Ştiu foarte bine în ce mă bag. Lumea artiştilor din Moldova nu e una cu care ai vrea neapărat să te legi. Flămândă şi prea puţin alintată, supărăcioasă şi ranchiunoasă. Ei tot timpul au impresia că plebea nu-i înţelege şi nu-i apreciază. Iar atunci când vrei să faci ceva pentru ei, văd acest gest ca o tentativă de a-i vaccina contra rabiei, împotriva voinţei lor. Neapărat, chiar şi cea mai strălucită idee legată de artă îşi va găsi critici necruţători. Deci nu-mi fac iluzii că toată lumea va fi încântată de ideea&visul meu. Doar îndrăznesc să fac primul pas.
Am o idee. Adică un vis. Vis şi idee la un loc. Le am de când am început să călătoresc puţin prin lume şi să văd ce înseamnă în străinătate arta contemporană, ce înseamnă Tate Museum, ce înseamnă să investeşti în artiştii tineri, ce înseamnă viziuni artistice sărite peste şifer şi fortan. Arta este o carte de vizită a ţării. În practică, această carte de vizită se manifestă prin expoziţii, evenimente, printr- un aspect trăsnit al locului,ce atrage turiştii şi îi face pe cetăţeni săi să fie mândri că să-au născut în ţara lor. Pentru că ei sunt mişto. Sunt cool că au în ţară asemenea talente. E cool să fii cool. Aş vrea şi eu să contribui cu puţină susţinere, inclusiv financiară.
Am 32 de ani şi cunosc foarte puţine lucruri despre artiştii moldoveni. Mai exact cunosc doar 4 care îmi plac foarte tare. E ruşinos să fac asemenea afirmaţii, dar asta e realitatea. Poate tu cunoşti mai mulţi, poate nu- i cunoşti deloc.Şi e păcat. Primul pe care l-am îndrăgit foarte tare a fost Marik Verlan. Un om pentru care mizeria sau minimalismul, dacă vreţi, este definiţia condiţiilor perfecte pentru a crea. El colectează pantofi prăpădiţi de alcoolici şi chiloţei de domnişoare seduse. Acestea, ajungând la Marik acasă, se transformă în sclipiri de talent. Marik Verlan îşi lasă semnătura, o pisicuţă în bărcuţă, pe toate clădirile din oraş. Dacă încercaţi să vă ascuţiţi atenţia în timpul promenadelor prin Chişinău, neapărat o veţi observa pe undeva. După mine, Marik Verlan e un geniu romantic fără asemănare. Are umor, dar nu are deloc nevoia să fie convenabil cuiva. Prima lucrare de mai jos am primit-o cândva în dar de la omul drag. Pentru acea zi de naştere îi mulţumesc. M-am ales şi eu cu un Marik Verlan în casă.
Despre Eudochia Zavtur ştiam doar din auzite. Mi-a povestit Valentina Vidraşcu despre ea. Dar am descopert-o pe Eudochia Zavtur atunci când am petrecut 2 nopţi într-o casă veche românească din Bucureşti, cu tablouri mioritice pe perete. Toate purtau semnătura Zavtur. Colecţia de ii pe care o are Valentina Vidraşcu la Bucureşti avea nevoie de aceste vecine pe pereţi. Să nu să se simtă în singurătate, la showroom, cât Valentina e la Chişinău. Tablourile Eudochiei fac parte din aceeaşi poveste cu iile Valentinei. Recent am sunat să o cunosc pe d-na Zavtur. Aştept să pun mâna şi eu pe o lucrare. A rămas pentru mine visul unei nopţi româneşti.
Din păcate, pe Ghenadie Popescu l-am cunoscut personal doar în acest weekend. Si am ramas cu gura cascata.Un artist al cărui cel mai mare talent se ascunde în sensibilitate şi formele pe care le alege pentru a transmite ceea ce simte. Ghenadie simte fenomenele din societatea moldovenească, dar mai ales le exprimă fenomenal. Are o colecţie impresionantă de filmuleţe conceptuale. Iată unul dintre ele, cu atmosfera unei ţări a cărei copiii sunt lăsaţi în grija buneilor şi-şi cunosc părinţii doar prin transferuri băneşti.
Ghenadie filmează, pictează şi crează diverse instalaţii din mămăligă. Am găsit pe net ca să vă arăt şi un tablou de-al său.
Îmi este simpatică şi tânăra Anna Constantinova. Lucrările sale îmi place să le admir de la distanţă. Deschideţi linkul ca să înţelegeţi de ce. Dar Anna are un stil splendid. Uşor inspirat de la Dali, dar foarte personal în acelaşi timp.
Am aflat recent că Anna este nepoata lui Glebus Sainciuc şi m-am încîntat. Anna nu afişează această legătură de rudenie. Cred că e bine şi cu aceste mici secrete de familie. Eu am ales cea mai puţin reprezentativă lucrare a Annei.
Sunt convinsă că mai sunt în Moldova artişti de care m-aş îndrăgosti. De câteva ori mai mulţi decât îmi imaginez. Dar nu-i cunosc, aşa cum nu-i cunoaşte o mare parte a populaţiei. Pentru că arta nu-i ca pâinea.Se consumă mai greu. Mai ales când nu ştii cum e la gust şi nici nu te-a făcut nimeni curios să-i cunoşti gustul. Poate fi sculptură, pictură, filme de scurt metraj sau instalaţii.
Despre ce este ideea mea? V-o spun foarte curând, dacă îmi promiteţi să transmiteţi un mesaj tuturor artiştilor liberi,tineri (până în 35 ani) pe care îi cunoaşteţi. Vreau şi eu să-i cunosc. Am să le propun ceva….