (dintre care oricum 600 îi ia mai tîrziu înapoi)…Asta am aflat despre o nuntă la care nu am fost.
Eu însă am fost recent la o altă nuntă.Una olandezo-moldovenească. Olandezii au rămas cu gura căscată la unele dintre tradițiile noastre. Tradiții de care ei nici nu au auzit. Cum ar fi aceea de a aduna bani la sfîrșit de ceremonie. Mintea practică a acestui popor nu poate consuma ideea de a cheltui o grămadă de bani pentru masă, pe care rămîn tone de mîncare, ca să încerci după aceea să recuperezi cheltuielile din Masa Mare.La ei se dă o recepție pentru toată lumea, mai târziu o petrecere pentru prieten, nu se adună bani, dar se fac cadouri în baza unei liste întocmite de miri. În curînd sper să am ocazia să asist la un astfel de eveniment. Curios, oare poate fi la fel de distractiv ca și la nunțile noastre…
Pe la început mai multă lume a fost deranjată de acel coșmar de sunete din cauza cărora nu deslușeam textele personajelor. Dar poate că merita de rezistat acest test de răbdare, pentru că spre final spectacolul a devenit incredibil de captivant. În prima parte am început să mă plictisesc, vecinul de lîngă mine a rîs ironic, zicînd ca să săturat de aceste clieșeie și a disparut. Mai apoi, în locul ritmurilor obținute de la crațite, linguri, pahare și bastoane au venit mirosurile, iar mai tirziu și niște dialoguri bune.
Mirosul de slănină, semințele ronțăite prin gară, mirosul urît, oamenii răutăcioși, mizeria, ….what is all about? Raspunsul e in titlu spectacolului…
Sîmbătă nu rata un spectacol care nu are cum să nu fie frumos. Fanfara “Zece prăjini” la 17.00, la Palatul Național.
Despre Radu Poclitaru știam doar detalii pe care toata lumea le cunoaște. “Spărgătorul de nuci” a spart atmosfera de așteptare a începutului de festival. Inițial m-au captivat mișcările mai puțin clasice. Apoi și cîteva doze de comedie. Actrița principală- încîntătoare…El – nu prea m-a convins.
Este o mare artă să fii talentat și să rămâi autoironic și îndrăzneț- mă refer la Radu Poclitaru și la spectacolul “Spărgătorul de nuci”. Are parte de un succes controversat acest basarabean atît de popular în Ucraina și Rusia. Dar e atît de plăcut să auzi că îi place să revină acasă ori de cîte ori are posibilitatea.
Încerc să aleg măcar cîte un spectacol pe zi și să vă țin la curent. Nu pretind la o autoritatea criticilor mele. Sunt doar un simplu consumator de frumos.
Ambiția! Iata ce nu ai putea să pui în fruntea acelor trăsături care îi caracterizează pe moldoveni.
Am așteptat BITEI-ul cu sufletul la gură. Pentru că sunt fana festivalului și pentru că știam cît de greu le-a fost celor de la Ionesco să-l organizeze. De data aceasta întrebarea: A fi sau a nu fi? a devenit multa prea evidentă. Și am simțit și cum unii oameni erau pe cale să se lase învinși de fenomene moldovenești, criză, oboseală. Unii nu și-au onorat obligațiile financiare, alții au vrut cam mult în schimbul contribuției asumate. Continue Reading
