M-am uitat azi la filmul din titlu şi m-au lovit nişte reflecţii.
Apropos, a câta oară mă conving că e suficient să te uiţi la trailer ca să afli toată povestea. Filmul e de-un 7-8, dar unele scene au fost chiar bune. Când eroina lui Anne Hathaway vine pe la miez de noapte la el, în pielea goală, cu doar un trench pe ea.Intră pe uşa, îşi dă triumfător haina jos şi înţelege că în afară de iubitul său, mai are un spectator, pe frate-su.
Apoi a fost destul de amuzant când eroul principal îl prinde pe frate-su masturbând la imaginile pe care tot el, eroul principal, le-a filmat cu iubita sa în dormitor.
Au fost şi lacrimi, şi amor în grup, şi despărţiri, şi un moment în care eroul principal realizează că o iubeşte, chiar dacă ea are Parkinson în stadiul 1, iar boala evoluiază şi îl transformă pe om într-o salcie tremurândă pe mal de lac. Finalul nu vi-l zic, dar nici nu-i operă de artă. Tipic, banal şi previzibil.
Filmele, internetul, muzica, reclamele – toate-n jur conspiră pentru acelaşi mesaj: It’s not fancy to hear yourself saying that you love somebody. Mai pe limba noastră: Fac pe mine, de tare ce-mi place de tine, dar sunt cool, am o gaşcă care mă vrea puternic(ă) şi invincibil(ă), probabil că am tocmai un eşec nevinovat în dragoste până acum,am vâzut 7 melodrame cu final aiurea,am auzit că cei mai mari artişti din dragoste s-au sincucis,mă fac remarcat la fiecare 15 min cu ceva super sofisticat sau amuzant pe facebook, toată lumea mă vede ca pe cineva super ok şi fără angajamente emoţionale, ce te bag în rutină şi nu pot să risc cu viaţa, dacă mă aud spunâdu-ţi că te iubesc.
Mai ales că iubirea mea e una atît de nemaipomenită. Atât de deosebită. Ea nu se compară cu cea a unui şofer de maxi taxi, care revine seara acasă la nevastă-sa, împuţit de fum şi de furia pasagerilor. Iubirea mea e atât de rară, încât dacă o declar – o să dispară. Sau dispar chiar eu. Eu mânînc cremă de brânză şi sushi. Port Converse,Bata sau Adidas nu Zorile. De aceea şi iubirea mea nu-i ca Zorile.
Şi el nu-i oferă flori, deşi ştie că zîmbetul pe care i l-ar aduce ar face-o exact aşa frumoasă cum şi-o închipuie atunci când îi este dor de ea.Pentru că să oferi flori a devenit un gest prea banal. În cel mai bun caz, dar asta în cel mai bun, o duce la Mall şi-i dă bani să-şi cumpere ea ce-i place.Şi nu-l interesează deloc ce şi-a cumpărat. Ea însă, probabil, a găsit cei mai frumoşi tanga pe care ar fi vrut să-i scoată diseară în faţa lui şi nu mai apucă să o facă, pentru că el adoarme în faţa compului. Şi nici de ziua ei,nu-l duce capul să fie altul, decât cu o zi înainte. Şi ea nu-i face cafea dimineaţa. Pentru că s-a obişnuit să ignore acest gest care îl face pe el să se simtă atât de împlinit. Şi peste sexul de dimineaţă se sare ca peste pătrăţelele din “klasiki”. Şi peste cel de seară se sare fără sare….
Şi iac-aşa te pomeneşti că timpurile, moda, trendurile şi facebookurile îţi impun parametrii de belşug emoţional. Şi te simţi atât de împotriva curentului….Din tine e gata să decoleze un avion de emoţii. Iar dispecerul îţi spune: Condiţii nefaste de zbor…