Am cîteva luni de când m-am lăsat de fumat. N-am avut nici un stres, dar organismul meu, pe semne, l-a avut. S-a lăsat simţit prin cele 6-7 kilograme cu care intru în această iarnă.Lumea îmi zice că aşa îmi şade mai bine. Eu ştiu cât de mult trebuie să ascult lumea. Nu sunt nici paranoică, nici disperată din cauza noilor mele “prietene” atunci când văd ce-mi arată cântarul din baie. Dar înţeleg că nu-i chiar bine să las baltă aceste kilograme. Am reluat yoga. Mă ajută. Mai puţin în lupta cu kilogramele. Aş vrea să merg la o sală pentru o oră de cardio pe zi. Încă nu mi-am făcut timp. Până una alta, încerc să vă asigur că greautatea în plus nu ocoleşte pe nimeni şi nici nu pleacă, nealungată. Pentru a scăpa de greutate, treuie în primul rând mişcare. Cât mai multă. Şi cât mai plăcută. Nu cred în sportul care generează iritare şi stres. Dar cred în distracţia activă care te mai şi ajută să te menţii. Doina Cernavca are un fetiş cu slăbitul. Probabil de asta are şi succese mari. Probabil de asta vrea să aibă succese şi mai mari, invitând în Moldova oameni care o interesează. Aştept cu nerăbdare să o cunosc pe cea mai cunoscută antrenoare de fitness din România, Cori Grămescu.Ba mai mult,voi merge şi la antrenament.Cu ce oare se mai mânîncă Ultimate Pilates?
romania
Doina, eu stiu ca nu sunt un partener media exemplar, dar eu incerc sa ma corectez. Mai ales dupa citeva sms-ri si telefoane de la tine.
Vine Revelionul, dragele mele. Parca va vad stresate, pe ultima suta de metri, cautind disperate cu ce sa imbracati. Hai ca am eu o idee.
Pe 26 octombrie, Clubul Nostru va face program. Va propun sa vedeti o frumoasa colectie de rochii create de designerul roman Andreea Constantin. Rhea Costa este un brand romanesc de tinute de seara. Rochii lejere, sexy,fara patos, croieli deocheate, stofe care provoaca imaginatia, repetind forma dar si camuflind ceea ce se ascunde sub ele. Imaginea brandului Rhea Costa este reprezentata de prezentatoare de stiri de la TVR Malvina Cervenschi, care va fi si ea prezenta la eveniment. Am impartit invitatii la Sare si Piper si m-am bucurat mult pentru cele care le-au cistigat. Erau mamici, care stau acasa cu bebelusii si care cautau sa evadeze putin. Cred ca nimanui nu strica o evadare, la mijloc de saptamina. Intrati pe clubulnostru si aflati mai multe detalii. Sau mergeti la Welness Land ca sa va luati o invitatie sau poate doua, ca sa mergeti cu vreo prietena pe care de mai mult timp incercati sa o vedeti, dar din lipsa de timp sau ocazie, nu ati reusit. Ne vedem acolo. Andreea Constantin si Malvina Cervenschi sunt invitatele emisiunii Sare si Piper de marti, 25 octombrie.
Ce bine este uneori sa poti lua o gura de aer peste hotarele multpreaminunatei noastre tari.Chiar si in Bucuresti gura asta e altfel decit la Chisinau…
[media id=45]
Imi place sa vin la Bucuresti ca sa-mi amintesc de nebuniile de altadata…Asta se intimpla gratie oamenilor dragi pe care ii revad aici. Oamenii se schimba, nebuniile imbatrinesc…