De-ale mele

Povestea celor 8 șosete

În fiecare seară, tocmai atunci când pe mine mă apucă inspirația(pe la ora 23 a Canadei), cei de la Starnet, probabil, fac o oră de pauză pt serverul care găzduiește acest minunat blog. Tocmai atunci cînd vorbele curg ca Niagara din mine, îmi piere tot cheful să aștept până serverul își încheie pauza…iată de ce “voi scrie mâine” la mine poate fi și poimâine.

Pentru părinții pe care îi frămînta ca și pe mine, pănă astăzi, complicata întrebare: Cum să ieși cu un copil din casă și să te întorci cu 8 șosete murdare?, vine și răspunsul. Lăsați copilul să se îmbrace din capul lui și nu le permiteți buneilor, în ruptul capului, să inhibe în copil dorința de a îmbrăca la 35 grade căldură, cîte 4 șosete pe fiecare picior. În primul rînd, copilul dvs va fi în al 9-lea cer de fericire, pentru că a fost lăsat să-și manifeste personalitatea . În cel de-al doilea rînd, veți avea un mare prilej de distracție. Pentru că în afară de lipsa oricărui sentiment de jenă pentru ceea ce nouă, adulților, ni se pare absurd, odrasla voastră va mai și mârâi jumate de oră de-asupra unei perechi de sandale în care, bineînțeles, nu-i va mai încape piciorul. Dar nici n-o să renunțe la cele 4 șosete de pe fiecare lăbuță.

În final, copilul iese încîntat și încălțat(cu sandalele forțate la maxim) din casă,buneii ies mîhniți din casă, susținînd că nu e bine să-ți bați joc așa de copil.Iar eu, cu un profund sentiment de respect pt mine:)).Ce bravo sunt eu că pot să nu fac mare caz din preferințele vestimentare ale unei viitoare lady.

Acolo în vizită, sandalele îl vor strînge atît de tare pe copil, încît acesta va renunța la ele,jucîndu-se cu ceilalți doar în șosete, ce-i drept cîte 4 perechi pe fiecare picior! Ajunși acasă, Sonia, foarte mulțumită mi-a spus că i-a plăcut seara de azi, că s-a simțit foarte bine în șosete….

Comentarii

Previous Post Next Post

3 Comments

  • Reply Elena... 2 August 2010 at 10:49

    si noua ne plac sosetele….in special cind e foarte cald afara…:):):)

  • Reply felicia 2 August 2010 at 13:10

    of, Nata , sunt foarte de accord cu tine , si asha incerc sa fac si eu mereu.. dar mai sunt si bunei , cum zici tu , si tati conservati de bunei.. ca vorba ceea ” Sa te fereasca Dumnezeu de soacra si de invatatura ei”, care incearca sa se “bage” cu bunele lor povetze. Iar groaznicul” acolo/aceea nu se poate”, macar ca asta nu aduce daune copilului, pur si simplu kills me off.

  • Reply Lia 2 August 2010 at 19:49

    eeee, yo cand eram mica(3 ani) am incaltat o pereche de cizme de iarna, vara, si le-am scos peste 3 zile 🙂 . Am si dormit in ele 🙂 Mama era disperata, dar fericita, a inteles ca eu o sa-mi scot parlealea cand ma fac mare 🙂

  • Leave a Reply