Ca sa simtim criza economica in tara noastra, ar trebui, pentru inceput, sa avem o economie:spun unii. Cu toate acestea, toata lumea care are o afacere in Moldova, mare sau mica, depune un efort titanic ca sa-si salveze businessul, pentru ca totul functioneaza acum la 50 % capacitate, adica la limita de supravietuire.Salvarea banilor acum ii preocupa pe oameni mai mult decit salvarea sufletelor, iar intr-un final avem ce avem. Pentru inceput vreau sa spun ca am intilnit anul acesta o singura femeie din Moldova care mi-a povestit cu multa bucurie despre cit de bine ii merge, despre minunatul sot pe care i l-a trimis Dumnezeu si despre bebelusul pe care il poarta in burtica si pe care l-a asteptat de ani de zile. Problema e ca aceasta unica moldoveanca fericita am intilnit-o in Olanda.In rest mai toti pe care ii intilnesc au sufletul mihnit si sunt plini de dezamagire.
Am vazut cum s-a destramat o casnicie perfecta. El, om foarte bine pus pe picioare, ea frumoasa, desteapta, gospodina, cu 2 copii scumpi. O familie-model in centrul atentiei tuturor. Nu au facut dezvaluiri in public.Au inceput sa circule doar zvonuri ca nu mai sunt impreuna. M-a durut extrem de mult.Tineam la aceasta familie, ca la oricare familie nascuta din dragoste.Am inchis gura tutror celor care incercau sa abordeze subiectul la betii, de parca erau niste babe la piata. Pe de o parte o intelegeam, pentru ca era maritata cu un om cu un caracter foarte dificil. De fapt, nici nu intelegeam cum de a rezistat sa fie cu el atitea ani. Il intelegeam si pe el, pentru ca prea multi ii spuneau ca nevasta sa si-a gasit pe altcineva.
Cind mi-a fost foarte greu, m-a sunat o cunostinta.Una cu care ma vedeam doar pe la diverse evenimente, dar care parca a simtit cit de mult am nevoie de oameni noi in viata mea. M-a sunat si mi-a propus sa ne vedem la o cafea. Nu trebuia sa ma intrebi cum imi merge ca sa-ti dai seama despre acest lucru dupa cum aratam. Credeam ca doar mie mi-a cazut cerul in cap anul acesta. Eram sigura ca totul ii merge brici,este implinita profesional, are un sot iubitor si grijuliu alaturi si un bebe adorabil. Asa ca vestea despre divortul sau m-a uimit. Am intrebat-o: De ce? Ea: Pentru ca nu mai pot trai cu o leguma,cu un om care nu are nici un scop, cu un om pe care trebui sa-l car in spate cu tot cu copil si cu gospodarie.
Ieri m-a invitat al un interviu o alta buna cunostinta. Intotdeauna imi era draga sa o vad binedispusa, plina de energie, inspirata, alaturi de sotul sau. Ne-am intilnit.I-am recunoscut ca n-am chef sa dau nici un interviu si am inteles ca si ea se putea trece fara el. Mi s-a parut ca avea nevoie sa discute , mai mult decit sa faca un interviu. Mi-a marturisit ca a divortat recent.Nu pot sa cred. Voi, care intotdeauna ati fost un tot intreg? De ce? Ea: Pentru ca nu mai eram un tot intreg, pentru ca eu aveam nevoie sa ma realizez, iar el imi cerea atentie. Pentru ca nu mi-a spus ca imi ofera totul, ca eu sa stau acasa si sa-i fac un copil. Pentru ca , poate nu sunt facuta ca sa am o familie normala.
Tin sa clarific un detaliu. Eu chiar cred ca barbatii nu poarta toata vina pentru aceste esecuri.De obicei, psihologii spun ca vina este a amindurora.Unii se agita prea mult, iar altora incepe sa nu le pese. Si mai cred ca barbatii pe care si i-au ales sa le fie soti, nu s-au schimbat foarte mult din ziua in care i-au cunoscut, deci au ramas aproape aceiasi de care cindva s-au indragostit. S-au schimbat doar vremurile. Traim niste vremuri foarte ciudate. In care unele valori cedeaza in fata unor compromisuri. In care barbatii sunt foarte rasfatati de atentia femeilor si tin neaparat sa-si realizeze rolul de mascul. Iar femeile nu mai simt de ce ar mai lupta, devin suficient de independente ca sa mearga pe cont propriu.
Istorii din astea aud cam peste o zi. Barbatii au devenit lenesi, nepasatori, confortabili. Femeile incep sa invete sa fie barbati, nu se mai tem de divort,nu se mai streseaza sa ramina singure. Oamenii nu mai pun pret pe relatia de familie si nu mai depun efort ca sa-si salveze casniciile.Oare ce urmeaza?
29 Comments
la capitolul bărbați nu sunt întru totul de acord cu dvs, din aceste 2 cazuri nu cred că se pot trage așa ușor niște concluzii de asemenea calibru 😉
Astfel de barbati au fost, sint si vor fi, si imi pare rau pentru femeile care se casatoresc cu astfel de oameni, niste egoisti si incopetenti, dar vreau sa va spun ca sint inca multi barbati “impliniti la minte”, care fac multe pentru familie si nu stau in calea realizarii profesionale a sotiilor sale. Si femeile care merg inainte si nu apleaca capul in fata problemelor , s-o tie tot asa, caci doar astfel vom supravietzui.
Standarte istoriile astea, ai descris destul de bine cam ce se intampla adeseori in interiorul cuplurilor.
Eu cred ca problema e ca prea multi oameni merg incostient pe calea prescrisa de societate cuplu->familie-> copii fara a se intreba daca e intr-adevar ceea ce isi doresc la acel moment.
Si doar cand se dezamagesc si se simt nefereciti incep sa se intrebe ce vor cu adevarat si unii mai curajosi incep sa se asculte pe sine si sa faca schimbari in propria viata. Barbatii de regula pierd interesul mai repede intr-o relatie ce nu prea merge, dar parca sunt mai inerti si nu se grabesc sa faca schimbari, de aici si starea de leguma:-)
Cat tine de ce urmeaza, greu de spus desigur, dar cred ca femeile destepte vor fi si mai orientate spre a se dezvolta personal, a fi independente si atunci vor accepta doar relatii, care intr-adevar le ofera ceva in plus, dar nu le fura prea mult din libertatea personala, iar barbatii se vor adapta (incet), cam asta le ramane…
Nu ar fi corect sa judecam doar barbatii, suntem si noi de vina, sau poate mult mai corect cum a spus si Nata, vremurile sunt alt fel, doar ca femeile din aceste vremuri au nevoie de barbati educati in alt mod sau poate mult mai maturizati, sa faca fata capacitatilor unei femei puternice!!!!!!!!!!!
sa stii Nata ca asta ma sperie si pe mine, am tem de oameni nefericiti, de casnicii ratate, caci e atit de frumos sa poti da exemplu pe cineva ca familie fara ca sa te gindesti prea mult, insa acum se intimpla ca pentru a gasi asa familii trebuie sa te gindesti, si in jurul meu se intimpla sa aud astfel de istorii, de la oameni despre care puteam sa jur ca sunt cei mai fericiti, nu stiu cum se explica acest fapt, chiar nu stiu, sper doar ca ideea de a avea copii in curind si de a avea o familie superba sa nu fie umbrita de acest fenomen, si pe mine ma bintuie uneori ideea sa las tot, zic ca sunt puternica, pot face bani, ma pot descurca si singura, da ma trezesc repede, o fi si educatia, deoarece daca e, sa aleg intre a fi femeie moderna si businesslady si realizata material, si laudata mereu de fete, prefer sa fiu o femeie implinita, sa stiu sa cedez atunci cind trebuie, caci cred, si o zic sincer, o femeie desteapta e cea care uneori se preface ca nu vede anumite lucruri, sau nu le stie, astfel ca sotul, iubitul sa creada ca el le stie pe toate. Nata eu nu incerc sa dau sfaturi, Doamne Fereste, consider ca oamenii care dau sfaturi sunt cei care nu au realizat nimic, doar ca noi oamenii din pacate am uitam ce inseamna a ceda, ce inseamna a pierde pe cineva drag, de parca ar aparea cineva ca substituent, si uitam ca fiecare are ceva de spus, care trebuie ascultat, stim sa oferim mult timp prietenilor, cumparaturilor, sportului, saloanelor de frumusete, insa uitam sa dorim sa ajungem acasa la cei dragi, sa facem ceva frumos pentru familie, si sa mai zicem inca o data, te iubesc, am senzatia ca si pentru acest cuvint exista moda, si urasc asta, de aia incerc in fiecare zi sa ii aduc aminte celui de linga mine cit este de important pentru mine, si el la rindul sau o face, reciproc, am facut din asta un obicei, astfel macar pe citeva clipe in zi sa stim ca suntem doar noi 2…si asa dureaza de 6 ani
Societatea se bazeaza pe familii. Familiile se bazeaza pe ambii soti. Stiu familii care s-au realizat ambii profesional, au copii, sunt mindri de ceea ce fac. Si viceversa ,si relatia scirtie, si la serviciu nu e perfect, si au un copil ,sau se tem sa-l faca, precum ca nu ar avea totul pus bine la punct. Parerea mea- totul depinde de ei, de scopuri, de ce au vazut in familiile lor, de ce vor ei de la viata.
ei.. e usor sa judeci si sa afirmi: “dar eu niciodata n-o sa ma las calcata in picoare, sau de genul: Las ca-i arat eu.. numai sa incerce sa mi-o faca”…
In viata, de obicei e altfel.. Mai apleci capul, te mai gindesti: acum nu-i reprosez ca suntem in magazin/ospetie/etc si sa nu se uite lumea la noi sau nu am acum chef de lamurit lucruri.. da pe urma niciodata nu-i mai permit sa-mi zica/ faca asa ceva… Dar, pe urma iarashi se repeta… se uita.. Poate eu nu sunt undeva corecta, poate el in unele cazuri are parere gresita despre misiunea femeilor pe acest pamint… Dar am 2 copii… sa-i las fara tata? As putea.. nu sunt din acelea care sa se plinga pe soarta si sa cer ajutorul cuiva.. Avem, slava Domnului bani, adica ne descurcam..nu e vorba de partea financiara, de foame n-o sa moara..Dar, copii mei vor creste FARA TATA! Poate pentru mine el nu e cel mai bun sot, dar pentru copii e tata.. si nu rau…
Da, sunt de acord, viata e una, altii zic ca se vor vedea oricum cu tata… dar nu e familie. Asta e rau. Pierdem esenta… traditii… amintiri ..
Poate vream prea mult de la viata, suntem prea idealisti.. dorim sa demonstram cuiva ceva… dar poate e mai corect sa fim mai simpli..
Zici ca femeile de la noi in ultimul timp devin mai independente si mai hotarite (mai occidentale).. de asta des poate pun capat casatoriilor care nu prea merg asa cum au citit in cartile frumoase… Dar uitati-va in tarile cu nivel de trai mai civilizat.. Imi povestea cineva ca italienii barbati greu se hotarasc la casatorie.. De ce? deoarece daca ceva nu-i place neveste-i – usor il lasa cu fundul gol, mai ales daca i-a facut copii… Si cum cresc acesti copii?? in ultimul timp cit de des auzim stirile cu copii psihopati care isi ucid colegii in scoli, tatii care isi violeaza cu anii fiicele ascunse in subsoluri..
Poate.. merita sa mai lasam un pic din mindrie..
Si cum zicea Cheianu in spotul vostru publicitar “Viata-i dura…”.
N-o sa ma duc tare departe, voi incepe chiar de la mine… sint casatorita de 4 ani dar deja au inceput sa apara unele disconforturi, nemultumiri, nu stiu cum sa le mai zic… iar cel mai strasnic lucru este ca am ajuns zile sa ma gindesc la divort! eu, care ma duceam ca la sarbatoare la intilnire cu el, si acum nu zic, il iubesc si el ma iubeste, dar…
Prima fisura a casniciei noastre a aparut cind l-am auzit (clar, la o suparare) vorbind urit de frate, sora (ai mei frati)… apoi se mai aduna: lucruri aruncate, puse ne la locul lor, ei asta se mai corecteaza el pt o perioada, aspect semi-ingrijit (ceea ce nu ii era caracteristic)… parca te-ai uita – maruntisuri (zi multumesc ca nu te bate, nu-i alcoolic, ar spune unii), dar anume ele ucid dragostea: cum sa-l iubesc ca inainte, cind l-am auzit vorbind foarte urit de frate?, asta nu i-o pot ierta, mi-a fost ca un cutit in inima!
Mi-i trist, ca am ajuns sa ma gindesc la despartire, mai ales ca mai avem si un bebe (1,6 ani) pt care n-as vrea sa stric casnicia…
eu am crescut intr-o familie sanatoasa, cu mamica si taticul alaturi, vreau asa sa fie si la mine…
sint pentru familie cu amindoua miini! dar daca o sa continuie tot asa, NU VREAU SA RABD! asta nu pt ca sint rea, ci pt ca nu sint o proasta!
Aliona, eu n-am nici o calitate in a ma baga in viata voastra. Dar din moment ce ai spus asta pe blog, inseamna ca ‘rufele’ au iesit deja din casa. Daca nu bea si nu te inseala, gandeste-te ca rezultatele pe care le vezi tu la el ar putea fi niste consecinte directe ale unor nemultumiri pe care el le are fie fata de tine, fie fata de casnicia voastra. Intre a fi sotz pentru ca simti asta si a fi sotz pentru ca trebuie, implica diferente mari pt un barbat. Un lucru pe care nu-l inteleg la femei e ca daca le-a trecut prin minte gandul divortului, apoi greu le trece fixul asta! Probleme pot aparea oricand. Ia aminteste-ti ce zice popa la biserica: ‘impreuna la bine si la rau’ (poate k suna hilar, dar nu degeaba zice asa).
Incercati sa vorbiti mai mult. Si mai presus, incercati sa va ascultati mai bine si mai liberi de idei preconcepute! S-ar putea sa afli lucruri pe care chiar tu le-ai neglijat fata de el. Sau altele, care pot fi indreptate. eu zic sa te gandesti bine la asta si sa actionezi corect fata de voi doi inainte de a actiona drept doar fata de tine (si bebe).
Iti multumesc pt opinie,
da, sint de acord in mare parte cu ceea ce mi-ai scris, in sens ca undeva poate e si vina mea in tot ceea ce se intimpla… nu sintem perfecti…
dar din experienta de casnicie pe care o am, mi-am tras concluziile: nu e destul sa fie doar dragoste in familie, mai e nevoie si de respect, respect fata de persoana iubita, fata de rudele ei (el pina in ziua de azi nu le zice parintilor mei mama si tata), fata de munca pe care o fac stind cu copilul acasa…
Aliona, eu cred sincer ca totul pe lumea asta are o rezolvare amiabila. In legatura cu problema pe care o ridici, gadeste-te ca el ar putea avea o problema in a comunica astfel cu parintii tai. E un prag psihologic. Poate ca tu l-ai trecut mai usor in privinta parintilor lui. Daca el trece mai greu de acest prag, n-ar strica sa-l ajuti.
Inca ceva: la tata mai treaca-mearga. Insa pentru un barbat chiar e nevoie de timp sa o strige pe mama ta asa cum o striga pe mama lui: ‘mama’. Astea sunt lucruri care se rezolva in timp si fara insistente (crede-ma, nu doresti sa se apropie de parintii tai pentru ca trebuie. ci pentru ca vrea el). In plus, pana voi doi nu va rezolvati divergentele si nu incepeti sa comunicati mai usor si mai proactiv, nu te astepta la o apropiere mare a lui fata de parintii tai. Luati lucrurile calm, pas cu pas. Timp e destul!
Chiar daca nu e raspuns la intrebarea ta, vreau sa zic ca eu sunt fericita! Motive sa fiu fericita am un milion iar nefericita – un milion si inca unul. Deseori oamenii nu realizeaza cat sunt de fericiti si ajung sa isi planga de mila cand totul se ruineaza. Saptamana trecuta mergeam pe strada si in gand ii multumeam lui Dumnezeu ca sunt asa de fericita. Iar asta ma umple de optimism si ma face sa vad doar pozitivul din lucruri. Nu as vrea ca acest post sa sune a egoism, de aceea, cred si eu, ca solutia este comunicarea mult mai buna intre noi (in familie, intre soti). Sunt casatorita doar de 2 luni, insa am ceasta relatie de 7 ani si am ajuns sa ne cunoastem atit de bine si sa comunicam asa de eficient incat foarte rar ne certam sau avem divergente. In plus, calmitatea intr-o relatie conteaza. Ia-o incet, intelege-l pe cel de langa tine, intreba-l ce il doare, daruieste-te, iubeste cu pasiune si in acelasi timp cere sa fii tu tratata asa.
Un copil va creste sanatos daca in familia lui vor fi doar zambete, calmitate si comunicare.
Nu stiu,dar mie mi se pare ca nu poti trai cu o persoana toata viata!!Da,doresc asta:sa am un sot toata viata,care sa ma iubeasca si totul sa fie bine,dar realizez ca va fi foarte dificil.In zilele noastre sunt multe tentatii,cum ar fi o femeie mai sexy decit mine,care nu are grijele mele de a creste copii si de ce barabatul meu sa nu plece la ea??E greu de trecut peste rutina de fiecare zi,casa-serviciu si invers..e greu p-u o casnicie!!Sunt deacord cu Nata,ca barbatii nu vor nimika,ii aranjeaza rutina sau femeia sexy cu care se intilneste citeva ori pe zi;dar noi(femeiile) sa stam acasa cu copii sau sa fim la serviciu..Mii greu sa cred ca exista casnicii frumoase,asta e doar in ochii lumii…dar in realitate e un dezastru p-u femeia care rabda totul…trist..unde lumea asta va ajunge…si eu cu ea….
Am citit intimplator subiectul, dar nu ma pot abtine de la comentariu. Sa vad ce-o sa iasa.
Am fost si ramin ferm convinsa ca anume familia este cel mai important lucru a oricarei societati. A forma, construi si a mentine o familie sanatoasa – este o munca titanica. Tin foarte mult la cuplurile care reusesc sa depuna eforturi in comun pentru a forma, pastra si dezvolta ceia ce au, fiindca asta-ti cere efort, sacrificiu, emotii. Eu asi compara familia cu un bussiness: il planifici, il creiezi, il dezvolti si nu in ultimul rind te sacrifici. Problema este, ca in societatea de azi marea parte vede, studiaza, creaza, dezvolta si are businessul, pe chind familia dupa parerea multora din noi, ar trebui sa mearga de la sine. Va-ti intrebat vre-o data “da ce am facut eu pentru a o avea (familia), a o pastra?” Sunt sigura ca orice problema in orice familie poate fi rezolvata atunci, chind la temelia ei sta dragostea.
Sunt casatorita de 22 ani si rezultatul acestei casnicii este familia mea sanatoasa, frumoasa cu 2 fete destepte si realizari profesionale destul de serioase atit a sotului chit si a mea. Si nu pot spune ca am avut doar momente fericite si explicatii de dragoste. Am reusit sa depasim momente complicate in rezultatul discutiilor, explicatiilor, cedarilor, trudei fiecaruia din noi.
Facusem cunostinta recent la scoala cu rezultatele unui sondaj psihologic petrecut in clasa in care studiaza copilul meu. Ca sarcina era ranjarea valorilor copiilor cu virsta de 14 ani. Am ramas adinc satisfacuta – suta de procente din participanti au plasat pe locul intii familia. Sunt sigura ca familia are viitor si anume familia sanatoasa, puternica, spriginul si citadela fiecaruia din nou, membrii unei societati in criza ECONOMICA.
Eu vedeam o criza in omenie inainte, cand lucrurile mergeau “bine”. Criza asta economica e un sut in fund (uneori chiar o sansa), iar ca la orice sut in fund e bine sa nu fie ratat pasul inainte.
“Oare ce urmeaza?”
Viata reala.
sunt casatorita de 9 ani. poate traiesc pe o alta planeta, dar sunt mai fericita si mai indragostita decat in prima zi de casnicie.
Nata, cu siguranta cunosti mai multe familii fericite 😉
Bunà dragà Nata!!!
Am sà incerc sà spun si eu pàrerea mea.Eu cred cà un cuplu e sànàtos cind exzistà o incredere si un respect reciproc.Dacà intradevàr e dragoste adevàratà treci peste toate greutàtile
si toate obstacolele care le intilnesti pe parcursul vetii.Numai bine si và doresc la toate o càsnicie de peatrà.
uneori am zile proaste,shi urasc toata lumea, altadata radiez de fericire ca sunt bine shi merg pe strada shi multumesc lui Dumnezeu ca copii imi sunt sanatosi, eu si cei aprop. sunt bine. cred ca toata lumea ar trebui sa se afle in cea de a doua staree a mea shi atunci toti vom fi mai fericiti in ansamblu, ar trebui sa facem autotraining-uri din astea care sa ne ridice buna dispozitie de cateva ori pe zi.Multamirea fata de Dumnezeu vine de la o buna prietena(cea mai buna) care ma tachina mereu ca eu nu realizezez aceste lucruri shi e adevarat- eram o proasta…
Nata, te respect mult!!Spune-mi cand ai timp de scris toate astea pe blog?
P S Nata , te admir, de unde ai atata energiie?Fa- ne noua admiratoarelor niste lectii de psihologie, de carisma etc. asemeni Hakamada, la tine s-ar primi shi mai super.
daca as avea timp, as face mult mai mult pentru acest blog…l-as transforma intr-o mica televiziune on line….dar timpul folosit pentru asta ar trebui sa aiba si o justificare financiara…ceea ce itiu dai seama ca la acest nu este. Deci nu dedic timp special acestui blog si nici nu sunt nevoita sa renunt la alte activitati de-ale mele ca sa-l updatez…o fac cind acumulez ceva si simt ca pot sa ma exprim….
Originea latină a termenului este familia care provine de la „famulus – sclav de casă”
familia este un fenomen social si nu o necesitate a homo sapiens…
De ce nu vin barbatii aici sa se expuna? E un subiect care ii vizeaza si m-ar interesa ce gandesc? Si alte subiecte de pe acest blog ii vizeaza, dar ei tac… Astfel, concluziile care pot fi trase din acest comentarii sunt unilaterale…
Nata, cred ca abordezi subiectul gresit. Cred ca majoritatii femeilor le place sa se laude cit de ‘barbate’ sunt si uita care este rolul lor in societate – cel de femeie, sotie, mama, si doar apoi de business woman. Asa zisele noile valori ale timpului, ne-au luat-o inainte, fara o pregatire necesara, fara tinerea contului istoriei.
Mentinerea unei relatii, familii, depinde in cea mai mare parte de femeie. Atita timp cit femeia va incerca sa ia rolul barbatului, relatia nu va merge. Atunci insa, cind femeia va incerca sa-l ajute pe sot, indirect si foarte discret, sa fie capul familiei, sa-l respecte si sa-l faca sa fie respectat in societate, atunci in familie va fi armonie.
Ne-am departat atit de mult de spiritual si suntem atit de legati de material, incit gasim zeci de motive pentru esecuri in casatorii, insa nicidecum nu vedem motivul in noi insine, in valorile si prioritatile pe care ni le impunem.
Ce tine de “oamenii nefericiti pe care-i intilnesti la tot pasul”, as vrea sa notez faptul ca la noi este o traditie sa te jelui intotdeauna, caci, da, daca te lauzi imediat esti invidiat, ceea ce nu-i bine iar. Eu spre exemplu, deja stiu cui sa-i spun ca sunt bine si cui sa-i spun cit de greu imi este. In general, oamenii cind ma intreaba cum imi merge si eu raspund SUPER, se uita mirat. Cum ‘super’ in toi de criza?
Nata, capul sus, nu totul este atit de negativ in tara asta. Daca cineva a ajuns sa divorteze, pina la urma, are o noua sansa sa inceapa viata de la inceput. Orice situatie din viata este o experienta din care inveti. It’s all about karma 🙂
Eu nu stiu exact ce le determina pe femei sa divorteze….
La mine nu tine vrajeala cu “dragostea adevarata” cu “dragostea in veci” si etc….O femeie care vrea sa faca ceva in viata , chiar daca e casatorita trebuie in primul rand sa aiba parte de intelegere si de incredere.Daca aceste doua ingrediente fac parte din dragoste foarte bine . Pai daca nu ? Nu-i suficient sa stai “mana in mana” si “buza in buza” mai sunt o mie de alte lucruri care un barbat cere de la o femeie , si invers.Personal ii cer liberatate.El imi cere atentie si grija ! Cand ai o asa o dilema desigur, ca apar anumite fisuri. Cred ca doar comunicarea salveaza situatia , cat de complicata ar fi .Si daca se ajunge la divort, fiindca altfel nu se poate , pai sa fie. Credeti ca copii care cresc in familii tensionate ( nu neaparat certuri sau batai) ei nu simt ca ceva nu e in regula ?
Bine aici chiar e mult de povestit si totul este foarte individual , nu cred ca este o receta unica !
что сказать… 1. раньше кризис был в семьях, но развод не был нормальным явлением и наши родители, бабушки и дедушки просто об этом молчали!
2. раньше терпели больше, сейчас же появляется вопрос: ради чего? или ради кого? есть уже аргумент что дети вырастут и уйдут, а твою жизнь уже не вернуть! да и за чем находиться рядом с человеком которому не ты не интересна, не ТВОИ дети, т к мужчина интересуется своими детьми до тех пор пока он любит Свою женщину!
3. почему всегда во всем виноваты мужчины?:) то что они козлы ну это не ново:)) ну во многом виноваты женщины которые встречают своих мужей в непонятных халатах с непонятными прическами, а потом плачут что у мужа любовница одна, вторая!
4. нужно работать не только над семьей, нужно работать над собой! и наверное нужно понимать что нужно реализоваться не только как женщина, но и профессионально ! если конечно это нужно! А наверное нужно, ибо мы женщины постоянно циклимся на мужчинах, на семейных проблемах усложняя тем самым и себе и окружающим жизнь! Так что в двух словах, кризис был всегда и к сожалению будет! Остается находить и выбирать правильную и более эффективную методику в борьбе с этим недугом!! И наверное нужно помнить что нет того мужчины который бы устоял перед нежностью и лаской женщины! просто стоит захотеть ему это дать!
subiect provocator…Ce pot sa zic?
O doza de rabdare trebuie sa fie in cuplu, dar fetelor NU genul de rabdare care o face pe femeie sa devina nefericita, neimplinita sau care o stoarce maximal de energie!!!
Casatoria parintzilor mei a fost bazata mai mult pe rabdare decit pe sentimente frumoase…hmmm credetzi-ma mama mea cind se uita in urma ii pare rau de un singur lucru ca viatza a trecut pe alaturi.
Dupa ce a divortzat viatza ei s-a intors la 180 de grade, propria afacere, libertate emotzionala si financiara.
Nu spun ca acum ii e mai USHOR, dar vad ca are vise si le realizeaza… si nu cred ca vina e numai a barbatzilor!!!
Vretzi sa vedetzi o femeie Fericita in casatorie? Uitati-Va in Ochii ei si vetzi vedea raspunsul 🙂
De abea acum am citit articolul si e pentru prima oara cind intraznesc sa scriu un comentariu, desi am ceva vreme de cind iti citesc blogul, Nata. Eu cred ca crearea familiei este o munca foarte grea, care necesita implicare si eforturi de la ambii parteneri pe parcursul intregii vietzi. Si tema divortului apare atunci cind unul din ei sau chiar ambii isi pierd interesul fata de acest proces de creare. Si atunci incep meditatziile privind care ar fi un motiv (el nu-mi acorda destula atentzie, ea nu face borsul ca la mama acasa, el vine tirziu de la serviciu, ea nu acorda destula atentzie casei….. etc…) Nu as vrea sa generalizez si sa spun ca toti barbatzii sunt la fel, ca exact aceasta am putea spune si de femei. Intr-un cuplu in care exista COMUNICARE, capacitate nu doar de visa, cere si a vorbi, dar si a ASCULTA si oferi din partea ambilor parteneri, cred ca ar putea fi solutzionate marea majoritate de probleme. Eu nu prea cred in criza de omenie. Odata ce la un copil a fost pus “fundametul” acestei omenii, acei 7 ani de acasa, acesta va creste o persoana neegoista si capabila sa formeze o familie frumoasa. Sunt sigura ca multi dintre noi fac si greseli, ca viata ne pune uneori la incercari la care nu putem face fatza asa cum poate am dori, dar ar fi bine sa invatzam din aceste greseli dar si sa iertam..
…..e o tema fff dureroasa…
Mama mea a trecut prin 2 divorturi si acum e la a 3 casnicie… Prima despartire a fost cauzata de adulterul(exagerat) din partea tatalui meu, a 2 casnicie – distrusa din patima pt alcoolul (din nou al barbatului)… Acum sper din tot sufletul ca ea sa aiba intelepciunea de a pastra pace si dragoste in cea de’a 3 relatie…
SA NU FIU INTELEASA GRESIT! EU NU DAU VINA PE BARBATI! Invers, chiar undeva ii admir… Stiu ca vina le revine amandurora oricum… Doar ca eu am ajuns pur si simplu sa am frica de o casnicie…. Ma intreb cum ai fi putut salva casnicia in aceste cazuri…? Incerc sa ma informez mereu (seminare, carti, articole – orice!),caut sa discut cu femei care sunt dispuse sa’mi povesteasca despre relatiile sau casniciile lor in care au reusit ,dupa ani buni de concubinaj, sa pastreze dragostea si pacea… Le admir.
Cand aud de divorturi imediat gandul imi fuge la copii… si imi pare fff rau, pt ca e o dilema… si oricare ar fi alegerea, e dura…
Nu am stiut niciodata ce e aea FAMILIE – MODEL… si visul meu nr.1 e sa reusesc sa am una. Ma intreb oare se mai poate? ….
Adresez aceste ginduri familistilor. Cei care cauta fericirea si realizarea in interiorul acestui minunat boboc de floare de nufar imaculat, creat pentru pentru om. Eu si sotul meu miine 16 mai facem 6 ani de cind sintem impreuna. Avem o fetita minunata drept rod al dragostei noastre…Eunice. Avea un an si noua luni cind am lasat-o doar cu taticul ei si am plecat de acasa ca sa reusim sa ne miscam din loc. Afirm sus si tare ca sotul meu este cel mai minunat sot din lume…este cel mai exemplar tatic…si cel mai de incredere prieten al meu. Umarul lui este locul unde imi odihesc fruntea si ma refugiez pentru a ma alimenta cu energie si ami relua iarasi zborul. Si as avea o mie de motive sa-mi pling de mila ca familia mea nu e asa ca una traditionala cum se obisnuieste la noi, dar nu o fac….daca vremurile in care traim cer sa ne conformam….si daca avem destule resurse interioare pentru a o face fara prea multe consecinte….de ce nu? Doar e posibil….si mai ales ca avem tot de ce este nevoi pentru asta, cum e internetul, tehnologii de tot felul si multe multe altele. Frica de schimbari, frica de a pierde ce avem, frica de necunoscut ii paralizeaza pe multi…iar frustarile personale de orice tip stau la baza esecurilor intr-o familie. Si pina aici sint implinita ce tine de familia mea… sint ceam mai fericita femei…si mamica….si chiar reusesc sami educ copilul desi sint la mii de km distanta. Si nici pe departe nu consider ca sotul meu este cumva un looser sau o leguma. Ba dimpotriva…avem atitea planuri de realizat impreuna, avem atitea scopuri comune, incit ma tem ca nu ne va ajunge o viata sa la facem pe toate. Cineva ar spune ca sase ani de casatorie e o perioada prea scurta pentru a ma da cu parerea….dar credetima incercarile prin care a trecut si trece familia noastra nu fac decit sa ne caleasca si mai mult, sa ne inspire sa facem din orice, o oportunitate si nicidecum un obstacol. Sotul meu este un om puternic si face mai mult decit e posibil pentru un pamintean pentru a mentine familia noastra unita. Si ne reuseste….pentruca consideram familia nu o achizitie, nu o destinatie ci munca, multa munca, efort al carui rezultat final il culegi uneori la sfirsitul unei zile, alteori la sfirsitul unei luni, unui an, iar de multe ori chiar la sfirsitul vietii. Si daca sotul tau e pentru tine o leguma… defineteti ce fel de leguma este… si fa din ea o salata…o mincare gustoasa….si savureazo….si am sa va spun asa …. sotii nostri la inceputul casatoriei sint ca un sol bine udat, afinat, si ingrijit…si daca o sotie buna stie ce sa rasadeasca in el…va culege roade si se va bucura de succes chiar daca va trebui sa astepte ani pentru asta. Si ce daca intrun an saminta rasadita nu a fost buna, mai incearca odata, mai dai o sansa, cauta ceva mai bun, mai eficient, poate alt sistem de irigare, poate seminte de calitate. Daca a obosit prea mult, mai lasal un an sa se refaca….si o sa vezi cum si din piatra o sa stringi roade. Tine cont ca uneori nu toate lucrurile depind de el sau de tine sau chiar de ambii. Sint circumstante in viata care ne cosesc, care ne ard ca un soare puternic intr-o vara torida, care ne seaca de puteri si ne iau energia. Nu aruncati gunoi pe pamintul din gradina familiei voastre. Ca e foarte greu sa mai creasca ceva bun printre spini si mizerie. Poporul evreu au facut un colt de rai din tara lor. Culeg roade bogate si pline de suc dintr-un pamint nisipos,pietros si uscat, in sensul direct si abstract al cuvintului daca vreti. Si stiti de ce ? Pentruca au familii sanatoase si puternice. Traditii de veacuri de a se stringe familia si prietenii gramajoara in fiecare vineri seara sau macar de doua ori pe luna si de a lua cina impreuna ii fortifica si le inspira incredere de sine copiilor lor. Ei stiu ca au in spate un suport enorm pe care se pot baza si nu le este frica sa mearga nici la moarte pentru familia si tara lor. Si sensul vietii lor este sa lucreze pentru familie si tara si sa le apere . Si sint convinsa si consider ca pe umeri ca ai sotului meu si a multor alti soti si sotii, si familii sanatoase si puternice tara nostra, MOLDOVA se va ridica din ruini. Va reinvia ca pasarea phoenix din cenusa. Si asta nu se va intimpla intro zi. Dar cred ca de aici trebuie sa incepem. Luptati pentru familia vostra, pentru copiii vostri . Si fiti fericiti…nu pe urma…dar la sfirsitul unei zile, unei luni, unui an, si chiar la sfirsitul vietii. Si zic fiti nu veti fi…pentruca e tare mare diferenta …..dar asta e tema de casa…