Browsing Tag

binefacere

EVENIMENTE

Anunţ important pentru tinerii artişti!!!!!

Ştiu foarte bine în ce mă bag. Lumea artiştilor din Moldova nu e una cu care ai vrea neapărat să te legi. Flămândă şi prea puţin alintată, supărăcioasă şi ranchiunoasă. Ei tot timpul au impresia că plebea nu-i înţelege şi nu-i apreciază. Iar atunci când vrei  să faci ceva pentru ei, văd acest gest ca o tentativă de a-i vaccina contra rabiei, împotriva voinţei lor. Neapărat, chiar şi cea mai strălucită idee legată de artă îşi va găsi critici necruţători. Deci nu-mi fac iluzii că toată lumea va fi încântată de ideea&visul meu. Doar îndrăznesc să fac primul pas.

Am o idee. Adică un vis. Vis şi idee la un loc. Le am de când am început să călătoresc puţin prin lume şi să văd ce înseamnă în străinătate arta contemporană, ce înseamnă Tate Museum, ce înseamnă să investeşti în artiştii tineri, ce înseamnă viziuni artistice sărite peste şifer şi fortan.  Arta este o carte de vizită a ţării. În practică, această carte de vizită se manifestă prin expoziţii, evenimente, printr- un aspect trăsnit al locului,ce atrage turiştii şi îi face pe cetăţeni săi să fie mândri că să-au născut în ţara lor. Pentru că ei sunt mişto. Sunt cool că au în ţară asemenea talente.  E cool să fii cool. Aş vrea şi eu să contribui cu puţină susţinere, inclusiv financiară.

Am 32 de ani şi cunosc foarte puţine lucruri despre artiştii moldoveni. Mai exact cunosc doar 4 care îmi plac foarte tare. E ruşinos să fac asemenea afirmaţii, dar asta e realitatea. Poate tu cunoşti mai mulţi, poate nu- i cunoşti deloc.Şi e păcat.  Primul pe care l-am îndrăgit foarte tare a fost Marik Verlan. Un om pentru care mizeria sau minimalismul, dacă vreţi, este definiţia condiţiilor perfecte pentru a crea. El colectează pantofi prăpădiţi de alcoolici şi chiloţei de domnişoare seduse. Acestea, ajungând la Marik acasă, se transformă în sclipiri de talent. Marik Verlan îşi lasă semnătura, o pisicuţă în bărcuţă, pe toate clădirile din oraş. Dacă încercaţi să vă ascuţiţi atenţia în timpul promenadelor prin Chişinău, neapărat o veţi observa pe undeva. După mine, Marik Verlan e un geniu romantic fără asemănare. Are umor, dar nu are deloc nevoia să fie convenabil cuiva. Prima lucrare de mai jos am primit-o cândva în dar de la omul  drag. Pentru acea zi de naştere îi mulţumesc. M-am ales şi eu cu un Marik Verlan în casă.

Despre Eudochia Zavtur ştiam doar din auzite. Mi-a povestit Valentina Vidraşcu despre ea. Dar am descopert-o pe Eudochia Zavtur atunci când am petrecut 2 nopţi într-o casă veche românească din Bucureşti, cu tablouri mioritice pe perete.  Toate purtau semnătura Zavtur. Colecţia de ii pe care o are Valentina Vidraşcu la Bucureşti avea nevoie de aceste vecine pe pereţi. Să nu să se simtă în singurătate, la showroom, cât Valentina e la Chişinău. Tablourile Eudochiei fac parte din aceeaşi poveste cu iile Valentinei. Recent am sunat să o cunosc pe d-na Zavtur. Aştept să pun mâna şi eu pe o lucrare. A rămas pentru mine visul unei nopţi româneşti.

Din păcate, pe Ghenadie Popescu l-am cunoscut personal doar în acest weekend. Si am ramas cu gura cascata.Un artist al cărui cel mai mare talent se ascunde în sensibilitate şi formele pe care le alege pentru a transmite ceea ce simte. Ghenadie simte fenomenele din societatea moldovenească, dar mai ales le exprimă fenomenal. Are o colecţie impresionantă de filmuleţe conceptuale. Iată unul dintre ele, cu atmosfera unei ţări a cărei copiii sunt lăsaţi în grija buneilor şi-şi cunosc părinţii doar prin transferuri băneşti.

Ghenadie filmează, pictează şi crează diverse instalaţii din mămăligă. Am găsit pe net ca să vă arăt şi un tablou de-al său. Îmi este simpatică şi tânăra Anna Constantinova. Lucrările sale îmi place să le admir de la distanţă. Deschideţi linkul ca să înţelegeţi de ce. Dar Anna are un stil splendid. Uşor inspirat de la Dali, dar foarte personal în acelaşi timp.Am aflat recent că Anna este nepoata lui Glebus Sainciuc şi m-am încîntat. Anna nu afişează această legătură de rudenie. Cred că e bine şi cu aceste mici secrete de familie. Eu am ales cea mai puţin reprezentativă lucrare a Annei.

Sunt convinsă că mai sunt în Moldova artişti de care m-aş îndrăgosti. De câteva ori mai mulţi decât îmi imaginez. Dar nu-i cunosc, aşa cum nu-i cunoaşte o mare parte a populaţiei. Pentru că arta nu-i ca pâinea.Se consumă mai greu. Mai ales când nu ştii cum e la gust şi nici nu te-a făcut nimeni curios să-i cunoşti gustul. Poate fi sculptură, pictură, filme de scurt metraj sau instalaţii.

Despre ce este ideea mea? V-o spun foarte curând, dacă îmi promiteţi să transmiteţi un mesaj tuturor artiştilor liberi,tineri (până în 35 ani) pe care îi cunoaşteţi. Vreau şi eu să-i cunosc. Am să le propun ceva….

EVENIMENTE

Cine nu ştie să facă bine, înzadar îl aşteaptă de la alţii

Probabil niciodată nu vei avea nevoie de asta. Probabil aşa crede fiecare dintre noi. Probabil ne gândim foarte puţin sau deloc la acest subiect, încercând astfel să îndepărtăm, prin alungarea gândurilor triste, o eventuală posibilitate ca aşa ceva să ni se întîmple nouă sau celor pe care îi iubim atât de mult. Nu cred însă că dorinţa de a gândi pozitiv şi a nu permite fricilor să se cuibărească în viaţa noastră, justifică nedorinţa de a cunoaşte informaţii despre acest subiect. Subiectul este unul dur. Şi cum a zis o femeie foarte inteligentă: Cancerul este o boală foarte democratică.

8000 de oameni anual în Moldova sunt diagnosticaţi cu afecţiuni oncologice. Printre ei sunt şi mulţi copii. Şi dacă cineva crede că această boală e doar o plată pentru păcatele noastre, mă întreb cât de mari sunt păcatele unui copil de 3-4 ani diagnosticat cu leucemie.

Iniţial mi s-a întîmplat să o cunosc pe Natalia Malaniuc. Tânăra de 26 de ani, care de 11 ani nu cedează în faţa acestei boli, iar Dumnezeu a răsplătit-o pentru puterea ei şi cu un copil, multdorit, dar neaşteptat. Povestea Nataliei este plină de lecţii. Şi m-am gândit că oricine dintre noi are nevoie de ele. Am făcut la Junal TV, la Sare şi Piper o campanie în urma careia am acumulat cu ajutorul multora dintre voi, a telespectatorilor şi a lui Pasha Parfeni & starurile de la noi, peste 50 mii lei. Astăzi Natalia m-a sunat şi mi-a propus în iunie să fiu naşa de botez a lui Ionuţ. E plină de viaţă.

Apoi am aflat despre Irina, a cărei fetiţa este bolnavă de leucemie. I-am propus să facem o campanie, pe vremea când eram la Deşteptarea. Să adunăm fonduri. Nu prea şi-a dorit să intre în atenţia publicului, dar luptă mai departe.

Recent, am aflat despre o posibilitate de luptă cu cancerul, nemaiîncercată în Moldova, dar destul de practicată în lume: transplantul de celule stem. Din punct de vedere legal, procedura încă nu-şi are loc în legislaţia noastră şi am auzit că mulţi medici de la noi sunt foarte sceptici în privinţa procedurii. Pe de altă parte, imaginându-mi doar, disponibilitatea celor care suferă de cancer de a încerca orice ar putea să le salveze viaţa, aş încuraja medicii să lase loc pentru toate şansele existente. În acest context am cunoscut o tânără familie,a căror fetiţa suferă de leucemie şi care sunt dispuşi să încerce transplantul, dar se împiedică de sumele exorbitante ale acestor proceduri, care deocamdată nu se fac în Moldova.Am vrut să fac un reportaj despre ei. Au un perete plin de icoane în casă. Toate venite din diverse colţuri ale lumii. Şi am înţeles că aceşti părinţi deocamdată cred mai mult în puterea acestor chipuri, decât în cea a oamenilor de a se mobiliza şi a face donaţii. Eu îi înţeleg.

Iată că acum câteva luni l-am cunoscut la Sare şi Piper pe John McKellar. Un scoţian care se află la Chişinău pentru a coordona activitatea unei instituţii despre care poate nu aţi vrea să ştiţi. Hospice Angelus. Este singurul hospice din Moldova care oferă îngrijire paliativă.

Ce este aceasta?

Când nici un tratament nu mai dă rezultate, iar durerile resimţite de un bolnav aflat în faza terminală a unei afecţiuni sunt de nesuportat, familia poate apela la îngrijirea paliativă. Această îngrijire nu vindecă boala, ci are scopul de a proteja demnitatea pacientului. Scopul ingrijirii paliative este asigurarea calitatii vietii pacientului si a familiei acestuia. Oricine poate solicita serviciile Hospice Angelus. Însă capacitatea instituţiei este de a deservi anual circa 500 de pacienţi. Aceştia primesc 20-25 de vizite gratuite la domiciliu, cu îngrijirea, susţinerea psihologică şi medicamentele necesare. Despărţirea cu demnitate de propria viaţă e un subiect pe care nu cred că vreţi să-l discutăm, Hospice Angelus îi ajută de pe cei cărora medicii nu le mai dau nici o şansă, să aibă parte de un sfârşit mai fericit. Deşi acest cuvânt sună puţin cam exotic în contextul folosit. Familia pacientului beneficiază şi ea de susţinere, consiliere psihologică, inclusiv după plecarea omului drag.

Anul acesta Hospice Angelus a organizat a doua ediţie a Balului de caritate. Iar John McKellar ne-a propus, mie şi lui Andrei Bolocan, să găzduim acest bal. Iniţial am  zis da. Apoi am început să ezit, pentru că mi-am imaginat oameni mari, politicieni, businessmani care vor veni la eveniment şi pe care va trebui să-i convingem să scoată bani din buzunar pentru a susţine acest Hospice.

E una să prezinţi concerte şi petreceri şi e cu totul altceva să găzduieşti un Bal de caritate. Trebuie să ai stofă, trebuie să fii credibil, trebuie să ai o imagine  care i-ar convinge pe oameni să urmeze un mesaj cu care vii în faţa lor. Nu înzadar în toată lumea pentru astfel de cauze se apelează la participarea unor mari personalităţi, vedete. Lui John i s-a părut că noi le avem pe toate acestea. Lucru pentru care ţin să-i mulţumesc.

Taxa de participare la eveniment a fost de 75 de euro. Nu atât de mult încât să fie  atât de puţini politicieni şi oameni de afaceri la bal. S-a organizat şi o tombolă, iar mai târziu şi o licitaţie. La cea din urmă musafirii s-au ales cu biciclete, vacanţe la munte, bilete la concertul lui John Bon Jovi în schimbul unor sume mult mai mari decât preţul acestor obiecte. În fine, nici aici nu s-a putut fără moldoveni care fie că erau puţin chercheliţi, fie că nu au mai participat niciodată la o licitaţie şi de aceea încercau să instaureze ei propriile lor reguli de licitaţie. Suma adunată în urma Balului de Caritate  nu o cunosc, însă banii adunaţi doar de pe urma licitaţiei (circa 10500 euro) mi s-au părut  nu foarte mulţi, deşi organizatorii au rămas foarte încîntaţi de eveniment şi rezultate.

De rând cu noi, prezentatorii de la Sare şi Piper, s-au alăturat acestei iniţiative şi cei de la Trigon, şi cei de la Snails.

N-aş putea să închei fără a recunoaşte cât de tare mă bucur că am avut ocazia să prezint acest eveniment, să învăţ cum se face o licitaţie:))(e nevoie de o viteză şi de capacităţi de exprimare deosebite) şi să-i cunosc pe doi oameni foarte plăcuţi : Prinţesa Marina Sturdza şi Dragoş Bucurenci

Pentru final, vă recomand să vă înarmaţi cu răbdare şi să vedeţi un film extraordinar:

KOMT EEN VROUW BIJ DE DOKTER

SARE SI PIPER

Nevoie de ajutor


Am povestit despre Natalia Malaniuc în emisiune. Nu m-am putut abţine să plâng chiar dacă eu am filmat povestea şi tot eu am şi montat-o şi deci am ascultat-o de zeci de ori.Ceva din vocea ei mă face să tremur.O lumina prea puternica.

Apoi mi-am zis că aici nu e de plâns. Şi dacă în viaţa unui om este preţioasă orice clipă de inspir-expir, apoi nu e loc de lacrimi. Orice clipă căştigată de ea în faţa unei hoaţe necruţătoare  înseamnă VICTORIE. Şi dacă această hoaţă se teme cel mai mult de puterea viselor noastre şi de credinţă, vă îndemn să vă umpleţi de vise şi de speranţe. Natalia are acum o familie, însă hoaţa aceasta îi fură tot mai mult din posibilitatea de a fi mobilă.

Orice ajutor financiar este binevenit. Pentru aceasta va rog să o contactaţi pe Irina, asistenta noastră de la Sare şi Piper.Tel.068302152

SARE SI PIPER

Eşti trist(ă)? Citeşte asta….

Am cunoscut-o prin 2008, pe vremea când făceam One O’clock Show la ProFm. A fost o emisiune cu Antoniţa Fonari în care am vorbit despre procedura de adopţie a copiilor în Moldova. A sunat o domnişoară. S-a prezentat ca Natalia şi mi-a spus că ar vrea să afle cât mai multe detalii despre adopţie, pentru că medicii nu-i permit să nască şi se gândeşte la adoptarea unui copil. Ceva nu m-a lăsat în pace. Cum adică nu-i permit? Ce are de nu-i permit? Am rugat-o să mă sune şi după emisiune.

Ceea ce am aflat, este o istorie care face parte din capitolul ” Incredibil, imposibil, nemaivăzut şi nemaiauzit”. Era foarte mică atunci când sora sa mai mică a murit de cancer. Peste un timp şi mama sa a fost diagnosticată cu aceeaşi boală. Medii i-au recomandat să rămână însărcinată pentru a opri boala. Boala însă nu a putut fi oprită, dar pe lume a venit încă o fetiţă. Natalia s-a pomenit fără mamă. Tata  în fiecare seară stătea de vorbă cu fiicele sale ca să afle ce li s-a mai întîmplat peste zi . La 15 ani, făcea sport şi în timpul unui antrenament s-a lovit foarte tare la picior. În fiecare zi simţea că o doare tot mai tare. Peste câteva luni după lovitură nu mai putea merge şi i-a spus tatălui său că o doare foarte tare piciorul. De la un medic la altul, au ajuns la Oncologie. Acolo i-au spus că are cancer de gr. 3 şi trebuie urgent făcută operaţia. Ceea ce a urmat în viaţa Nataliei  chiar şi cu o fantezie bogată ca a mea, nu se încadreză în nici un scenariu sau raţiune. Operaţii peste operaţii, recuperări, înlocuirea osului de la picior cu o proteză, tratamente de alungire a osului.

Au fost însă perioade când uita de toate. Pentru că s-a îndrăgostit, pentru că era fericită, pentru că spera. Spera ca într-o bună zi medicii să-i spună că poate rămâne însărcinată. Are acum 26 de ani. Şi un băieţel pe nume Ionuţ, născut  prematur la 32 de săptămâni. În aceeaşi zi în care a venit pe lume mult visata minune, la câteva ore distanţă de naştere,Nataliei i s-a făcut încă o operaţie de extragere a unei tumori la creier. Această tânără femeie, mămică, a adunat în ea atâta forţă, atâta credinţă încît mă închin în faţa ei. Şi cred că aş face orice ca să conving cât mai multă lume să creadă, să spere, să viseze. Ei încă au nevoie de foarte, foarte multă susţinere, inclusiv financiară.Urmează tratamente chinuitoare şi medicamente costisitoare. Povestea incredibilă a unei luptătoare o  puteţi urmări mâine seară,la „Sare şi Piper” la JurnalTV.

EVENIMENTE

Yardsale de Crăciun

img_0738img_0739

img_0741

img_0740Jos Pălăria! în faţa Yardsale-diştilor. Şi în faţa gazdelor care au permis, ca această oribilă construcţie din metal şi fier, să se umple cu aromă de vin fiert şi Crăciun. Totul a fost perfect gândit. Fix ca în Mission Impossible.

Şi ziua de 26. Adică atunci când oamenii sunt cam isterizaţi de întrebarea unde să găsească nişte cadouri mai deosebite.De…la noi, din păcate, cadourile de  Revelion încă rămân mai importante decât cele de Crăciun.

Şi locul. Teatrul E.Ionesco. Acoperiş, garderobă, baie şi posibilitatea de a-ţi împacheta cadoul absolut gratuit, cu hârtie colorată, fundiţe, lipici şi acuarelă. Oooo…câte minţi s-au încreţit azi acolo unde se împachetau cadourile. Fiecare încerca să pere-scuipe pe celălalt la viziuni designereşti.

Câte ceva din vânătoarea de la Yardsale, vedeţi şi voi mai sus. Mai am o pungă întreagă de cadouri împachetate deja.Poate nu e mare lucru pentru unii. Mie însă mi se par unice. Pentru că eu prima le-am ochit, le-am cumpărat şi nimeni n-o să mai poarte aşa borcane cu bomboane în urechi, ca ale mele.Fraţilor, asta a fost o adevărată feierie. Mult, diferit, rezonabil, extravagant, creativ!

Cineva dintre voi, pe-o secundă măcar, a fost în #PMAN#, la aşa numitul Iarmaroc de Iarnă. Aţi văzut ce sinistru şi odios arată un iarmaroc, în ditamai centru al Chişinăului. Făcut alehamite, numai din chinezisme. Prietenul meu nu a ratat ocazia să-mi amintească încă o dată cine e primarul acestui oraş şi de ce capitala arată atât de provincial şi oribil de sărbători. Cu tot cu vai de capul lui de brad, PMAN, reclami, scene şi iarmaroace. În timp ce unui grup de 5-7 oameni îi reuşeşte să creieze o atmosferă absolut fermecătoare, pe o suprafaţă de 500 m pătraţi. Aşa că rugaţi-vă ca acestor băieţi să nu li se lase de Yardsale, altfel iar ne prăpădim  în kitch şi banalitate.

Eu încă nu ştiu dacă voi avea mâine voce.Spre seară s-a stins printre 2 amigdale supărate rău pe mine.La radio sigur voi lipsi. Aşa că urmăriţi în reluare, la 13.00 un interviu destul de drăguţ cu Nicolae Botgros. Dacă până la 12 nu mi se face mai bine, cedez în faţa antibioticelor ca să pot reveni seara la Sare şi Piper.

Oricum, azi după Yardsale am lucrat cu atâta râvnă, încît am terminat de adunat reţetele în doar 5 ore. Ceea ce, de obicei, dura o zi întreagă. Vă recomand din tot sufletul să urmăriţi Sare şi Piper din această săptămână. Vă voi da reţetele de pregătire a perelor în vin şi a cartofilor copţi cu smântână şi caviar. Sună ca la barosani, da?

Ei şi? O dată în an e Revelionul. Oricum astea mă inspiră mai mult decât seleodka sub şubă sau olivier. Poate vreo gospodină caută inspiraţie pentru masa de revelion? Apropos,mai am o reţetă nemaipomenită de prune uscate învelite în pancetta şi o gustare cu sos mexiacan, în canuţe din frunze de salată verde. Aşă că ne vedem pe la 18.15 la Jurnal…

Doina Cernavca face o treabă minunată de binefacere. Iar eu mă alătur. Doina, fii om, te rog, scrie un sms dimineaţa pe la 8.30 să iau şi eu ceva de acasă. Dar vouă are cine să vă amintească printr sms?

banner11

EVENIMENTE

Se caută nașe!

Un lucru foarte frumos mi s-a întîmplat azi. Ilinca Avram, colega mea de la Jurnal m-a chemat la o vorbă. De ce pe mine? Nu știu. Zicea că nu s-ar descurca singură. Eu zic că s-ar descurca. E o fată frumoasă și deșteaptă. Dar, mă simt flatată. Deci. Ilinca m-a întrebat cum am putea noi organiza o acțiune de binefacere. Să mergem la un orfelinat și să botezăm niște bebeluși, pe care soarta i-a lipsit de iubirea părinților. Mi s-a părut atât de frumoasă această pornire, încât am început să caut cuvinte în vocabularul meu pentru acest post. Și pentru că tocmai atunci cînd ai ceva important de comunicat, cele mai convingătoare și puternice vorbe te trădează, nu pot decât să propun tuturor celor care trec cu privirea acest mesaj să ni se alăture. Tot ce trebuie să faceți – un anagajament. Acela de a deveni nașul sau nașa de botez a unui orfan. Sciete-mi pe nataalbot@gmail.com.