Eva pictează. Cu ajutorul profesoarei sale Oliga Anatolievna. Sâmbetele le aşteptăm şi eu şi ea. După lecţie îmi aduce ceva spre aprobare. Ochii i se fac mari cât cerul, zâmbetul fix ca o prăpastie de mare, dinţii de lapte concurează cu cei de os în zâmbet. Ştie că-mi place ce pictează, dar de fiecare dată are nevoie să mai audă asta de la mine. De când a început să picteze, am început şi eu să trăiesc cu aceste tablouri. Şi să-mi fac speranţe. Că poate fata mea are o atracţie spre frumos, are gust, se pricepe la a alege culorile, poate s-ar pricepe singură la a decora un spaţiu sau a crea o ţinută. Şi chiar dacă asta i-ar plăcea să facă, oare ar trebui să o împiedic să-şi urmeze calea, ştiind cât de întrebată este o meserie învăţată la Arte în Moldova?
Deocamdată, ştiu că mi-am pus în gând ca tablourile Evei să meargă mai departe de pereţii casei noastre. Aşa am ajuns la Spitalul pentru copii Emilian Coţaga. Acolo am petrecut o zi întreagă cu Eva şi Irina Moisei, o tânără mămică şi foarte talentată absolventă a Academiei de Teatru, Muzică şi Arte Plastice. Irina nu a reuşit să-şi găsească un job în domeniu său. Deşi i-ar plăcea foarte foarte mult. Copilul său stă cu buneii la Călăraşi, iar Irina munceşte nopţile într-un local de agrement ca să poată măcar ceva câştiga. Irinei i-ar plăcea enorm să facă ceea ce o pasioneză şi să mai şi căştige din asta. Deocamdată însă i-am propus un act de voluntariat. Şi îi mulţumesc pentru că a acceptat. Mai mult, pasionată de idee, Irina a pictat ceva şi în spitalul din Călăraşi unde a stat recent cu copilul. Dacă cineva caută un om talentat, întrebaţi-mă vă rog de Irina. Sper în curând să mergem şi spre alte locuri în care copiii din Moldova îşi refac sănătatea. Ca să pictăm pereţii cu tablourile Evei. Acceptăm în echipa noastră şi alţi voluntari. Pentru că Moş Crcăciun există.Moş Crăciun eşti tu.
Întîmplâtor sau nu, dar isprava noastră a coincis cu toată harababura aceasta cu reforma în medicină. Vorba aia, noi pictăm, dar ei se piaptănă.
22 Comments
Este o idee foarte buna mai ales in astfel de localuri,o astfel de terapie va actiona benefic asupra starii sufletesti a copilasilor si le va ridica buna dispozitie, ceea ce duce la vindecare mai grabnica, judec dupa mine deoarece sunt si eu mamica dar in suflet am ramas copil. Tot respectul pentru voi…
Tot respectul pentru efortul depus.pupici pentru Evulia,SUCCES…
NATA, sunt disperata! Ajuta-ma te rog! Caci daca nu tu, atunci cine?!
Sunt in Spania si de citiva ani trimit colete in Moldova prin posta. in ultimul timp coletele ajungeau cu multa intirziiere, cu multe lucruri lipsa din ele, etc. acum insa ultimul meu colet nici nu a ajuns. Adica a iesit din tara de origine( adica Spania), correos de España imi confirma ca pachetul a ajuns in Moldova, iar cei de la Posta Moldovei sustin ca pachetul nu a ajuns. sunt niste nesimtiti, hoti si cred ca daca destinatarul este o femeie de la sat este proasta si nu va pune o reclamatie. E adevarat mama mea nu poate sa se deplaseze la Chisinau , sa le dea in obraz si sa caute coletul, etc. Eu am cheltuit o groaza de bani facind sunte la biroul de informatii de la Chisinau ca sa imi spuna povesti care le convin lor… Toata responsabilitatea o dau pe Corrreos de España, care de fapt nu au nici o vina,Pachetul a iesit din Spania fara nici o problema….iar cit timp a fost pe teritoriul tarii l-am putut localiza prin internet, cu numarul ce mis-a dat cind am expediat coletul.Problemele incep cum intra in Molddova, pentru ca ai nostri nu mai pun nimic in internet si nu mai stii unde se afla. sunt indignata, si vreau sa faceti o investigatie…sunt dispusa sa colaborez cu toate documentele, necesare.. Trebuie demisi toti, incepind cu cei de la vama,corupti si hoti, care scot din cutii tot ce le place si de ce au nevoie,,, dupa asta spunind,,nu ca nu a ajuns nimic…Nata, te rog din suflet, ajuta-ma. Am pus atita entusiasm si speranta, crezind ca ii voi bucura sarbatorile mamei..dar totul e asteptare si disperare…
trebuie sa-mi scrii prin mail coordonatele tale ca sa putem lua legatura
Am avut si eu probleme cu cei de la Posta Moldovei, in special cu cei de la oficiul de distributie a coletelor. Mi-au dechis pachetul, si doamna de acolo vazind dulciurile mi-a spus drept in fata:”le impartim in jumatate sau nu vezi nimic”…Sunt niste nesimtiti,intrati pe site posta.md si o sa vedeti cite plingeri sunt din partea cetatenilor. Nu trebuie sa lasam sa-si bata joc de noi.Sunt o rusine pentru Moldova.Sora mea din Canada deja nu mai trimite nimic. La ce bun, ca aproape nu ajunge nimic?!
Aceste probleme se pot termina. E nevoie ca oamenii sa deschida gura si sa arate in public cu degetul la cei care fac aceste porcarii. Presa nu poate relata despre probleme fara sa aiba marturisirile celor care au avut de suferit. Deschideti gura, vorbiti, trîmbițați, avei curajul sa vorbiti la camera.
si eu am avut aceleasi probleme cu Posta Moldovei. Am trimis o felicitare in Norvegia si numai dupa ce parintii meu au facut reclamatie la Oficiul Postal din Criuleni…suprinzator scrisoarea a ajuns intr-o saptamana. Timp de 3 luni scrisoarea a stat la Oficiul Postal din Criuleni….felicitare trimisa de Revelion… a ajuns aproape de Pasti…
nata, cum sa stii cine este potlogarul care in loc sa inregistreze pachetul ca a intrat in tara, il da sub tejghea si il duce la el acasa? trebuie dati de sus in jos afara,daca nu stiu sa respecte legea. in alte tari civilizate si europene acest fapt este un delit penal si se pedepseste cu puscaria…la noi,cine fura acela are.jos cu posta moldovei!jos!
Vasile, nu ai cum sa stii cine fura, dar ai cum arata oameni nemultumiti, documente care dovedesc ca aceste colete au fost trimise, linkuri pe net care demonstreaza ca aceste colete au intrat in tara si …..gaura neagra in care ele se opresc. Oficial anunt, daca e cineva dispus sa vorbeasca despre asta la camera…ma angajez sa facem zarva…si cine stie…nimanui nu-i place sa fie aratat cu degetul
Interesant subiect.Cel mai rau ca acum deja intram in sarbatori, asa ca nu gasesti pe nimeni pe la oficiile postale ca sa-ti dea o explicatie…Cunosc personal un caz cind din Franta s-au trimis 2 telefoane mobile, dar a ajuns doar unul.Nu s-a mai gasit, iar Posta MOLDOVEI a spus ca l-au furat cei din Franta…Asa ca vai de capul celor ce patesc asa ceva..Cu POSTA MOLDOVEI NU te poti pune…dreptatea e la fundul marii.
Pe 19 noiembrie am trimis din Italia prin mandat international 500 euros. Conform Postei din Italia, banii au ajuns in Moldova pe 22 noiembrie 2012. Destinatarul n-a primit pana acum niciun ban. Posta Italiei a facut o reclamatie catre Posta Moldovei pentru a afla unde se afla banii. Spuneti-mi, deci, unde sunt banii respectivi, s-a pierdut mandatul. ori s-a pierdut avionul?! Oare cooperarea internationala e atat de dificila pentru Moldova? Termenul de primire era de 5 zile si plus dar nicidecum de 50 zile ! Ca cei de la Sectia Control Mandate IS “Posta Moldovei” sa aiba nas sa-mi spuna ca mandat postal din Italia in suma de 500 EURO nu a fost primit in luna noiembrie si nici in luna decembrie. Nata eu chiar as arata cu degetul si sunt dispusa sa vorbesc in fata camerei…insa sunt in Italia…Oameni buni, mobilizati-va, voi cei din Moldova, faceti zarva si trageti-le mita pe spate, ca se rid de noi, cei plecati peste hotare, stiind ca suntem departe si nu-i putem scuipa in ochi.!!!!!!
Noi si in Italia va putem filma. Dati-mi un id de skype si inregistram convorbirea prin skype…daca mai aveti asemenea cazuri, va rog sa mi le comunicati
Buna, tuturor!
Eu am trimis un colet din Israel in Moldova, am achitata toate taxele in Israel,la primirea coletului mama mea a fost obligata sa platesca inca 1230 de lei. Coletul continea lucruri personale,fara valoare comerciala. Interesant in baza carei legi sau horariri de guvern se percep asa taxe suplimentare in moldova si care este procedura de calcul? Cum naiba astea de la vama inventeaza tot felul de motive doar ca norodul sa aiba de suferit.mamei mele nu i-o mai ticnit acest colet. a costat-o mai mult decit continutul …Eu cred ca toate problemele incep la vama nu la posta.asa ca in primul rind aratati cu degetul la lucratorii vamali, !!!!!!!!!
NATA, eu trebuia sa ridic un pachet de max 400 gr ,in valoare de 45 $ , iar doamna de la oficiul postal 2000 ,nu a vrut sa-mi de-a pachetul.pina la urma l-am luat,foarte greu. ma intreb si va intreb care a fost motivul sa-mi opreasca pachetul care continea o bijuterie artificiala chineza???? Si ce astepta? sa o mituiesc ca sa imi dea ce imi apartine? ya v shoke inca!!!
Buburuza Mela va ureaza LA Multi Ani!!!!!!!!!!!!! Ma impresionat mult articolul Pictam sanatos,as dori sa-i ofer Irinei un job in cadrul clubului nostru,colaboram cu studentii de la Academia de Arte.Va asteptam cu mare drag la clubul nostru.Sarbatori Fericite!!!!!!!!!!
Dati-mi un mail si va dau coordonatele sale. Ar fi o minune.
buna idee cu pictatul!
spitalele noastre si pt maturi arata strasnic, pt copii nici nu mai zic.
sa fiti sanatosi !!
LA MULTI ANI!!!Nata, conform comentariilor lasate aici in blogul tau, in loc de Pictam Sanatos, trebuia sa se numeasca articolul FURAM SANATOS, si ai dreptate cind zici ca nu tara, ci oamenii de aici te dispera. Pe mine tot. Ia vezi ce specimeni avem. Furam sanatos!!!Te-as sugera sa scrii un text la tema asta. O sa vezi cite cazuri o sa descoperi cu Posta Moldovei.Pentru ca comentariile sunt interesante, insa titlul Pictam sanatos nu prea stirneste curiozitatea. Si eu am o istorie cu cei de la posta( insa e prea lunga si trista, ca s-o scriu de aici, de la serviciu)Poate altadata. Pupici la toti!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Bravo bravo! Super ideea si foarte frumos! Eu cind am spus la persoane ce stiu ca stiu medici si sefi de spitale sa mergem sa coloram localurile coriodarele saloane unde stau copilasi, un pic de lumina si viata de adus….si pe cei de la arte de infemnat, sigur ca vor veni pu o fapta buna….plus de aranjat un spatiu unde copii se pot ocupa cit asteapta….asa cum am vazut pe aici unde sint acum….aha…..toti s-au miriit si au zis ca nai cu cine face si ca totul nu va dura….Se vede ca eu am batut nu la usa care trebuia! Bravo inca odata. Curaj si puteri sa faceti lucruri frumoase.
un tanar procurase prin ebay un iphone, din sua. mare i-a fost mirarea cand la posta moldovei a descoperit in colet un pachet de hrisca made in md si nici un fel de iphone..
NATA, te urmaresc in special si asa si nu ai mai realizat vreun reportaj despre coletele “jumulite”. Am citit azi ceva tot despre asta …poate te inspiri si faci ceva anexez cu tot cu comentarii o zi buna iti urez!SI TE ROG SA AI RABDARE SI TMP SA CITESTI!!!!!!
Petru Popescu · Top Commenter · Technical University of Moldova
Am patit-o si eu cu posta moldovei. Un colet trimis de rude din SUA asa si nu a ajuns. Conform tracking’ului coletul a parcurs tot drumul pina in Moldova. Aici a disparut fara urme. Din surse proprii am aflat ca coletul a ajuns in aeroportul Chisinau. Dar mai departe cineva l-a pus “pe urechi”. Expeditorul l-a asigurat si dupa doi ani de negocieri cu Posta Moldovei, eu am primit asigurarea. Si asta doar dupa ce le-am spus ca voi scrie o plingere fata de prestarea serviciilor la procuratura. Asigurati coletele trimise! Nu ignorati aceasta optiune!!
Reply · Like· 2 hours ago
Gabriela Caminschi · Montana State University
Eu am trimis 2 colete din SUA in Moldova la aceeasi ora si taxa era pentru a ajunge in 3-5 zile iar ele au ajuns in 1 luna,dintre care unul a ajuns insa incomplect iar al doilea e dat disparut, si avind asigurare eu trebuie sa le dau dovezi prin cecuri pentru lucrurile care au fost in colet.
Reply · Like· about an hour ago.Petru Popescu · Top Commenter · Technical University of Moldova
Coletul trimis mie era achitat sa ajunga in 14 zile. Pentru ca eu sa primesc asigurarea, am studiat atent legislatia postei internationale. Acolo este un articol, ca daca expeditorul se dezice de drepturile asupra coletului in favoarea destinatarului, destinatarul primeste asigurarea in orice tara. Pentru ca odata fiind asigurat in SUA, poti primi asigurarea pe teritoriul SUA. Dar in cazul daca se dezice expeditorul, primeste destinatarul. In foaia de expediere era clar scris ce lucruri erau, si nu mi-au cerut cecuri, pentru ca nu erau lucruri recent cumparate. Va recomand sa nu lasati asa, ci sa scrieti plingere la oficiul postei (Gara feroviara) daca sunteti in Moldova. Anume sa scrieti!! Pentru ca la mine au primit la inceput plingere verbala, si mi-au zis ca e deajuns, macar ca eu vroiam sa scriu. Mai apoi peste jumatate de an mi-au zis ca timpul pentru restituire a expirat. Uite asa m-au “dres” postasii nostri. Dar mi-am aparat drepturile, ceea ce va recomand si dumneavoastra.
Gabriela Caminschi · Montana State University
Problema e ca aici imi restituiesc banii inapoi, pentru expediere imii dau indata insa pentru obiecte trebuie sa prezint documentatia. Nu e primul caz cind coletul dispare si cel mai important e ca eu am codul de identificare si pot duce cont unde se afla, si ambele colete erau iesite din Statele Unite dupa 3 zile de la expedierea initiala. As vrea ca astia de la Posta Moldovei sa fie zguditi cumva, caci nu cred ca atitea colete disparute pot fi doar o coincidenta.
Reply · Like· about an hour ago.View 1 more.Add a Reply… Reply using…FacebookYahooAOLHotmailReply using…FacebookYahooAOLWindows Live..Stratulat Tatiana · Universitatea de Stat “Alecu Russo”
Sa-mi spuna cineva,cum naiba se face ca toti hotii ajung sa detina posturi unde poti sa te pricopsesti pe seama clientilor de rind?
Reply · Like· about an hour ago
Petru Popescu · Top Commenter · Technical University of Moldova
Va raspund eu, prin cumatrism! avem o guvernare de cumatri, nanasi, fini, nepoti si veri.
Reply · 1 · Like· about an hour ago.Add a Reply… Reply using…FacebookYahooAOLHotmailReply using…FacebookYahooAOLWindows Live..Ilia Demerji · Top Commenter
Iaca de ce MAGARUL asta de balitcii vrea sa introduca taxa pentru colete, ei nu le pot JUMULI nu trec prin minile lor. TARA DE RAHAT CU TOTI ANGAJATII. Unde nu te-ai adresa peste tot tiapa. Degradare totala.
Reply · Like· 43 minutes ago
Add a Reply… Reply using…FacebookYahooAOLHotmailReply using…FacebookYahooAOLWindows Live..O chişinăueancă a trimis un colet de şapte kilograme în SUA, dar susţine că la destinaţie a ajuns doar un kilogram
În ajunul sărbătorilor de iarnă, o mamă din Chişinău a vrut să le facă o bucurie fiicelor sale stabilite în SUA. A strâns cu grijă vreo 20 de lucruri şi, pe 3 decembrie 2012, s-a dus la oficiul Poştei Moldovei de pe str. Aleea Gării din Chişinău. Angajata „de la colete” a pus cu grijă lucrurile într-o cutie specială, a închis-o şi expeditorul a scris pe ea adresa de acasă şi cea unde urma să ajungă coletul. Cutia cântărea şapte kilograme, dar a ajuns la destinaţie una mai mică, de aproximativ un kilogram, cu numai trei lucruri în ea.
„Am cumpărat nişte dulciuri, nişte pijamale fetelor, fistici, le-am mai trimis nişte haine de-ale lor de acasă şi alte lucruri, vreo 20 la număr. Am plătit aproximativ 900 de lei pentru expediere. Când a ajuns coletul la fete, era numai o scurtă, o fustă şi o lădiţă. Diana m-a întrebat: ‘Ce ne-ai trimis, mamă, mirându-se de acel conţinut?’ Nu cred că le-au trebuit americanilor nişte ştergărele sau un magneţel cu inscripţia ‘Moldova’, dulciuri şi ce mai era acolo. Au luat până şi haine purtate, printre care un sacou de-al fetelor”, ne-a spus păţania Valentina Moraru din Chişinău.
scris o petiţie la adresa Poştei Moldovei (PM), dar a primit răspuns că trebuie să prezinte probe. „Noi avem, din păcate, mai multe cazuri de acest fel. Ca jurist, am nevoie de probe. Doamna trebuia să scrie la Chişinău obligatoriu o declaraţie vamală în care să treacă toate lucrurile pe care le trimite, în timp ce destinatarul trebuia să deschidă coletul în faţa celui care i-a adus-o să vadă dacă au ajuns toate lucrurile.
Atunci ar avea dreptul la despăgubiri. Toate documentele de însoţire a coletului sunt introduse într-o bancă de date astfel că noi putem urmări traseul acestuia. Dacă de aici au fost trimise şapte kilograme, noi purtăm răspundere numai până la bordul aeronavei. Am contactat autoritatea americană din domeniu şi ni s-a spus că acel colet a ajuns fără probleme la destinaţie”, ne-a spus Ludmila Corceac, prim-vicedirector la PM.
Oamenilor nu li se explică?
„Am mai trimis colete şi nu am păţit niciodată aşa ceva. Acum, doamna care a primit lucrurile mi-a spus să scriu doar cele mai importante obiecte, nu în detalii. Am scris numai „dulciuri”, care n-au mai ajuns, şi „haine”.
Despre obligativitatea de a deschide coletul în faţa poştaşului nu mi s-a spus nimic. Coletul a fost primit de angajaţii de la recepţia companiei unde lucrează Diana. Dar eu ţin minte cutia pe care am trimis-o şi am fotografii cu cea care a ajuns – una mult mai mică şi fără scrisul meu”, susţine chişinăueanca. Corceac afirmă însă că operatorii nu sunt obligaţi să-i informeze neapărat pe expeditori despre aceste reguli.
„Care este interesul?”
„Care e interesul operatorului nostru să ia din lucruri? Acolo sunt camere de supraveghere, există şi sistem de securitate”, ne mai spune oficialul de la PM ce recunoaşte că nu au fost verificate înregistrările, chiar dacă a fost primită plângerea Valentinei Moraru.
„În fond, nu contează lucrurile dispărute, că nu era o avere, dar felul cum se procedează e jignitor. Nu ai siguranţa că lucrurile ajung la destinaţie. Când primesc colete din SUA, trebuie să plătesc mulţi bani, după ce plăteşte şi fiica în SUA, pentru expediere. Unde este însă calitatea serviciilor?”, se întreabă profesoara, înarmată cu probe şi decisă să facă multe drumuri la Poşta Moldovei.
E de necrezut cum zeci si zeci de astfel de cazuri shi fara consecinte pentru hotzii din acest cerc.Eu recent am trimis (02/12/15) un colet din statele unite ,a intrat in Moldova pe 10/12/15,azi e 21/12/15 shi fara urma…Mai e o zdreantza de speranta ca poate poate sora mea il va primi dar dupa atitea cazuri se pare ca e o sperantza goala…Doar sper ca se va gasi cineva sa le opreasca poftele la hotzi…