Băieții au scris atât de bine, încât eu doar re-public comunicatul. Vineri merg și eu.
Important! Sâmbătă și duminică au program și pentru copii: Minimest.
Între 1-4 noiembrie, la Cinema Odeon, spectatorii din Republica Moldova vor avea parte de un adevărat festin cinematografic, plin de animații pentru toate gusturile.
Coraline deschide oficial Anim’est 2012, joi, 1 noiembrie, de la ora 19:00. Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film de animație în 2010, Coraline spune povestea unei fete care pătrunde printr-o uşă secretă descoperită într-un ungher al noii sale case şi ajunge într-o versiune alternativă a propriei vieţi. Această realitate paralelă pare mult mai interesantă şi aventuroasă decât viaţa ei adevărată. Dar, când aventura devine periculoasă, iar „ceilalţi” părinţi încearcă s-o păstreze pentru totdeauna, Coraline va trebui să evadeze.
De la ora 22:00, spectatorii va putea urmări primul calup de scurtmetraje din secțiunea Animash, secțiune dedicată animațiilor premiate, care au cucerit deopotrivă critica și publicul în cadrul festivalurilor internaționale.
Ziua de VINERI începe la Anim’est cu Animash 2 de la ora 14:00, iar de la ora 16:00, cinefilii sunt invitați la unul dintre titlurile cuprinse în retrospectiva specială dedicată lui Hayao Miyazaki, Porco Rosso. Cu o carieră ce se întinde pe parcursul a peste 50 de ani, Miyazaki este un animator apreciat pe plan internațional, filmografia lui fiind dovada unei imaginații debordante și uimitoare. Succesul filmelor sale i-au atras animatorului japonez comparații cu Walt Disney, Nick Park sau Robert Zemeckis.
De la ora 18:00, vor fi proiectate cele 21 de titluri care au alcătuit competiția românească anul acesta în cadrul ediției de la București, de la ora 20:00, vine Castelul umblător al lui Howl, unul dintre cele mai de succes filme ale lui Miyazaki, iar de la ora 22:30, va fi prezentat primul calup de spoturi și clipuri animate din cadrul Competiției de videoclip&advertising.