Acest concurs nu are nici premiu, nici perspectivă mare.Deocamdată. Poate doar îţi oferă şansa ca timp de o lună să afle despre tine circa 10000 oameni noi. Cu FB ar ieşi chiar mai mulţi. Mai departe, fă ce vrei cu ei.
Am intrat, din nou în febra Eurovisionului. Au început, tradiţional, scăndălaşele.Cântăreţele s-au pus pe dat jos kilogramele, se fac lansări şi conferinţe de presă absolut inutile, la care presa nu se duce. Dacă ar promite cineva să-şi arate vreun sfârc, ar fi altă treabă.
Suntem un popor petrecăreţ. De aceea ne place să dansăm şi să cântâm. Dar mai ales să cântăm. Unde te uiţi, peste tot măcar un copil, un vecin, un coleg, o rudă cântă sau visează la asta. În fiecare săptămână cunosc oameni, tineri şi mai puţin, care visează să-şi petreacă tot restul vieţii în muzică. În plus, mai vine pe poştă mea câte un mesaj cu rugămintea de a promova un talent în devenire. Multe dintre operele prezentate nu pot fi puse la tv. Şi nu neapărat din cauza înjurăturilor. Pur şi simplu provoacă reacţii la limita între râs şi plâns. Apoi m-am gândit că oamenii ăştea şi-au făcut vreo speranţă în legătură cu mine. De ce oare subiectivismul gusturilor mele să le decidă soarta? Noroc că pe blog poţi face ce vrei sau aproape tot ce vrei. Aşa că promit, de acum înainte, în fiecare săptămână să vă ofer spre judecata dvs cântece noi. Vom face un Moldovision al nostru. Ce naiba ne tot dăm în mintea europenilor? Şi tot filosofăm dacă e sau nu de Eurovision cutărească sau cutărească piesă. Sunt ei mai buni ca noi? Au ei ceva ce noi nu avem şi ar merita plagiat? Mentalitate? Ordine? Legi? Lăsaţi-o voi mai moale….Cum n-am fost în Uniunea Europeană atâta timp, nici nu vom fi în apropiaţii 12 ani. Deci să ne păstrăm verticalitatea şi să continuăm să umblăm gheboşi, încruntaţi şi trişti, că aşa ne este cătătura.
Începem cu cea mai proaspătă propunere. Venită acum câteva zile. Cine-i următorul? Trimiteţi mesajele cu linkuri de pe youtube la această adresă: nataalbot@gmail.com. Pentru cine nu a înţeles, juriul sunteţi chiar voi. Să curgă criticile. Să fie clar, acest concurs nu este un fel de Golden Rasberry award. Altfel ar trebui să-i iau tot pe artiştii noştri binecunoscuţi şi să-i supun la tot felul de umilinţe. N-am chef. Aşa e mult mai distractiv.
La ei, în străinătate, e underground, la noi – muzica din beci. Trăiască muzica din beci!
Ai şi familie şi carieră, dar simţi că nu le poţi avea pe ambele? Doina Cernavca susţine că următoarea sa invitata la Clubul Nostru ştie răspunsul la întrebarea: Cum să le combini şi să rămâi femeie. Eu nu prea cred, de aceea sunt curioasă să o cunosc.
Ce-ar fi să daţi un telefon şi să aflaţi dacă mai sunt bilete?
Între timp, această divă a Show-lui “O Dată În Viaţă” are pe youtube biografia în imagini. Eu pe Iuliana Tudor am văzut-o cântând, dar nu ştiam că anume prin muzică s-a lansat.
Este şi mamă, şi interpretă,şi prezentatoare tv şi vedetă. Iată, cum arată acum în tv.
Ştiu că scriu tot mai rar, dar nici nu dorm mai mult, aşa cum mi-aş fi dorit. Chiar şi acum, în loc să dorm scriu. Ap asta-i normal? Scriu mai rar, pentru că am de povestit prea multe. Şi sincer, îmi este foarte greu să aleg un lucru anume despre care să scriu. Complexul omului care a făcut şi ştiri îmi spune să nu scriu despre mai multe odată. Să povestesc doar un singur subiect. Cu asta stau mai greu.
Ş-apoi mă tem să nu cad în banalitate cu atacurile mele de extaz visavis de locul în care de fiecare dată revin cu speranţa că acolo îmi voi petrece bătrâneţile. Da cine ştie? Poate peste vreo 35 de ani, citind acest blog, veţi afla că în sfîârşit m-am lăsat de prostii, am aterizat în Olanda şi bărbatul vieţii mele tocmai mi-am făcut cadou de ziua mea o seră de orhidei.
În fine…un scurt rezumat al celor întâmplate în ultima vreme.
Braşovul este un oraş simpatic, mai ales sub zăpădă. N-ar fi deloc rău dacă primarul nostru s-ar înţelege cu primarul din Braşov sau cu primarul celei mai prăpădite localităţi din România ca să-i facă cadou Chişinăului în fiecare an decoraţiunile de iarnă pe care le-a folosit anul trecut. Cu toţii am avea doar de câştigat. Pentru că Târgul Secuiesc arată mult mai conceptual de sărbători decât sectorul Râşcani din Chişinău. Oricum oraşele europene nu folosesc decoraţiunile de iarnă doi ani la rând, deci ce i-ar costa pe cei de la Institutul Cultural Român, dacă tot sunt atât de activi, să organizeze această binefacere. Şi noi am fi mai fericiţi pentru gusturile în evoluţie ale Primăriei de Chişinău, şi careva din România ar face un lucru bun pt Chişinău. Ruşine este să furi, să spui minciuni, nu să împrumuţi decoraţiuni de iarnă de anul trecut.
Amsterdamul nu are zăpadă, dar are narcişi înfloriţi acum, la sfârşit de ianuarie, şi este fermecător pe orice vreme. Mai ales când îţi plimbi copiii pe bicicletă, printre canale frumos iluminate, printre chioşcuri cu hering şi printre vitrinile împânzite cu reduceri ale magazinelor, în care nu ai timp să intri pentru că eşti o mamă plecată la odihnă cu copiii. Mi-am mai împlinit un vis. Mi-am dus cele mai iubite fiinţe în cel mai iubit oraş. Am fost cu bărcuţă pe canale, am fost cu bicicleta prin parc, am mâncat bunătăţuri şi am văzut prieteni dragi. Le merge strună şi nu duc deloc dorul ţării timide şi cuminte, ţării fără preşedinte. Proaspetele mele descoperiri sunt legate de faptul că la ei poţi primi o promovare la serviciu şi după aceea, în loc să te avânţi într-o nouă cursă de cal, poţi să-ţi iei concediu de 6 luni. Tot la ei, copii la grădiniţă nu mănâncă viermi, pentru că la ei copii nu sunt hrăniţi de grădiniţă. Adică sunt hrăniţi, doar cu ce le dă mama de acasă. Vai, ce minunat ar fi dacă şi la noi părinţii ar insista pe mai multă responsabilitate proprie şi în loc să se indigneze din cauza alimentaţiei proaste din grădiniţe şi şcoli, să refuze această alimentaţie pur şi simplu. Şi să-i dea copilului în geantă pachetul cu ce cosideră mama că e mai bun pt copilul ei.
Am fost şi la Paris câteva zile. Recunosc, cu toată ruşinea, că nu m-aş mai duce acolo, decât de nevoie. Mai ales că am găsit Massimo Dutti şi la Amsterdam, în sfârşit.Pentru mine totul e prea mult acolo. Patos, statui, magazine, limbă rusă, turişti.
Denumirile de staţii în metroul franţuzesc au început să fie dublate în rusă. Înţeleg intenţia francezilor de a fi cât mai prietenoşi cu cei care îţi cheltuie atât de mulţi bani în ţara lor. Dar pentru un om ca mine,din Moldova, e puţin cam too much. Vreau să evadez, nu să schimb doar prefixul telefonic. Noroc de aceste calorifere magnifice, care mi-au mai furat gândurile de la made in USSR.
Gata cu voi.Revin la cartea mea. Nici nu vă spun cum se numeşte şi despre ce e. Pentru că e minunată.Când o termin, v-o recomand. O săptămână bună.
Nu-mi place să scriu. Decât pe blog. Pentru că scrisul pe blog nu este nici obligaţie, nici deadline şi nici angajament.
E tare greu să scrii. E tare greu să scrii interesasnt. Dar e şi mai interesant să scrii greu. Mi se pare mai uşor să scot un nou proiect la tv, decât să fac o revistă pe care să o citească toată lumea.
Îmi place însă să-mi văd pozele prin reviste. Pentru că eu apar prea puţin prin reviste şi nu mi se pare normal. De aceea am acceptat să scriu un articol pentru Punkt. Citiţi AICI.În schimbul apariţiei pozei mele, în format mare, frumos, am scris un articol tak- sebe. Principalu e că sunt eu acolo. Eu, în studiou, la emisiune. Ca să nu mai rămână un om viu pe pământ care să nu ştie cine sunt eu şi unde lucrez. Apropo, în afară de articolul meu tak-sebe, în ediţia aceasta, ca de obicei, sunt o grămadă de chestii interesante de citit. Şi poze…una cu mine…
Ieri traversam PMAN şi am văzut o scenă de film. Doar fumul lipsea. O maşină răsturnată, cioburi de prabriz, poliţie şi aşa o tristeţe, de credeai că-i începutul sfârşitului. Poate pentru cineva care traversa ieri Ştefan cel Mare cu 120 la oră chiar a fost sfârşitul lumii, mie nu mi s-a părut nici măcar curios ca să filmez pe Iphone, ca să le dau colegilor de la ştiri. Nu era nici o cameră acolo şi nici o televiziune. M-am gândit că poate scăpăm de-un accident azi la ştiri. Dar n-a fost să fie. S-au găsit curioşi să filmeze şi să posteze. Preiau ca să ilustrez:
Din păcate, nu există nici o legătură între numărul de ştiri cu accidente, difuzate zilnic la ştiri şi numărul accidentelor. Deşi, mâ gândesc, la câtă oroare difuzează buletinele de pe şoselele ţării, unii urcând la volan…ar fi putut să fie ceva mai smeriţi.Altfel, la ce bun aceste doze de adrenalină transmise prin ecranul azuriu în fiecare seară? Nu-i pe asta. Oameni să fim. Pe lângă scena groaznică pe care am urmărit-o, am observat că PMAN arăta sinistru.
Nici bradul nu mai lumina, nici ghirlandele….Vorba cântecului: празники прошли нас застали будни….Mi-am imaginat că ne aşteaptă încă cel puţin 3 luni de un oraş gri, urât şi şters şi am înţeles că trebuie să-i spunem neapărat lui D. Chirtoacă un Mulţumesc pentru că a colorat Chişinăul de sărbători. Nu pentru că i-a păsat de oftatul nostru cronic din anii precendenţi. Ci pentru pentru 1 lună de mândrie, demult uitată, pe care au trăit-o chişinăuienii de Crăciun. Mândrie pentru că facem parte dintr-un oraş care sărbătoreşte.
De-acord, la pomul Chişinăului am mai putut umbla cu toţii. Sau mai bine nu trebuie. Că dacă ne apucam cu toţii, precis că se găsea vreun Ion Corcodel care punea vreo bucată de dibond sau stea din termopan în vârf. Personal, protestez împotriva brazilor naturali. Şi împotrivă iluminării holerice de care a avut parte pomul din centru în acest an. Aici îi felicit pe cei de la Orange pentru cochetul brad din faţa Teatrului de Operă care nu pare să-l fi făcut pe primarul nostru să să simtă cu nasul şters.
În rest, decoraţiunile de sărbători în centru au existat. Şi asta deja e bine. Păcat că se terminau fix unde începea zona altor sectoare. Ştiu că-s scumpe, ştiu că niciodată nu avem bani ca să trăim mai frumos. Şi mai ştiu că există priorităţi pentru un oraş-capitală. Una dintre aceste priorităţi este imaginea lui sau aşa numitul marketing. Cred că în Primăria Chişinăului nu există un departament marketing sau dacă există, acesta este condus de vreo mătuşă de 62 de ani pe care nu o pot concedia din lipsă de dovezi precum că nu şi-ar îndeplini calitativ obligaţiunile de serviciu.
În fine, de data aceasta, comparativ cu anii precedenţi, am un semi oftat. Pentru că nu a fost chiar atât de râu. A fost şi mai rău în alţi ani. Dar se poate şi mai bine. Mult mai bine. Mai ales la capitolul iluminare a PMAN -lui care, fiind înconjurat de atâtea ghirlande, se afla în beznă toate sărbătorile. De aceea, atât colibele cu izvar cât şi trenuleţele pentru copii arătau jalnic. Pentru că iluminarea bună face dintr-o babă fată mare, d-apoi dintr-o Piaţă a Marii Adunări Naţionale….
Noroc, dragii mei. Noroc şi emoţii nebănuit de frumoase vă doresc în acest an 2012. Mie nu revelionul îmi trezeşte cea mai mare bucurie. Ci prima şi a doua zi de după revelion. Când mă trezeşte gălăgia râsetelor fetelor mele. Când miroase a supă de ciuperci cu fasole pe care maică-mea o vrăjeşte de-asupra plitei. Când eu le aud şi le miros pe toate astea, dar îmi spun că azi nu mă grăbesc nicăieri şi mai rămân în pat. Azi nu mă grăbesc nicăieri. Pentru un om ca mine aceasta este cea mai mare sărbătoare. Azi citesc, scriu, lenevesc, mănânc supa mamei şi mă bucur de această vreme incredibilă pt luna ianuarie. Nu am apucat să-mi inventez cele 10 dorinţe pentru acest nou an. Am fost prea ocupată cu pornirea unui Minister care să lucreze în timp ce altele se odihnesc. Despre cum a pornit Ministerul Adevărului şi graţie căror evenimente şi oameni el s-a întîmplat, probabil nu vă voi spune niciodată sau vă voi spune foarte curând.
Acum însă aş vrea să-mi inventez dorinţele pentru acest an. Iar faptul că le fac publice vorbeşte despre aceea că mai mult de jumătate din cele pe care mi le-am inventat anul trecut şi le-am scris aici s-au împlinit, or secretul dorinţelor de la început de an este să spui despre ele la cât mai mulţi oameni. Nu am reuşit să-mi fac timp de yoga aşa cum mi-aş fi dorit, nu am reuşit să muncesc de 3 ori mai puţin şi încă nu mi-a reuşit ceva ce nici vouă nu v-am spus. Aşa dar cu o rată de succes de 70 la sută în 2011, continuăm tradiţia şi în 2012.
1. Să citesc câte o carte în fiecare lună.
2. Să învăţ bine limba franceză
3. Să dau jos 7 kilograme
4. Sî găsesc echilibrul între profesie şi tot ce e în afara ei
5. Să îmbunătăţesc de câteva ori calitatea tuturor proiectelor create până acum
6. Să am grijă să spun la mulţi ani de ziua lor la toţi cei pe care îi iubesc
7. Să cumpăr casa de vis în locul de vis
8. Să am grijă de liniştea părinţilor
9. Să-mi scurtez limba
10. Să am grijă să păstrez tot ce-mi este mai drag şi să am curaj să duc în capăt tot ce mi-am propus
La mulţi ani şi cât mai multe dorinţe împlinite vă doresc în 2012.
Propun ca la sfîrşit de an, fiecare om să aibă o zi liberă în timpul săptămânii de muncă pentru a merge la cumpărături de cadouri. Pentru că aud de la toţi acelaşi suspi. N-am timp şi nici idei, şi nici bani prea mulţi. Iar dacă această zi liberă niciodată nu va fi liberă, vă pot recomada unde puteţi găsi rapid nişte cadouri. La librăriile Cartier este vânzare un calendar foarte drăguţ ca şi realizare, dar şi ca preţ. La doar 140 de lei puteţi găsi 24 de personalităţi din MD în ipostaze zodiacale decente şi foarte decente. Chiar dacă taică- meu, de ruşine, nu se poate uita la mine în poza unui scorpion, mie ideea celor de la Punkt se pare foarte îndrăzneaţă şi reuşită, într-un final.
Dacă nici copiilor anul acesta nu le surâde norocul cu vreun lego sau Barbie House, cumăpăraţi-le un Jurnalul cu Poveşti, cu prezentatorii Jurnal TV în iposatze destul de amunzante. Cd-ul este într-o ediţie limitată, la doar 20 lei. Din câte ştiu s-au vândut toate Cd-le, dar astăzi la Librăria Litera, de lâgă ASEM, tocmai au fost puse în vânzare încă 200 buc. Aşa că grăbiţi-vă!
Karizma ieri a reuşit să ne impresioneze. În special băieţii s-au bucurat mult. A trimis la Jurnal Trust Media cadouri personalizate, cochete şi foarte simpatice. Am creat şi eu aşa brăduţi acasă. Vă recomand să încercaţi. Acesta e cel mai frumos cadou pentru oamenii dragi. Pot fi confecţionaţi din tot felul de rămăşiţe de textile. Din câte ştiu Karizma cu mama ei au stat nopţi în şir cu foarfeca şi acul în mână pentru a ne bucura pe toţi. Bravo, Karizma! Lăsând gluma la oparte, mulţumim de cadouri.
Crăciun Fericit, dragi mei! Fie că aveţi un Crăciun sau două. Să nu vă lipsească bradul din casă, mîncărică şi băuturică bună pe masă, mai daţi un telefon şi pe la cei dragi plecaţi departe şi umpleţi-vă de recunoştinţă pentru faptul că aveţi picioare, mâini, ochi, urechi şi tot de ce aveţi nevoie pentru a vă simţi împliniţi.
Aşa aş fi vrut să mă simt şi eu azi. Dar nu mă simt decât acum, când am ajuns în pat, după o zi stupidă de muncă şi dezmăţ cu panettone ,mâncat toată ziua pe stomac gol. Ahh, ce mult îmi place pacostea asta de panetone şi cât de mult urăsc senzaţia pe care o am acum , ştiind că mâine am emisie şi iarăşi trebuie să mă cântăresc.
Am fost azi şi am bătut la o uşă. Nu mi-a răspuns nimeni, am intrat pe uşă şi am întrebat dacă e cineva acasă. Nu mi-a răspuns nimeni. Am intrat în casă şi am văzut 2 bătrâni dormind angelic, fiecare în patul lui. M-am speriat că aş putea să le provoc atac de cord, dacă deschide vreunul acum ochii şi mă vede pe mine, o străină în casa lor, cu o cameră video şi un cameraman. Aşa că am lăsat coşul cu daruri şi am plecat fără să-i trezesc. V-aş dori tuturor o asemenea experienţă, ca să simţiţi cum e să fii cu adevărat Moş Crăciun. Bătrânii mei de azi au fiecare peste 90 de ani: Glebus Sainciuc şi Valentina Rusu-Ciobanu. Sunt artişti şi au rezistat în faţa tuturor războaielor, foametei, represiilor,stalinismului, comunismului. Mai greu rezistă însă în faţa nepăsării. Ignoranţa de care dă dovadă societatea în care trăim faţă de tot ce simbolizează o fărâmă de artă, talent, cultură şi valori eterne. E şi de iertat, în acelaşi timp. Ochii flămânzi arta nu o văd.
Le mulţumesc tuturor meşterilor de brazi care au făcut ca seara de Crăciun să se umple cu magia brazilor lor.
Vă promit la anul mai multe premii, mai multe plăcinte, mai multă distracţie.
Le mulţumesc musafirilor care au contribuit la această acţiune de binefacere. Ileana Zbârnea are idei frumoase şi un tată frumos.
Acest brad a adunat cele mai multe like-ri.Este confecţionat din capace şi scobitori.
Iat-o şi pe autoarea bradului câştigător: Elena Proca.
Le mulţumesc, în mod special lui Alexandru Luchianov pentru minunatele vinuri Etcetera, rose şi albe şi lui Viorel, fondatorul Plăcintăriei Morăriţei, pentru plăcinte calde cu vărză şi brânză.Acum pot spune cu certitudine că am simţit şi eu spiritul Crăciunului. Pentru că până acum aşteptam să vină singur. Acum ştiu că şi-l aduce fiecare.
Iar Stela Moldovanu a avut grijă ca fiecare să-şi păstreze amintirea despre această seară în cele mai elegante rame de la Moldeco.
Zen Sushi se poate bea izvar foarte bun cu ghimbir şi cu un fular în jurul gâtului. Felicitări pentru creativitate.
La Mall, joi seara, la 17.00, Jurnal TV organizează Târgul Cadourilor Inutile.Cred că ne vom distra de minune. Dacă nu veniţi să schimbaţi cadourile voastre inutile pe altele mai bune, măcar urmăriţi o ediţie specială de acolo, cu Sare şi Piper.La noi în casă azi e clacă. Eu şi cu mămica facem decoraţiuni de Crăciun. Îngeri, brazi, peşti şi inimioare. Improvizaţie curată şi tare, tare multă muncă.
Niciodată nu aş fi spus că obiectele lucrate manual apar în urma unui proces atât de istovitor.Nu ştiu ce gând m-a făcut să trec zilele trecute pe la Gemenii şi să ies de acolo cu stofe, nasturi şi panglici.
Probabil că am avut un exces de imaginaţie şi a trebuit ceva urgent să fac ceva cu ea. Sau poate creativitatea celor care au creat brazii m-a făcut să mă întreb dacă aş putea să mă regăsesc printre ei. Mă bucur de rezultat.
Maică mea tot coase îngeri şi mă întreabă: Da ce-o să facem noi cu atâţia? Habar n-am, dar ştiu sigur că nu se vor pierde.Vineri, când va intra bradul în casă, vom decide. Dar până atunci îngerii vor fi în perioada de testare pe ficusul benjamin.
