Browsing Tag

pereti

De-ale mele

Pictăm sănătos

Eva pictează. Cu ajutorul profesoarei sale Oliga Anatolievna. Sâmbetele le aşteptăm şi eu şi ea. După lecţie îmi aduce ceva spre aprobare. Ochii i se fac mari cât cerul, zâmbetul fix ca o prăpastie de mare, dinţii de lapte concurează cu cei de os în zâmbet. Ştie că-mi place ce pictează, dar de fiecare dată are nevoie să mai audă asta de la mine. De când a început să picteze, am început şi eu să trăiesc cu aceste tablouri. Şi să-mi fac speranţe. Că poate fata mea are o atracţie spre frumos, are gust, se pricepe la a alege culorile, poate s-ar pricepe singură la a decora un spaţiu sau a crea o ţinută. Şi chiar dacă asta i-ar plăcea să facă, oare ar trebui să o împiedic să-şi urmeze calea, ştiind cât de întrebată este o meserie învăţată la Arte în Moldova?

Deocamdată, ştiu că mi-am pus în gând ca tablourile Evei să meargă mai departe de pereţii casei noastre. Aşa am ajuns la Spitalul pentru copii Emilian Coţaga. Acolo am petrecut o zi întreagă cu Eva şi Irina Moisei, o tânără mămică şi foarte talentată absolventă a Academiei de Teatru, Muzică şi Arte Plastice. Irina nu a reuşit să-şi găsească un job în domeniu său. Deşi i-ar plăcea foarte foarte mult. Copilul său stă cu buneii la Călăraşi, iar Irina munceşte nopţile într-un local de agrement ca să poată măcar ceva câştiga. Irinei i-ar plăcea enorm să facă ceea ce o pasioneză şi să mai şi căştige din asta. Deocamdată însă i-am propus un act de voluntariat. Şi îi mulţumesc pentru că a acceptat. Mai mult, pasionată de idee, Irina a pictat ceva şi în spitalul din Călăraşi unde a stat recent cu copilul. Dacă cineva caută un om talentat, întrebaţi-mă vă rog de Irina. Sper în curând să mergem şi spre alte locuri în care copiii din Moldova îşi refac sănătatea. Ca să pictăm pereţii cu tablourile Evei. Acceptăm în echipa noastră şi alţi voluntari. Pentru că Moş Crcăciun există.Moş Crăciun eşti tu.

Întîmplâtor sau nu, dar isprava noastră a coincis cu toată harababura aceasta cu reforma în medicină. Vorba aia, noi pictăm, dar ei se piaptănă.