Browsing Tag

centru istoric

De-ale mele

Un pasaj cu Bucureşti despre Chişinău

Am fost la București. Ca să văd un concert, ca să văd oameni dragi, ca să mânînc o ciorbă după care mă topesc,  ca să dorm într-o casă veche românească, printre tablourile uimitoare ale Eudochiei Zavtur, ca să văd studiourile performante ale unei televiziuni, ca să o cunosc pe jurnalista Carmen Avram și să mă liniștesc. Nu mai mă mai simt atât de singură în boala pentru meseria mea.

În primul rînd am un cuvânt de bine pentru drumurile din România. În doar 4 ani, de când fac parte din EU, românii și-au tras drumuri. Drumuri foarte, foarte bune. De nota 10. Am fost și iarna în România. Chiar și prin cele mai părăsite sate, m-am rătăcit, dar drumurile continuau să mă uimească. La noi nici cele care se fac acum nu arată ca cele din România. Mă aflam la volan și simțeam cum drumul mă poartă ca o apă. Mi-am amintit atunci de problemele cu proaspătul asfalt de pe Alba Iulia, cel din Valea Trandafirilor sau chiar și cel de pe șoseaua Chișinău-Leușeni. De ce oamenii, în mâinile cărora ajung niște bani de administrat pentru un bine comun, nu-și pun problema unui ecou pe care îl va avea escrocheria, furtul, neglijena față de acești bani și mai ales față de așteptările înșelate ale oamenilor. Eu pe fiecare dintre cei care au pus mai puțină smoală în asfalt i-aș pune cu burta goală pe panouri și aș scrie pe aceeași burtă: Aici sunt banii dvs!

Bucureștiul mai are o mândrie și merită aplauze. Vara aceasta bucureștenii s-au ales cu o construcție, cea mai mare de acest gen din Europa. Un pasaj care risca să fie numit în cinstea primarilor care nu se puteau înțelege al cui e meritul: „Pasaj început de BĂSESCU şi terminat de OPRESCU”, dar într-un final s-a ales să fie numit în cinstea lui Matei Basarab.

Îi lipsesc pistele pentru bicicliști și băncile de pe care să urmărești priveliștile din jur. Dar, decât așa priveliști, mai bine fără băncuțe. Parcări, mașini, mașini, parcări…offf.  Pasajul însă uimește prin proporții și prin iluminarea nocturnă. Mai tristă este însă situați chiar din centrul Bucureștiului.O sumedenie de clădiri vechi, care ascund atâtea povești, taine și istorii, pe care nimeni nu mai vrea să le cunoască, lăsate de izbeliște. Bineînțeles,  când ai de ales între a oferi o soluție practică pentru traficul aglomerat  și a investi banii în niște case vechi, vei alege prezentul, nu trecutul. Dar, vai, cât de urât arată Bucureștiul acolo, unde unii se fac a uita istoria. Clădirile vechi, pe care timpul, dar mai ales intențiile necurate ale unora, le transformă în pietre de mormânt. Știi că trebuie să stea acolo, dar nu-ți vine să te uiți la ea. Mai am o poză pe care am făcut-o în București. Așa că să-i simțiți atmosfera. Cred că bucureștenii au internet bun, deci viitorul sună bine. Dar la capitolul trecut, cabluri nu prea se trag.

Scriu despre toate astea, pentru că am profitat de escapada mea scurtă, ca să iau o gură de aer. Nu mai pot de atâta Chișinău în care nu ai ce face. Știu exact ce m-ar face  să-mi placă de orașul nostru. Încă vrea 3 parcuri ca Dendrariul de pe str. Creangă, încă vreo 30 de terenuri ca cele instalate de Vitanta, un centru istoric cu edificii restaurate ca cel de pe str.S.Lazo colț cu București, străzi pietonale – măcar una, piste pentru bicicliști, nici un panou publicitar în centrul istoric, nici o gheretă cu fundul spre Primărie, plăcuțe informaționale, cu indicatoare și mesaje binevoitoare pentru cetățeni și turiști și ăsta e doar punctul întîi. Dar asta nu se va întîmpla niciodată. Niciodată în viața mea, precizez.Îmi pare rău să fiu atât de categorică, dar atâta timp cât nu vom avea un primar hotărât, cu o mână de fier, atâta timp cât oricine își va șterge picioarele de istoria Chișinăului, de tinereațea primarului, de legi și de viitorul copiilor săi, Moldova va avea o capitală din care nu turiști, ci proprii locuitori vor căuta să evadeze.

De-ale mele

Mesaj-masaj

– Să nu uit să trimit cele 2 mail-ri azi. Că le amân de prea mult timp. O să mă creadă o neserioasă…….relaxează-te, încearcă să nu te gândeşti la nimic.

Fac prima tentativă de a nu mă gândi la nimic.Eşuez.

– Aşa, trebuie de amintit Irinei despre poze….Albot uită, tu ai venit să te odihneşti….lasă naibii lucru măcar pentru 2 ore….

Nirvana. Abis….2 min…

– Şi încă să nu uit să le spun despre intervenţiile live celor de la Deşteptarea…….Albot,opreşte-te…azi e duminică….

Nirvană.Abis….încă 2 min….

– Sport. Urgent la sport. Când, de la 1 septembrie? Nu, hai mai bine din octombrie. Dar e urgent. Oare mă eliberez până atunci măcar puţin……Opreşte-te de gândit!

Doar abis.Încă 2 min

-Da, şi să nu uit să-l întreb pe frate-meu unde se trece comisia medicală…..băi, las-o baltă….

Nirvană.Abis. Ţin 2 nuci de baobab. Una într-o mână, alta în cealaltă mână. Aspir spre echilibru.

– Interesant, dar prietena lui are parte de asta în fiecare zi? Sau e şi ea ca cizmarul fără cizme. Mă zbat între gânduri profesionale, casnice, personale şi intime, în timp ce 2 mîini dansează lent pe pielea mea. 1,2, 3, 1,2,3…asta parcă ar fi paşi de vals, nu?

Într-un final mi-a reuşit. Şi după câteva tentative mai apăsate de a mă forţa să nu gândesc, am reuşit doar să mă gândesc că în sfârşit nu mă gândesc la nimic. Este starea mea ideală de existenţă. Starea în care visam să ajung în acest weekend, căutând-o disperată pe Doina şi rugând-o să mă programeze la  masaj, preferabil chiar la două masaje consecutive.

În final, am ajuns azi la Welness Land. Am aterizat pe o masă de masaj unde am început cu tradiţionalul scrub. Cele 2 telefoane încă le mai aveam în vizor, cât despre Ipad am fost ceva mai categorică. Dă-l în măsa, vorba primarului nostru.  Apoi, la fel le-am zis şi telefoanelor. Pentru că a început marele răsfăţ. Au ei acolo un masaj african. De ce african? Poate pentru că pe fundal a cântat doar Sade. Of, ce mult mi-a plăcut să reaud, în timp ce zburam: Tell me why, tell me why, tell me why, why cant we live together? Se mai numeşte african pentru că în timpul masajului ţii câte o nucă de baobab în mâni. Când l-am întrebat pe băiat: la ce bun? mi-a spus ca nu cumva să zbori în cosmos de plăcere. M-am încreţit înăuntru după o astfel de prognoză. Am mai auzit eu din astea la viaţa mea. Dar de data asta n-a fost ca de obicei. Adică ce mi s-a promis, aia am avut. Un ulei cu un parfum superb, 2 mâini care te masează, şi eu cu o mătură virtuală alung gândurile, ca muştele, din capul meu .

Apoi, în drum spre casă, ceva pe şos Hânceşti m-a făcut să ocolesc din nou cartierul ca să revin la locul cu pricina şi să vă arăt şi vouă ceea ce mi-a stârnit curiozitatea. În primul rând e o splendoare de căsuţă. Nici nu-mi amintesc cum arăta clădirea înainte. Ştiu doar că aşa aş vrea să arate tot centrul istoric al Chişinăului. Îngrijit, reconstruit şi cochet.2 băieţi care făceau curat mi-au spus că aici va fi un restaurant.Când se deschide, nu se ştie. Felicitări pentru bunul gust al stăpânului pe care nu-l cunosc. Treceam seara pe acolo şi mirosea a grătar, se auzea muzică, ardeau lumini. Cineva deja se bucura de acest local pe care eu l-aş pune ca exemplu de bun gust şi atitudine de bun simţ nu doar faţă de propria afacere, ci şi faţă de oraşul care îţi oferă posibilitatea să-ţi deschizi această afacere. Jos arhitecţii netalentaţi (de unul am scăpat deja), jos steclopachete, jos stricăciunea.

Am trecut şi pe la piaţă. Şi când mi-am pus cumpărăturile pe masă, acasă, mi-a picat fisa. Brusc am mai găsit un motiv pentru a-i spune Moldovei pe 27 august  un sincer „Eu chiar te iubesc”.

De când am revenit din vacanţă mă trezesesc în fiecare dimineaţă foarte obosită. De parcă aş fi lucrat şi în somn. Corzile mele vocale sunt tare supărate pe mine, iar medicul mi-a spus că la femei acestea se uzează mai rapid decât la bărbaţi.Uneori mă apucă disperarea, la câtă treabă e de făcut ca să se vadă mici rezultate. Dar mă alin cu micile succese şi mai ales cu câţiva oameni de care am mare noroc.

Masajul african vi-l recomand cu drag. Doina,Evelina, Welness land,vă mulţumesc.