Al 6-lea an scriu aici. Încep tot mai puțin să cred în nevoia de a mai avea un blog. Dacă pe vremuri radio a fost ucis de televiziune, atunci azi Facebook ucide nevoia de a mai avea un blog personal. Poate e doar o sictireală temporară.
Efortul pe care l-am depus de data această, într-o săptămână petrecută la Chișinău, a fost cam mare. Și brazii, și banca și Mame de Îngeri. Dar tot ce s-a întâmplat a fost atât de puternic pentru mine ca și impact emoțional, încât nu-mi imaginez să fi lăsat ceva din cele întâmplate pentru altă dată. Și trebuie neapărat să vă spun cât de norocoasă mă simt că pot aduna de fiecare dată o echipă. O echipă în care nimeni nu este în plus. Fiecare om are un talent pe care dacă aș putea să-l valorific cum mi-aș fi dorit, chiar am fi răsturnat și munții. Cine știe, poate chiar îi vom răsturna:))