http://kinozad.ucoz.ru/news/az_esm/2011-08-29-7934
Acesta nu e genul de film care dă bine să-l recomanzi la tine pe blog. A avut parte de critici nemiloase pentru pretenţia de a fi o peliculă bazată pe credinţă, dar nu i-a reuşit. Producătorul peliculei însă ncrede că dacă filmul a atins măcar un om, înseamnă că el şi-a îndeplinit misiunea. În pofida unui scenariu prost şi a unei distribuţii deloc strălucite, filmul îţi trezeşte o sumedenie de întrebări. Şi oricum eu sunt deschidă pentru filme proaste care provoacă întrebări, decât filme bune care să nu lase nici o urmă.
Dumnezeu e din nou de culoare, poveştile vieţii sunt extrem de banale, iar finalul este strigător de previzibil. Dar eu am terminat cu el seara de vineri şi am început cu el dimineaţa de sâmbătă. Şi mi-au picat foarte bine la inimă cîteva momente. Unul e cu piatra pe care o arunci în apă şi care la rândul său poate provoca un adevărat ţunami – o metaforă perfectă, bine de ţinut minte şi altul e fraza de încheiere. “Într-un final, singurul lucru pe care ţi-ai dorit întotdeauna, a fost singurul lucru pe care l-ai avut.” Nu râdeţi de recomandarea mea. Sau mai bine râdeţi. şi urmăriţi filmul printre rânduri.