De-ale mele

Patul lui Procust

„Procust,este un personaj din mitologia greacă. Acesta ademenea călătorii şi le oferea ospitalitatea casei sale. Odată ajunşi în casă, Procust îi obliga să se culce pe un pat de aramă. Atunci când călătorul era mai scurt decât patul, Procust îi intindea corpul, trăgându-l de mâini şi de picioare, până ce-l lungea pe potriva patului. Dacă oaspetele era mai lung decât patul, Procust îi tăia capul ori picioarele. Evident, în orice situaţie deznodământul era moartea călătorului ghinionist. Metaforic, „patul lui Procust” a devenit simbolul practicilor abuzive de încadrare a oamenilor, a gândirii şi simţămintelor lor, în anumite tipare prestabilite.” – wikipedia

Cititi de citeva ori, ca nu strica. Si dupa aceea, incercati sa raspundeti la intrebarea cu cine va identificati: Procus sau omul de pe patul de arama.  E clar de ce in Moldova, in 2010, nu exista in materie de umor si comedie locala decit Gheorghe Urschi? Si apropos, daca cineva mai crede ca sunt atit de ahtiata dupa recunoasterea publicului si fanilor, sa inghita in sec. Dupa istoria cu Turcu, am inteles inca o data ca sunt prea multi ani de asteptat pina cind oamenii vor invata in Moldova sa gindeasca liber si sa nu le fie frica,in pofida tuturor, sa-si exprime optiunile. Asa cum intotdeauna am sustinut ca nu exista nimic mai benefic pentru o femeie sanatoasa si pentru bebelus, decit nasterea acasa, asa cum am sustinut ca avem medici buni, dar avem un sistem medical si institutii medicale de risul lumii, asa cum am avut curajul sa gindesc liber in privinta minoritatilor sexuale, asa continui sa cred ca badaranismul nu poate fi tolerat, chiar daca vine din partea unui vecin foarte drag. Iar reactia unora la fiecare post legat de candidatul nostru multpreaminunat de la Ungheni, ma face de fiecare data mai puternica si mai sigura pe felul in care gindesc si vad lucrurile. Cindva oamenii erau arsi pe rug, pentru ca indrazneau sa creada altfel decit toti ceilati. E trist…si uimitor. Dar, nu pot nega ca imi dati adrenalina…..

Comentarii

Previous Post Next Post

You Might Also Like

66 Comments

  • Reply Doina 15 ianuarie 2010 at 16:14

    Din pacate la noi e la moda sa-ti judeci aproapele. Unde nu te duci, auzi discutii despre cutare sau cutare. Suntem plini de prejudecati si cu parere de rau nici nu vrem sa vedem ca lumea e in continua schimbare. Buna sau rea, schimbarea trebuie acceptata sau cel putin tolerata.
    Prima data cand am plecat peste hotare, stiti care a fost primul sentiment pe care l-am simtit? Sentimentul de LIBERTATE. Poate datorita faptului ca am locuit cativa ani buni departe de Moldova, acum ma simt libera sa-mi traiesc viata asa cum mi-o doresc. Nu pot sa afirm ca imi este usor s-o fac. Dar cel putin nu simt nevoia sa dau explicatii nimanui, pt ca nici eu nu le cer altora.

    Sper ca fetita mea va trai intr-o societate mai buna!!!!!

    • Reply ryunoske 15 ianuarie 2010 at 18:21

      ai făcut un copil, iar acum zici: „Sper ca fetita mea va trai intr-o societate mai buna”, pe ce sunt bazate speranţele tale?

    • Reply Doina 16 ianuarie 2010 at 09:42

      Ma bazez pe educatia pe care i-o dau, pe investitia pe care o fac in ea si pe faptul ca pana ajunge ea la majorat generatiile narrow-minded vor ajunge la pensie si vor avea alte griji mult mai lumesti. 🙂

    • Reply john 17 ianuarie 2010 at 01:46

      DRAGA NATA, ACUM CA TOT ESTI AL LUI PAVLUSHA … O SA AI SI MAI MULTE SHANSE SA-L AJUTI SA-SHI „FACA” ALBUM! MULT SUCCES! DONEZ 50 BANI PT ALBUM!

  • Reply Yan@ 15 ianuarie 2010 at 16:18

    Rezulta ca oamenii care au alte gusturi muzicale, adica cei carora Pavel nu le place nu gandesc liber?!? Pai te contrazici. Tocmai ca ei gandesc si se exprima liber, altfel, nu ar fi criticat atata.!
    Si CHIAR nu vad ce legatura are acest cantec cu gandirea oamenilor din MD. Adica vad, dar nu in sensul in cae te exprimi tu. Rezulta ca gandesc liber practic doar soferii de taxi si maxi-taxi, unul dintre ei a promis la radio Noroc ca la anul viitor va face si el un „hit”:-)

    • Reply Lili 15 ianuarie 2010 at 18:10

      foarte deacord…
      …prostia trebuie spusa pe nume:) asta e o parere foarte libera Nata 🙂

    • Reply Elena 15 ianuarie 2010 at 21:09

      stii de ce Nata zice ca nu ginditi liber?! pentru ca nu puteti accepta decit ceva „serios” la Eurovision, ca asta e pentru Eurovision,etc….ca aia nu e pentru…

      iata de ce….nu de aceea ca nu-l acceptati pe Pavel…de aceea ca nu puteti iesi din viziunea asta restrinsa cu referire la acest concurs….

      nu acceptati sa faceti ceva crazy, sa faceti ceva fun…sa fiti open-minded si sa va ginditi nu la babuta de 60 de ani din Finlanda sau la femeia de 45 de ani din Romania care se vor gindi ca uite mah la astia ce-s de neseriosi, ce-s de demodati, ce-s de afoni….

      give us a break,people…let’s once in a lifetime to have fun…without prejudices, without „seriosness”, without any thoughts of being rude,etc….

    • Reply Lili 16 ianuarie 2010 at 00:34

      darga Elena …priciom tut faptu ca nu putem accepta ceva crazy cum te-ai exprimat? daca eu am o parere contrara si argumentata ca omu se da de risu lumii insemna ca sint cu viziuni restrinse? o ciom mi sporim? :)… din potriva nu despre opinia libera tre de vorbit ,fiecare are opinia lui cum n-ai da,dar despre faptul ca lumea din societatea noastra nu poate respecta o opinie contrara altei… si eu cred ca e absurd de a spori pe tema asta…iar referitor la eurovision afla ca la acest eveniment fiecare participant isi reprezinta tara, serios ne serios cum n-ai da reprezinti tara,cultura,gustul,talentul …da nu pt foaie verde…si felu in care arati acea „iziuminka crazy” daca tot zici de ceva mai iesit din monotoniea serioasa tre sa fie totusi tot cu gust nu crezi? :)…

    • Reply Elena 16 ianuarie 2010 at 20:17

      tu in ce limba vorbesti Lili?!

    • Reply curcudus 16 ianuarie 2010 at 22:35

      libertate inseamna nu doar a zice NU dar si DA. sau noi stim sa zicem doar NU. adica negam totul ce nu ne pare firesc,,,, adica, adica,,, adica Pavel a fost blocat pentru concurs si a fost facut PROST…

    • Reply alinovici 18 ianuarie 2010 at 09:47

      am citit foarte multe pareri PRO argumentate, subliniez argumentate, dar CONTRA nu am auzit nimik in afara de citrez ”levii”, ”prost”, ”ne pozoraste”, samd, vreau argumnete contra

  • Reply Kapa 15 ianuarie 2010 at 16:21

    Nata, fiecare are dreptul sa isi exprime liber opiniile, dar sa nu le bage pe git altcuiva, ca adevar in ultima instanta. Modul de expunere – foarte categoric – uneori deranjeaza, mai ales cind si esenta mesajului transmis difera de opinia cititorului. Cind apare cineva cu racnete triumfatoare de Mesia pe pamint si afirmatii gen: „Cine nu – l voteaza, este …” atunci asta nu este o exprimare libera a opiniei, ci ofensa adusa celor ce gindesc ALTFEL. Badaranismul nu trebuie tolerat, INDIFERENT de la cine vine; daca ai fi crezut si tu intocmai, nu ai fi ironizat in titlu pe seama fratilor. Acum plasezi accentele altfel, dar mesajele tale au fost foarte clare. Si, din pacate, deoarece le-ai facut publice, trebuie sa suporti si replicele celor ce, surpriza!, gindesc altfel decit tine.

    • Reply Nata Albot 15 ianuarie 2010 at 23:56

      Sa stii ca nici eu n-am banuit atita seriozitatea si profunzime in oamenii nostri. Acum inteleg ca acolo unde vreau sa fiu ironica trebuie sa deschid paranteze si sa scriu (asta a fost o gluma, va rog frumos nu va suparati ca am indraznit…)Oricum „Cine nu-l voteaza, este…”- trebuie sa recunosc, fara frica de a fi numita lasa, cea mai adevarat gluma, nu si tot ce a fost in afara de aceasta. Dar acum inteleg doar faptul ca multi oameni promit sa nu mai intre pe blog si continua sa intre. Promit sa nu mai scrie si iar scriu, oare de ce? mie atit de mut mi-ar placea oamenii sa fie perseverenti…in felul acesta si eu as fi scutita de paranteze, ca asta chiar incepe sa-mi complice viata…..

    • Reply curcudus 16 ianuarie 2010 at 22:39

      da, da… la fel e si cu: skajite slovo na tri bukvi si toti se gandesc in dependenta de cultura lor… dar vocavularul ar trebui sa fie mai bogat si sa cunoasca mai multe kuvinte de cit cel care s-au gandit majoritatea… cel putin un cavant ar fi NOS, sau ROT sau USI, uite cate exemple si tot parti ale corpului omenesc

  • Reply ryunoske 15 ianuarie 2010 at 17:00

    ar fi bine ca oamenii să gândească şi să acţioneze liber, dar eşti sigură că anume pavel turcu poate servi un bun exemplu? Mie de exemplu nu imi place să fiu penibil, dar să fiu liber vreau

  • Reply Lena 15 ianuarie 2010 at 17:11

    Dar eu nu mai primesc deja de un timp acea adrenalina de la vizitarea paginei tale reesa ca pentru moment iesti un vampir.Nata n-o lua in serios,iesti libera sa faci ce vreai si cum vrei si cu cine vrei.Sincer iti doresc succese.

  • Reply Jozef 15 ianuarie 2010 at 17:13

    Confuz…

  • Reply Gicu 15 ianuarie 2010 at 18:06

    Stimata Nata,
    De unde atata incredere in excelenta alegere facuta in persoana lui Pavel Turcu? Eu, spre exemplu, lucrez intr-un mediu de intelectuali si sunt inconjurat zilnic de persoane care au beneficiat de studii de calitate si sunt lideri in sectorul privat nu doar in Moldova, dar si in alte tari, in ceea ce fac. Or, in randul acestor oameni nu s-a gasit nimeni care sa considere aceasta alegere una foarte reusita. Ridici o multime de semne de intrebare la adresa altora, dar ai incercat sa ridici semne de intrebare la adresa ta? Am citit blogul tau intitulat „fratii” nostri. Nu am gasit multa „libertate” in gandirea ta si nici multa analiza profunda a lucrurilor, lucru care lipseste si in acest articol. Mi-i interesant sa inteleg de ce crezi ca prin faptul ca Pavel Turcu este diferit de tot ce a fost pana acum, el este automat o alegere buna? Nu am vazut argumente in ceea ce scrii, in afara unei analogii nereusite cu Procust. Si sa stii, stimata doamna, faptul ca altii au o alta parere nu este un argument care solidifica optiunea ta.

    • Reply Nata Albot 15 ianuarie 2010 at 23:50

      esti prea sofisticat pentru mine, hai sa mai incercam o data….ok, lasa, mai bine citesc de mai multe ori…poate prind firul….sorry, a fost o zi cam grea…

    • Reply john 16 ianuarie 2010 at 19:37

      Sunt de acord cu Gicu! As vrea sa mai adaug ca ideea de „ceva deosebit” nu este sinonim cu incultura. Daca Nata ar fi promovat o persoana care aduce seva substantial deosebit de ceea a fost pana acum in RM, ash si sustinut aceasta initiativa! Insa ceea ce este „ridicat” acum la nivel de arta este o …

    • Reply Dodo 16 ianuarie 2010 at 23:10

      Am citit blogul tau intitulat “fratii” nostri. Nu am gasit multa “libertate” in gandirea ta si nici multa analiza profunda a lucrurilor
      Da ce era acolo de analizat? Oamenii ne-educati sunt si se comporta corespunzator.
      Si care era legatura cu libertatea acolo? Sau vrei sa spui ca fiecare este liber sa se poarte ca porcul si daca cineva nu este deacord, atunci este un intolerant?

  • Reply Lion@ 15 ianuarie 2010 at 18:15

    Va admir fară discreţie, mii pe gust personalitatea dumitale publică si din câte cunosc din viaţa privata… sunt încântat, cui te’a dat Dumnezeu (ştim noi cui :)…) a avut un mare noroc!
    …cu domnul Turcu – e bine promovat 🙂 aşa cum cer legile mediului modern, cu trucuri psihologice si sociale din viaţa domnului, însa n’are piesa lui valoare muzicală şi nici d-lui abilităţi de artist or măcar de BUFON. Prima mea impresie a fost oribilă, nu pot s’o expun aici :”) …mă iertaţi.
    E o discuţie mai lunga tema tipizării şi nivelului de exprimare în diferite condiţii sociale, iar Natalia :), încearcă să ne convingă că premisele sociale pot fi încâlcite. E un absurd din punct de vedere a Psihologiei ca ştiinţa – asta una. Doi – mie’mi place umorul, e o tehnica abilă al procesului de comunicare, domnul Urschi e un profesionist – jos pălăria, ceea ce nu putem zile de Pavel. Ei şi trei – poate cel mai grav lucru pe care’l putem face, Pavel e un băiat de treabă, nu doresc ca acest om să rămână dezamăgit, nici el şi nici familia lui, dar cu cât mai mult îl susţineţi şi’i promovaţi neîndemânarea cu atât vor fi mai grave consecinţele. Faceţi-vă milă de el, daţii voie să’şi trăiască viaţa liniştit.
    Natalia, dumitale faci analogie situaţiei create cu „Patul lui Procust”, eu – cu „Veşmântul cel nou al Regelui” a lui Anderson.
    Cu respect

  • Reply Mihai 15 ianuarie 2010 at 18:19

    Am auzt-o pe Nelly Ciobanu in aceasta dimineata la un post de radio, revoltata contra lui Pavel Tarcu.Zice ea ca melodia lui nu merita atentie din moment ce sau cheltuit vrio 50 euro pe aranjament. In concluzie, „vedetele” noastre isi apreciaza melodiile dupa costuri, cu kit sau cheltuit mai multi bani la realizarea melodiei, cu atit e mai buna melodia. Tare vroiam sa o sun in direct si sai reamintesc de melodia ei de anul trecut de la Eurovision, o copie a ucrainenei Ruslana din 2004…..

  • Reply costashel junetzul 15 ianuarie 2010 at 18:47

    nata, rau imi pare k nu impartashesc cu tine acelasi pct de vedere, dar aici o sa fac replica:…a gindi liber si a/ti exprima fara teama optiunile (indiferent de natura lor) nu inseamna a/ti afisha tendinta de a prezenta tara la un concurs de talie internationala,cum ar fi eurovisionul…nu prea am remarcat cistigatori la acest concurs(sau printre cei din top)de tipul lui turcu…asta inseamna k acolo se trimit cei mai buni.Ma tem,insa k/n cazul ns pavel nu e cel mai bun.chiar si la fabrica de staruri n/am vazut stereotipuri gen pavel turcu.de ce?sau atunci nu te interesau persoanele cu vocatzie de emancipare?si daca lui turcu i se va ridica slava la cap si nu se va mai vedea paznic la magazin, cum isi va mai intretine familia?cu muzica lui „de calitate”?el doar in afara de muzica nu stie altceva nimic,nu?el a si afirmat acest lucru…Sau esti gata sa/i oferi Cezarului ceea ce i se merita lui Dumnezeu?Ai grija,e mult prea riscant…cineva a dat un exemplu in comentariile sale despre un caz similar in gRECIA…si unde e protagonista?in casa de nebuni,evident…

    • Reply Nata Albot 15 ianuarie 2010 at 23:46

      Cred ca Pavel este foarte marcat de grija care i-o purtati, dar stai linistit doarme el noapte si fara sincera ta grija. Pavel e un om simplu, cu picioarele pe pamint, lemnar de profesie si triompetist profesionst. Dar pe linga toate e un adevart Desperado, sincer, fara complexe

  • Reply raza 15 ianuarie 2010 at 19:27

    NATA zice: -Cindva oamenii erau arsi pe rug, pentru ca indrazneau sa creada altfel decit toti ceilati.

    Nata, crezi ca la noi in Moldova oamenii daca nu gandesc ca si tine nu gandesc liber? Fiecare este liber sa-si exprime opinia despre Turcu, despre tine, despre ceilalti asa cum o faci si tu la randul tau. Scuze pt deranj.

    • Reply Nata Albot 15 ianuarie 2010 at 23:44

      Daca mi-ar placea sa comunic doar cu oameni care sunt de acord cu mine, probabil ca 85 % la suta din mesaje nu le-ai vedea pe blog.

  • Reply Rodica 15 ianuarie 2010 at 20:18

    Idea Natei:
    Turcu nu se incadreaza in tiparele stabilite ale muzicii. Ce-i care nu-l accepta sunt „Procust”. Ce-i care il accepta gindesc liber.
    Generalizari:
    Minoritatile sexuale nu se incadreaza in tiparele sexelor. Cei ce nu-i accepta sunt „Procust”. Cei care-i accepta gindesc liber.
    Femeile ce nasc acasa nu se incadreaza in tiparele nashterii. Cei ce nu le accepa sunt „Procust”. Ce-i care le accepta gindesc liber.
    Concluzii:
    Eu accept femeele care nasc acasa dar prefer sa nasc la spital.
    Eu accept minoritatile sexuale si nu sunt contra, dar nu vreau sa ma alatur lor pentru ca sunt hetero.
    Eu il accept pe Turcu si zic ca are dreptul sa faca muzica si sa concureze, dar nu-l sustin si nu vreau sa-l ascult pentru ca nu-mi place muzica lui.

    Intrebare:
    Nata, de ce nu-i accepti si ii numeshti fricosi si lipsiti de libertate pe cei ce nu-l sustin pe Turcu, sau eshti si tu „Procust”?

    • Reply Nata Albot 15 ianuarie 2010 at 23:42

      Ii accept perfect pe toti care au o prorie pozitie si nici nu fac pe nimeni fricos. Mi-i jena sa-ti spun insa cu ce cuvinte „evlavioase” sunt eu alintata de unii cetateni…astia sunt adevaratii Procusti

  • Reply Ileana 15 ianuarie 2010 at 21:34

    Nata, ok, si daca mie nu-mi place cintecul pe care il cinta Pavel Turcu, atunci ce?
    ce rezulta de aici?
    ca doar nu inseamna ca la toti trebuie sa le placa aceleasi lucruri, nu? si cum ramine atunci cu „despre gusturi si culori nu se discuta”?
    eu cred doar ca la noi oamenii inca n-au invatat sa-si respecte gindurile.

    mie imi place cum scrii, te respect pentru tot ce faci, te admir pentru ca esti o femeie puternica.
    dar nu-mi place de Pavel Turcu, iar motivele voi incerca sa le expun cu alte ocazie.
    multumesc

    • Reply Nata Albot 15 ianuarie 2010 at 23:37

      multumesc pentru raspuns civilizat. De fapt spre asta ii indemn pe toti. Daca nu avem umor, macar civilizati sa fim.

  • Reply Viorica Oleinic 15 ianuarie 2010 at 21:45

    Am cunoscut prin blogul tau creatia lui Dibo, a lui Oliver Chanti, a Alexandrinei Hristov si mi-a placut mult. Dar nu si cintecul lui Pavel Turcu. E dreptul meu sa nu-mi placa. Analogia cu patul lui Procust nu mi se pare potrivita. Lasa-l sa cinte, sa aiba succes, daca muzica lui va placea. Pina la urma, doar timpul cerne si discerne valorile de nonvalori.

  • Reply Laura 15 ianuarie 2010 at 22:56

    Patul lui Procust de Camil Petrescu este un roman f interesant ,dar dificil de citit(cel putin pt mine a fost).Mama mi-a cumparat aceasta carte prin cl a 10-a si de fiecare data cind incepeam sa citesc, ma enervam ca nu prindeam firul, si o inchideam inapoi;-)..dupa mai multe tentative, in ultimii ani,am dus-o pina la capat.Daca sunteti tare interesati de a o citi si nu o gasiti in librarii(da nu cred ca nu este)si ati ramas intrigati la intrebarea Natei,o imprumut cu mare placere.

    • Reply Ion Grosu 16 ianuarie 2010 at 00:51

      O poveste cutremurătoare. Vreu cartea!

  • Reply Rodica 16 ianuarie 2010 at 00:19

    Wow, Nata nu mi-a postat cometariul.. Hmmm, Nata, te credeam mai sus de asta… Hah, deci nu am ce discuta pe aici…

    • Reply Nata Albot 16 ianuarie 2010 at 00:35

      poate a ajuns in spam? vrei sa-l repeti? sau poate nu l-am postat…nu crezi ca am tot dreptul…tu ai dreptul sa scrii, eu sa nu-l postezi….era foarte important gindul?

  • Reply cosânzeana 16 ianuarie 2010 at 00:39

    Draga Nata,

    Speranta este, sunt oameni de valoare in societate doar ca astea prefera sa stea in umbra si sa nu se molipseasca de ipocrizia lumii 🙂 cred in oameni pentru ca vad in ei creatia Divina

  • Reply dumitru 16 ianuarie 2010 at 00:54

    mie cîntecul nu-mi place și nu aș vrea să fim reprezentati de turcu la eurovision, dar dacă nu are cine, pentru că artiștii noștri îngînfați și preamîndri dorm – las să cînte atunci turcu.

  • Reply Laura 16 ianuarie 2010 at 00:57

    …Mai da ce singe fierbinte aveti.Cred ca v-ati incalzit de la ritmul nebun pe care-l are Pavel cind danseaza!!!Blogul in ultima vreme este foarte HOT…mai deschide-ti un geam;-))

  • Reply Andrei 16 ianuarie 2010 at 01:18

    Noi purtam lanturi,desi ochiul nu le vede si suntem robi,desi suntem numiti oameni liberi.

  • Reply Mihai 16 ianuarie 2010 at 01:24

    stau si zimbesc in hohote de mesajele unora ,gen – „daca mie nu-mi place ,de ce trebuie sa fiu de-acord ?” sau ” lucrez intr-un colectiv de intelectuali…”
    Vai ce oameni seriosi si „bine educati” mai avem. Oare nu va da-ti seama ca in „fenomenul Pavel Turcu” este ceva deosebit ? ceva care le da o palma zdravana tuturor „vedeteler” de bani gata din RM….. Nelly Ciobanu si Gorgoz faceau spuma la gura azi la un post de radio – „Aoleu ,unde-i cultura nationala ? , unde-i demnitatea si talentu ?”. Amaritii de ei, nici nu stiu de ce este in stare Pavlusha :))

    • Reply Light 16 ianuarie 2010 at 11:45

      mare fenomen )
      dati tie o palma si trezeste-te mai bine 🙂 Foarte corect ca faceau spuma la gura da ce tre sa taca daca e impotriva? hai ca mine poimine fiecare al doilea va fi vedeta de prostia lui in doua cuvinte scrisa intr-o sutka in 5 minute…daca noi intelegem hazul moldovenesc nu neaparat ca europenii vor intelege…fiecare cu tzaranii lor in tara lor….se va potoli in curind forfota asta…mai bine cei care se okupa de capu lui s-ar okupa de ceva mai important…parerea personala )
      Iar locul nr 1 la piesa e in http://www.muligambia.com 😉

  • Reply otilika 16 ianuarie 2010 at 03:05

    de ce oare pe blogul asta, ca si pe multe altele de-ale moldovenilor, lumea incearca sa demonstreze ceva cuiva, sa dea replici, sa se justifice, sa nu cumva sa aiba altcineva ultimul cuvant?… unul spune una, altul ii sare in cap si in asa fel discutia nu duce nicaieri, dar energie si emotii negative se elimina, oamenii se supara unul pe altul, devin frustrati, etc…. iaka parca si vad cum o sa-i manance pe vreo doi mana sa-mi scrie reply la postul asta…… (prima propozitie e intrebare retorica; va rog nu-mi raspundeti)

  • Reply danutza 16 ianuarie 2010 at 10:27

    Si anul acesta ,ca si in ceilalti ani…
    Oameni buni!!! mai pozitivi, mai veseli…LIBERI!? da !!!! RAI !? NUUUUUUUUUUUUUUUUU……………………………………………………………….
    Mie imi place Turcu, am ascultat piesa lui,o data…,iar a doua oara am inceput sa cint refrenul, am dansat ( nu ca Turcu,dar…) zic,deamu-i bine… 🙂 Chiar nu ma deranjeaza defel.
    O zi buna !!!
    🙂 🙂 🙂 🙂

    • Reply Luna 16 ianuarie 2010 at 16:57

      Bravo danutza!

      Lume! Fitzi sinceri si recunoastetzi ca daca chiar nu va place de Turcu, oricum dupa prima ascultare, va vine in ghind sa fredonatzi- Ieurovizion… 😉

  • Reply tanea 16 ianuarie 2010 at 13:10

    Incredibil, despre Pavel a ajuns sa se faca stiri si la Antena1.Cel mai amuzant era titlul stirii:”Star de Moldova”:)))…ei acum spunetimi..despre citi din interpretii nostri cu 1-10 Cd-uri la activ s-a mai scris in RO?(ca ex:Adrian Ursu, Ion Suruceanu,Olga Ciolac si multi altii)…tot ce e inedit e plin de curiozitate…iar pamintul e geme de curiosi:D
    Lasind, gluma la o parte ma cam stringe in spate ideea de a-l vedea live pe Pavlic la Eurovision…parca nu aveam pina acuma motive sa rosim:(

  • Reply aiurii 16 ianuarie 2010 at 13:16

    copy/paste
    «В Госдуму звонил неизвестный и сказал, что там заложен смысл».
    ggg

  • Reply Pippi Långstrump 16 ianuarie 2010 at 13:37

    apropo de ‘ginditi liber’: unii din sustinatorii lui Pavel au intocmit liste cu motivele pentru care altii nu-l sustin. Pai uite, nici una din aceste liste nu a reluat si adresat obiectiile opozitiei cu deschidere si discernamint. Numai zeflemea, ironie ieftina, dar mai ales superficialitate. Daca tu, Nata, nu te simti inteleasa, pai afla ca multi dintre oponentii tai nu se simti intelesi de tine. la nivel de argumente, caci nu pretind, desigur, sa aiba toti aceleasi gusturi…

  • Reply eugen 16 ianuarie 2010 at 14:56

    toate discutiile referitor la Pavel Turcu sunt nonsens..nu-i inteleg pe cei ce spun ca melodia o sa ne faca de ris la Eurovision(pt ca au fost si mai rele gen „We will win Eurovison” tot cintecul) si cei ce il sustin asa de mult pe acest ungheian(pina la urma nu noi decidem)
    PS: intentia conteaza !

  • Reply doremi 16 ianuarie 2010 at 15:17

    Ieri a fost ziua lui Mihai Eminescu iar noi ne prostim cu Pavel Turcu. Halal….

    • Reply Luna 16 ianuarie 2010 at 16:54

      Le place sau ne le place, dar oricum mai mult ne intereseaza fenomenul Turcu decit Eminescu:) E o explicatie simpla si aici. Nu crezi?

  • Reply Mihai 16 ianuarie 2010 at 17:41

    Pavel Turcu este un Eminescu al zilelor noastre….

    • Reply Lion@ 18 ianuarie 2010 at 11:52

      😀 …pricepi in poiezie nene!
      Am si eu o poiezie scrisa printr’a patra mamei de 8 martie, ma gindesc sa ies la anu cu ea in lume, poate ma fac si eu un fel de „Bacovia a zilelor nostre” – ca e scrisa cu jale 😉

  • Reply nella 16 ianuarie 2010 at 18:34

    Eu cred ca analogia cu Procust a fost facuta anume din faptul ca cetatenii nostri prea repede se grabesc sa critice pe cineva. Eu cind l-am vazut prima data la tv pe Turcu ma prapadeam de ris de prostia lui, cit de important si talentat se crede el si cit de incredibil de caraghios arata dintr-o parte. Eu sunt sigura ca toti se amuza cind il vad. Iar cind Nata a inceput sa-l sustina, toti au bombardat-o cu mesaje antiPavel, risc sa gresesc dar chiar cred ca Nata il considera si ea amuzant, si ar fi amuzant sa-l vada pe scena Eurovisionului. Cite piese proaste au fost la Eurovision anii precedenti, asta se incadreaza perfect in tipar. Si daca vorbim de talentele noastre consacrate, moldovenii repede s-au grabit so critice si pe Gordienco, si pe Geta Burlacu, si pe Nelly Ciobanu. Mai mai mai, deja nimeni nu e destul de bun pentru ei. Dati-i pace Natei sa isi exprime parerea, intr-adevar are dreptul sa gindeasca liber si daca cineva nu e fan Pavel Turcu nu inseamna ca trebuie de o judecat pe Nata pentru faptul ca ea il sustine.

    • Reply Lion@ 18 ianuarie 2010 at 11:59

      booon! …m’ai convins, accept candidatura d-nului Pavel doar ca o solutie ANTICRIZA la capitolul Eurovision 😀

  • Reply Larry Livingstone 16 ianuarie 2010 at 19:56

    …da azi Emil Cioran a tras prima beşînă, iar noi nu-l omagiem… intr-adevar halal

  • Reply vanga 16 ianuarie 2010 at 22:56

    vanga spune:
    Ianuarie 14, 2010 la 12:38 am

    Millenium “Before you go” – Artistii sunt frumosi, talentati si canta nemaipomenit de frumos.
    Millenium ne vor reprezenta onorabil si vor aduce Moldovei un loc frumos. Sa ma credeti pe cuvant ca si Europa s-a saturat de monstri, prostanaci, albastrei si tot felul de circari. Anul acesta sa stiti ca doreste tinerete, sentiment si armonie. Si aceasta i-o poate darui Millenium. Iar Pasa Turcu o sa-i aplaude de acolo de la Ungheni. Este un baiat cum se cade si va sta acasa.

    Apoi nu v-am spus eu? Turcu ramane unde ii este locul, iar Milenium va face o prestatie buna. Si fiti siguri ca asa va fi. Am zis eu, Vanga.

  • Reply vanga 16 ianuarie 2010 at 22:57

    vanga spune:
    Ianuarie 14, 2010 la 12:38 am

    Millenium “Before you go” – Artistii sunt frumosi, talentati si canta nemaipomenit de frumos.
    Millenium ne vor reprezenta onorabil si vor aduce Moldovei un loc frumos. Sa ma credeti pe cuvant ca si Europa s-a saturat de monstri, prostanaci, albastrei si tot felul de circari. Anul acesta sa stiti ca doreste tinerete, sentiment si armonie. Si aceasta i-o poate darui Millenium. Iar Pasa Turcu o sa-i aplaude de acolo de la Ungheni. Este un baiat cum se cade si va sta acasa.

    Doamne Sfinte, ce bine ca exista o preselectie. Traiasca Milenium! Am zis eu, Vanga!

  • Reply Natalia 16 ianuarie 2010 at 23:54

    gata nu-l mai vedeti pe Pavel la Eurovision, s-a decis

    • Reply Lion@ 18 ianuarie 2010 at 12:06

      era si firesc… dar totusi, analogia cu Procust’u a fost cam „stoarsa din deget”…

  • Reply Dodo 17 ianuarie 2010 at 00:34

    Nata, te respect, imi plac posturile tale.. dar nu reusec sa vad in Turcu ceia ce vezi tu. il vad simplu kak dve kopeiki (ca omu nici n-are de unde sa fie mai sofisticat), ridicol de increzut in talentul sau.. cu bujori in obrajori, si cam atit. Si piesa nu-mi place. Nu vad prin ce e atit de geniala? E simpla – da. In rest nici autenticitate, nici umor, nici ceva nou si proaspat.. si Pavel recunoaste cu mindire ca n-a investit mult timp in ea – a scris cuvintele in citeva minute si melodia in citeva ore (sau invers.. nu-mi amintesc exact ce zicea ca i-a luat m mult timp). dar nici nu merge vorba despre timp.. nu cred ca i-ar fi iesit o capodopera intr-un timp mai lung.
    Si toata Cinderella story sau melodrama «Prosto Maria» in jurul lui nu tine… 90% din populatia moldovei vine de la tara si unii prin munca si perseverenta reusesc cite ceva. Poate in acest caz el e cumva reprezentativ.
    Pavel Stratan e autentic – baiat de la tara, simplu, ne-sofisticat (desi are unele piese atit de profunde), stil unic; si totusi nimanui nu i-a dat in cap sa-l trimita la eurovision pentru ca ne dam seama ca inafara de moldovei si romani, nimeni nu va aprecia umorul. Prin ce Pavel Turcu e bomba – nu stiu!
    Vorbeai despre gustul moldovenilor pentru muzica si ai pomenit despre Lenuta Burghila, Ricu Ardezianu s.a. – ei cel putin isi cunosc „ascultatorul”, nu se inscriu in cursa pt Eurovision.
    Incerc sa-l pun pe Turcu intr-un rind cu Lordy, Verka Serdiucika, Rybac, Elena Paparizou, Ruslana .. si nu vad prin ce Turcu ii va determina pe europeni sa voteze. Anyway, good luck! Chiar sunt curioasa pina unde se va ajunge..

  • Reply Artur 17 ianuarie 2010 at 02:50

    Aproape ca m-a cucerit Turcu, anume personajul si nu piesa. M-a impresionat curajul si sinceritatea, insa la un moment dat m-am intrebat daca Posmotel nu vrea mai tare la Eurovision decit insusi Turcu. Efectul a fost invers de aceea m-am abtinut de la o pozitie ferma in favoarea cuiva.

  • Reply sandu F 25 ianuarie 2010 at 01:08

    Pavel Turcu nu este un fenomen!!!!Nu a fost si nici nu va fi!!!!!
    Pentru mine voi sunteti fenomen si nu in sensul bun al cuvintului.Pozitia voastra asa zisa „cool”, „trendy” si „moderna” ma fece sa ma simt un degradat….si asta multumita voua…”blogherilor” care il sustin pe acest Turcu. Nimic nu ma enervat mai mult decit moda asta prosteasca de a considera un popor PROST si fara GUST…ori vreau sau nu eu fac parte din acest popor…
    bafta in sustinerea acestor „Talente” si dezvoltarea manelismului si gustului prost

  • Reply irina 24 decembrie 2010 at 16:27

    Spuneti-mi va rog cum se numeste cintecul spaniol care l-a cintat adrian ursu la sare si piper pe 23 decembrie. Merci.

    • Reply Nata Albot 24 decembrie 2010 at 20:51

      Una historia de amor…julio iglesias

    Leave a Reply