Am pornit Balul Brazilor de Crăciun prin 2011. Și mi-am dorit foarte mult să continuie mulți ani, oricât de greu ar fi. Anul acesta a fost cel mai greu. Alegeri, sărăcie, alte priorități. Pe lângă asta, ceea ce am ales să susținem prin acest proiect încă foarte mulți ani nu va fi actual în Moldova. Cred însă că tinerii, arta, educația, cultura, creativitatea, ingeniozitatea fac parte din ceea ce transforma o țară obișnuită în una frumoasă. Și eu chiar îmi doresc ca Moldova să fie o țară mai frumoasă. Mai frumoasă decât este acum. Pentru asta oamenii trebuie să-și lărgească orizonturile, să fie mereu provocați să creeze, să fie stimulați, să primească mereu motive ca să nu trândăvească.
locals.md
Să vin acasă într-o vizită atât de scurtă și atât de încărcată este o experiență nouă pentru mine . Încă nu am înțeles dacă mi-a plăcut sau nu. Am apucat să fac atâtea lucruri, dar nici o seară, din cele 2 săptămâni, nu am stat cu părinții, în liniște, la masă. În plus, e un stres prea mare pentru mine toată treaba asta cu diferența de fus orar și nesomn. Oricum vă datoram, după atâta trâmbițeală, și o poveste post Bal al Brazilor de Crăciun. Mai cu seamă, niște concluzii.
Prima concluzie: nobila misiune pe care am ales-o, de a susține prin acest proiect un domeniu atât de sărac cum este învățământul și educația viitorilor oameni din domeniul artelor din Moldova pe nimeni nu interesează. În afară, bineînțeles, de cei vizați nemijlocit de proiect: stundenți și instituții. Colegii mei din presă vor să știe de ce am plecat, cu cine am plecat, pe ce bani trăiesc. Iar când treceam la premizele sociale ale Balului Brazilor cu toții începeau să caște. Eu îi înțeleg, pentru că vin din același domeniu și nu-i mai înțeleg, pentru că tot timpul am avut grijă, pe lângă cancan, să dedic timp în emisiunile mele și celor care alegeau să nu fie în viața lor niște simpli consumatori.
Concluzia nr 2: Expoziția Brazilor de Crăciun a fost un experiment fericit și poate fi repetat. Muzeul Național de Artă a înregistrat peste 2000 de vizitatori în doar 7 zile de uși deschise. Pentru anul viitor, am discutat deja cu administrația muzeului, să extindem expoziția pentru o durata mai lungă, dar și să modificăm programul așa încât în zilele de muncă să poată reuși mai multă lume să vadă expoziția.
Concluzia nr 3: Nici la cea de-a 3 ediție a proiectului nu am apucat să valorificăm până la capăt potențialul acestui proiect. Se pot scoate mult mai multe foloase. Mai ales dacă sunt brazi mulți, înteresanți și variați. Pentru anul viitor încercăm să fim mai înțelepți.
Și acum despre Bal. Parcă s-a simțit neîncăpătoare sala pentru câtă lume am invitat la eveniment. Cineva mi-a sugerat că ar fi bine la anul să renunțăm la ea în favoarea altui local. Eu însă vreau să cred că se poate reduce lista invitaților și de rămas la cei care chiar vor să contribuie la colectarea de fonduri prin licitarea unui brad. Și poate avem noroc, între timp, să vedem încheiată și reparația unei săli mai mari din muzeu . Pentru mine defășurarea Balului Brazilor la Muzeului Național de Artă e simbolică și nu vreau să renunț la ea.
“În perioada 28 iunie-6 iulie, pe peretele unui bloc din cartierul Botanica din Chişinău, artistul polonez Rafał Roskowiński a realizat o pictură murală având ca temă mişcarea poloneză „Solidaritatea”. Scopul proiectului, iniţiat de Institutul Polonez din Bucureşti şi Primăria Municipiului Chişinău, este revitalizarea cartierului şi promovarea artei urbane. Pictura îl înfăţişează pe Lech Wałęsa, liderul mişcării „Solidaritatea” din Polonia anilor ’80, pornită la Gdańsk, şi face referire la schimbările anului 1989 în ţările din Europa Centrală şi de Est.” – asta este o veste minunată.
Pentru început vreau să spun că mă bucură enorm de mult orice rază de lumină la capitolul schimbare la față a Chișinăului. Este un oraș trist pentru cei care nu ies din el, dar pentru cei care mai au ocazia să vadă și alte orașe, Chișinăul e și mai trist. Nu trist, greșesc. E un oraș plictisitor, fără pesonalitate, cu prea multe clădiri gri, fără identitate, o vinegretă de kitch și rămășițe ale trecutului sovietic, în plus invadat de gherete și reclame. Dar de fiecare dată când aud că este pornită o nouă inițiativă artistică de culturalizare, îmi vine să mă așez și să-mi acopăr capul, de parcă aș aștepta să cadă o bombă. Din păcate, inițiativele de consultare a populației locale pe teme de cultură, artă, alegere a culorii troleibuzelor sau decorare a bradului de Crăciun nu au fost prea fericite până acum. Așa că e foarte bine, că această pictură murală a fost realizată în colaborare cu artiști polonezi și moldoveni.
Mie nu-mi mai place să mă solidarizez cu moldovenii. Dar cu locals.md mă solidarizez. Probabil pentru că nu prea sunt moldoveni acolo, în spate. Pe acest link veți găsi un articol pe care eu l-aș fi scris exact la fel. Chiar și pacifiștii de la locals pot fi scoși din sărite.
Ce mă bucură în inițitiva Institului Polonez și a Primăriei este însăși inițiativa. Vom fi niște norocoși dacă această pictură murală, făcută pe bani europeni, va fi urmată de multe altele care ne vor colora oașul. De aceea, nu aș vrea în nici un caz, să critic și să-i descurajez pe europeni în susținerea unor inițiative de acest gen și mai departe în Moldova.
Ce mă întristează este că din punct de vedere estetic, mie personal, lucrarea nu-mi trezește emoții pozitive. Mult prea blamata culoare roșie, pumni albaștri ridicați războinic în aer, fizionomia chiar și a foarte legendarului Lech Wałęsa – toate acestea pe mine mă și mă lasă rece. Poate doar pe mine. Risc să admit că simbolurile folosite în această cultură murală nu prea tare îi vor solidariza pe moldoveni. Se pot solidariza oamenii cu valori și aspirații comune. Noi nu le avem. Lipsa de toleranță, necunoașterea limbii locale, divizarea etnică, pierderea timpului pe lucruri neînsemnate, zarvă multă în pahare de apă, necesitatea vitală a unor câștiguri cât mai ușoare și nu prea legale, ușurința cu care se corupe orice gură flămândă sau lacomă, necunoașterea limbilor străine pentru a citi și alte surse de informație în afară de cele locale, necesitatea de exhibiționism material în fața lumii, preocuparea de vieți străine mai mult decât de cele proprii, lipsa unei educații estetice, copii crescuți pe transferuri de iubire prin Western Union, timp pierdut pe invenții de copiat la examene, în loc de învățat tot anul, studii proaste și superficiale care nasc diletanți nu profesioniști. Iată ce trebuie reparat, înainte de a-i chema pe oameni la solidaritate. Așa cum există hip-hop pentru a vorbi depre probleme sociale într-o formă mai curajoasă, așa ar putea fi folosită pictura murală pentru a sensibiliza oamenii. Iar forma prin care aceste probleme pot fi exprimate trebuie să fie una cât mai ironică, pozitivă și estetică. Uneori pictură murală poate avea doar un rol estetic, nu neapărat educativ. Și asta tot e de susținut. Frumosul în viața noastră din păcate trebuie să aib un rol utilitar ca să devină real. Or frumosul trebuie să existe, așa pur și simplu. Dar asta e doar părerea umilă a unui om, care de foarte mult timp visează la un proiect de înviorare a Chișinăului. Deocamdată vânez frumosul în Montreal.