Browsing Tag

comentarii

De-ale mele

Când Brega se bate, câştigă privesc

Numai mie mi-a mai rămas să scriu despre ultima ispravă a lui Brega. În rest, parcă toată lumea s-a dat deja cu părerea. De ce mi se pare subiectul hot? E simplu. Pentru că în Moldova se crează un precedent. Pentru că prima dată este atins, printr-o instanţă de judecată, un domeniu cum este comunicarea virtuală, care nu-i chiar atât de virtuală.

În primul rând, sunt totalmente de acord, că prin aprobarea comentariilor spurcate, ca multe dintre cele de pe unimedia, protv şi altele, aceste portaluri le permit unora să creadă că-s la ei acasă, pe budă. Nu e ciudat că aceşti oameni cred că libertatea de exprimare înseamnă să-ţi faci nevoile în capul cuiva. Ciudat e că site-le aprobă aceste exprimări nocive de libertate. Mă enervează homofobii cam la fel de mult cum pe ei îi enervează homosexualii. Dar niciodată nu am simţit nevoia să-i insult sau să chem minorităţile sexuale la  răzbunare.

Mă bucur că odată cu această decizie judiciară s-a făcut atâta zarvă. În afară de Dodoni, comunişti şi atacuri raider nepedepsite în Moldova sunt o groază de teme nevorbite. Una dintre ele, spre marea mea surprindere, este spaţiul virtual moldovenesc, fără un cadru legal relevant şi decizia judecătorească prin care Oleg Brega ar trebui să fie despăgubit cu peste 5000 lei, pentru o dicuţie mai puţin creştinească pe privesc.eu. A fost sancţionat site-ul, deşi în viaţă reală pentru o asemenea faptă ar fi fost pedepsit user-ul, adică omul care instigă la violenţă şi insultă. Dacă aş fi în locul lui Brega, eu şi pe userul homofob l-aş da în judecată. Aşa, că să-i învăţ minte pe alţii. Din păcate, ştiind cât de putredă e justiţia în Moldova, trebuie să-l întristez pe Brega. Nu justiţia a triumfat în cazul lui, ci mai cu seamă, ştiindu-l câştigător de dosare la CEDO,presupun că e vorba de nedorinţa Moldovei de a mai figura cu un dosar la Strasbourg. Pentru că aşa, privesc.eu pierd 350 euro. Să fi pierdut Brega procesul, Moldova ajungea să-i plătească poate vreo 3-4 mii euro. Apropo căştigul lui Brega nu se compară cu cât au avut de câştigat băieţii de la privesc.eu. Ei, norocoşii nici n-au visat să aibă atâta publicitate gratuită la minunatul lor site. Apropo, ideea site-lui e grozavă şi sunt convinsă că numărul vizitatorilor privesc.eu (numai eu câţi îi trimit acum la voi)a crescut simţitor, ceea ce vorbeşte despre cel puţin 3 happyend-ri ale poveştii de azi:

– Brega  a făcut un bănişor fără să asude prea tare

– privesc.eu şi-a tras fără mari investiţii o campanie de  marketing de milioane

– Poporul a aflat că i se poate da şi peste gură, dacă nu se poartă frumos

P.S Azi Brega a mai înhăţat nişte lopeţi homofobe pe fb. Urmează oare vre-un proces şi cu Zuckergerg?