Monthly Archives

October 2012

EVENIMENTE

După Prima Bostaniadă

Mai pe scurt: A fost bestial!

Mai pe lung: Câtă lume, atâtea păreri. Protv-ul, venind la concurenți la eveniment, nu a văzut nimic decât lipsa bostanilor. Eu am simțit lipsa sacilor de gunoi. Unora le-a lipsit mâncarea. Cert e un lucru. Nimeni nu s-a așteptat la atâta lume flămândă la Bostaniada. Lozovenii, să fi știut că vor veni atâția musafiri, se pregăteau mai conștiincios. Cel puțin eu întîlnisem cîteva lozovence mîhnite că nu au știut de festival, că ar fi pregătit și ele niște plăcinte. Și nu doar ele. Multă lume a regretat că nu a avut ceva de vândut, pentru că pe stadion era un roi de lăcuste. Gata să înghită tot ce e bunișor. Chiar și la un preț mai piperat. Păi dacă poșta de vorbe nu merge în sat, aici n-ai ce-i face.

Vremea a fost de nedescris. Pe 28 octombrie am umblat cu mânecă scurtă, la 22 de grade, cu soare pe cer, dar și în ochii celor din jur.

Demult nu m-am simțit într-un mediu atât de prietenos. Sau poate așa am vrut eu să-l văd. Pentru prima dată în viața mea am pozat pentru atât de multe aparate foto. Stresul l-am stins cu un vin ghiurghiuliu, din acela care lasă pete ce nu se mai scot cu nimic.

Să presupunem că până la anul se rezolvă și cu sacii de gunoi, și cu bostanii și cu mâncarea.

Ce mi-aș mai dori e ca până la anul să se mai rezolve ceva: oamenii să aibă grijă să arunce gunoiul doar la urne, să le pese nu doar de ograda sau apartamentul lor, ci și de spațiul pe care îl împart cu cei din jur. N-ar strica oamenii ă creadă mai mult în propria lor putere de a schimba lucrurile spre bine, să lase acasă scepticismul și să poarte în schimb mai mult oranj, galben și verde. Până la urmă e o sărbătoare tematică și are nevoie de câteva elemente pentru a-i respecta tematica. Mi-ar mai plăcea lozovenii să creadă în Bostaniada măcar pe jumătate cât cred eu în ea și atunci ne putem descurca oricând fără sponsori.

Îmi vine să vă cuprind pe toți voi care ați venit la Bostaniadă și ați participat la scrierea primei istorii, fie la gătit, fie la mâncat. Eu am hrănit vreo 30 de guri cu dovlecii din poze și m-am simțit excelent văzând-o pe maică-mea care le zâmbea cumpărăturilor și care în aceeași dimineață mă convingea sceptic că poate nu merită să mă chinui, oricum nimeni n-o să-i cumpere. Iar seara regreta că n-a făcut niște învârtită cu dovleac. Las că la anul. Ploi să fie, dovleci să fie, dorință să fie. Că unde dorință nu e, nimic nu e. Uite-așa patetică sunt eu azi.

 

20121029-004728.jpg

20121029-004702.jpg

20121028-225008.jpg

20121029-004719.jpg

20121028-224940.jpg

20121028-225038.jpg

20121028-224922.jpg

 

20121028-224949.jpg

 

 

 

20121029-004754.jpg

20121029-004710.jpg

20121028-225057.jpg

20121028-225107.jpg

20121028-225049.jpg

20121029-004612.jpg

 

 

20121028-224849.jpg

 

x

 

De-ale mele, EVENIMENTE

Noutăți de pe frontul dovleacului

 

Au venit mesaje bune:
Petru: Ma numesc Petru, am 32 ani si sunt sef-bucatar. Cu mare placere m-as implica in organizarea si petrecerea festivalului de la Lozova. As putea gati o gustare din dovleac. Cum as putea sa cooperez si eu? Care sunt conditiile sau sugestiile voastre?

Marika:Salutare Nata,am citit pe blog despre BOSTANIADA 2012 și despre invitația participării dacă dorim și avem cu ce.Aș vrea să te întreb dacă pot participa și eu cu Colecția ”Zestrea de la mama”(10 piese) și cu noua Colecție care tocmai am finisato care se numește ”Plicul în traistă”(12 piese) aceasta conține traiste și plicuri executate din țol moldovensc țesut la război de bunici. Dacă este nevoie pot să îți trimit și poze.Aștept răspuns…Cu respect Marika.

Elena: salut, am citit pe blog despre bostaniada. vreau sa creez event pe fb, pt a mobiliza lumea noastra si sa se simta mai high ca ‘na au vazut event pe fb despre asta ). imi permiti sa fur din articolul tau pt rubrica detalii?

Vă mulțumesc pentru mica speranță pe care am renăscut-o în mine visavis de receptivitate și implicarea cetățenilor nștri.  Mai vin și altfel de mesaje. Eu nu le citesc. Le arunc direct la gunoi. Din gunoii vin, în gunoi să ajungă.

Ultimele noutăți de pe front: Vremea va fi rece și poate local va ploua. Dar asta nu schimbă nimic. Nu e ger, u e crivăț. Doar 10 grade cu plus.Avem artiști din Lozova, un cor de bărbați, nsmblu de dans, copiii de la grădiniță, avem ansambluri din Strășeni, meci de fotbal între vedetele showbizului, lozoveni și Jurnal TV.

Cine se mai bagă?

EVENIMENTE

Bostaniada 2012. Prima încercare vină n-are

20121020-003056.jpg

Precum bine știți, la capitolul spirit civic stăm ai naibii de prost. La implicare comunitară, la voluntariat sau la alte gratuități stăm un pic mai bine decât: dă-mi o pace și-ți dau zece. Eroismul nostru este unul destul de pasiv. Ne place mai mult să-i vedem pe alții urcând pe baricade, decât să acoperim noi ambrazura cu pieptul. De aceea îndrăznesc să vă propun ceva mai puțin eroic și poate deloc revoluționar. Nu e nici marș unionist, nici protest. E un festival, ideea căruia s-a născut în capul lui Ion Ciocan – un fermier care chiar mișcă Moldova din loc.

20121020-014743.jpg

Primăvara, Ion ne hrănește cu super căpșuni și cu mare, mare greu organizează Festivalul Căpșunii. Vara, Ion avea miere extraordinară, până nu s-au găsit niște debili să-i distrugă albinele. Iar toamna, Ion pur și simplu ajunge să delireze din cauza dovlecilor săi. Na, așa e omu. Îi place ceea ce face și e nebun după Moldova. Oameni din ăștia rămân tot mai puțini.

Ion are o bună prietenă, Tamara Șchiopu, care ar fi putut, bine mercy, să stea măritată fericit în Anglia ceea a ei. Nu, Tamara nu are astâmpăr. Este vegetariană, cultivă în grădina ei englezească tot anul numai produse bio, le livrează pe la vecini, inițiază mișcarea slow-food și transformă dovleacul în credință.

20121020-014841.jpg

Tamara crede că moldovenii cunosc prea puțin, adică aproape deloc nu cunosc doleacul și de aceea nu prea îl consumă. Ei știu doar de bostanul dat la animale și habar nu au că pot fi cultivate zeci de soiuri de dovleac, fiecare cu aspectul, aroma și gustul lui special. Recent s-a împlinit și unul dintre visele Tamarei. Aceasta a scris și scos la tipar biblia dovleacului. Cartea se numește: “Dovleacul Minune” și conține rețete extraordinare de pregătire a dovleacului. În special, dovleacul este extraordinar pe timp de iarnă. Se păstrează bine și mult timp, este foarte variat în pregătire. Recent am gătit și eu în emisiune o tartă din dovleac cu scorțișoară. Mare bunătate. Cartea poate fi găsită în chioșcuri. Eu pot să fac una cadou, celei care se înscrie prima la participarea în festival. Tamara s-a oferit, reieșind din experiența sa englezească, să pună pe foaie toate ideile noastre, cu o listă de riscuri și avantaje. Riscuri sunt mult mai multe decât avantaje. Noi însă am vrut să vedem doar avantajele și ne-am avântat.

20121020-015029.jpg

Cei doi, Tamara și Ion, au venit la Jurnal Tv exact când noi eram în febra pregătirilor de hram și ne-au cerut susținere informațională pentru ideea lor – un festival al dovleacului la Chișinău. Am zis, cu toată lumea că e o idee grozavă, dar trebuie lucrată și revenit la ea după hram.

Am revenit. Am stat, am chibzuit, am cântărit și am decis cu toții că ar fi o idee mult mai bună ca festivalul să se desfășoare nu în Chișinăul plin de alintături urbane, ci chiar în satul natal a lui Ion – Lozova. Am mers la Lozova și am descoperit acolo un super stadion de fotbal, numai bun pt ce ne trebuie nouă.

Și apoi doar pe dovleac nu faci festival. Din nou am stat, am chibzuit, am cântărit și am decis să-i adăugăm mai multe elemente: un târg al meșteșugarilor, un târg al agricultorilor locali cu tot ce cultivă și cresc locuitorii din Lozova pe lângă casă, un târg gastronomic cu dovleac la bază, un teatru gastronomic unde eu împreună cu Tamara vom găti câteva rețete delicioase din doleac.

Am luat legătura cu Asociația Culinarilor Catering Moldova care încă o dată m-au convins că au o super șefă. Și atâta timp cât Elena Ciobanu va fi acolo în frunte, vom avea bucătari cu care să ne mândrim și acasă și peste hotare. Deci ei ne asigură că vizitatorii vor avea ceva bunișor de pus pe limbă. Și tot ei ne promit o supă de dovleac în cantități mari.

Primărița din sat a mobilizat ceva lume locală.Am auzit că locuitorii din Lozova nu prea au nevoie de acest festival. Ideea nu i-a aprins. Sau nu au fost convinși cum trebuie. M-a mâhnit tare asta. Mi s-au lăsat mâinile și mi-am zis: da mai dă-o în p……..m….ii.. Oare eu să am nevoie de asta mai mult decât ei? Oare oamenii sunt atât de adormiți încât să nu înțeleagă că aceasta este o șansă pentru ei, în timp, să atragă turiști, să facă vânzări, să contribuie la înflorirea și promovarea satului lor? Sper într-un final inimile lozovenilor să înceapă să bată mai tare. Iar noi îi vom susține.

Am hotărât să implicăm și copiii de la școala din sat. Aceștia vor picta desene cu dovleac, vor îmbrăca costume de Halloween, vor face un bal al Cenușareselor. Și vor concura cu desenele si costumele care sperăm să fie aduse de copiii vizitatori. Cel puțin la asta am convenit. Ce va ieși în final, numai Dumnezeu știe. Dar sunt optimistă.

Am apelat la Diana Dicusară, Directoarea Centrului de promovare și conservare a patrimoniului cultural imaterial, pe care am cunoscut-o la Bâlciul Olarilor din Iurceni. Am rugat-o să mobilizeze meșterii populari. Cei care ar putea face vânzări cu obiecte utile în gospodărie: oale de lut, cojoace de oaie, obiecte din lână, coșuri din lozie. Până acum avem circa 20 de meșteri în listă. Sper să mai adunăm. Dacă mai cunoașteți pe cineva, anunțați-i să vină, să facă vânzări. Iar voi veniți să faceți cumpărături! Prin asta susținându-i și convingându-i să participe pe meșteri și la anul. Au și ei niște cheltuieli de transport de suportat.

Artiști locali vor anima atmosfera. Sunt planificate o serie de competiții trăsnite.

Vom avea și o expoziție a dovlecilor. Veniți cu o lampă de Halloween ca să participați într-un concurs al acestora! Veniți să cumpărați un dovleac sau o lampă din dovleac. Veniți costumați, bine îmbrăcați, cu toată familia. Să prindeți o gură de aer de Lozova. Dar cel mai important, să-i convingeți pe locuitorii din Lozova că atât ei, cât și noi, orășenii, avem neoie de asta. De activități comunitare care nu se țin pe NICI UN SPONSOR, ci doar pe entuziasm.Acum e momentul să contribuiți la nașterea unui nou festival în Moldova.

Poate anul acesta vom avea carențe în organizare. Poate nu toate vor ieși cum vrem noi. Nimic nu e mai grav decât pasivitatea sau indiferența, în inițiative ce se țin pe entuziasm. Nimic nu e poate fi mai descurajator decât dacă lozovenii se vor convinge că scepticismul lor a învins.

Apropos, festivalul e un spațiu extraordinar pentru sponsori, doar că aceștia mai greu reacționează la inițiative rurale de acest gen. Las că la anul.

Dacă vreți să gătiți din doleac și să vindeți sau doriți să faceți comerț cu promoționale ce țin de dovleac – contactați-mă.

Mă țin pe entuziasm și vă aștept cu drag la Bostaniadă, pe 28 octombrie, la ora 12.00, la Lozova. Prima și sper deloc ultima ediție a festivalului dovleacului care are menirea să susțină noiul di noi.

De-ale mele

Chișinău niciodată nu doarme

Poate fi oare Chișinăul o sursă de inspirație? Pe mine orașul în care m-am născut mă inspiră greu și rar, îndeosebi în mai, în septembrie și noaptea. Prima mea experiență de scurt metraj, inspirată din viața Chișinăului nocturn, o puteți vedea mai jos. Sper să vă emoționeze. Și să vă facă să apăsați cu mai multă grijă pe butonul soneriei de la o farmacie non stop sau să vorbiți mai drăguț noaptea cu o vânzătoare într-un supermarket.

De-ale mele

We eat what we are

Am remarcat că subiecte gen eucaliptul, olăritul sau gătitul la mine pe blog vă lasă tot mai reci, nu știu cum. În schimb un pumn verbal de autoapărare dat unui fost coleg, muligambia, sașa bognibov sau aberațiile unui nimeni despre cât de prost se îmbracă cutare sau cutare stârnește forfotă și zumzăială.Și pe urmă tot voi întrebați de ce se dau la tv atâtea crime și violuri. E simplu: pentru că asta îi face pe oameni să saliveze, să vibreze, să freamăte, dar mai ales să uite de telecomandă.Lumea atât de tare are nevoie să se convingă că Dumnezeu are grijă de ea și o păzește de necazuri, încât este gata să înghită carne și sânge cu tonele din durerile altora.

Numai să nu-mi spuneți că televiziunea e de vină. Sau că aia e o proastă și e interesant să vezi cât de proastă e o proastă care scrie numai prostii. E fix ca la supermarket. Se vând porcării, dar se vând și lucruri bune. Te atrage un chipsișor sau un croissant 7 days fix cum te atrage o faptă oribilă a vreunei ființe umane. Dar poți alege să nu cumperi nici de aia, nici de aia, pentru că imediat locul rămas gol după o porcărie cumpărată de tine, va fi suplinit de o nouă porcărie. Și asta înseamnă că stăpânul porcăriilor o să zică: Ia-te na! Se întreabă, deci se vinde, deci fac bani pe asta.

Vreți să spuneți cumva că știrile cu pedofilii sau presupușii criminali de la Durlești v-au făcut să decideți: nu, eu schimb postul, sunt mai presus de asta. Eu nu consum tragedia sau mizeria altora. Eu consum doar Gustav Klimt și magazinul cultural de la Euronews? Vreți să spuneți că văzând linkul spre încă un articol plin de excremente sufletești ale unei fashioniste, spuneți: nu, eu nu-mi pierd timpul cu asta? Am lucruri mai bune de făcut decăt să inhalez miasma gunoiul din capul unui nimeni.

De ce se arată atât de mult trash la știri? În primul rând pentru că el chiar există. Da, poate pe alocuri și foarte puțin se exagerează. Se dau titluri atractive sau se pun accente logice ce vând bine un trash. În cel de-al doilea și cel mai important rând: trashul aduce audiență. Mai multă decât o veste pozitivă despre nuș ce profesoară premiată de ziua ei profesională. Pentru că impresiile pozitive despre o călătorie, carte sau om nu interesează atât de mult pe cât un articol năucitor despre gusturile vestimentare ale marianei șura sau și mai grav, ale natei albot. Și în timp ce tu înghiți cu poftă ceva urăt mirositor, cineva, de cealaltă parte, își freacă palmele și-și spune: iar am rupt.

Trashul aduce audiență. Din fericire nu noi am inventat asta. Asta nici nu s-a inventat. Asta e ca ziua și noaptea, ca iarna sau vara – un fenomen firesc. Îl accepți și recunoști odată cu o calitate umană absolut necesară cum este curiozitatea. Audiența este convertită mai apoi în diverse beneficii. Pe mine însă mă derutează altceva. La fel ca și în cazul vânzătorului de chipsuri din market, toți cei care generează trash, văzând câte vizualizări au acumulat de la cei care au consumat acest trash, se scaldă în această victorie cu miros de trash și după aia o și vând la alții ca pe o dovadă clară a succesului sau popularității. Dar atât vânzătorii de trașh pe de o parte cât și cumpărătorii de cifre și vizualizări, pe de altă parte, au nevoie de o foarte importantă componentă ca să le iasă ecuația: consumatorul. Care de cele mai dese ori este nici prea selectiv, nici prea pretențios, nici prea categoric, dar foarte curios. Ca să poți învinge o curiozitate vicioasă sau neconstructvă, e nevoie de cel puțin un lucru: de valori. Și poate demnitate, și poate orgoliu, și poate mai mult respect pentru ce cosumăm.

Valorile sunt unicile care rezistă în timp. Dar și ele, valorile, ca și trashul, au nevoie de consumator ca să reziste. Consumatori care să poată spune NU și să aibă curajul de a alege, fără frica de a fi oaia neagră din turmă. Să apese pe buton ca să schimbe postul dacă nu-i pace trashul, să nu citească și nici să nu facă share la vreo diaree veninoasă despre modă și stil. Tot valorile dau curaj unui om să transforme o carte proastă într-o cutie de bomboane, să nu aplaude un artist prost, să nu încurajeze un politician prost, să nu se uite la un meci de fotbal prost, chiar dacă echipa națională mănâncă bătaie și unii cred că merită susținută. Ba nu merită deloc. Când o să joace bine atunci o să merite. Ei, pentru că pierd, oricum sunt plătiți cu bani. Iar susținerea mea trebuie să o merite printr-un joc bun. Să lăsăm romantismul pentru îndrăgostiții din primul trimestru al iubirii.

Un salut pentru cosumatorii de trash care cel puțin nu se indignează de ceea ce consumă. Un mare salut pentru cei care nici nu au ajuns să citească până la aceste ultime rânduri, alegând un film bun, o discuție cu copilul care tocmai și-a terminat temele sau cu mama pe care demult n-a întrebat-o cum se mai simte bunica.

Noi suntem fix ceea ce mâncăm. Dar mai ales noi mâncăm ceea ce suntem. Și în acest context chiar nu mă refer la mâncare. Tot timpul există posibilitatea de a apăsa pe un buton, chiar și unul imaginar – se numește IGNORE.

De-ale mele

Omul sau Eucaliptul. Cine-i mai util?

Hărtie, clei, lichior și ulei etilic – aceste 4 lucruri pot fi obținute din eucalipt. Asta în afară de lemn. Dacă un copac e capabil de atâtea lucruri bune, înseamnă că și omul poate minim 4 lucruri bune să le facă pt ceilalți. Pun pariu că îți va veni greu să le enumeri.

Ce-i drept, eucaliptul consumă mult – circa 15 l de apă pe zi, dar în schimb curăță mediul de gazele produse de mașini.
În imagine – Fruct de eucalipt. Îl scobești un pic și poți face aromaterapie.
20121007-171920.jpg

De-ale mele

Eu nu înțeleg

Eu nu înțeleg
de ce o mamă sună la televiziune să povestească despre un director de școală nesimțit și despre nedreptatea care s-a făcut copilului ei și când îi propun să spună aceleași lucruri în fața camerei, aceasta alege să-și lase copilul în grija aceleeași școli, decât să suporte problemele ulterioare. Păi de ce ai mai sunat? Rabdă. Cum își închipuie oamenii că pot schimba lumea din jur, alegând confortul în locul stresului?
Eu nu înțeleg
de ce atâtea femei în jurul meu îndură suferințe provocate conștient de oamenii lor dragi. De dragul aparențelor? Adică de ochii lumii? La noi, în maxim 3 zile o porcărie se uită. Cum poți să crezi că ochilor lumii le pasă de tine? Mă uit la cele scrise mai sus și-mi bag și mie în cap. Eu nu-s mai brează. Eu încă mai cred în ochii lumii. Dar tot mai puțin. Durbală e de vină. În sensul bun.
Eu nu înțeleg
de ce mai avem marșrutci, când fără ele a fost atât de bine
Eu nu înțeleg
de ce în loc de 2 zile de străzi pietonale în Chișinău, am rămas numai cu una și aceea cu un destin șubred
Eu nu înțeleg
de ce atunci când pornești să faci un eveniment minunat într-un sat, te pomenești că locuitorilor acestui sat evenimentul tău nu le trebuie 1000 de ani. Și că ție binele ăsta îți trebuie mai mult decât lor. Suferim de o hibernare mintală cronică. Și mă întreb în fiecare zi ce fel de motivație trebuie să fie aceea care ar scoate moldovenii din hibernare.
Eu nu înțeleg
de ce nu mai aud nimic despre băieții care s-au apucat să lipească stickere cu mesaje neplăcute pe pe mașinile parcate neregulamentar. Și lor cineva le-a ucis cheful de justiție? Sau asta numai eu nu mai aud nimic de ei?
Eu nu înțeleg
de ce o știre despre polițiștii care nu iau mită este o știre. Mai ales că nici nu e adevărată. Și la o săptămână după apariția știrii mă sună un om și-mi povestește o istorie absolut fenomenală despre eroii din știre care l-au urmărit o săptămână ca să scoată bani din el. Și când îl rog să-mi vorbească la cameră, omului i se face imediat frică.
Eu nu înțeleg
de ce iți mai permiți să te gândești la un bădăran care demult nu se ma gândește la tine și tu despre asta știi. Și mai știi că nici n-o să se gândească vreodată. Pentru că nu-i pasă de tine. Așa, foarte simplu – nu-i pasă. Iar tu știi că în capul tău demult nu-și mai fac loc gânduri la alți bărbați. Pentru că acolo e loc doar de un bădăran. Viața je se duce. Și niciodată nu te va lăsa să recuperezi ce e pierdut.Și când eu îți spun să te miști mai departe, tu vezi în mine un dușman.
Eu nu înțeleg
de ce avem nevoie noi de atâtea tâmpenii organizate de stat, donații, congresuri, seminare, conferințe, pentru care se cheltuie o grămadă de bani și care nu mișcă țara asta cu nici 1 mm înainte.
Eu nu înțeleg
de ce uneori am senzația că ocupația de bază a unor oameni este să numere greșelile gramaticale de pe bloguri. Este atât de stupid. De ce nu și-ar deschide fiecare câte un blog, să-și numere toată ziua pe el greșeli, dar mai ales să scrie pe el toate lucrurile urăte și răutăcioase pe care le scrie cu atâta generozitate la alții.
Eu nu înțeleg
pentru ce sunt bloggerii. Vreo doi au mai rămas care scriu interesant. În rest, toți îs analiști politici. O țară de analiști. Da de viață, de viață normală sau anormală, pe care o duce fiecare, de ce nu scrie lumea?
Eu tot mai puține lucruri înțeleg. Și nu înțeleg pentru ce scriu despre toate ele. Acest exhibiționism de viziuni mi se pare tot mai mult o pierdere de timp. Dar tu, nu te-ai întrebat de ce citești asta? Și când te-ai gândi că totul începea de la o pasiune pentru orhidei.