Canadienii au o distracție legendară – mersul la cabanele unde se produce siropul de arțar și neapărat umplut burta cu diverse bucate, ce au la bază siropul respectiv. Fasole cu sirop de arțar, supă de mazăre cu sirop de arțar, costițe de porc cu sirop de arțar. De toate și pentru toate gusturile, dar mai ales pentru cele carnivore și iubitoare de mâncare grasă. Printre multitudinea de cabane, este una foarte cunoscută și apreciată – ”Au Pied du Cochon” a bucătarului chef Martin Picard, deschisă prin 2009. Chiar dacă au tocmai 126 de locuri la mese, e scump și destul de greu să găsești aici o rezervare în sezonul siropului (adică în martie, când începe să curgă seva prin arțari).
Cuisine
Pentru cine nu cunoaște, Noma e un restaurant din Copenhaga, care -și trage numele de la 2 cuvinte: nordic și mad (mâncare din daneză). Timp de 4 ani Noma a fost declarat Cel Mai Bun Restaurant din Lume (dăm click aici dacă vrem mai multe detalii). Noma mai avea 2 stele Michelin la activ. Zic le avea, pentru că acum nu le mai are. Recent Noma și-a schimbat sediul, iar stelele Michelin sunt atribuite unui local de mâncare și în funcție de interiorul acestuia.
Unii sunt gata să dea un ban gras pentru noul Iphone, alții pentru o nouă pereche de papuci văzuți în vitrină, pentru o copertă de revistă, care să le afișeze fața prin tot orașul natal sau pentru o pereche de buze noi. Tot omul are ceva pentru care ar fi gata să dea mai mulți bani, decât ar da alții, ca să fie fericit. Să le numim slăbiciuni sau mofturi, sau orgolii, whatever.
Zilele acestea am aflat despre un proiect internațional culinaro-social care mi-a servit drept sursă de inspirație. Noi stăm și ne chinuim, căutând identitate națională și turiști cu lumânarea. Când lucrurile sunt atât de simple. Trebuie pur și simplu de încercat de solidarizat cu idei bune care se întâmplă în lumea întreagă. Și de promovat aceste evenimente cât mai mult. Proiecte de street art, de sărbători internațioanale, de social media. De solidarizat și de profitat de publicul numeros care susține aceste tendințe pentru a ne promova și propria identitate.
Ideea care m-a inspirat se numește Restaurant Day. Un proiect inițiat de o organizație non-profit din Finlanda care încurajează gurmanzii din întreaga lume să improvizeze pentru o zi un restaurant într-un loc mai public, puțin previzibil. Alee, parc, hudiță, curtea casei…oriunde vrei să animezi un spațiu public și să te manifești gastronomic, ești încurajat să o faci. Alegi-ți locul, decide conceptul și meniul, apoi înscrie-ți evenimentul pe acest site: http://www.maplantis.com/map?event-map=53d37cd003648c17ba381ef4&event-id=53e2f36fe4b0a74b11df4992 și pormovează-ți evenimentul pe unde poți.
Există un sigur succes, să fii în stare să-ți duci viața în felul tău. (Louis Aragon)
Aceasta este achiziția mea de înțelepciune de azi. O frază pe care o voi repeta des copiilor mei si de care voi încerca să nu uit nici eu. Cu toate că eu am impresia că am știut întotdeauna despre această povață.
Între ore în șir de franceză și cuvântul “casă” de care am cam uitat, nu știu cum, reușesc să mobilizez niste oameni tare interesanți, dragi și talentați. Eu peste ocean, ei la Chisinău. Toate prin skype. Cu unii discut bugete, decor, gastronomie, artizani, cu alții vânzări, logistică, concursuri de talente si ateliere de creativitate. E tare greu. Tare, tare greu. Toată nebunia aceasta amestecată cu zile în care încep scoala la 9 si ies din Univesitate la 22 mă face să mă simt …cum să spun..ocupată.
Ca să anticip întrebarea “De ce îmi trebuie mie asta?”, voi răspunde: Eu fac asta pentru mine. “Mine” cu pasiunile mele, copiii mei, părticica frumoasă a țării mele despre care vreau ca tot globul să afle si dorul pe care îl port în suflet pentru oamenii minunați cu care putem face, ca pe vremuri, o echipă. Ca să avem de ce aminti la bătrânețe.
Voi ați hotrât deja de ce vă veți aminti la bătrânețe? Nu? Atunci nou venim spre voi!