Nu v-am povestit nici un cuvânt despre Monaco. Probabil pentru că mă sperie lucrurile perfecte. Tot timpul am aceeaşi dilemă. Să mă exprim printr-un cuvânt, care mai cu seamă ar fi unul necenzurat sau să căut o propoziţie din superlative mai puţin banale decât super, mega, extra, foarte tare. E bine acolo băieţi, bine şi frumos. Oameni gospodari trăiesc. Asta se vede imediat cum laşi în urmă zecile de tuneluri, pe care trebuie să le traversezi că să descoperi această perlă arhitecturală. Un exemplu de cum paradisul nu are nevoie de hectare, pentru a arăta infinit de departe de lumea în care trăim. Monaco încă îşi scutura puful de după nunta regală, atunci când am ajuns acolo. Când afli unde este casa luxului, mai greu îţi vine să zici că nicăieri nu-i mai bine ca acasă.
Monaco este unul dintre locurile pentru care s-a inventat: No money, no honey.
După Monaco am aruncat artileria de vacanţă în Italia.În locul ăsta mi-am imaginat cândva că voi ajunge pentru a scrie. Na, am şi eu o imaginaţie că şi toată lumea. Bine că nu toată lumea apucă să afle câte idei le vin gândacilor mei din cap.Ei, gândacii,cel puţin, nu mor de foame. Cum am ajuns pe mal de lac, mi-am dat seama că m-am înşelat. Bookvalno, mi-am pus mâinile în cap şi am început să continui să mă odihnesc. N-am putut scrie nici o boabă. Cel puţin nu acum.Poate într-un octombrie târziu, dar nu iulie. Când soarele frige şi valurile răcoritor lovesc în pietre, când vara e şi în creier, nu doar în calendar, se spulberă orice socoteală de acasă. Aşa că am încercat să mă împrietenesc cu G.G.Marquez, dacă uitase muza de mine . N-a prea mers. Marquez e romantic şi mistic.Dar romanele-i sunt lungi şi încîlcite. Aşa că m-am mulţumit cu “Un veac de singurătate”, citit cam tot atâta timp în urmă şi …am trecut pe F.Beigbeder. Uşor de digerat, şi mai lejer de citat.”Egoistul romantic” se termină repede şi îmi dă curaj. Deci există lecturi pe care le pot scoate în capăt. Fiecare îşi potriveşte lecturile, ca şi mânuşile. Nu trebuie neapărat toţi să fie ca http://madrizen.com/carti-citite. Dar pentru noi toţi, Madrizen este un generator de complexe intelectuale. Şi foarte bine. În lumea asta mare şi-n viaţa asta scurtă, avem nevoie de modele. Adică oameni care să ne amintească că încă mai avem spre ce da din coate. Pe Beigbeder îmi vine de fiecare dată să-l citesc cu pixul în mână. Aroganţa are şi ea un farmec. Când e bine scrisă. “Care este secretul meu? Mă prefac că scriu şi fără să observ încep cu adevărat să scriu.” – Beigbeder, egoistul romantic.