Deșteptător ignorat timp de 1 ora si ceva, ștrampii rupți ai Alinei chiar înainte de emisie. Aceștia, cu ajutorul unui pix și cu puțină imaginație, devin imediat un trend de ultimă oră. Deșteptare frumușică.Nemâncată (dar asta se recuperează), 2 unghii rupte.Angela Sârbu cu 100 de teloane în mână, care te roagă să aștepți 1 min că ea acușica terminp vorba. Parcarea goală.Niște bodyguarzi cu care e tare nice să respiri o gură de aer. Fundale și jingle-ri pe care nu vrea să le pape softul de emisie. Senzații aiurea undeva în dreapta de jos, din organism. Adrian ursu care la ora 12.34 abia se trezește, dar confirmă că vine mâine la deșteptarea, machiaj făcut pe genunchi…tssss vine invitatul. Azi prima emisie la radio, după aproape 2 ani de dor.
invitat
Frumos titlu? Vă place? Eh, nu-i mare treabă. Chiar aș spune puțin inspirat, dar adevărat. Incredibil, pentru că…și adevărat, tot pentru că…pentru că de luni, 13 septembrie vom avea împreuna”Prânzul În Aer” la Aquarelle Fm, 90.7 FM. Frecvența ați reținut-o? Atunci ne auzim pe 90,7 FM.
Cum a început totul? Am auzit că Angela Sârbu, redactorul-șef de la revista Aquarelle iși lansează și un post de radio cu același nume. Știți bine că de când am plecat de la ProFm nu-mi puteam găsi locul, așa că am reacționat imediat. Iată așa, simplu. Ne-am sunat, ne-am întîlnit , ne-am înțeles și am bătut palma. Emisiunea o veți putea auzi de luni până joi, de la 13 la 15.00, timp în care voi avea un invitat (aștept sugestii) cu care vom lua masa chiar în emisie. Vreun restaurant drăguț din capitală ne va furniza gustări (localurile interesate de colaborare sunt binevenite), voi pregăti pentru voi muzicile mele preferate, vom sta de vorbă și vom încerca să avem parte de cea mai plăcută pauză de prânz ever. Așa cum eu nu prea o mai am, cineva mi-a spus că măcar atâta bine- voi mânca și eu la amiază.
Și acum atenție! Mă tot gândeam că prima emisiune trebuie să aibă un invitat pe măsură. Omul acesta a reușit destul de ușor să iasă în evidență. În afară de faptul că ocupă cel mai înalt post din țară, a dat dovadă de un comportament destul de extravagant – lucru prin care pe mine m-a cucerit. Curios este faptul că,discutând cu diverse persoane, am descoperit că replicile sale acide, ușor tăioase, ușor neobiective, dar atât de adevarate au cucerit valuri de simpatie. Luni voi lua “Prânzul În Aer” cu Mihai Ghimpu și asta mă încântă. Am mai avut prânzuri cu diverse persoane interesante și importante, dar chiar cu un președinte….Trebuie de făcut poză și de pus în ramă. Nu așa fac gospodinele? O șansă bună pentru Domnia Sa, să afle de la un cetățean de rând ca mine, ce mă nemulțumește, ce mă fascinează, unde ar putea fi lumina de la capătul tunelului. Însă mai mult ca probabil vom discuta despre cât de simpatică îmi este discreta sa nevastă, ce ochelari i se potrivesc mai bine, de ce a renunțat la cioc, avea mai mult stil. Mă interesează lucruri simple, umane, de vise, de vize, devize, de neîmpliniri, de vârstă, de înțelepciune, de părinți, de copii, de lecții de viață. Mi-ar plăcea, cu această ocazie și noi, adică eu și voi să devenim mai aproape. Și cred că lucrul acesta ar fi posibil dacă vă veți implica prin ascultare, sfaturi și dorințe legate de această mult râvnită revenire a mea pe FM.
Gata cu siropul patetic. Vă voi anunța zilnic pe cine invit și dacă vreți să vă implicați, eu doar o să înfloresc.
P.S Mulțumesc echipei de ajutoare și asistenți ai domnului președinte. Colaborarea cu voi a fost a plăcere pentru mine. Promtă, scurtă și fructuoasă. În concluzie: Spune-mi ce echipă ai, ca să-ți spun ce președinte ești:))
Ne auzim așa dar, uraaaaaaaaaaaaa!