Unii sunt gata să dea un ban gras pentru noul Iphone, alții pentru o nouă pereche de papuci văzuți în vitrină, pentru o copertă de revistă, care să le afișeze fața prin tot orașul natal sau pentru o pereche de buze noi. Tot omul are ceva pentru care ar fi gata să dea mai mulți bani, decât ar da alții, ca să fie fericit. Să le numim slăbiciuni sau mofturi, sau orgolii, whatever.
Uite că a venit ziua aceea mare de 28 aprilie 2014. Ajunsesem deja să număr împreună cu Pagina lui Iurie Leancă pe FB zilele rămase pănă la mult așteptatul eveniment. Într-un an electoral destul de pesimist, coincidență sau nu, se împlinește o promisiune electorală. Fenomen pe care oamenii s-au dezobișnuit să-l mai vadă în Moldova, din păcate.Pentru că alegeri se fac o dată la patru ani și promisiunile tot cam la fel de des se împlinesc. Dar sunt promisiuni care chiar se îndeplinesc greu. Cum ar fi cea de azi. Și bine că s-a reușit. Hai să nu mai căutăm nod în papură și pur și simplu să ne bucurăm, din toată inima, pentru acest eveniment.
După 8 luni de trai într-o țară plină de emigranți (inslusiv din Moldova), unde poate un om și jumătate, din cei pe care i-am cunoscut, a auzit despre Moldova, m-am gândit că nu mai am timp.
Eu nu am timp să aștept până când se vor termina alegerile în Moldova. Și nici nu vreau să aștept până Agenția Turismului o să adune încă vreo 8 mii de euro pentru o altă perlă cinematografică de atragere a turiștilor. Nu mai vreau să am timp până vor trece încă vreo ….sprezece ani după alegeri, până cineva din cei care tare mai râvnesc la putere în Moldova vor începe, în sfârșit, să investească în identitatea și imaginea acestei țări.
Înțeleg că nu avem petrol, munți, mare și respectiv turism, nu avem drumuri, ceasuri de lux (decât pe mâini de deputați), ciocolate fine, noi nu construim mașini de calitate, noi nu avem arhitectură veche, nu avem cinematografie, nu avem marijuana și prostituție legalizată. Noi nu avem un capăt de ață de care să ne agățăm ca să construim o identitate națională…ar zice unii. Dar eu cred că un capăt de ață noi totuși avem. Dar fix un capăt, bun de agățat.