I am not a Halloween fan. Actually, i really don’t like this holiday. And the reason, i think, is because of the mentality of the country where i was raised.
Yearly Archives
2013
<ENG> A week ago, in New York, a group of beautiful, powerful and ambitious women organized a charity event. Probably it’s nothing extraordinary in organizing a fund raising in NY, if these women wouldn’t be from Romania and if the event would help a Hospice from Bucharest by organizing a concert with romanian artists.. For those who don’t know what exactly a Hospice means, i would say that nobody deserves to need their services. It’s a place where people, in terminal phase of their illness, get help, support and palliative care.
Mara Society is founded by 4 Romanians, living and working in NY. Their activity is dedicated to celebrating and supporting visionaries in the arts, and to specifically raising international awareness of Romanian cultural talent, in the fields of musical composition and performance, literature, painting, film and other artistic disciplines.
<RO>Vremea la Montreal e mirifică în acest început de octombrie. E cald, e soare, e vară indiană, la ea acasă, pe pământuri indiene. Turişti nu stau să numere banii, cheltuindu-i pe atracţii care mai de care. Cu aproape 1 mln de vizitatori care au plătit pe biletele de intare peste12 mil de dolari, de ce oare nu s-ar extinde pentru încă o săptămână expoziţia Mosaicultures de la Grădina Botanică din Montreal.
<RO>De când mă țin minte, in casa părinților mei aveam și o plantă de aloe. Ne aminteam de ea la diverse ocazii de urgență: răceală, răni mici, etc. Și acum mai am la un deget arătător cicatricea rămasă în urma unei mânuiri neîndemânatice de cuțit, căt mi-a zburat o bună parte din pernuța degetului și doar cu ajutorul unui pansament cu frunză de aloe, am reușit să “înclei” pernuța înapoi.
Ieri, stând în coadă la un magazin de fructe și legume a arabilor, am văzut în mâna unei cumpărătoare o frunză de aloe. Ce-i drept, una de proporții mult mai mari decât mă obișnuisem eu să văd. Curiozitatea mea profesională m-a făcut să intru în vorbă cu doamna.
– La ce folosiți planta asta?
– Beauty, îmi spune ea. Hair mask, face mask. It’s very healthy. Also, you can drink it. It’s aloe vera, you know? Very healthy.
Imediat în clipa aceea mi-am amintit cum mai mulți ani în urmă, când îmi cădea foarte tare părul, borcanele cu aloe vera, atât de activ promovate și atât de frumos descrise de o cunoștință, așa și nu au mai apucat să intre în viața mea. Probabil pentru că am o reținere față de sănătate naturală conservată în borcane. Citisem mult pe atunci despre aloe vera. Și toate surse spuneau într-o voce: FACE MINUNI!
Aici insă, am mers repede până la standul spre care mi-a arătat doamna ca să descopăr că nu mai e nici urmă de frunze de aloe. Se duc repede, îmi explică ea. Cine se pricepe, le cumpăra rapid.
Văzându-mă probabil puțin dezamăgită, mi-a dat o jumătate din frunza sa. Am reușit să fac din ea o mască de păr, o mască de față, dar cel mai important a fost cocktailul de azi dimineață.
Aloe are o textură gelatinoasă, în plus e foarte amară. Dar amestecată în blender cu zeamă de lămâie, suc fresh de portocale, miere și câteva funze de busuioc sau mintă proaspătă face minuni, dimineața, pe stomac gol. Iese o băutura extrem de energizantă și plăcută la gust. Faceți o probă. Și mai ales faceți din asta un obicei. O să vă placă. Și organismului vostru la fel. Plin netul de rețete. Dar pentru început, găsiți n loc pe pervaz pentru o plantă de aloe. Pup din Montreal.
Da, apropo, de azi încerc să scriu și în engleză. Pentru o universalitate mai mare. Așa că nu ma penalizați prea dur pentru greșeli. Învăț în fiecare zi.
“Buna seara Nata. Am o veste bună şi una proastă. Cea bună e că am avut foarte multa lume la festival (am contribuit şi noi împreuna la asta), s-a vandut foarte mult. Vestea proastă este că am adus de doua ori pâine şi oricum se termina imediat cum o aduceam. Peste 1300 de pâini s-au adus. Lumea se înghesuia ca pe vremurile când nu ajungeau produse şi stătea în rând pentru când trebuia să aducem pâine proaspătă. S-a aşteptat chiar şi o oră lânga standul nostru doar ca să prindă lumea pâinea şi să ducă acasă una. Trebuie să vezi poze ca să întelegi ce mult s-a dorit această pâine.
Am amăgit că e veste proastă :)”
Acum câteva zile am primit un mail de la Alexandru, un tânăr care lucrează pentru compania Vegetal Org, producătoare de ulei din seminţe de struguri, de cea mai înaltă calitate, presat la rece.
“Buna Nata. Distanţa sper să fie doar fizică şi să fie posibil de făcut ceva frumos. Producem în Moldova ulei din seminţe de struguri şi în curând lansâm pâine cu praf din seminţe de struguri. Beneficiile acestor produse presupun că le cunoşti (vitamina E, proprietăţi antioxidande, îmbunătăţeşte activitatea sistemului cardiovascular, împiedică procesele de îmbătrânire, etc). Ne intereseaza dacă vezi posibil şi dacă eşti inspirată să facem o campanie de popularizare a acestui produs.”
Despre beneficiiile uleiului de seminţe de struguri am mai auzit, dar nu şi despre pâinea din făină de seminţe de struguri. Aşa că, în primul rând, am intrat pe net. Am rămas plăcut convinsă de cele citite. Este pâinea ideală pentru cei care fac alergie la glutenul din făina de grâu, dar şi pentru cei care au grijă de silueta lor, de tenul feţei dar şi sănătatea sitemului cardiovascular.
Apoi am vorbit la telefon şi Alexandru m-a întrebat dacă noi în Canada avem făină de seminţe de struguri în magazine. Am zis nu. Deşi eram tare curioasă să gust şi eu pâinea asta. M-am gândit că cel mai sincer lucru pe care îl pot propune acestei companii este să pregătească câte un pachet frumos cu pâine şi ulei şi să-l livreze la câţiva oameni meseriaşi, care scriu pe bloguri sau site-ri culinare. Lista acestor oameni am făcut-o, iar de mâine sper să aud părerea lor despre acest super produs care vă apărea în curând în supermarkete. Apropo, dacă v-am făcut curioşi, cel mai indicat ar fi să mergeţi dumincă, pe 29 septembrie, la Bostaniada,. Acolo, Vegetal Org vor avea un stand cu produsele lor.
Personal, am o relaţie specială cu pâinea. Nu o percep doar pe ceva ce trebuie mâncat neapărat ca să nu te doară burta, cum eram noi învăţaţi de mici. Ştiu cât de mult îngraşă dacă nu o consumi pe cea corectă. Şi de cele mai dese ori noi apucăm anume cu cea mai nesănătoasă, din făină albă, să ne umplem stomacul.
Am tras o fugă până la market, am găsit praful din seminţe de struguri, ce-i drept într-o cantiate foarte mică, într-un amestec de mai multe feluri de făină, şi m-am apucat de treabă. Fără nici o reţetă, folosind doar experienţa mea de la Sare şi Piper, emisiunile de Paşti, în care gospodinele de la ţară mă învăţau să coc cozonac. Am amestecat praful de seminţe de struguri cu făină integrală. Apoi am amestecat ingredientele într-un vas de lemn extraordinar, care anume pentru aluaturi a fost adus de mine din Moldova.
Când te apuci, prin studenţie, să schimbi căminele sau chiriile e un fel de distracţie. Când devii mare, leneş, cu avere şi sictirit de ideea schimbării unei case pe alta – e o “distracţie” cu totul specială. Am atâtea să vă spun, să scriu şi să confesez. Şi mi se întâmplă deseori să adun impresiile mele pe policioara: să nu uit! ca după aceea să le uit cu succes pe toate. Sunt lucruri care sper să devină stabile, cum ar fi o adresă, un număr de telefon canadian, o familie şi timp pentru această familie, prieteni noi pentru care niciodată nu găseşti timp. Mai sunt şi lucruri deocamdată foarte instabile, cum ar fi pe ce cale să o apuc, cine vreau să fiu, ce şcoală să-mi aleg, cum să economisesc, cum să apuc să-mi trăiesc viaţa aici aşa cum mi-o imaginam în Moldova.
Azi fac o lună de când a pornit aventura: o viaţă nouă în Canada. Câţi dintre voi au imaginaţie suficientă să vizualizeze emoţiile care mă copleşesc şi gândurile mele ascunse. Din toate proiectele mele de până acum, acesta este cel mai dificil. Dar şi cel mai interesant. Din fericire, datorită oamenilor mei dragi şi apropiaţi, noilor mei prieteni şi recunosc, spre marea mea surpriză, multelor mesaje pline de căldură şi încurajări pe care le-am primit de la pritenii virtuali, suntem din ce în ce mai bine. Lista de taskuri devine mai mică. Notele de plată se reduc şi devin previzibile.
Acum, că tot am, în sfârşit, internet acasă, o să ne scriem mai des. Şi voi renunţa la obiceiul de a pune pe policioara: să nu uit ! ceea ce poate fi scris azi. Eu cred că ochii care nu se văd se uită şi asta nu mă descurajează deloc în a scrie în continuare pe acest blog, dar despre o altă Nata. Nata – mama, iubita, gospodina şi rând pe rând, vor veni studenţia, profesia şi altele. Deocamdată, dacă tot am lipsit atâta de aici, hai să revin cu lucruri frumoase, cu un top lucruri care mă fac să mă simt bine la mine acasă, în Canada. Să nu ezitaţi să-mi scrieţi care sunt lucrurile care vă fac pe voi să vă simţiţi bine acasă la voi.
Voi începe cu kilogramele cărate din Moldova: Îmi plac covoarele mele de la Iaremcea. Le-am adus de la Kiev, prin luna mai, cu gândul că se vor potrivi la decorul din noua mea casă. Am avut dreptate. Lână, culorile, căldura lor îmi fac casa mai primitoare.
