DESPRE S(T)ARE ȘI PIPER, CU DRAG

Azi sunt nostalgică. Cum e și normal într-o lună de noiembrie, fără soare, cu frig și departe. E o nostalgie caldă şi pozitivă. Ca după un copil care a crescut şi a plecat de acasă în lumea mare. Ca după o călătorie care s-a încheiat, dar care a lăsat atâtea amintiri şi atâtea clipe de neuitat. Ca după o bucată de viaţă, plină de culori, pe care ai vrea să o pui în borcan şi să o conservezi, ca nu cumva vreo culoare să fie uitată de memoria ta selectivă.

Pe 8 noiembrie, 2010, Sare şi Piper a avut prima emisie. Şi cu toate că această expunere zilnică în faţa publicului, timp de aproape 3 ani, a fost pe alocuri şi foarte traumatizantă pentru mine, eu azi îmi amintesc de Sare şi Piper ca de unul dintre cele mai mari și dragi vise ale mele, împlinite. Îmi amintesc cu drag şi cu căldură. Şi odată cu amintirile, aş vrea încă o dată să le mulţumesc celor cu care am făcut această echipă, şi celor care au crezut în această idee de a combina gătitul cu interviuri în bucătărie, în direct. De asemenea le mulțumesc oamenilor care i-au dat voie proiectului Sare și Piper să existe la TV, şi partenerilor care au căutat să-şi promoveze produsele anume în cadrul emisiunii noastre. Unii dintre noi pentru prima dată au auzit despre turmeric, chimion, tabbouleh, zabaglione, ghimbir, ba chiar şi le-au gustat. Alţii au ajuns să urască smoothie de broccoli. Au mai fost și dintre acei care pentru prima data au aflat ce este o beta, o ambianță, un sincron prin telefon sau un video off. Am plâns, am râs, ne-am certat, ne-am împăcat, am concediat, am angajat, ne-am cuprins, ne-am îndrăgostit, ne-am distrat, am călătorit împreună.

Într-un cuvânt: Am trăit cu Sare şi Piper.

 

Datorită Sare şi Piper, prin gătitul zilnic, am recuperat tot ce nu am reuşit să învăţ acasă, de la mămica. Am încercat peste 3000 de reţete. Graţie lor, de sărbători, şi musafirii veneau în casa mea cu mai mult drag, întrebându-se oare cu ce îi voi mai suprinde de data aceasta. Din păcate, s-au pierdut toate reţete mele. Le păstram pe pagina Sare şi Piper de pe FB, pe care o creasem și o administram cu tare multă dragoste, dar din pur entuziasm, ca să avem măcar o arhivă a emisiunilor noastre, pentru că televiziunea nu-și putea permite o arhivă. În scurt timp, pagina a devenită foarte populară, poate chiar cea mai populară pagină a unei emisiuni tv, de divertisment, din Moldova. Din fericire, astea nu erau niște iluzii, ci cifre reale. Aveam peste 20000 de fani cu care eram zilnic în contact. Ne împărtăşeam noutăţile, ne amuzam, eram prieteni. Prietenia noastră cu telespectatorii a fost ştearsă, fără avertisment şi incontestabil. De parcă nici nu a existat. Asta cu toate că atunci când am fost siliți să renunțăm la pagina emisiunii, ni s-a promis că aceasta va rămâne activă și intactă.

Asta e trist. Și probabil foarte nedrept față de cei pe care televiziunea îi vrea ca telespectatori fideli.

Şi arhiva de poze, de la toate emisiunile noastre, cu cei mai aleşi invitaţi, pe care doar Sare și Piper îi aducea în direct, cu cele mai speciale momente de confesiuni, lacrimi, noutăţi şi evenimente din viaţa lor. Toate astea peste noapte nu au mai fost. De parcă Sare și Piper era doar succesul nostru, nu și al televiziunii unde era difuzată emisiunea. Asta tot e trist. Că o televiziune care devine simpatică și importantă pentru un număr mare de oameni, într-un moment dat le arată acestor oameni că ce iubeau ei nu era important, că de fapt…acea iubire nu a existat și tot ce a a contat pentru acești telespectatori se poate șterge prin apăsarea unui buton de DISABLE.

 

E ca şi cum ai începe o viaţa nouă cu un om, dar ca să te asiguri că acesta nu-şi va aminti că i-a fost bine şi până la tine cu cineva, te apuci şi dai pe foc toate pozele şi amintirile lui. Este asta o formă de răzbunare sau negare, nu are importanță. Cert e că o asemenea atitudine este distructivă pentru imaginea și reputația televiziunii. Să negi astăzi cu ce te mândreai ieri.

Din fericire, dacă o pagină pe fb poate fi ştearsă, dacă emisunea care a adus mult succes timp de 3 ani unei televiziuni, azi ca şi cum nici nu a existat, familia pe care am creat-o noi nu poate fi destrămată. Iată ce aș fi vrut eu să le zic oamenilor mei dragi din Sare şi Piper, dar și celor care odată au apreciat munca noastră și au pornit televizorul zi de zi anume pentru Sare și Piper:

Oriunde ne-am afla, pe orice continent, iubirea, recunoștința și legătura noastră de suflet nimeni nu ne-o poate pune pe OFF.

Andrei Bolocan, Irina Galbura, Eugenia Boldescu, Sîrghi, Denis Jardan, Ana Teacă, Sanda Mardari, Elena Băncilă, Alex Enin, Andrei Culicov, Diana Botnaru, Larisa Donciu, toate echipele de regie și telespectatorii care ne duc dorul – vouă tuturor o caldă îmbrățișare.

Sare și Piper nu era o simplă emisiune de gătit și interviuri cu vedete, era o STARE de bine, de libertate, de voie bună și improvizație. Eu nu cred că telespectatorii caută la televizor rețete sau interviuri cu vedete, ei caută emoții, spectacol, semne de exclamație, oameni cu care să plângă și să râdă, oameni care să nu obosească să-i suprindă, oameni cu care să se identifice sau cu care să se împrieteneasă, măcar și virtual. Și nouă asta ne-a reușit. Am reușit să ne îndrăgostim de Starea Sare și Piper și să abordăm un model uman de divertisment de televiziune, care să fie primit și respectat de spectator, fără să dezgolim pe nimeni, fără să scotocim prea indiscret prin rufe murdare, fără să ne facem audiență pe necazurile altora sau din știri subte din deget cu titluri șocante și revoltătoare. Și culmea, din toate astea, nu în ultimul rând, a beneficiat și postul de televiziune, creîndu-și o reputație și un nume în acești 3 ani. Acum senzația este că ora 17-19 în istoria acestei televiziuni nu a existat. Pentru că ultimele rămășite de atunci sunt doar câteva zeci de poze din arhiva mea personală.

Eu salut și cred mult în schimbări. Și în lucruri noi. Și în oameni noi. Și în oameni talentați. Și în iertare.

Vă pup, dar nu spun “La mulți ani, Sare și Piper”. Ci mai cu seamă, legendarul mottor al quebecozilor: Je me souviens.

Comentarii