ÎNDRĂGOSTITĂ DE NOUA MEA CASĂ

Când te apuci, prin studenţie, să schimbi căminele sau chiriile e un fel de distracţie. Când devii mare, leneş, cu avere şi sictirit de ideea schimbării unei case pe alta  – e o “distracţie” cu totul specială.  Am atâtea să vă spun, să scriu şi să confesez. Şi mi se întâmplă deseori să adun impresiile mele pe policioara: să nu uit! ca după aceea să le uit cu succes pe toate.  Sunt lucruri care sper să devină stabile, cum ar fi o adresă, un număr de telefon canadian, o familie şi timp pentru această familie, prieteni noi pentru care niciodată nu găseşti timp. Mai sunt şi lucruri deocamdată foarte instabile, cum ar fi pe ce cale să o apuc, cine vreau să fiu, ce şcoală să-mi aleg, cum să economisesc, cum să apuc să-mi trăiesc viaţa aici aşa cum mi-o imaginam în Moldova.

Azi fac o lună de când a pornit aventura: o viaţă nouă în Canada.  Câţi dintre voi au imaginaţie suficientă să vizualizeze emoţiile  care mă copleşesc şi gândurile mele ascunse. Din toate proiectele mele de până acum, acesta este cel mai dificil. Dar şi cel mai interesant. Din fericire, datorită oamenilor mei dragi şi apropiaţi, noilor mei prieteni şi recunosc, spre marea mea surpriză, multelor mesaje pline de căldură şi încurajări pe care le-am primit de la pritenii virtuali, suntem din ce în ce mai bine. Lista de taskuri devine mai mică. Notele de plată se reduc şi devin previzibile.

Acum, că tot am, în sfârşit, internet acasă, o să ne scriem mai des. Şi voi renunţa la obiceiul de a pune pe policioara: să nu uit ! ceea ce poate fi scris azi. Eu cred că ochii care nu se văd se uită şi asta nu mă descurajează deloc în a scrie în continuare pe acest blog, dar despre o altă Nata. Nata – mama, iubita, gospodina şi rând pe rând, vor veni studenţia, profesia şi altele.  Deocamdată, dacă tot am lipsit atâta de aici, hai să revin cu lucruri frumoase, cu un top lucruri care mă fac să mă simt bine la mine acasă, în Canada. Să nu ezitaţi să-mi scrieţi care sunt lucrurile care vă fac pe voi să vă simţiţi bine acasă la voi.

Voi începe cu kilogramele cărate din Moldova: Îmi plac covoarele mele de la Iaremcea. Le-am adus de la Kiev, prin luna mai, cu gândul că se vor potrivi la decorul din noua mea casă. Am avut dreptate. Lână, culorile, căldura lor îmi fac casa mai primitoare.

Îmi place ce văd din patul meu, în fiecare dimineaţă, când mă trezesc. Iepurii mei, draperiile de la Ikea, noile mele orhidei şi o stradă liniştită, îngrijită şi frumoasă.

Îmi plac în noua mea casă tablourile Eudochiei Zavtur. Au făcut o cale lungă până aici. Dar au ajuns întegi şi nevătămate. Fapt pentru care le mulţumesc celor de la DHL. Încă ne mai chinuim să le facem rame la toate ca să le agaţăm pe pereţi. Dar îngerul primit în dar de la Eudochia deja se împacă cu mobila din lemn curat, păpuşile mele preferate şi dantele aduse de acasă. Arată fix ca în visele despre noua mea casă.

Îmi plac căluţii din lemn, ciopliţi de meşterul Grigore Posternac. Ei  îmi aduc multă linişte în  casă şi se asoretează cu bastoanele parfumate de la Ikea. De fapt, Ikea rules mai la toate capitolele, mai puţin mobilierul solid.

Îmi plac cleştele cu care sunt prinse tablourile Evei.

Îmi place culoarea etajerelor din camera fetelor. Eu am ales-o, eu le-am vopsit.

Îmi place să am pe frigider operele de artă ale fetelor mele. Ne trezim la 6.30 în fiecare zi ca să meargî la şcoală. Autobuzul şcolar le aşteaptă după colţ şi tot cu el sunt aduse acasă. În fiecare zi vin altfel, cu expresii noi, cu franceză quebecoază, cu impresii despre o şcoală aşa cum nu au mai văzut.

Îmi place să învăţ şi eu de la copiii mei. Par exemple, cine dintre voi ştie cum se numeşte curcubeul în franceză? Maman, c’est arcenciel! Adică arcă în cer.

Îmi place să mă uit la aceste cucoane autocolante, în timp ce vrăjesc în noua mea bucătărie. Oalele încă urmează să fie încercate, probabil chiar azi.

Îmi place să am aer şi lumină în bucătărie, de aceea geamul şi busuiocul proaspăt mă fac să-mi amintesc de hitul celor de la ROA  – place, place, place

Îmi place gadgetul ăsta deloc sofisticat care a venit în casa noastră după ce chiar în prima zi de şcoală a fetelor am întârziat la lecţii.  Ne-am scăpat cu somnul şi fiecare a  mizat pe alarma celuilat. De atunci din micile lui boxe răsună 99,5 FM, Radio Classic Montreal  – doar muzică clasică şi foarte puţină vorbă. Şi tot el ne trezeşte dimineaţa. Un radio pentru oameni în etate sau pentru cei ca noi, cu psihicul zbuciumat de stres. Dacă tot venise vorba, cea mai frecventă publicitate la ei este cea pentru un loc într-un cimitir de lux din Montreal.

Îmi place draperia din baie. Pentru că e lucrată de maică-mea şi pentru că  are un print creat pentru Ikea, de vreun student şmecher  de la vreun colegiu de Arte.Casa am luat-o goală, fără mobilă, fără electrocasnice, fără draperii. Dar la draperia din baie am ajuns în ultimul rând. Şi nu regret. Am ochit stofa asta din o sută altele.

Îmi place terasa noastră. Cu toate că nu am apucat să beau aici nici măcar un pahar de vin sau o cană de ceai aici,  pentru că s-a făcut deja rece afară, îmi place să ştiu că o am. Acest patchwork croşetat de Ecaterina Curmaeva este însă tare de folos în răcoritoarele seri de toamnă canadiană. Mulţumesc Ana, pentru cadou.

Mai am multe lucruri care îmi plac în noua mea casă. Dar mă opresc aici. Şi revin, promit, sper, cred, în fiecare zi, dacă tot încă am timp liber, cu alte: îmi place…

Mâine vin cu o super noutate pentru cei care au grijă de ce mânâncă şi cum mănâncă. Dar aveţi răbdare.

Un pup de la Montreal.

Comentarii