Pentru cine nu cunoaște, Noma e un restaurant din Copenhaga, care -și trage numele de la 2 cuvinte: nordic și mad (mâncare din daneză). Timp de 4 ani Noma a fost declarat Cel Mai Bun Restaurant din Lume (dăm click aici dacă vrem mai multe detalii). Noma mai avea 2 stele Michelin la activ. Zic le avea, pentru că acum nu le mai are. Recent Noma și-a schimbat sediul, iar stelele Michelin sunt atribuite unui local de mâncare și în funcție de interiorul acestuia.
Hai să vă întreb ceva! Căți bucătari celebri în lume vin din Moldova? De-acord, Moldova e plină de probleme, gastronomia nu e cartea de vizită a țării noastre și, în genere, n-avem noi timp să ne ocupăm de o materie atât de fină. Dar câți bucătari celebri măcar pe local cunoașteți? Celebri, în sensul că lumea îi cunoaște la față, îi știe pe nume, îi recunoaște în stradă, sunt vedete la TV, apar în reviste, lumea rezervează din timp un loc la ei la restaurant, au contracte cu companii locale din sfera agroalimentară, merg la concursuri să ne reprezinte? Vreo doi? Atât? Sunt sigură că fiecare dintre voi poate număra, cel puțin, vreo 10 locuri din Chișinău, unde îi place să meargă pentru mâncare bună. Cine gătește această mâncare, v-ați întrebat vreo dată? Oriunde în lume, cu mici excepții, nu patronul face reputația restaurantului, ci omul care gătește mâncarea. Acela care concepe meniul, dozează ingredientele, își folosește toată experiența, secretele și creativitatea.
Dacă ați ști cât de greu mi s-a dat acest articol. Am lucrat la el vreo 2 săptămâni. Tot scriam și ștergeam, scriam și ștergeam. Și asta pentru că vroiam foarte tare să iasă un articol frumos, prin care să reușesc să transmit întocmai toată frumusețea și magia locului despre care vă voi povesti azi. L-am chinuit, l-am tot chinuit și iată-l. Savurați-l și trimiteți-mi poze, dacă apucați să ajungeți pe acolo.
Acum un weekend am avut o escapadă la Odesa. Nu am prea multe de povestit. E anume acel caz de escapadă scurtă, minunată, pentru care numai epitete banale îmi vin în cap. Frumos e oraşul, chiar şi fără frunze şi gazoane verzi. Odesiţii s-au priceput la a-şi păstra şi proteja centrul istoric,arhitectura de altă dată, care pe orice vreme arată splendid. De ce pe unii îi duce capul să păstreze ceea ce la noi se distruge cu atâta uşurinţă? De ce trebuie să traversez hotare, să stau în cozi la vamă şi să miros aerul împuţit de canalizare la punctul de trecere dintre Transnistria şi Ucraina, în timp ce eu plătesc impozite nebune (nu exagerez)ca cineva să aibă grijă de toate astea la mine acasă, la Chişinău.
La ei, chiar şi atunci când începe restaurarea unui edificiu vechi, oamenii se gândesc cum să nu deranjeze ochiul cetăţeanului cu vreun gard, butcă sau altă mizerie. De aceea se întinde peste clădirea în reconstrucţie o pânză specială.
Iar atunci când se pune la cale construcţia unui nou bloc de locuit, vă închipuiţi, oamenii ştiu ce e aia stil arhitectural al oraşului şi nimeni nu se pune cu tradiţiile. De aceea casele lor noi şi monumentele istorice arată de parcă ar fi făcute de o mamă.
Pe mine mă doare şi mă disperă indiferenţă, meschinătatea şi ţărănismul moldovenilor. Aş vrea să vină o ciumă în capul nostru şi să mistuie toate aceste calităţi atât de înrădăcinate. Trăim doar cu ziua de azi. Azi să furăm, azi să amăgim, azi să distrugem , iar mâine fie ce-o fi. Şi mă nenoroceşte lipsa unui om, acolo la Primărie, care să oprească odată şi pentru totdeauna amputarea obraznică şi necruţătoare a personalităţii pe care şi Chişinăul a avut-o cândva.
În loc să-i chemăm noi pe alţii să vină şi să cheltuie banii în Moldova, ne ducem noi la străini şi îi ajutăm să-şi restabilească istoria pe banii noştri de turişti. De mare nici nu mai zic.
Dacă v-am molipsit cu Odesa, vă fac doar 2 recomandări.Localul Salieri, cu cheescake sau chiar tortul Salieri, care este grozav cu un vin chilian, într-un loc în curtea din spate, cu ieşire spre un scuar liniştit şi frumos. Salieri se află pe Ланжероновская 14 , lângă hotel Mozart.
Iar dacă vreţi o atmosferă ruptă din filmele sovietice, gândită până la cel mai mic detaliu, mergeţi pe Французкий блв, la restaurantul Дача. La ei, lingurele şi furculiţele au suflet şi când le bate vântul acestea se transformă în mărţişoare. Câtă minte trebuie să ai ca să transformi linguri şi furculiţe într-un element de decor cu atâta personalitate? Multă.
Настойка “Дачная ” din răchiţele e un must have. Borşul roşu cu balabuşte – la fel.
Acum înţelegeţi de ce epitetele mele nu-şi au locul aici?
Asta e doar Odesa. Scuzaţi, tocmai Odesa.
Nici măcar o capitală.
