Hai să vă întreb ceva! Căți bucătari celebri în lume vin din Moldova? De-acord, Moldova e plină de probleme, gastronomia nu e cartea de vizită a țării noastre și, în genere, n-avem noi timp să ne ocupăm de o materie atât de fină. Dar câți bucătari celebri măcar pe local cunoașteți? Celebri, în sensul că lumea îi cunoaște la față, îi știe pe nume, îi recunoaște în stradă, sunt vedete la TV, apar în reviste, lumea rezervează din timp un loc la ei la restaurant, au contracte cu companii locale din sfera agroalimentară, merg la concursuri să ne reprezinte? Vreo doi? Atât? Sunt sigură că fiecare dintre voi poate număra, cel puțin, vreo 10 locuri din Chișinău, unde îi place să meargă pentru mâncare bună. Cine gătește această mâncare, v-ați întrebat vreo dată? Oriunde în lume, cu mici excepții, nu patronul face reputația restaurantului, ci omul care gătește mâncarea. Acela care concepe meniul, dozează ingredientele, își folosește toată experiența, secretele și creativitatea.
chisinau
Am născut, am crescut, am pierdut, iar am născut. Am acumulat, am trasmis mai departe.
Asta vreau să fac și acum. Să transmit mai departe. Cine știe poate cuiva ar putea să-i ușureze nopțile nedormite, iar pe vreun copil experiențele mele l-ar păzi de antibiotice date în grabă, de frică și necunoaștere.
S-au făcut 5 ani de când îl port pe Bogdan doar în suflet. 5 ani pe parcursul cărora mă găsesc mame care și-au pierdut copii și care nu se descurcă cu durerea lor. Nu mai fac față. Le chinuie gânduri urâte, le sufocă irecuperabilul. Ele caută un remediu care să le scape de ucigătoarea suferință rămasă în urma copilul pierdut. În sufletul meu am simțit nevoia să deschid o comunitate . Încă nu am curajul să-i dau o formă socială. Poate după această postare și după reacțiile voastre voi prinde la curaj. Această comunitate o numesc pentru mine Mame de Îngeri. Și de 5 ani înscriu în ea istorii pe care le păstrez doar în memorie. Nu vreau să speculez cu ele, nu vreau să storc lacrimi și nici vizualizări. Sunt istorii care ne unesc pe noi, mamele de îngeri, care avem atâtea de împărtășit, dar vrem să fi puternice și înghițim în tăcere amintirile.
Recent m-a contactat o mamă care și-a pierdut copilul într-un accident rutier. Era de vârsta lui Bogdan. Omul care se face vinovat de asta e unul mare. Nu-l paște pericolul unei justiții bune. Ciuda e și mai mare când apuci să-ți iubești copilul mai mult decât pe un bebeluș. Când începi să ți-l imaginezi cine va deveni când va crește mare, cum va face curte fetelor, cum o să-i cumperi costum de mire și într-o clipă, din cauza unui dobitoc, toate visele tale se spulberă. Acea mamă mă întreba ce-am făcut ca să supraviețuiesc? Ce pot să-i spun? Oricum există ceva care nu se tămăduiește niciodată. Ce-am făcut eu a fost să încerc toate metodele, dar absolut toate, pentru a supraviețui: călătorie, muncă, multă muncă, salvatoare și distructivă în același timp, meditație, psihologie, iubire, evadare. Dar sufletele noastre de mamă sunt toate atât de diferite și atât de fragile și toate își iubesc atât de intens și irecuperabil copiii pe care îi aduc pe lume, încăt e greu să spui că există remedii universale și atot tămăduitoare.
Cândva l-am contactat pe Vlad ca să-i propun o provocare: să se facă prezentator de televiziune. Mi se părea combinația perfectă între un bărbat copt, frumos și un trainer carismatic, un bun orator, cu rădăcini nemțești, deci nu avea cum să întârzie la emisie și nici la ședințe. În fine, am avut eu socoteala mea în privința lui. Dar Vlad a zis nu. Și de atunci am început să prietenim. Eu invitându-l cu superba sa nevastă Natalia pe la diverse evenimente pe care le organizam, el mai scriind un gând bun pe fb, un sfat, o întrebare.
Recunosc, am făcut un efort de 3 nopți, ca să fac ordine în telefon și să eliberez memoria lui de aceste momente. Știam că nu va fi ușor să aleg cele mai colorate clipe, unele dintre ele nepublicate, dar nici chiar așa. Acum sunt mândră de rezultat. A ieșit un artcolaș de 1 km, dar ce contează? Sfidăm toate regulile bunului simț de blogger și ne încălzim de la aceste clipe minunate. Încep cu 1 ianuarie, 2013 și închei tot 1 ianuarie, dar 2014.
1 ianuarie, 2013, or. Colmar, Alsacia, munții Vosges, Franța.Un loc în care arhitectura, gastronomia și natura sunt cel puțin 3 motive pentru care merită să vii aici.
Am revenit acasă, la Chișinău, și am descoperit că s-a schimbat parola de acces la wifi. Am sunat la Moldtelecom. După doar câteva luni petrecute acolo, unde formulele de politețe elementare nu se limitează doar la ”Bună Ziua”, fără să-mi dau seama, în afară de ”Bună ziua” am întrebat: ”Ce mai faceți?”. Știu că sună foarte ciudat să întrebi un tehnician necunoscut de la Moldtelecom ce mai face. Dar multă lume pe glob așa percepe comunicarea de zi cu zi. La celălalt capăt a urmat o pauză de 3 sec. Apoi, întreabarea: Spuneți care este problema.
Am coborât pe Pușkin, în scuarul liceului Gh. Asachi. Băncile tricolor, aranjate în fața unui ecran pe care rulau niște imagini cu icoane, m-au făcut să înțeleg că mi-au scăpat niște știri. În afară de faptul că scuarul, destul de încăpător, brusc a devenit destul de mic, aceste bănci tricolor mi s-au părut o pedeapsă nemeritată pentru Chișinău, de rând cu ceea ce rula pe ecran.
Am coborât din mașină și am început să pășesc prin asfaltul spart și bâltoci pline cu țârfâială. Și m-a lovit în față un vânt rece și neprietenos. Și m-am gândit la primar. Iar. Și apoi nu m-am mai gândit la el
Vreau să mă schimb. Vreau să văd cât mai multe lucruri bune în jurul meu. Lucruri care mă uimesc plăcut.
Într-o săptămână de aflare la Chișinău ele au fost destul de multe, aceste momente plăcute de uimire.
Bradul Câştigător al ediţiei din 2012 a
“BALULUI BRAZILOR DE CRĂCIUN”
Anul acesta, spre marea mea bucurie, Balul Brazilor de Crăciun devine expoziţie de muzeu.La cea de-a III Ediţie,brazii nu vor fi văzuţi doar în cadrul unui eveniment privat, cum se întîmpla în anii precedenţi, ci vor putea fi admiraţi, votaţi ba chiat şi licitaţi de voi. Asta dacă mergeţi între 11-19 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei.