Browsing Tag

italia

CĂLĂTORII

Povestea Villei Feltrinelli

A fost odată în Italia un magnat. Se numea Faustino Feltrinelli şi s-a îmbogăţit pe tinichea. Acest Don Faustino, în loc să-l apuce lăcomia şi să le ia la toţi vecinii afacerile, aşa cum ne-am obişnuit noi să credem despre magnaţi,s-a apucat cu feciorii săi,Angelo şi Giacomo, să construiască o vilă. Au cupărat vreo 3 hectare de pâmânt în nordul Italiei, pe malul Lacului de Garda şi în 1892 au zidit Villa Feltrinelli. Băieţii, muncind mult tot anul, vara evadau în vilă şi huzureau. Apoi vila a devenit proprietatea nepotului acestora, Carlo. Asta până la cel de-al II-lea Război Mondial, când nemţii l-au detronat pe regele Italiei. Mussolinii şi-a ales vila Feltrinelli drept  reşedinţă pe timpul războiului, lăsând o amprentă istorică vicioasă pe destinul acestui cuib familial.

După război, vila a revenit fiului lui Carlo, Giancomo Feltrinelli, membru al Partidului Comunist Italian şi editor, în acelaşi timp. Aşa s-a întîmplat ca în mâinile lui Giancomo să ajungă manuscrisul unei cărţi cu un pronunaţt mesaj anti-sovietic, scrisă de Boris Pasternak, respinsă pentru a fi publicată în URSS.Giancomo însă a publicat cartea, ba chiar în 2 limbi: rusă şi italiană. Aceasta a ajuns în scurt timp un adevărat best-seller,a fost şi ecranizată,  devenind un mare hit. Este vorba despre celebrul “Dr.Zhivago”. Pentru neascultarea sa, Giancomo a fost dat afară din partidul comuniştilor,iar în 1972 a fost găsit mort sub un stâlp de electricitate.

25 ani mai târziu, Bob Burns, celebrul fondator al lanţului hotelier Regent International Hotels, cumpără legendara vilă cu 3,5 mln. Acesta îşi dedică 5 ani din viaţă şi 35 mln $, transformând Villa Feltrinelli într-o operă de artă. Cele 20 de camere, cu adevărat, îţi taie răsuflarea, prin bunul gust şi luxul evident al decorului. În curînd vă spun de unde ştiu despre toate astea.

În 2007, magnatul rus Viktor Vekselberg, cumpără Villa Feltrinelli cu 52 mln.Vekselberg este căsătorit, are 2 copii şi o avere estimată cu 6,4 miliarde. Este catalogat doar pe poziţia 113 de revista Forbesc şi s-a îmbogăţit pe aluminiu şi nu numai. Dar ştiţi cum şi-a câştigat omul primul milion? Forbes susţine că omul a vândut resturi de cupru din cabluri uzate.

 

Pe lângă actualul proprietar, în vilă se odihnesc periodic diverse personalităţi. Dacă sunt foarte VIPuri, acestea aterizează cu helicopterul direct pe teritoriul vilei. Dacă sunt aşa- şi- aşa VIPuri, sunt aduşi cu taxiul de la Monaco, aşa cum am văzut eu azi chiar la poarta vilei. De obicei, foarte VIPurile nici măcar nu sunt înregistrate la recepţie. În dreptul numelului celui care a rezervat e scris foarte simplu: VIP. Nu ştiu exact cum a fost înregistrat Richard Gere, care recent s-a odihnit în luxoasa vilă, dar zice lumea că s-a purtat ca un adevărat budhist, ce este. A venit frumos, cu nevasta,cu copilul, că mai sunt şi din ăştia care îşi trimit nevestele cu celulita la ultra-all-inclusive în Maldive, dar cu iubitele suple vin la Villa Feltrinelli.

Pe site-le care recomandă destinaţii pentru luna de miere sau vacanţe romantice, această superbă VILUŢĂ este la loc de cinste. Cine chiar caută să evadeze cu persoana iubită, într-un loc magnific, izolat, cu super-service şi multă discreţie, acolo ar trebui să ajungă. Asta scriu site-le. Eu sunt de acord. Acolo, mă voi izola.De ce oare nu? Vorba aia: “Жить – хорошо, а хорошо жить еще лучше!”

Mi-a rămas doar să aleg între o noapte de miere sau o lună de miere, că iese cam scumpuşor. Cea mai ieftina cameră este 1400 euro pe noapte şi cea mai scumpă 4500. Zice lumea că wi-fi-ul e gratuit. Aici măcar se poate economisi ceva, stând în grădina de măslini şi lămâi, cu nasul în campiuter, la bursa unde indicele Dow Jones ba creşte, ba coboară.

Prietena mea, stabilită aici în Italia, are grijă ca toată lumea să fie mulţumită la Villa Feltrinelli. Şi clienţii şi patronii.Munceşte mult, foarte mult. Este cea mai bună. Sunt convinsă. De aia le stă în gât unor italience geloase. Dar răbdarea sa este răsplătită cu şansa de a-şi trăi măcar o bucată de viaţa sa într-un loc splendid, de poveste, cum este Lago de Garda şi cu câteva sărutări aeriene de la Richard Gere, mulţumindu-i că i-a găsit brăţara rătăcită printre cearceafuri de mătase.

Nu, eu nu stau la Feltrinelli. Doar am trecut pe alături şi mi-am muiat picioarele între-o bucată de plaja învecinată, de unde adevăraţii paparazii pot vâna imagini spectaculoase.

Am ajuns acasă însă şi am făcut o adevărată investigaţie pe net că să vă aduc această poveste despre nu cum omul face locul, şi nici cum locul face omul. Mai cu seamă e o poveste despre cum istoria face locul.

 

11 July 2011
CĂLĂTORII

Fix în clo-cot

Încă nu ştiu cum arată locul în care am ajuns, dar miroase bine. E cald şi umed. Bun început de poveste? Parcă ar fi un preludiu pentru o întîlnire a Clubului Erotomanilor Anonimi. E tare întuneric. Şi am valuri sub balcon şi ţânţari-tigru(negri, vărgaţi şi tare agresivi).Dar şi în paradis sper că există noapte. Acum nu vă pot arăta acest paradis, dar google images spune că la lumina zilei el arată aşa:

(Notă pt arhitectul-principal al mun Chişinău, d-ul Modârca: Eu ştiu că asta nu arată la fel de distractiv ca şi aberaţiile arhitecturale din dibond şi steclopachete din Chişinău, apărute cu aprobarea dvs. Dar să ştiţi că e normal când toate casele arată aproximativ la fel, cu acoperişuri aproximativ la fel. Aşa e drăguţ. )

Confuză. Iată cum aş caracteriza starea mea de acum. Pe de-o parte, emoţiile unei vacanţe incredibil şi neaşteptat de frumoase. Pe de altă parte câteva cuvinte pe care le aud frecvent şi îmi provoacă alergie cerebrală. Uneori am senzaţia că nici n-am plecat în vacanţa. Bani, bani, bani, bani, plahotniuc, bani, bani, sărăcie, hoţ, bani, bani, bani, greu, greu,hoţ…Mă disperă ideea infinitului unei aşteptări. Cât timp o să ne mai ia, nouă moldovenilor, să putem respira uşuraţi, să ne putem descreţi frunţile, să ne putem aminti cu căldură de locul în care revenim după  scurtele noatre escapade de vacanţă.

Am făcut azi 7 ore la volan,pe drumuri frănţuzeşti-italieneşti. Reproduc câteva fraze din multiplele dialoguri din maşină…

– Dar oare noi când o să avem aşa drumuri?

– Niciodată mămica, niciodată

Peste câteva zeci de minute…

– Dar oare ei când vin la noi în ţară şi văd drumurile noastre şi sărăcia noastră, ei ce cred despre noi?

– Ei, ce cred mămica….îi apucă jelea şi vor să investească, adică puţină binefacere nimănui nu strică. Ne iubesc femeile, îşi cheltuie nişte mii de euro, se uimesc de preţul unei camere de hotel în MD, pornesc nişte afaceri cu moldoveni care le trag ţeapa mai târziu şi se întorc cu buza umflată la drumurile lor linse.

Dar noi….Noi adunăm. Adunăm de nuntă, adunăm de cumătrie, adunăm de moarte, de pomană, adunăm de zile grele. Trăim în saraiuri, ca să ţinem casa mare curată. D-apoi unde ne-or boci babele la 3, 9, 40 de zile? Ş-apoi stai….că noi mai avem  6 luni, 9 luni, 1 an, 2 anitot de bocit. De, că aşa e obiceiul. Până nu distrugi,până nu îngenunchezi definitiv omul care trece printr-o tragedie, cu slujbe, lumânări şi pomeni, nu te poţi numi tradiţie creştin-ortodoxă. Cu cât mai grele sunt condiţiile de rugă într-o biserică pentru simplii enoriaşi, cu atât mai bine. Că de, apropierea de divinitate prin chin se obţine. Nu relaxaţi sau aşezaţi pe scaune. În picioare, lihniţi de foame,de sete şi de duhoarea lăcaşului sfânt şi nu cumva să îndrăzneşti să arăţi că ai o minte mai luminoasă, în care apar întrebări legate de anumite paradoxuri religioase. Îndată o privire evlavioasă de slujitor îţi va arăta unde ţi-e locul. Am botezat recent un băieţel. Şi mi-am permis imprudenţa să-l întreb pe părinte despre o dilemă de a mea. Uffff, iată unde poţi să te deochi.

Noi nu ne putem nicidecum lecui de necesitatea de a agonisi. Şi mai ales nu ne putem opri în a transforma fiecare cumpărătură din valută străină în lei moldoveneşti şi ne tot încleştăm mâinile la chept şi ne văităm.

Am lăsat 30 de euro la ghişeul de ieşire de pe autoban. Mintea mea de moldoveancă iar se apucă şi face calcule. Oho… tocmai 500 de lei…atâta costă 7 ore de confort pe drumuri perfecte, cu 130 la oră. Un biet şofer în faţa mea a adormit la volan, de atâta perfecţiune şi şi-a jumulit bine maşina de un perete.

Vă imaginaţi, îmi zice mie o pâmânteancă stabilită în Italia, aici cad smochinele coapte din copac şi nu vine nimeni să le fure. Dar mama mea, munceşte acasă în MD pe ogor tot anul şi mi se plânge la telefon că au fost şi i-au furat usturoiul şi popuşoiul într-o noapte.

Dar asta cum vă place? Ca să-i ajute pe cei de acasă să ducă un trai mai decent, ai noştri moldoveni îndură chinuri şi umilire prin străinătăţi. Cei de acasă, conştienţi fiind de motivele care i-au mânat pe cei dragi spre păşuni străine,de aici primesc bănişori prin tranfer, de aici se uită toată ziua la NIT. Cum e posibil ca fraţii să fie dezbinaţi pe motiv că cei din MD votează pentru comunişti, iar cei plecaţi din MD nu mai găsesc forţe şi motive să-i convingă pe cei rămaşi să nu-i mai voteze?  Nu, dragă Western Union, sloganul tău de pe panouri este unul total lipsit de bun simţ. Pentru că dragostea nu se transferă….dragostea, de la distanţă, nu are echivalent bănesc.

 

-Nu-i drept aşa. Nu-i drept să aibă ăştia atâta mare frumoasă şi noi să nu avem măcar o bucăţică de plajă cu ieşire spre mare…..Frânturi de gânduri exprimate cu voce, după peisaje pe care eu credeam că doar Richard Gere le are pictate  prin filme. Munţi, mare, sute de tuneluri,livezi de măslini, viluţe unicromatice conidmentând aceste peisaje.

Valentina Vidraşcu s-a adeverit a fi o foarte bună parteneră de voiaj. Câte istorii am aflat de la ea. Şi mai are atâtea legende de povestit. Despre oameni mari, despre trecutul lor glorios. Dar asta nu e la fel de interesant ca dragostea Valentinei. Dragostea pentru dragostea pe care a pierdut-o şi pentru tot ce e frumos. 16 euro Valentinei pot să i se pară o avere când vine vorba să achite nuş ce taxă la aeroport. Şi i se par un fleac când vine vorba despre ultimul Vogue sau Elle. În viaţa mea n-aş da 8 euro pe-o tâmpenie de revistă de modă. Valentina însă ştie să mă complexeze pentru această lipsă de interes pentru lucruri frumoase. Ea îmi arată exact articolul pentru care a meritat să-şi mişte fundul de pe plajă ca să meargă la chioşc şi să lase acolo cei 16 euro. Să nu fi fost Valentina, nu mă mai duceam eu în vecii vecilor la Cannes, pe arşiţa cea mai mare. Şi doar graţie insistenţelor sale am văzut vitrine de magazine – opere de artă, vânzătoare care stau şi în genunchi, doar să le cumperi pantofi de la Miu Miu cu 576 euro perechea. Şi tot Valentina are talentul de a fi categorică când vine vorba despre anumite principii de viaţă şi absolut flexibilă sau neutră, când nu conteaza.Am prietene mature, coapte. Şi cred că aşa trebuie să ne fie prietenii. Ca să avem ce învăţa de la ei.

Oare despre ce-a fost articolul ăsta? Despre o cratiţa cu borş, care tocmai a dat în clocot, deci e bună de scos de pe foc.

Lago de Garda. Eu îs a ta.

10 July 2011
De-ale mele

Înainte de vacanţă

Acest extraordinar articol este pentru oameni extraordinari, cu o răbdare extraordinară ca să afle lucruri extraordinare, cu un interes extraordinar pentru extraordinara mea persoană.

Azi eclipsă de soare. Eu-s cu din astea, eclipse, lună, soare, saturn, mercur retrograd şi tot aşa. Dacă nu-mi amintea reminderul din telefon, nu mi-aş fi explicat o concidenţă atât întortocheată dintre exlipsa de azi şi evenimentele zilei.

Dar să le luăm la rând. Azi plec în vacanţă. Plec împăcată în privinţa unui subiect care de mai multe zile este cap de afiş la mine pe blog. Mă refer la starea lucrurilor din capitala noastră. Mă bucur că am reuşit să-l enervez pe primarul Dorin Chirtoacă. Altfel ce motiv ar mai fi avut să mă sune? De obicei îl sunam eu. De obicei nu răspundea. De obicei îi scriam un sms. De obicei nu reacţiona. Dar eu pentru tine am votat Dorine, şi nu o singură dată. Şi am dansat pentru tine,şi am inventat rime şi am cântat pentru tine. Pentru că revenirea comuniştilor la putere mi se părea o ciumă mai mare, decât birocraţia, corupţia şi mai ales neprofesionalismul unora din cei care ţi se subordonează. Mă bucur că Poştaşii Chişinăului au ieşit cu lumânări şi flori la Leogrand  pentru a sabota un business care se construieşte pe ruine de istorie. Mă bucur că Poştaşii au obţinut o dezbatere publică la Primărie,în care s-a discutat civilizat şi în care arhitectul-principal al Chişinăului şi Dumnezeul urâţeniei din Chişinău nu s-a simţit confortabil deloc. Bine că nimic nu-l deranjează atunci când semnează acte ce autorizează construcţii oribile care distrug imaginea centrului istoric al Chişinăului. Un arhitect ca ăsta trebui gonit cu bâta, nu ţinut 20 de ani în Primărie. Dacă mai văd vreun steclopachet lipit de clădiri vechi, voi începe să strig în gura mare din nou. Promit.

Recapitulăm. În urma dezbaterii publice de la Primărie, Poştaşii Chişinăului au scos la iveală minunăţii ale sistemului şi mai ales nume ale unor funcţionari care cred că fiind demişi din funcţie, încă mai pot semna acte şi mai ales ocoli instituţii care trebuie să avizeze anumite documente sau şi mia şi: nefiind în funcţie să lipsească de importanţă istorică o clădire cum a fost cea demolată. Ce am pus noi la cale mai departe?  O să vedeţi. Acum….şşşşşş vacanţă…puţin…

În decembrie storceam din imaginaţia mea nişte angajamente pe care mi le luam pentru 2011. Bineînţeles că e mai mult un joc de imaginaţie. Dar ştiţi cât de bine funcţionează?

Din 10 rezoluţii, jumătate s-au împlinit, mai bine zis se împlinesc.

Mai ciudat, ce-i drept. Cea cu vacanţa. Am ales Lago de Garda la invitaţia unei ascultătoare pe care am cunoscut-o încă pe vremea când munceam la radio D’or. Asta a fost prin 98.De atunci Valentina s-a stabilit în Italia şi a reapărut în viaţa mea cu un coş de cadouri şi cu o sumedenie de broşuri despre Lago de Garda . O simplă broşură m-a făcut să visez la o destinaţie de vacanţă. Uite-aşa funcţioneză fraza: nimic nu e întîmplător. Nici măcar ecplisa de soare de azi. Pentru că fiind în drum spre aeroport am înţeles că mi-am uitat banii acasă. M-am întors după bani, pe alt drum…ştiţi voi de ce. Dar am pierdut ceva timp şi de aceea, luând din nou calea spre aeroport, am hotărât să sun pe cineva de la compania aeriană  ca să anunţ că vin, dar mă reţin. Tot de la ei aflu că zborul se amână pentru câteva ore. Coincidenţa sau nu, dar dimineaţă mă sunase buna mea prietenă Valentina Vidraşcu, care mi-a spus că a terminat munca la ultima colecţie, e foarte obosită şi are mare nevoie de-o vacanţă. I-am propus dimineaţa să caute un bilet şi să ni se alăture, chiar şi dacă zborul va fi câteva zile.Valentina a găsit bilet pentru un zbor de peste câteva zile. Dar eu, aflând că mi se amână cursa, o sun şi-i zic: sună acum la aeroport poate se găseşte un bilet şi pentru tine, ca să zburăm împreună. Bilet s-a găsit şi Valentina, emoţionată ca o adolescentă, chicotea, spunând că  niciodată până acum nu i s-a întîmplat să plece într-o vacanţă, aşa în câteva ore. Culmea e că la Milano, trebuia să fiu întîlnită de o prietenă, care mi se lăuda zilele trecute cu un căţel foarte drăguţ şi mai ales cuminte,  pe care recent l-a cumpărat. Sunând-o ca să o anunţ despre amânarea zborului, o găsesc nervoasă şi îngrijorată, pentru că puiul refuza categoric să urce în maşină. Nu vă mai povestesc ce dezamăgire au trăit odraslele mele care au fost trimise la somn în patul lor, în loc să zboare printre nori.

Eu cred poate prea mult în destin. Şi în faptul că nimic nu e întîmplător. Şi în influenţa astrelor. Plecam  la drum cu remuşcări că n-am apucat să trimit nişte mail-ri importante. Acum stau liniştită şi scap de remuşcări şi vă povestesc o istorie nebănuită despre o vacanţa care nici n-a început. Apropos, v-am spus că de fapt că azi sper să aterizez nu în Lago de Garda, Italia , ci în Antibes, Franţa?…Dar asta e o altă istorie. Pup. Dacă aţi avut şi voi azi surprize din partea eclipsei, scrieţi-mi despre ele.

1 July 2011