August 2010
[nggallery id=26]
Nici un gram de photoshop…Cine n-a fost să se lingă pe botișor.
Nu aș fi crezut vreo dată că ma va inspira Independența să scriu ceva. Vă avertizez, însă, inspirația mea nu e una născută din fericire și petale de trandafiri. Mai cu seamă din deznădejde, dezamăgire și gust de pelin.
Deșteptarea de azi a fost un continuu șoc. Întîi de toate despre oamenii cu care lucrez în echipă. Pentru mine voi sunteți cea mai frumoasă independență. Mi-ar plăcea să vă clonez. Vreau ca măcar jumătate din populația țării să muncească ca voi – neostenit, să gândească atât de liber și ușor, să-și poată strînge în pumn ultimele puteri rămase după o noapte de muncă, pentru a mai trage dimineața și o horă în văzul trecătorilor. Și toate astea de dragul Deșteptării la Jurnal TV. Oare sănătatea voastră și soții sau singurătatea care vă așteaptă acasă pot fi puse pe un cântar cu audiențele și dorința noastră puerila de a nu accepta rutina, de a ne impresiona spectatorii? Cred că acești telespectatori s-ar fi amuzat să vadă râsul isteric care se auzea azi în redacația noastră, cînd ne-am întîlnit la 5 dimineața cu unii care nici nu au plecat acasă.
Și? Ca răsplată?
Sergiu Beznițchi ai legătura: Bună dimineața cum vă simțiți azi?
O tanti îți ascunde privirea de animal bătut: Nu….
Sergiu Beznițchi: Bună dimineața cum vă simțiți azi?
Un nene: Eeeeeh…dațî-mi pace…..
Sergiu Beznițchi: Bună dimineața cum vă simțiți azi?
Un alt nene: Ya ne panimaiu….
Sergiu Beznițchi: Bună dimineața cum vă simțiți azi?
O băbuță chitită: Ya ne gavariu po rumynski…..
Sergiu Beznițchi: Bună dimineața Știți ce zi e azi?
O femeie, a cărei înfățișare ne dă o rază de speranță: Da! (Yes!strig din regie, măcar una) Azi e ziua corespondenței! (Incredibil, nu mai strig ci îmi șoptesc, din acceeași regie).
Cum, ch….ma….mă întreb eu? Cum e posibil Moldova ca totul să fie atât de nedrept. Eu muncec ca un cal, colegii mei se străduie în fiecare zi să te impresioneze, să crească, să fie deosebiți pentru tine. Beznițchi cînd vine acasă,își găsește nevasta dormind, pentru că are de povestit de ziua ta, despre cei mai importanți oameni din Moldova, Mariana Postovanu le vrăjește pe creatoarele Valentina Vidrașcu și Maria Cristea ca să fac rost de 13 bluze populare, Alina se ține de dinte și burtă, Andrei face haz de necaz și nimeni nu mai poate ghici cît de mare-i dezamăgirea văzându-l pe Sergu cum îți pescuiește buimacele personajele în stradă.De ziua ta, Moldova, îți facem paradă de port popular, îți aducem deputați din primul parlament, ți-i aducem pe Vali Boghean și Cristi Aldea Teodorovici, echipa Deșteptării îți încinge o horă de toată frumusețea, vine Sergiu Cibotaru, cel mai de suflet artist-neartist să-ți cânte refrene de dor. Dar tu, țară de oameni cu sufletul și mentalitate hadicapată? Oameni care ori nu pot să zică măcar “Bună dimineața” în l.romănă, care nu-și cunosc elementarele sărbători și nici nu pot să se distreze, lejer, inspirat, cu zâmbetul pe buze, care atunci cînd văd o cameră video, fug de ea ca de ciumă, de parcă toți moldovenii într-o viața anterioară au avut același destin: au fost violați cu o cameră video, iar memoria lor selectivă nu le permite să accepte civilizat și elegant o întrebare la care să răspundă inteligent și fără fîsticeală.
Pe scurt. Eu pe tine te iubesc, da tu dormi, Moldova.
Inițial, cînd am venit la Jurnal nu eram foarte încîntată de această denumire de show matinal. Acum însă mi se pare cea mai potrivită.DEȘTEPTAREA! Moldova, tu crezi că în tine se poate crede la nesfărșit?
Azi toate se rotesc în jurul iubirii. Și nu știu de ce, dar mă urmăresc niște povești de iubire cel puțin ciudată, dacă nu chiar vicioasă. Cineva insista să-mi povestească despre cartea pe care tocmai a citit-o. După cîteva tentative eșuate de a mă concentra, ceva m-a făcut să cred că nu înzadar se insistă. Astfel am aflat fascinanta istorie a Liliei Brik. O tanti care a murit cu un an înainte să mă nasc eu, la vîrsta de 86 de ani. O ființă cu gîndire sălbatică și liberă, de care se îndrăgostea orice bărbat care o cunoștea. 
De Lilia Brik a fost nebunește amorezat Mayakovski și o bună parte din viață au trăit-o în trei: Lilia,soțul său ( indiferent fața ea, dar pe care ea îl iubea cu sfințenie) și Mayakovski. Cel din urmă avea și el micile lui pasiuni, dar muza lui eternă rămânea Lilia, a cărei convingere era una și bună: Tot ce e mai frumos se naște din suferință. Așa că această combinație de foc și gheață, înger și bestie, avea grijă să nu-i permită scriitorului să se relaxeze. În tot acest menage a trois, din povestirile Liliei, niciodată realizat în practică, eroina pe care am descoperit-o azi, mai reușea să ungă cu miere sufletele multor alți bărbați. În istorie, aceasta este considerată o femeie extraordinară, un miner al literaturii ruse, și nu o femeie cu moravuri ușoare. Ba dimpotrivă, multe nume ar fi rămas necunoscute, dacă nu-și îndrepta Lilia Brick privirea-i fatală spre diverși poieți-boboci.Nu știu ce anume m-a fascinat în această istorie, dar am impresia că aș fi putut să mă fac o bună prietenă cu ea. Pentru că unii oamenii știu să-ți trăiască viața cum le poftește sufletul și doar după plecarea lor, omenirea le află toate tainele. Mama lor de taine….
Tot azi, grație unui suflet care îmi este aproape, mi-am amintit cât de greu este să revii în locul din care ai fugit ca să scapi de durerea provocată de un om drag. Din nou, pasiune vicioasă. Ea îl iubește de se ususcă, el doar se usucă. Ea caută soluții de evadare. Evadează, dar la revenire înțelege că viața e și mai dură decît înainte. Se pare că acest ucigător de dulce fior nu-și are rostul fără suferință. Este gata să-i scrie, să-i spună că nu mai rezistă. Eu o opresc.Nu e voie. Rabdă.
La redacția blogului meu vin în continuu mesaje cu iz de căutare. Oameni cu imaginație se întreabă: Suntem prea fericiți, ce să facem?
Există o soluție. Eu aș numi-o Regula lui “Tom Cruise”. Explic. Când ți-i cel mai bine povesteșe-le oamenilor despre asta.Și gata. Recomandabil e să folosești niște odnoklasniki, facebookul. Mai pe scurt, un portal din ala pe care oamenii cască gura. Mai niște poze călduțe, mai nilte statusuri finuțe, mai niște like-deslike stupiduțe.Această minunată portavoce a stării tale de spirit , această platformă, absolut gratuită pentru a vinde cartofi și sfeclă, este o foarte, foarte bună cale de a scăpa de fericire.
Îmi iese maseaua de minte. Doare.Asta chiar înseamnă ceva?
Azi am intrat pe statistici. Îmi zic: ia să vă eu ce și cum…Descoperirea mea este una absolut fenomenală. Oamenii au început în week-enduri să-și mai bage piciorul în lumea virtuală. Poate pentru că vremea în lumea reală e ofertantă, poate atmosfera în cea virtuală e prea depresivă. Eu una, nu mai verificam statistica blogului de ceva vreme și cred că nu ar mai trebui să o fac. E ca și cum te-ai uita în oglindă, știind că ș-așa merge, ca să te convingi că: da, merge.
Acest check însă uneori îți oferă și surprize. De exemplu, am aflat că de pe Island of Man am avut o vizită în ultima lună. Ca să nu pierd timpul acum cu traduceri:
The Isle of Man is a self-governing British Crown Dependency, located in the Irish Sea between the islands of Great Britain and Ireland. The head of state is Queen Elizabeth II, who holds the title of Lord of Mann. Mann is not a part of the European Union, but has a limited relationship concerning the free movement of goods. 
Cele mai încîntătoare mi se par cele 4 vizite din Brazilia în luna aceasta. Ce țară fierbinte, n-ar fi rău să fie niște brazilieni. Deloc n-ar fi rău. Să mă consolez și eu cu ideea, că dacă nu-i știu eu pe ei, măcar ei pe mine. Și de fapt, Brazilia, eu când te voi vizita, tu neapărat vei ști despre asta. Pentru eu am să vin în februarie, la carnaval și am să aflu secretul acestor rotunjimi de invidiat, ca să zic așa.
Japonia, tu pe mine m-ai vizitat de vreo 3 ori luna asta, da eu așa te-aș mai vizita. Știu sigur că într-o bună zi voi păși pe meleagurile tale și imaginea pe care o am în cap despre tine va coincide întocmai cu peisajul pe care-l voi găsi. Pentru că eu mi te-am jiuruit. Tu înțelegi , Japonia, ce înseamnă a jiurui? Asta cînd ți-ai desenat o fignea în cap și ești tot timpul cu gândul la ea. Fix așa, sakura, acoperișuri, munți înzăpeziți. Hai, cine merge cu mine?
Uganda, tu de 3 ori ai fost pe la mine. Tu ai o stemă așa de frumoasă. 
O antilopă dintr-o parte,un cocor din altă parte. Îndată ți-e clar cu ce se mândrește țara. Da, noi? Noi cu ce mândrim? Cu aquile,zimbri, bouri? Noi nici măcar nu știm ce avem pe stemă: zimbri sau bouri? Ș-atunci cu ce să ne mândrim?
Nu, nu, eu nu sunt nici pesimistă, nici optimistă. Eu am poftă, de cunoștințe, de emoții, de oameni și fie ca aceasta să nu sece….ceea ce și vouă vă doresc, dragi prieteni, de prin toate colțurile lumii.
Bine, bine, bine…hai că scriu ce vreau și nu ce cred că vreau. Vreau iar vacanță,vreau ca vacanță să fie la lucru. Vreau să-mi împlinesc cel mai mare vis al meu chiar de ziua mea. Vreau ca oamenii pe care îi iubesc să mă iubească. Vreau în fiecare vineri, după amiază, să știu că am un caiet cu 100 de destinații pe care încă nu le-am văzut în Moldova, iar sâmbătă , cam pe la 6 dimineața, s-o rup din gară și să mă întorc luni direct la Deșteptare – ÎNCÎNTATĂ. Vreau să plouă în fiecare zi ciobănește. Vreau să pictez toate clădirile cenușii din Chișinău în cele mai smintite culori. Aș găsi niște băieți talentați și le-aș spune: Zburați,pictați, hai, curaj! Vreau să am timp și convingere că vreau, să ma plimb zilnic cu bicicleta. Vreau să le am tot timpul lângă mine pe fetele mele. Lor să le placă să picteze, decupeze, citească, înmulțească, în timp ce mama lucrează alături. Vreau să reîncep să cred în ce-am încetat să cred acum un an. Vreau să dispară toți oamenii răutăcioși și invidioși. Ce m-am mai săturat de ei! Vreau cei care nu mă plac să-și deschidă cîte un blog cu denumirea: “I dont like Nata” și să scrie acolo cât vor ei. Vreau ca toți oamenii împăcați cu viață să aibă în fiecare zi câte un polonic de fericire. Vreau toți copii voștri să fie sănătoși. Vreau măcar un teren de joacă civilizat. și neapart să aibă WC acolo. Pentru că cei care mai fac terenuri pentru copii, cred că nu știu că cei mici deseori vor la baie. Vreau să dispară menajeria și parcul de caruseluri din Valea Trandafirilor. Mai bine deloc decât așa.Vreau să se legalizeze ceva ce ne-ar aduce turiști și bani în țară.Vreau să apară cîteva autostrăzi care să scoată la naiba mașinile din oraș. Sincer, aș renunța cu cea mai mare plăcere la a mea. Și aș veni cu traista pe umăr, pe jos la servici. Vreau să am un lac în Valea Morilor. Vreau să nu mai fie mafie, asta-i mafie? Vreau să pot citi gândurile oamenilor. Vreau să citesc 3 cărți pe săptămână și măcar câte un film pe zi. Și să am după aia cui le povesti. Vreau să am mai multe speranțe. Vreau că cineva să inventeze sentimentul de la care îți cresc sânii sau se fac mai mici, cine și cum și-i vrea. Vreau că oamenii să adoarmă seara obosiți de sinceritate. Vreau fețe de bărbați frumoși în stradă. Vreau ca lor, bărbaților, să nu le lipsească nimic din ce ne lipsește nouă. Și poate or vrea să se împartă și cu noi. Vreau fiecare să se uite doar în ochii celui sau celei pe care iubește. Vreau să dispară din DEX cuvintele rană, rutină, rar. Vreau…hai altă dată…
Mă surprindeți, de mai bine de 1 an. De cînd ne cunoaștem prin intermediul acestui blog. Pot să stau o noapte întreagă, să-mi frîng ochii în poze, filmulețe, photoshop și adobe premiere ca să fac un post “mai altfel” și …ca să am interes zero din partea voastră. Alteori, scriu despre nimicuri și găsesc comentariile voastre zile în șir la postul respectiv. Încep să vă cunosc, încerc să vă înțeleg….. Știți cât de mult mă educați?
De cealaltă parte a blogului este o,un, om. Nu dintre cei mai împăcați cu scenariul vieții.
Mama, vrei să ne jucăm de-a prietenele? Noi două suntem prietene, iar tu ești prietena noastră, care este tot timpul ocupată la calculator și n-are timp să se joace cu noi, vrei?
Uneori sunt gata să mă bag în pământ, decât să primesc astfel de palme. Copii sunt cei mai sinceri călăi ai noștri.
Când mi-a fost cel mai rău, îmi doream ca între a fi sau a nu fi, cineva să facă alegerea pentru mine. Preferabil era să fie un pesimist. Dar uite că tocmai atunci când nu vrem să luăm decizii, suntem lăsați singuri-singurei în fața lor.
Cică omului nu-i este dat mai mult decît poate el duce…Și cică ceea ce nu ne ucide, ne face mai puternici. Pe naiba.De parcă ni s-ar da șansa de a alege.
Atîta lipsă de coerență într-o confesiune ca a mea, încă nu am întîlnit nicăieri în lume. Încep să preiau din simpaticele obiceiuri ale oamenilor cu care comunic. Sper că lor le reușește să preia obiceiuri la fel de utile de la mine. Oamenii când se tem de ei înșiși, se ascund după incoerență. Apropos, pe voi niciodată nu v-a frământat întrebarea: De ce la ora cutare, a zilei cutare, a anului cutare, în cale v-a ieșit anume acest om și nu altul. Și ce-a vrut Doamne, Doamne să-mi zică prin omul ăsta? Off, da pe mine mă frământă….Nu tare, doar atunci când mi-e foame de răspunsuri….Și cînd nu le găsesc, spun: mai târziu…. 100 % mai tîrziu va veni și răspunsul.
Vă mai amintiți de întîlnirile planificate și momemelile aruncate de acum câteva zile? Am prins peștirorul. Azi seara. Cine spunea că pescuitul pe-nserate nu prea merge? Promit detalii. Iată încă un post despre nimic. Să curgă comentariile….