Browsing Tag

producator tv

De-ale mele

Despre producători TV, aşa cum am promis

Un mic rezumat. După anteriorul mesaj am primit circa 40 de scrisori. De la oameni atât de diferiţi, atât de asemănători.Vor, speră, visează, sunt sictiriţi, indignaţi, mă avertizează, mă ameninţă, sunt sceptici, încearcă, nu mai speră dar tot încă mai scriu, aşteaptă. 99% femei,  99 % fără nici un fel de experienţă de televiziune. Mi-am propus să răspund la toate mesajele. Fără Irina nu ştiu ce m-aş face. Cu toate că toţi care au scris vor tare, la interviu şi-au confirmat prezenţa doar vreo 15. Abia aştept să-i cunosc. Din toate mesajele, 2 sau 3 m-au făcut să vreau foarte tare să le cunosc autorii.

Şi-acum despre cei mai importanţi oameni din televiziune. Nici nu vă  puteţi imagina ce s-ar alege din toate vedetele pe care le simpatizaţi, dacă aţi afla că cei care le-au creat şi le-au produs în fiecare zi nu mai vor să se ocupe de asta. Imaginaşi-vă cum ar arăta show businessul nostru dacă fiecare artist ar avea cîte un producător în spate.

Abia după ce-am petrecut aproape un an în regia de emisie, după ce mai produc acum o emisiune, după ce-am produs singură 2 proiecte independente şi am participat la realizarea unui reality show am înţeles că nu ştiu nimic despre televiziune. Şi că nu-mi pot creşte propriul rating până când nu voi urca cei mai grei munţi în acest domeniu. Poate de asta am acceptat noul meu post. Pentru că vreau să învăţ, în lipsa unei şcoli profesioniste, din şcoala vieţii. Instituţia producătorului tv este deocamdată mai mult o teorie pe la noi. Bine, de 1 an încoace, după apariţia mai multor televiziuni în Moldova, cuvântul producător tv a început să răsune mai des. Dar asta, din păcate, nu înseamnă că ei au devenit suficienţi pentru câtă muncă ar fi pentru ei. Ştiţi care, după mine, ar trebui să fie cele mai căutate şi bine plătite meserii în tv?  Un producător bun,un cameraman bun,un editor bun, un grafician bun, un specialist în marketing, un copywriter.

Fiind vorba de producător, în domeniul ştirilor încă se mai poate numără o mână de oameni care îşi ţin nasul în vânt, au o intuiţie bine dezvoltată, pot fi promţi şi rapizi, ştiu cum trebuie să arate o ştire, ştiu cum reacţioneze dacă le pică o ştire.

Cât despre divertisment, aici stâm prost de tot. Aşa cum nu prea am avut divertisment până acum ţară, nu avem nici oameni care să poată genera un produs de divertiment profesionist . Aceasta meserie, mi se pare că nici nu există în nomenclatorul de profesii din Moldova. În ţarile civilizate, producătoii tv sunt unii dintre cei mai bogaţi şi vânaţi oameni.

Ce face un producător tv? Este, întîi de toate, un om trecut puţin prin viaţă. Prieteneşte cu intuiţia, un bun organizator, un om care ştie să fromuleze un concept,vede lucrurile altfel, ştie cum să transforme lucrurile care le vede altfel în imagine de televiziune: începând cu generice, platou, stil de montaj al imaginii, vestimentaţie prezentator. Producătorul  bun nu e doar acela care se mulţumeşte cu apariţia produsului său pe post, ci şi acela care caută cum să promoveze cât mai original, să-l cizeleze, să nu uite să-i dea un suflu nou. Producătorul e cel care ştie să-şi aleagă corect echipa. Fără ea nu faci mare lucru. Fie este vorba de 2 oameni sau 20 . Producătorul bun este acela care ştie să-şi calculeze perversiunile imaginaţiei ca să facă un buget. Producătorul bun niciodată nu va scoate un produs în emisie fără a face unul pilot. Ca să înţeleagă eventualele gafe şi să le repare. Producătorul bun niciodată nu bate pasul pe loc,altfel se bâhleşte.Este capabil să muncească contra cronometru.Este foarte curios, permanent pescuieşte oameni, subiecte, istorii şi nu uită să-şi mângâie oamenii din echipă. Producătorul este responsabil şi noaptea îşi visează emisiunea. Poate de aceeasta voi fi nevoită să renunţ la Prânzurile mele în Aer de la Aquarelle FM. Pentru că pentru toate cele enumerate mai sus este nevoie de timp. Iar dacă timpul trebuie împărţit între ceea ce produci tu şi ceea ce produce un întreg depatament, trebuie să renunţi la ceva. Altfel crapi. Eu deja simt asta. aşa că la final de iunie mă las de radio. Cel puţin pentru o perioadă.

Vă rog să mă credeţi că cele expuse mai sus sunt doar concluziile mele şi deci nu trebuie luate drept postulate biblice. Dacă v-aţi regăsit printre cele scrise mai sus, înseamnă că aţi putea să  intraţi în cea mai interesantă şi acerbă lume a unei profesii aproape inexistente în ţara noastră, dar deja atât de necesare.

Deocamdată, aştept să-i cunosc pe cei care au reacţionat la primul meu mesaj.

nata.albot@jurnaltv.md

P.S. În următorul meu post: despre tedinţele modei 2011, după întâlnirea cu Aleksand Vasiliev, despre o noua sesiune foto cu noile creaţii ale Valentinei Vidraşcu şi un videoclip la desert cu vedetele noastre.