Azi toate se rotesc în jurul iubirii. Și nu știu de ce, dar mă urmăresc niște povești de iubire cel puțin ciudată, dacă nu chiar vicioasă. Cineva insista să-mi povestească despre cartea pe care tocmai a citit-o. După cîteva tentative eșuate de a mă concentra, ceva m-a făcut să cred că nu înzadar se insistă. Astfel am aflat fascinanta istorie a Liliei Brik. O tanti care a murit cu un an înainte să mă nasc eu, la vîrsta de 86 de ani. O ființă cu gîndire sălbatică și liberă, de care se îndrăgostea orice bărbat care o cunoștea. 
De Lilia Brik a fost nebunește amorezat Mayakovski și o bună parte din viață au trăit-o în trei: Lilia,soțul său ( indiferent fața ea, dar pe care ea îl iubea cu sfințenie) și Mayakovski. Cel din urmă avea și el micile lui pasiuni, dar muza lui eternă rămânea Lilia, a cărei convingere era una și bună: Tot ce e mai frumos se naște din suferință. Așa că această combinație de foc și gheață, înger și bestie, avea grijă să nu-i permită scriitorului să se relaxeze. În tot acest menage a trois, din povestirile Liliei, niciodată realizat în practică, eroina pe care am descoperit-o azi, mai reușea să ungă cu miere sufletele multor alți bărbați. În istorie, aceasta este considerată o femeie extraordinară, un miner al literaturii ruse, și nu o femeie cu moravuri ușoare. Ba dimpotrivă, multe nume ar fi rămas necunoscute, dacă nu-și îndrepta Lilia Brick privirea-i fatală spre diverși poieți-boboci.Nu știu ce anume m-a fascinat în această istorie, dar am impresia că aș fi putut să mă fac o bună prietenă cu ea. Pentru că unii oamenii știu să-ți trăiască viața cum le poftește sufletul și doar după plecarea lor, omenirea le află toate tainele. Mama lor de taine….
Tot azi, grație unui suflet care îmi este aproape, mi-am amintit cât de greu este să revii în locul din care ai fugit ca să scapi de durerea provocată de un om drag. Din nou, pasiune vicioasă. Ea îl iubește de se ususcă, el doar se usucă. Ea caută soluții de evadare. Evadează, dar la revenire înțelege că viața e și mai dură decît înainte. Se pare că acest ucigător de dulce fior nu-și are rostul fără suferință. Este gata să-i scrie, să-i spună că nu mai rezistă. Eu o opresc.Nu e voie. Rabdă.
La redacția blogului meu vin în continuu mesaje cu iz de căutare. Oameni cu imaginație se întreabă: Suntem prea fericiți, ce să facem?
Există o soluție. Eu aș numi-o Regula lui “Tom Cruise”. Explic. Când ți-i cel mai bine povesteșe-le oamenilor despre asta.Și gata. Recomandabil e să folosești niște odnoklasniki, facebookul. Mai pe scurt, un portal din ala pe care oamenii cască gura. Mai niște poze călduțe, mai nilte statusuri finuțe, mai niște like-deslike stupiduțe.Această minunată portavoce a stării tale de spirit , această platformă, absolut gratuită pentru a vinde cartofi și sfeclă, este o foarte, foarte bună cale de a scăpa de fericire.
Îmi iese maseaua de minte. Doare.Asta chiar înseamnă ceva?