Ziua a început cum nu se putea mai bine. La 6 dimineața cineva mă suna insistent pe mobil. N-am răspuns. Apoi a venit și un sms: “Sunt însărcinată. Te pup.” Am căscat ochii. Trebuia neapărat să aflu la cine o să vină barza peste 9 luni….
Ei cum să dormi după astfel de vești? Aici ori te apuci de sărbătorit, ori dacă nu ai cu cine,te îmbraci și te duci…Unde te duci? Eu încă nu știu…mă duc…am nevoie. Casa doarme. Agăț apatul de gât, muzică în timpane și afară….Afară e răcoare…Liniște.
Ultima dimineață în Canada. Mie mi-a fost atât de bine cu tine…atât de bine, încît sunt gata să remarc acum multe lucruri și să mă încânt de fiecare dintre ele….Cum o nevastă în pijama își petrece soțul…cum o tanti în șorți albi, se plimbă pe role, trasă de cățelul său zglobiu, cum miroase în stradă a cașă din ovăs, cum se uită drept în ochi și zâmbește un biciclist, cum soarele începe să alunge răcoarea, cum lumea și-a scos tot gunoiul în stradă (azi e joi, singura zi din săptămână când aici se încarcă gunoiul). Azi îți fac multe poze. 
Mi-ar plăcea atât de mult și acasă, în Moldova să ies în stradă și să fie frumos, să se dea jos gardurile, să crească multe flori în fața caselor. Mi-ar plăcea că și pentru oamenii noștri, în afară de cine și cui i-a tras-o, cine-i mafiotul țării, cine și cu cine e drug de demult sau de nu tare demult, cine și cum se îmbracă, cine și cu ce mașină se plimbă, oamenii să se întrebe cum să își transforme habitatul într-o bucurie atît pentru fiecare în parte,cît și pentru cei din jur. Asta nu e simplu, dar e mult mai mai util decît să devenim parte a unui scebnariu murdar, să ne scormonim în rufele altora și să rămânem frustrați de neputința noastră cronică de a schimba lucrurile. Mai ales că toți cei care au devenit subiect fierbinte de discuții în aceste zile, nu dau un ban pe ceea ce credem noi despre ei și isprăvile lor. Te pup, Canada! See you soon!
