Browsing Tag

film

De-ale mele

LECȚII DE LA REGINĂ

“Ia aceasta, Nata, se numește Regina Maria, îmi povestea Valentina Vidrașcu prin 2005,  când abia îi descopeream creațiile și ne apropiam sufletește. Regina Maria a fost o mare româncă, adăuga Valentina. Așa că i-am dedicat o colecție. Chiar dacă nu s-a născut în România și nu a avut în ea sânge românesc, a iubit România și a purtat-o în inimă ca nimeni altcineva. Nimeni până la ea și nici după ea nu a purtat cu atâta mândrie și bun gust ia românească. Nimeni dintre români nu a simțit ia, așa cum a simțit-o Maria”, mai povestea Valentina. Cam de pe atunci m-a vrăjit și pe mine ia și Maria. Continue Reading

29 October 2019
EVENIMENTE

”TE IUBESC. ION ȘI DOINA”. PREMIERĂ CU SALA PLINĂ.

Îmi lipsesc oameni curajoși. Îmi lipsesc tare mult prietenii care să îți  ia apărarea în blestematul facebook, dacă alții te atacă. Mi-e dor de oameni care să nu mai simtă nevoia să împroaște atâta venin. Îmi lipsesc românii din Moldova, care să recunoască cine sunt și să se umple de încrederea că au o identitate pe care nimeni nu le-o mai poate fura. Și am nevoie să cunosc mai mulți oameni, mai mulți decât cercul apropiat de oameni, care să  susțină  deschis și necondiționat ideile bune ale altora. Ușurința cu care oamenii mușcă, în loc să-ți zâmbească te face uneori să crezi că nu doar sărăcia e la mijloc. Îmi lipsește senzația de toți la grămadă, toți uniți, toți într-un gând. Îmi lipsesc artiștii care să cânte despre ce îi doare cu adevărat, dacă îi doare ceva. Ne lipsește o Doină și un Ion. El cânta și gândea prea românește, ea era prea frumoasă și extravagantă pentru vremuri în care lipsa de identitate era o valoare. Erau niște nedoriți, niște incomozi.

Ion+si+Doina+AldeaTeodorovici+5

Nu ratați proiecția de mâine a unei povești de iubire, de dor și durere a unor oameni care au lăsat atâta frumos și bine în urma lor. Oare când se vor naște în Moldova cei care vor putea măcar umbra să le-o înlocuiască. Să aibă har, să fie plini de iubire, să aibă curaj să iubească , cu adevărat,  limba română și țara lor. Leontina Vatamanu și Virgiliu Mărgineanu cu echipa au făcut un lucru mare. Și mi se pare ciudat că au crezut că în Chișinău nu se vor găsi oameni care să le umple sala de la Odeon, ca să vadă primul documentar despre Doina și Ion Aldea Teodorovici. Eu i-am iubit și îi voi iubi tot timpul. Pentru că au făcut parte din viața mea de adolescentă, când îmi căutam idealurile. M-a inspirat iubirea lor. Am vrut să fiu ca ea, neordinară și frumoasă. O prințesă pe care nu am avut-o niciodată. Și ca el am vrut să fiu, puternică, talentata și neobosită. Pentru că sunt niște adevărați. Iar cei care au avut grijă să facă această poveste nu au trăit înzadar ultimii 2 ani din viața lor.

foto

CRISTOFOR ALDEA TEODOROVICI. LEONTINA VATAMANU. VIRGILIU MĂRGINEANU.

6 June 2014
De-ale mele

7 ZILE. DESPRE CHIȘINĂU.DE BINE.

Am revenit acasă, la Chișinău, și am descoperit că s-a schimbat parola de acces la wifi. Am sunat la Moldtelecom. După doar câteva luni petrecute acolo, unde formulele de politețe elementare nu se limitează doar la ”Bună Ziua”, fără să-mi dau seama, în afară de ”Bună ziua” am întrebat: ”Ce mai faceți?”. Știu că sună foarte ciudat să întrebi un tehnician necunoscut de la Moldtelecom ce mai face. Dar multă lume pe glob așa percepe comunicarea de zi cu zi. La celălalt capăt a urmat o pauză de 3 sec. Apoi, întreabarea: Spuneți care este problema.

Am  coborât pe Pușkin,  în scuarul liceului Gh. Asachi. Băncile tricolor, aranjate în fața unui ecran pe care rulau niște imagini cu icoane, m-au făcut să înțeleg că mi-au scăpat niște știri. În afară de faptul că scuarul, destul de încăpător, brusc a devenit destul de mic, aceste bănci tricolor mi s-au părut o pedeapsă nemeritată pentru Chișinău, de rând cu ceea ce rula pe ecran.

Am coborât din mașină și am început să pășesc prin asfaltul spart și bâltoci pline cu țârfâială. Și m-a lovit în față un vânt rece și neprietenos. Și m-am gândit la primar. Iar. Și apoi nu m-am mai gândit la el

Vreau să mă schimb. Vreau să văd cât mai multe lucruri bune în jurul meu. Lucruri care mă uimesc plăcut.

Într-o săptămână de aflare la Chișinău ele au fost destul de multe, aceste momente plăcute de uimire.

conferinta

Continue Reading

15 December 2013
De-ale mele

Film prost, gânduri bune

http://kinozad.ucoz.ru/news/az_esm/2011-08-29-7934
Acesta nu e genul de film care dă bine să-l recomanzi la tine pe blog. A avut parte de critici nemiloase pentru pretenţia de a fi o peliculă bazată pe credinţă, dar nu i-a reuşit. Producătorul peliculei însă ncrede că dacă filmul a atins măcar un om, înseamnă că el şi-a îndeplinit misiunea. În pofida unui scenariu prost şi a unei distribuţii deloc strălucite, filmul îţi trezeşte o sumedenie de întrebări. Şi oricum eu sunt deschidă pentru filme proaste care provoacă întrebări, decât filme bune care să nu lase nici o urmă.

Dumnezeu e din nou de culoare, poveştile vieţii sunt extrem de banale, iar finalul este strigător de previzibil. Dar eu am terminat cu el seara de vineri şi am început cu el dimineaţa de sâmbătă. Şi mi-au picat foarte bine la inimă cîteva momente. Unul e cu piatra pe care o arunci în apă şi care la rândul său poate provoca un adevărat ţunami – o metaforă perfectă, bine de ţinut minte şi altul e fraza de încheiere. “Într-un final, singurul lucru pe care ţi-ai dorit întotdeauna, a fost singurul lucru pe care l-ai avut.” Nu râdeţi de recomandarea mea. Sau mai bine râdeţi. şi urmăriţi filmul printre rânduri.

3 September 2011