Îmi lipsesc oameni curajoși. Îmi lipsesc tare mult prietenii care să îți ia apărarea în blestematul facebook, dacă alții te atacă. Mi-e dor de oameni care să nu mai simtă nevoia să împroaște atâta venin. Îmi lipsesc românii din Moldova, care să recunoască cine sunt și să se umple de încrederea că au o identitate pe care nimeni nu le-o mai poate fura. Și am nevoie să cunosc mai mulți oameni, mai mulți decât cercul apropiat de oameni, care să susțină deschis și necondiționat ideile bune ale altora. Ușurința cu care oamenii mușcă, în loc să-ți zâmbească te face uneori să crezi că nu doar sărăcia e la mijloc. Îmi lipsește senzația de toți la grămadă, toți uniți, toți într-un gând. Îmi lipsesc artiștii care să cânte despre ce îi doare cu adevărat, dacă îi doare ceva. Ne lipsește o Doină și un Ion. El cânta și gândea prea românește, ea era prea frumoasă și extravagantă pentru vremuri în care lipsa de identitate era o valoare. Erau niște nedoriți, niște incomozi.
Nu ratați proiecția de mâine a unei povești de iubire, de dor și durere a unor oameni care au lăsat atâta frumos și bine în urma lor. Oare când se vor naște în Moldova cei care vor putea măcar umbra să le-o înlocuiască. Să aibă har, să fie plini de iubire, să aibă curaj să iubească , cu adevărat, limba română și țara lor. Leontina Vatamanu și Virgiliu Mărgineanu cu echipa au făcut un lucru mare. Și mi se pare ciudat că au crezut că în Chișinău nu se vor găsi oameni care să le umple sala de la Odeon, ca să vadă primul documentar despre Doina și Ion Aldea Teodorovici. Eu i-am iubit și îi voi iubi tot timpul. Pentru că au făcut parte din viața mea de adolescentă, când îmi căutam idealurile. M-a inspirat iubirea lor. Am vrut să fiu ca ea, neordinară și frumoasă. O prințesă pe care nu am avut-o niciodată. Și ca el am vrut să fiu, puternică, talentata și neobosită. Pentru că sunt niște adevărați. Iar cei care au avut grijă să facă această poveste nu au trăit înzadar ultimii 2 ani din viața lor.
CRISTOFOR ALDEA TEODOROVICI. LEONTINA VATAMANU. VIRGILIU MĂRGINEANU.