De la un timp încoace, sar peste cină, dar mă oblig să am un mic dejun. Mai ales după ce am văzut cum un fermier englez, vegetarian, îsi începe diminețile și cum arata si ce stare de spirit are omul la peste 60. Mi-am cărat din Anglia și căteva cutii de musli extraordinar de bune, numai să mă pot obișnui cu cereale de dimineață. Dar s-au terminat. Și am hotărât să-mi iau de la Nr1 musli. Mai toate au porcării în ele, nucile din componență sunt oxidate, au prea mult zahăr sau nu sunt gustoase. Așa că mi-am zis să le cumpăr pe cele mai bio și deci cele mai scumpe. Dar cele bio nu numai mie îmi plac. Dimineața, în farfuria cu lapte, am cunoscut o specie de musculițe care și ele, probabil ca și mine, au hotărât să pună accentul pe cereale. E un semn bun că musculițele consumă aceleași musli ca și mine, dar mie nu mi-a mai venit bine. Le-am dus înapoi și, noroc de maică-mea că-i femeie străngătoare, am avut și cecul păstrat. Am pierdut vreo 15 min în așteptarea administratorului care mi-a returnat cei 70 de lei și care mi-a promis că vor face o expertiză și dacă se va repeta și în alte pachete de musli, vor retrage partida de pe rafturi. Dar nu cred. În concluzie: muștelor tot le plac musli. Păstrați cecurile de la cumpărături!
Monthly Archives
February 2013
Mai avem noi, moldovenii, o scuză pentru toate. Pentru grave și pentru nesemnificative. Pentru fapte mari și mici. Scuza asta, în afară de faptul că nici măcar gramatical nu e formulată corect, ca semnificație este perfectă pentru toate ocaziile în care este rostită pe teritoriul Moldovei.
Ia hai să testăm:
De ce Roșca a votat cu comuniștii în 2005?
Astăzi spunem că probabil așa s-a primit. De ce? Pentru că dacă așa pur și simplu Nu SE PRIMEA, omul niciodată nu ar mai fi fost lăsat nici de presă, nici de oamenii de rând să deschidă gura și să devină expertul și sursa citată în diverse situații de criză politică. Un asemenea om nu mai poate fi o voce credibilă, nici măcar ca lector universitar. Vă închipuiți el are studenți care îi ascultă lecțiile
De ce culoarea lui Ghimpu, treptat, din azuriu s-a transformat în albastru-trandafiriu?
Fix ca și la Roșca acum 8 ani. Peste 8 ani tot vom spune că așa s-a primit. Dacă eram eu în locul tinerilor de la Ialoveni, vizitați de Lupu și Ghimpu de Dragobete, în loc să-l pup în buzele lui de libidinos, îl huiduiam până ieșea din sală. Dar n-am fost în locul tinerilor din Ialoveni. Așa s-a primit că ei ca mine vor fi, dar eu ca ei deja într-o altă viață. Așa că noi continuăm să ne convingem de diagnosticul lui, citindu-i textele schizofrenice și credem că așa se primește în viață: mai ieri ești într-o voce cu filat, azi deja lingi farfuriile lui Plaha.
De ce au dispărut paginile cu Plahotniuc și Interpolul de la MAI. Recean spune că nu știe, dar eu cred că așa s-a primit.
De ce atâta lume mare a știut despre incidentul de la vânătoare și nimeni din ei nu a scos un cuvânt până l-a scos Mocanu. Și toți care au tăcut rămân în funcții și vor rămâne până la anul și la mulți ani? Așa s-a primit, se primește și se va primi, bleaghi.
De ce Chișinăul a devenit un talcioc mare de gherete. Pe la sfârșitul celui de-al doilea mandat, care sper să fie și ultimul și peste mulți, mulți ani, Dorin Chirtoacă se va uita la ceea ce a mai rămas din monumentele istorice și la odioasele gherete, va strânge din umeri, va spune că așa s-a primit și se va face un deputat serios sau ambasador. Că așa la noi, în general, se procedează cu cei care nici acasă nu și-au făcut treaba.
De ce un tren MODERN, inaugurat cu surle și trâmbițe, se defectează mai ceva decât o căruță și maică mea, alegând trenul în loc de maxi taxi, că-i mai sigur și-i mai confortabil, ca să-și viziteze mama la Lipnic, stă în trenul defectat ore în șir? Așa s-a primit, i se răspunde, de la o țigară.
De ce un copil, merge la stomatolog pentru reparația unui dinte și iese paralizat de acolo după o doză prea mare de anestezie. Și nici un cap nu zboară, nici unul. Pentru că așa se primește la noi. Omul statului este protejat prin legi nescrise și are imunitate la cele scrise.
De ce Focșa rămâne până azi Ministru Culturii, dacă acum 1 an era beat criță la volan. Așa s- primit. Iar astăzi mai are tupeul să afirme că este din nou victima unei campanii de ponegrire ca acum un an. Ca și când mai tare decât s-a ponegrit el singur, beat fiind la volan, poate să-l mai ponegrească cineva.
Și parcă văd cum o să-și facă ăștia anticipate, joi sau vineri, organizate cu 50 mln din buzunarul tă și al meu și o să se ducă lumea la vot și o să voteze nu mai contează pt cine și vom rata tot ce nici nu apucasem să avem. Pentru că așa s-a primit.
De ce-uri avem o tonă.
Scuză numai una, dar bună. Bun venit in Moldova – țara unde totul Așa s-a primit!
De când am venit la Jurnal, lumea știe, am anunțat printre reporteri lupta cu “nu mi s-a primit”. Dar asta e o luptă împotrivă gramaticii greșite. Cu mentalitatea națiunii, clădită pe o scuză de 2 bani, ce facem?
Ziua de ieri a început cu acest video de la Deșteptarea. Habar nu am de ce, dar mi s-a părut încântător acest pian în preajma acestor broaște țestoase. La ce zile am ajuns? Să le cântăm țestoaselor la pian ca să le ajutăm să nu dispară.
A continuat cu un montaj acerb, contra cronometru, ca să vă pot arăta ce-am făcut la Milano câteva zile…
Și s-a încheiat cu o durere de dinte de minte și cu un interviu extraordinar cu Stela Popescu. După ce-am cunoscut-o pe Stela am vrut să vă recomand să mergeți cât mai e timp, până diseară, să faceți rost de bilet.
La sfârşitul anului trecut am început să simt primele semne ale surmenării. Cu toate că știam de unde mi se trag problemele de sănătate, eu tot încercam, în loc să mai reduc din ritmul de muncă, să cutreier laboratoare, medici și spitale în căutarea unei explicații la ceea ce mă deranja. În primul rând am avut noroc să cunosc un doctor imunolog foarte bun. Și asta m-a ajutat mult. Împreună am încercat și cu binișorul și mai agresiv să punem capăt acestor probleme de sănătate, dar cel mai important este că doar cu fiertura de orz și fiertura din semințe de in am reușit să obțin primele rezultate vizibile. Oricum, la revenirea din vacanța de iarnă planificam să fac o investigație mai profundă ca să mă asigur că totul e ok. Aterizez după vacanţă, pornesc telefonul și descopăr pe fb un mesaj prin care am fost invitată să fac o vizită la Spitalul ACIBADEM din Turcia, pentru a face cunoștință cu serviciile acestuia, dar și pentru o investigație generală a sănătății mele.
John McKellar, scoțianul care se ocupă de fundraising la Hospice Angelus, în decembrie mi-a spus că poza mea de pe blog, cu bigudiuri din cutii de cola în cap, nu mă mai reprezintă. Eram exact în momentul în care nici eu nu mă regăseam în multe lucruri pe care le făceam înainte.
Mi se mai întâmplă să cunosc oameni care din neștiință, dar cu foarte multă sinceritate, îmi fac un compliment destul de dubios. Precum că pe ecran aș arăta mai bine decât în viață. Asta nu mă supără. Mă amuză. Complimentul e dubios totuși. Recent l-am primit de la un unghenean fără dinți.
Când port make up – lucrez. Când îl dau jos – sunt eu. Foarte sinceră, frumoasă și urâtă în același timp, dar foarte eu. Și blogul meu sunt foarte eu, fără make up. Mai urâtă decât pe ecran, dar atât de eu. De aceea schimbarea vizuală a acestui Foarte eu, arată așa cum arată: cusut cu mâna, fără prea multă culoare și cuminte. Iar bluza Valentinei Vidrașcu nu este o alegere întâmplătoare. Pentru că este femeia de la care aud că sunt foarte frumoasă făra machiaj, dacă sunt și sănătoasă și pe care o cred atunci când îmi spune că nu e bine că m-am îngrășat și care crede în ceea ce cred și eu: că orice iubire este un cadou sacru și dacă îl primești cu brațele deschise, te va umple de lumină și frumusețe pe care un make up o va ofili.
Când port make up – lucrez și cred că și un pic amăgesc. Când îl dau jos sunt sinceră, naivă și credulă. Și scriu aici. Fără make up.
Nu cred că eu trebuie neapărat să știu ce cred unii despre noua mea față virtuală. Nu e mare lucru., Acceptați-o.
Andrei Culicov – mulțumesc pt această intervenție estetică. Trăiască Hîncești.
Acum o săptămână s-a încheiat a 12-ea ediţie a expoziţiei Fabricat în Moldova. A 12-ea! Cu toate că pe mine mai puţin mă atrag evenimentele la care oamenii se vor înghesui mai mult pentru cârnaţ decât pentru ceva cu adevărat valoros, am decis şi eu să trag o fugă. Mai ales că aveam şi o misiunea specială: să descopăr producători noi şi produse ecologice. De data aceasta la eveniment au participat 300 de producători locali: un pavilion plin cu mărfuri industriale şi unul cu produse alimentare.
Imediat la intrare te lovea o privelişte cu iz sovietic. E ciudat cum organizatorii şi participanţii din răsputeri ţin la a nu schimba nimic. După 12 ani de existenţă a expoziţiei se putea acumula atâta experienţă, încât Fabricat în Moldova să arate nu ca o banală piaţă sub acoperiş, ci ca un târg internaţional, la care străinii să se înghesuie pentru a cumpăra lucruri unice, autentice şi produse alimentare locale frumos expuse şi prezentate . E cam timpul să ne învăţăm să credem în puterea ambalajului, a zâmbetului şi a unui stand onorabil. Aş fi vrut să văd branduri nu denumiri de XXX SRL sau SA ZZZZ. Aş fi vrut să văd metode de expunere a mărfii mai interesante şi mai creative.
Cei de la Pegas se vede că pot călători şi au şi bani. Salamurile lor se vindeau într-o gheretă sub formă de căruţă bavareză, frumoasă şi scumpă. Un stand în care investeşti o dată şi apoi îl ai pentru mulţi ani înainte. Dar am vazut şi halva care se vindea direct din cutie de carton şi nu arăta deloc apetisant.
Dar să vorbim despre lucruri pozitive. Cică e o chestie care dă rezultate. Dacă vorbeşti de rău – răul se înmulţeşte, dacă vorbeşti de bine – binele se înmulţeşte.
Pe eroul postării de azi l-am cunoscut acum 2 ani la Iurceni, la Bâlciul Olarilor. Mi-a atras atenţia căldura cu care comunica cu oamenii şi umorul cu care îşi trata lucrările din lut. Datorită acestui umor şi lucrările i se vindeau ca pâinea caldă. Ne-am revăzut peste 1 an la acelaşi eveniment. Iar mai apoi, în decembrie, am aflat că lucrările care au făcut furori la Balul Brazilor de Crăciun purtau semnătura întregii sale familii: Andrei, Victoria şi cei 3 copii ai lor. Bradul cu 164 de ulcioraşe din lut atunci a luat locul 2.
