Aceste și multe alte învățături intră în setul de bază a educației numite “cei 7 ani de acasă”. Reieșind din experiența anului trecut, pot cu mâna pe inimă să vă recomand noua ediție a audiobook-lui “Jurnalului cu povești” cu genericul “Povești pentru copii cuminți”. Pentru că anul trecut copiii mei, dar și mulți alți despre care am auzit, s-au îndrăgostit, pur și simplu, de poveștile și personajele interpretate de prezentatorii noștri.
Era şi timpul. Sau timpul era: să ne amintim cum a fost acest an. Ce a fost şi nu a fost. Ce ar fi trebuit să fie şi ce este.
Eu am avut un an de încercări. Să dorm mai puţin, să muncesc mai mult, să uit mai mult, să ţin minte mai puţin. Cele mai fericite ale mele încercări le cunoaşteţi.Am venit la JurnalTV. Pentru mine, un om care cei mai scumpi şi visători 15 ani din viaţa sa, munceşte întrun domeniu atât de crud şi crunt ca massmedia, JurnalTV a însemnat o nouă usă. Am lansat Deşteptarea la JurnalTv. Am învăţat cum să produc o emisiune, am lansat Sare şi Piper. Am aflat ce înseamnă palma dură a audienţelor şi mâna blândă a şefilor. Îmi este dragă lumea de aici.Mă simt bine aici, chiar şi când nu mă simt bine, nu aici.
Azi, vineri, credeam că va fi mai greu. De fapt a fost şi n-a fost. Întîi de toate, aproape că am inventat o zicală sau chiar două,inspirată din experienţa mea matinală de la stomatolog: Sub orice punct, se poate ascunde o groapă sau Nu orice găurică din dinte e atât de mică pe cât pare. Am precizat că e din dinte, ca nu cumva nişte muligambişti neinspiraţi să dea replici, doar de dragul replicilor.
În al doilea rând, azi mi-am umflat capul de reţete. Şi nu înzadar. Pentru că în sfârşit, am avut timp să le aleg pe cele care o să-mi placă să le şi gătesc. Că până acum, cam multe la repezeală s-au făcut.
Tot azi, am avut un interviu cu Stela Popa. Interviul a fost făcut pentru Vocea Basarabiei, iar eu am simţit un val de admiraţie pentru Stela şi pentru abilitatea ei de a conecta întrebările cu răspunsurile, aşa încît să nu fie nici un moment de suspans, nici o pauză şi în acelaşi timp, interviul să curgă ca din izvor.
Tot azi, am mai petrecut o oră în juriul Concertului la Pălărie şi deşi i-am avertizat că voi fi rea şi necruţătoare – n-am avut nici chef şi nici inspiraţie. Aşa că am vegetat 60 de min, urmărînd oameni atât de diferiţi, cu vârste între 12 şi 72 de ani, fiecare cu micul său talent. Ei cum să fii tu rea şi nesuferită când unii pleacă la mozzarella şi spaghetti, iar alţii râmân să mănânce mămăligă şi caşă de hrişcă şi încă mai cred că pot veni la TV, fluierând ca o privighetoare ca să câştige un apartament?
Vine iarna. Colegii din redacţie suspină. Eu mă bucur. Eu vreau bulgări de zăpadă şi mai sper că se va găsi vreun prieten mai bun să-mi bage un bulgăre după ceafă. E viroză în oraş – păziţi-vă! Maică mea umple casa cu hrean şi îşi amăgeşte inofensiv nepoatele cu usturoi la prânz.
Şi încă ceva. Nu rataţi Sare şi Piper de luni. De ce de luni? Pentru că nu veţi mai avea la ce să vă uitaţi mai bun. Da, eu ştiu că nu prea ai la ce te uita seara la tv. Şicemi mai ştiu, că noi ne facem luntre şi punte să iasă bine tot ce vedeţi voi. Mai avem de rânit, dar nu atât de mult.
Nu rataţi nici emisiunea de marţi. Veţi cunoaşte pe unicul blogger-bucătar de la noi. Am atâta admiraţie pentru el, iar reţeta pe care mi-a propus-o mi-a făcut să simt un complex de inferioritate. Lasă, recuperez eu. Timp, răbdare şi muuuuuuuuuultă dragoste pentru tot ce faci. Iată încă o reţetă.
Miercuri, de Ziua României, voi învăţa să gătesc la Sare şi Piper supă cu perişoare şi saramură de pui. Invitatul nostru mi-a vorbit azi atât de inspirat despre aceste bucate tradiţionale româneşti, încât mie deja mi-a lăsat gura apă.
Vin sms-ri electorale. Parcă-i Anul Nou.Toţi la vot. Eu vreau să vină anul nou!