Browsing Tag

limba romana

De-ale mele

LIMBA – INVESTIȚIA CU CARE NU VEI DA GREȘ NICIODATĂ

Limba română am învățat-o la școală, cu doamna Mititelu. O profesoară  bună de altfel, dar prea severă. Ce-i drept, numai cu unii era severă, cu cei care erau codași la română. Am urât comentariile literare așa cum urăsc ceapa fiartă din borș. La școală am învățat limba română anevoios.

De aceea a trebuit să fac meditații, ca să intru la facultate. Și am ajus să învăț limba română cu Doamna Gurău. Datorită ei am început să simt intuitiv limba și greșelile pe care noi, moldovenii, le comitem, în special, din cauza influenței limbii ruse:  mi se primește, dacă serios, îndrăgostită în tinetot normal, la noi totul e bine, cu sărbătoarea! Deși am învățat bine și mult româna, chiar și acum mai comit calchieri. Așadar un lucru e cert, o limbă, chiar și maternă, oricât ai învăța-o, niciodată nu va fi prea mult. Doamna Gurău m-a făcut să iubesc româna. Continue Reading