Browsing Tag

craciun

De-ale mele

O, Brad Frumos!Ediția 2012

Dragi creatori și consumatori de artă, profesioniști și amatori, designeri vestimentari și de interioare, handmaderi și meșteri populari. Acest apel este pentru dvs. Anul acesta, pe data de 19 decembrie, voi organiza a 2-a ediție a evenimentului care îmi este foarte drag și, în puterea căruia de a schimba lucrurile, cred foarte mult. Este vorba despre Balul Brazilor de Crăciun, numit simbolic: O, Brad Frumos! Evenimentul este o competiție între cei mai talentați și receptivi artiști din țară care au la dispoziție aproape 4 săptămâni, ca să creeze un brad de Crăciun așa cum nu a mai existat până acum. Cei mai frumoși și originali brazi vor fi aleși pentru a participa la eveniment, în cadrul cărui aceștia vor fi licitați.

Continue Reading

De-ale mele

80 de brazi şi nici un preşedinte

[slideshow id=23]

2 ani. Şi nici un preşedinte.

Aproape 80 de brazi. În doar 10 zile. Am reuşit să facem un parc de brazi şi mai ales am reuşit să salvăm brazi de la tăiere. Chiar dacă anumite exemplare create de voi nu vor trece de preselecţie finală, sunt convinsă că sărbătoarea în casă vă va fi asigurată de brazii pe care chiar voi i-aţi crescut, cu ajutorul imaginaţiei şi iscusinţei voastre. În această perioadă, cunoştinţele mele care aflau despre concursul anunţat la mine pe blog, erau, ca şi mine, sceptice visavis de receptivitatea oamenilor noştri.Şi nu în ultimul rând, visavis de mentalitatea locală. Dacă ei nu ies în stradă pentru a cere o viaţă decentă, de ce s-ar apuca să facă brazi la chemarea unui blog?

Şi eu mă întrebam ce v-ar face să intraţi în joc? Oare un braduţ proaspăt tăiat, care miroase a brad fix jumate de zi, care se usucă chiar în faţă ochilor tăi şi îşi scutură neîncetat spinii pe care trebuie să îi aspiri în fiecare zi – nu este priveliştea pe care o adorăm atât de mult?

Cred că merităm fiecare un  trai mai bun, de care să-şi bată capul aleşii noştri. Dar ei, vezi că se îneacă în principii şi valori. Dumnezeu cu dânşii. Cert e că ei, spre deosebire de noi, de sărbători o să-si dorească ipocrit unii altora un preşedinte. În sinea lor, însă îşi vor freca palmele, presimţind  miros de carne frăţeşte împărţită. Sunt atât de sătulă de marasmul ăsta, încât mi-am spus că numai naivii ar mai putea urmări acest porno, ca să vadă dacă ăsta,care i-o trage  mai puţin creştineşte ăleia, la final o s-o ia sau nu o s-o ia de nevastă.

Eu, îmi voi dori de sărbători tot ce poate să-şi dorească un om normal. Şi mi-e fix în cot cine va fi şi cînd vom avea un preşedinte în Moldova. Până la urmă nu asta urmăresc unii aleşi? Să cultive şi să sporească ignoranţa din noi.

Cum o să fie el ales, câţi bani se vor mai cheltui pentru asta şi cine are cel mai mult de câştigat de pe urma acestui penibil show must go on – nu mă interesează. Şi când pe toţi n-o să ne mai intereseze, cineva hop! şi-o să mai semneze vreun document ce scuteşte de vreo amendă sau taxă pe nu ştiu care importator de benzină,tutun sau casinou.

Moldova e o ţară apolitică cu politicieni apolitici.O mână de bosumflaţi, meschini, lacomi, minciunoşi şi corupţi, care s-au intoxicat cu principovaloron. Pe care îi doare fix în cot ce crede poporul despre ei. Cine este poporul? Ion? Maria? Copii lor? Buneii rămaşi cu aceşti copii? Părinţii care îşi lasă copii şi pleacă la munci, ca să-şi găsească copii asfixiaţi cu gaz, sau strangulaţi cu cablul de la televizor?

În dragoste idiferenţa-i cea mai grea, vorba cântecului. Aşa că hai să recunoaştem că şi nouă ni se rupe de ei. Să ne căutăm de treabă. Să parcăm regulamentar, să facem ordine în scară, să mai scoatem 1-2 flori pe pervazul comun. Să nu scuipăm mucuri de ţigară peste balcon, să băgăm puţină lumină în priviri. Să vorbim corect, să punem la loc şoferii nesimţiţi de maxitaxi, să nu le mai cerem să oprească oriunde ni se scoală, ci doar în staţii. Hai să nu mai dăruim flori în cleioancă şi să înlocuim 20 de pungi de plastic cu o traistă din in, când mergem la cumpărături. Hai să nu ne mai mărităm ca să divorţăm. Şi să nu ne mai însurăm, ca să înşelăm(dacă asta bineînţeles nu contravine principiilor şi valorilor voastre). Hai să lăsăm acasă pantofii lăcuiţi cu bot ascuţit şi să purtăm ghete ca la Posmotrel. Hai să ne luăm câte o pereche de căşti în urechi şi în loc să caşti gura când mergi în transport, mai bine ascultă un audiobook sau o Adele răguşită.  Hai să nu mai mâncăm prostii, că-s pline magazinele, ci să ne învăţăm să citim ambalajele şi mai ales să avem destulă curiozitate ca să învăţăm să gătim gustos şi sănătos. Hai să ne căutăm de treabă. Hai să învăţăm să vedem partea plină a paharului şi mai ales bârna din propriul ochi.

Brazii voştri sunt încântători. Pe brazii voştri se ţine ţara asta. Sincer. La anul promit un bal al brazilor mai fastuos. Că anul acesta mi-a luat prea mult timp să dospesc ideea. Până luni voi delibera. Subiectiv, emotiv şi nesilită de nimeni. Din aproape 80 voi alege 15, sau poate 20 după gustul meu, fără nici o comisie.Decât dacă vrea cineva foarte tare să facă parte din juriu.

Iar de Crăciun, pe 24 decembrie, la ora 16.00, la salonul Moldeco vom face un bal al brazilor. În care vom cunoaşte mai îndeaproape cei mai inspiraţi brazi şi autorii acestora.

Apropo, locul pentru potenţiali parteneri este încă gol. La fel, dacă aţi ochit vre-un brad, daţi-mi un semn şi vă ajut să luaţi legătura cu stăpânul acestuia. Mai multe detalii vă dau luni.