EAT LIKE MOLDOVANS

BOMBE PENTRU POFTA DE DULCE


La noi în casă lucrurile cu dulciurile stau așa. E suficient să apară vreo cutie de bomboane sau biscuiți și, în maxim o zi, nu rămâne nici urmă de ea. Și asta indiferent de cât de bine știm noi să o ascundem de copii. Ei au un simț olfactiv la dulciuri foarte ascuțit, le găsesc și de sub pâmânt, dacă le vine pofta. Așa că la un moment dat am decis.

IMG_9354 Nu cumpărăm biscuiți. Conțin o grămadă de zahăr și grăsimi nesănătoase. Dacă ne este tare poftăm, îi facem singuri acasă.

Nu cumpărăm bomboane. Viteza cu care acestea dispar este greu de descris. Dar avem mereu în casă o ciocolată neagră bună. De obicei, copiilor nu le place. Mai bine de noi, părinții:))

Torturile de sărbători tot nu cumpărăm, învățăm să le facem singuri. Uneori, o dată pe lună, ne putem permite o ieșire la vreo patiserie nouă, mai mult pentru emoții noi, decât pentru prăjituri.

IMG_9358

Toate bomboanele adunate de Halloween trec printr-un triaj riguros și cam 3/4 din ele merg direct la lada de gunoi. Suntem prea riguroși? Poate. Nu lăsăm copiii să se bucure de magia copilăriei? Poate. Știu că acum sunt în perioada când își stabilesc obiceiurile alimentare pentru toată viața și că ceea ce noi permitem sau interzicem de consumat va deveni parte din aceste obiceiuri. Iar zahărul, lucru știut, este realmente un drog pentru om. Cu cât mai mult consumi zahăr, cu atât mai mult creierul nostru va depinde de starea de euforie pe care zahărul i-o dă și va cere acest lucru și mai mult, și mai mult, mai ales în situații tensionate cum este stresul, foamea, oboseala.

Așa că noi căutăm mereu alternative sănătoase. Azi împart cu voi rețeta acestor bombe energizante pe care de-un timp le gătim acasă. Și ele conțin zahăr, dar nu rafinat, ci fructoza acelor fructe uscate și pomușoare pe care le folosim la pregătirea acestui desert. Credeți-mă asta e de o mie de ori mai gustos și mai sănătos decât orice bomboană din magazin.

IMG_9355Ceea ce îmi mai place în acest desert este accesibilitatea ingredientelor. Tot ce creștem noi în Moldova poate deveni parte a acestor bombe:

Mere, pere, gutui, afine, stafide, caise, prune, zmeură, coacăză, aronie, migdale, nuci, alune, miere, semințe de hrișcă prăjite. Dacă doriți, în loc de prune uscate, puteți să folosiți date de import. În rest, aveți libertatea să improvizați și cu alte ingrediente de import: răchițele, semințe de susan, arahide, fulgi de cocos, chia, ciocolată neagră.

Secretul e să vă găsiți combinația preferată pentru papilele voastre. Începeți cu spălatul tuturor ingredientelor. Nucile puteți să le rumeniți puțin. Apoi tocați ingredientele manual sau cu ajutorul robotului de bucătărie. Important e să păstrați o textură nu foarte omogenă a pateului obținut. E bine când rămân bucăți mai mari de nucă sau afine uscate.

Noi folosim robotul de bucătărie pentru a obține pateul. Și ca să legăm ingredientele, adăugăm puțin unt de cocos solid. Celor mai gurmanzi le recomand să introducă și condimente ca scorțișoara, piperul cayenne, cardamom tocat. Din pateul obținut începeți să rulați mici bule, pe care ulterior le puteți tăvăli în fulgi de cocos, nucă sau gofre tocate. Le aranjați pe un platou și le păstrați la frigider.

Hai la masă, puișor!


Comentarii

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply