A fos o dată o jucărie. Una mai neobișnuită. Avea în interior vreo 3 milioane și ceva de oameni. Și chiar dacă jucăria credea că este liberă și independentă, ea se înșela. Jucăria avea un Dumnezeu pe dânsa. Bojica se numea .
Și când ai o jucărie, ce faci cu ea? Te joci, o mai dai la alții, o strici, o repari, o lovești de pereți, o lași să se murdărească, o mai speli, o arunci, uiți de ea, iar îți amintești, iar o ma repari. Și jucăria ce să zică? Ea este este doar o jucărie, nu-și poate schimba stăpânul. Mai ales că stăpânul e un geniu. Dar un geniu nu tare bun. Geniul ăsta mai are și o echipă de sfătuitori buni, dar și ei cu timpul devin răi. Că nu ai cum să te afli pe lângă un geniu rău și să rămâi bun. Darămite să-l mai și deservești pe geniu în toate fanteziile lui sadiste cu jucăria.