EU NU FAC POLITICĂ. EU ÎMI IUBESC ȚARA.

Da, eu nu locuiesc în Moldova, dar eu m-am născut și am locuit pănă la 34 de ani aici, eu plătesc aici salarii, achit taxe, utilizez servicii , ofer oamenilor de lucru, instruiesc oameni când sunt solicitată, urmăresc știri, particip la luarea unor decizi, am părinți și prieteni și tot în Moldova am câteva proiecte K Lumea și sper să le am și mai multe.

Poate că mie ar trebui să-mi pese mai puțin, fiind acum plecată . Zic acum, pentru că niciodată nu știi cum se întoarce scenariul vieții. Poate că e mult mai simplu să stai comod în banca ta, să te mângîi cu ideea că nu îți dai tu prețiosul vot pentru nimeni, pentru că nu tu ai de suportat consecințele , ci alții, pentru că oricum toți ăștia sunt niște kazioli, care doar profită de poporul lor, dar nu își iubesc poporul. Poate ar fi mai simplu să-mi promit că vor veni unii mai buni și atunci o să-i votez. Poate că ar fi mai bine să ascult de părinți și să nu ies la rampă cu mesaje de solidarizare a oamenilor împotriva răului. Dar eu nu pot așa. Eu nu pot fi comodă. Eu nu mă pot uita la acest tren fără mecanic pe nume destin, care trece pe lângă mine. Eu vreau să sar în el și să mă așez la volan.  Și să fac ceva ca să ajungă în siguranță la destinație. Uit în  aceste clipe că-s femeie, uit că-s mamă. În mine rămâne doar luptătoarea care are nevoie de dreptate, de victorie și să fie stăpână pe situație.  mai mult

AJUTĂ BRAZII SĂ AJUNGĂ LA MUZEU

În 2011, pe când eram la Jurnal, am pornit o campanie de Crăciun. Se numea Moș Crăciun Există, Moș Crăciun ești TU. Fiecare dintre prezentatori trebuia să își asume o faptă bună și prin ea să dea exemplu telespectatorilor, pentru a-i convinge că în fiecare dintre noi poate fi un făcător de bine.

Știind ce vor alege colegii mei, în mare parte copii și familii vulnerabile, m-am gândit să abordez altfel această binefacere de Crăciun. Și am chemat toată lumea să creeze brazi de Crăciun, apoi brazii au fost aduși la Moldeco și acolo târguiți. Am adunat nu foarte mult, dar a fost frumos. La 2000 de lei am adăugat un coș cu produse și am mers în vizită la Glebus Sainciuc. Când am intrat în curte, doar un cățel se auzea hămăind. Am intrat în casă, iar artistul și nevasta sa, pictorița Valentina Rusu -Ciobanu, dormeau ca niște copii, adânc și cuminți.

DSC_6150

BRADUL LUI GHENADIE POPESCU – CĂȘTIGĂTOR BBC 2011

mai mult

FERMELE DIN CANADA. IDEI DE ÎMPRUMUTAT

IMG_6703.JPG În pofida  climei dure, dar mai ales a unui sol departe de cernoziomul nostru, în Quebec se face agricultură. Nu neapărat pentru profit. Poate și pentru păstrarea afacerilor și tradițiilor de familie. Pentru că mare profit din agricultură nu poți face. Asta v-o poate confirma orice agricultor. Prețurile la produsele crescute la fermă, pe alocuri, pot fi mai bune decât la magazin, dar uneori pot fi și mai pipărate. Depinde de fiecare produs în parte. mai mult

DESPRE CUM SE TAIE ARIPI ȘI SE RĂMÂNE ÎN ”ZBOR”

10479203_759304157442633_8959807688016471837_n

Știu că, în plină campanie electorală, tinerii artiști, designerii și cultura în general nu sunt subiecte de uns pe pâine. Dar eu simt nevoie să vă împărtășesc un of pe care îl țin în mine de ceva timp.

Vara aceasta am orgnizat un concurs pentru tinerii designeri din Moldova. Concursul acesta a dat naștere la 11 colecții de haine, inspirate din portul nostru tradițional. Nu știu dacă voi mai reuși vreo dată să motivez designerii noștri  să își cheltuie puținele resurse ca să participe la un asemenea concurs, pentru că efortul a fost mare, iar premiul a fost unul – participarea la Săptămâna Modei de la Oxford. mai mult

DAR ȚIE DE CE ÎȚI ESTE DOR?

Festivalul ”Ia Mania” din acest an mi-a dăruit nu doar o groază de emoții frumoase, ci și câteva prietenii noi. Una dintre ele este cu Nicoleta Chirica, o fată frumoasă și deșteaptă din București, care a creat acum câțiva ani brandul de genți Iutta.  Gențile Nicoletei se deosebesc de altele prin faptul că poartă pe ele semne românești. Ornamente tradiționale pe care le pescuiește de pe unde poate ea și le transmite mai departe. Gențile Nicoletei au și câte un nume. Eu am primit în dar o geantă pe nume Basarabia.

mai mult

1 EURO PE LUNĂ PENTRU TURISMUL MOLDOVENESC

10342412_10203870679079207_4872181999430696903_n
Ieri am postat pe FB o poză cu mămică-mea, pozând cu un certificat, oferit de Agenția Turismului a Republicii Moldova. Mai apoi pe www.pentru.ea  pozele au devenit o știre. Apropo, vă mulțumesc pentru asta. Datorită Nadei Darie, care mi-a transformat amuzamentul în știre, mi-a picat fisa.

M-am gândit puțin azi și am decis să vă întreb ceva. Ce credeți dacă,  pentru prima dată în viața mea, voi lua în serios un titlu? Ambasador al Turismului Moldovenesc. Sună magnific de măreț! Și îl primești doar pentru 2 ani. mai mult

CUM ACOLO, ÎN CANADA?

placebased-mainstreet_860_484_80
Nata cum Canada? Nata cum acolo? Nata v-ați adaptat deja? Nata cum v-ați adaptat? Nata ți-i greu? Nata cum să ajungem și noi? Nata unde găsesc cursuri de franceză? Nata este de lucru? Nata cum te descurci? Nata cum la lecții? Nata din ce trăiești? Nata nu te stresează așa de mulți gay? Nata nu te deranjează așa de mulți arabi? Nata ți-i dor de roșii moldovenești? Nata e frumos acolo?

De un an de zile răspund la aceleași întrebări. Sau nu răspund, dacă nu am timp. Mi-am promis să nu mă grăbesc să-mi fac concluzii. Mi-am promis să nu laud nimic. Majoritatea celor plecați au aceleași porniri, când schimbă locul de trai. Să se minuneze de fiecare frunză și colț. Povestesc despre cum oamenii îs mai buni, iarba e mai verde, laptele e mai gras. Pe mulți știu că asta îi irită. Nu vreau să irit pe nimeni. Mai ales că sunt atâtea pro și contra. M-am luat 1 an ca să mă dumeresc ce-i cu toată migrația aceasta, ce-i cu cu Canada mult aclaată și cu iarba care la străini e mai verde. Vă spun cu toată certitudinea : nu e suficient 1 an pentru un verdict definitiv, dar e destul ca să îți poți face niște idei. În fiecare zi din acest an aș fi scris câte o istorie nouă, nu neapărat pozitivă, și apoi le-aș fi adunat toate într-un mănunchi de amintiri. Cel mai mult mă întristează că ziua are doar 24 de ore, iar evenimente au fost atât de multe, încât cea mai mare parte din ele au rămas pe policioară, pentru altă dată, adică pentru niciodată.Dar acum o să scriu.

mai mult