Și pentru că există viață și după alegeri, am decis să scriu despre un subiect de viață canadiană cotidiană.
Când am coborât pe acest pământ, am făcut cu mine o înțelegere. Mi-am promis că în primul rând voi învăța. Și voi încerca să trăiesc așa de parcă abia m-am născut. Să le încerc pe toate, să-mi schimb modul de viață de workaholic în unul de mamă și femeie iubită. Dar articolul nu este despre asta. Când mi-am promis că le voi încerca pe toate mă refeream și la situații pe care le voi încerca de dragul curiozității, de dragul experienței, de dragul concluziilor pe care vroiam să mi le fac cât mai repede.
Mai pe scurt. În Canada cuvântul pat presupune sau o construcție masivă, ca pe vremuri, cu multe rânduri de saltele și perne sau o carcasă de lemn. În ambele cazuri patul se vinde fără saltea. Deci patul -carcasa îl cumperi separat și salteau separat.
Când am ajuns în august 2013 nu aveam nimic. Am început să le cumpărăm pe toate la rând. Am găsit un pat, apoi am început să căutăm saltele. Saltele sunt destul de scumpe aici. Începând cu 450 dolari și mai mult. Și dacă ai nevoie de minim 2 saltele, una și pentru camera copiilor, începi să cauți variante mai accesibile sau aștepți niște reduceri. Am găsit în zonă un magazin specializat. Aveau și reduceri. Fiind adusă acasă, salteau trebuie îmbrăcată într-un fel de husă, pentru a o proteja. Așa am și făcut.
Peste 2 luni, când schimbam din nou husa, am observat la un colț al saltelei o crăpătură bună. Mi-am dat seama că materialul a început să se rupă din cauza carcasei metalice care apăsa pe dinăuntru. În plus, nici calitatea stofei în care era îmbrăcată salteaua nu părea prea bună. Eu m-am indignat. Am dat un pumn de bani ca să înceapă să se rupă peste 2 luni. Păi la ei saltelele se iau pe ani înainte. Eu cu a mea ce fac?
Sun la magazin, le spun care este situația. Patronul magazinului îmi spune: nu-i problema mea. Noi saltele vindem de 20 de ani și nu am avut așa probleme până acum niciodată. E de la Dvs ceva. Ați rupt-o, ați găurit-o și acum ce vreți? Ehehehe…de asta am venit eu în Canada, să rabd și aici mârlanie?
Ia să vedem cum funcționează sistemul lor canadian de apărare a drepturilor consumatorilor. Caut pe net o instituție de profil, îi sun și le explic povestea. Ei îmi dau un formular ca să-l completez și să-l trimit la magazin. Prin formular eu anunțam magazinul că dacă nu iau nici o măsură de rambursare de bani sau schimb de produs, mă voi adresa în judecată. Aveau la dispoziție 30 de zile. L-am trimis și poze ale defectului.
După 30 de zile – nici o reacție. Atunci eu, dacă tot eram dornică de experiență și teste de sistem, mă adresez la Court de petites creances, la Palatul de Jusțiție. Mă duc, scriu o plângere și cer despăgubire. Recepționista mă întreabă: nu ați vrea să apelați la un mediator înainte de a porni procesul. Zic, bineînțeles că vreau. Eu vreau să încerc orice ca să văd cum funționează. Așadar, mediatorul e omul care intervine într-o situație de conflict și încearcă să facă o înțelegere între părți, fără ca să se ajungă la judecată.
Plătesc vreo 70 $ pentru intentarea procedurii și Amin. Peste câteva luni îmi vine înștiințare să mă prezint la data cutărească în judecată, semn că mediatorul nu a putut face mare treabă. Înepusem deja să mă îngrijorez. Nu credeam că pot ajunge și până la judecată. Pentru că acest cuvânt în Moldova e, de la sine înțeles, că trezește oamenilor oroare. Aici, o judecată în Court de petites creances, este o cale legală de soluționare a proceselor simple. În ziua cu pricina mă prezint la curte. Sunt tare curioasă cum va decurge totul. Până la urmă va trebui să vorbesc în fața unui judecător. Și va trebui să vorbesc în franceză. Am intrat în sala de judactă. O tânără, cu un profund accend din est ne anunță să ne ridicăm în picioare că intră judecătorul. A venit judecătorul și a început în prezența mea și a unui grup de studenți de la Drept să examineze o altă cauză de furt. Totul decurge foarte sec și procedural.
Apoi îmi vine rândul. Jur să spun doar adevărul. Judecătorul ascultă versiunea mea. În dulcea mea franceză eu îi explic că sunt indignată de faptul că am cupărat un produs necalitativ, care ar trebui să dureze ani de zile. Cel puțin garanția este pentru 15 ani. Și mă indignează nepăsarea magazinului . Apoi a fost dat cuvântul pârâtului. Acesta a repetat ipoteza cu saltele făcute timp de 20 de ani și fără probleme.
Apoi judecătorul a zis. Mulțumesc. Sunteți liberi. Decizia o veți primi prin poștă. Am plecat cu un profund sentiment de insatisfacție. Eu, care credeam că o să fie mai spectaculos, plecam dezamăgită de acest spectacol plat, pentru care am plătit 70 $ biletul. Eam și sigură că nu am reușit să conving judecătorul cu pledoaria mea în franceză stâlcită.
Peste o săptămână am primit decizia. Mi s-a dat dreptate pe motiv că mi s-a vândut un produs cu viciu ascuns. Iar magazinul a fost obligat să-mi restituie banii pe saltea și cheltuielile de judecată. Banii trebuiau să fie plătiți timp de 30 zile după pronunțarea sentinței.
Au trecut 30 de zile. De la magazin nicio veste. Eu nu mă las. Îi sun și îi întreb când pot veni să-mi iau cecul. Vânzătorul răspunde: patronul lipsește, o să-i transmit că ați sunat.
Trece o zi, nici o noutate. Eu sun la Curte și îi întreb: cum se procedează în cazul în care partea vinovată nu își onorează datoria față de mine. Mi se explică. Trebuie să aflați ce instituție financiară îi deservește și să puneți arest pe cont ca să vă puteți retrage banii.
Eu îi întreb și cum să aflu ce instituție îi deservește.
-Găsiți un detectiv privat și plătiți-l să investigheze.
Și cine achită cheltuielile pentru detectiv?
-Dvs. Iar apoi banii vă vor fi retunrați de ăartea care se face vinovată, îmi răspund cei de la Curte.
Ohoho, bună treabă. În clipa asta am înțeles că nu mai are gust această distracție. Adică am zis, ok, am văzut că sistemul funcționează,dreptate se face. Măcar o să scriu oamenilor pe blog despre asta. Drepturile consumatorului se respectă, chiar dacă prin judecată.Și am renunțat la ideea de a merge mai departe. Nu aveam chef să mă leg cu detectivi privați, să arestez conturi.
A doua zi mă sună patronul magazinului și mă întreabă la ce adresă să-mi trimită cecul.
Poftiți dovada.
Aș fi scris despre această istorie, oricare ar fi fost finalul. Mai ales aș fi vrut să scriu dacă avea un final nefericit.
Concluzie nr 1: să ne respectăm noi pe noi, ca să ne respecte alții.
Concluzia Nr 2: să avem curaj să ne revendicăm drepturile, dacă știm că avem dreptate.
Concluzia nr 3: serviciile și produsele necalitative trebuie obligatoriu penalizate. Lăsându-i pe unii să vă vorbească urât în magazin, să vă vândă iaurturi sau carne expirată sau să vă ardă părul în frizerie, noi de fapt încurajăm ca asta niciodată să nu se termine, ba dimpotrivă încurajăm neprofesionalismul și proastele servicii. Doamne ajută.
UPDATE: O scrisorică din Elveția, de la Tatiana.
5 Comments
Bravo Nata!! tare esti bravo tu, keep on going:))
Si in Moldova se face dreptate …. numai ca este nevioe de multa rabdare si insistenta. M-am judecat cu o companie de asigurari 3 ani. Procesul a fost cistigat in toate instantile, inclusiv si la Curtea Suprema. O judecatoare a fost pedepsita de CSM. Compania de asigurari a fost verificata de FISC, CNPF… au achitat amenda pentru “greselile” comise in activitatea sa. Achitind toate amenzile, mai ieftin le costa sa ma despagubeasca la prima adresare. Compania a cheltuit peste 100 mii lei, despagubirea initiala fiind de 28 mii lei. Dar ca noi sint mai putini oameni care sunt “nuci’ tari.
Nu stiu, eu din start nu m-as lega cu companii din astea care par relativ mici si neserioase. In schimb acuma toti care citesc blogul tau stiu la ce institutie financiara are compania asta cont, adica la Desjardins 🙂
Buna la toata lumea ,in special tie Nata ,te simpatizez enorm si iti urmaresc blocul.Locuiesc si eu departe de casa ,in Bruxelles ,dar patania am avut-o la Chisinau ,tot legata de o saltea [made in Italy,in orice caz pretul il avea italian precis ] ,vreau sa-ti spun ca procedura din partea mea a fost identica ca si a ta ,magazinul [foarte vestit in Chisinau] a refuzat sa recunoasaca gresala si defectul ,nu stiu de ce si de unde ,m-a apelat producatorul care mi-a propus sa-mi schimbe amortizatoarele [timp de o luna sau facut ca de 20 de ani de uz] pe altele noi .Eu foarte frumos le-am explicat ca eu nu am pritentii la ei ci la magazin de unde m-au asigurat ca este pur italian si va dura o viata de om si ca nu vreau amortizoare noi ,dar banii si atit .Au refuzat toti sa-mi restituie cheltuieala .Atunci am apelat la un avocat care a dus tratative si toate in zadar ,peste o luna de zile, in ziua care deja trebuieam sa ne prezentam la judecatorie ,dez-de-dimineata, ei ,piritii au decis sa ne restituit suma …..de ce scriu acesta istorie ca sa va bucur ca si in Moldova uneori se face dreptate numai ca cu mare rabdare,curaj si ambitie.Desigur ca legile nu functioneaza cum ar trebui sa fie dar noi oricum speram ,speram si ne rugam ca macar copiii nostri sa aiba o alta viata …
Si in Moldova se face dreptate. In ultimii ani in regiunea in care locuiesc s-au schimbat 4 supermarketuri si in fiecare am intimpinat diferite probleme. Incepind cu mincarea alterata pina la produse expirate sau defecte. Si de fiecare data si-au respectat atributiile – au schimbat produsul sau au intors banii. Dar trebuie sa-ti stii si tu ca cumparator indatoririle si una din ele este sa iai cecul – in timp am invatat sa stau rabdator sa-mi iau cecul de fiecare data cind achit (chiar daca cumpar doar o piine) si il arunc acasa abia, dupa ce verific totul.
Deci se poate si in Moldova. Principalul, noi cumparatorii sa ne informam cu privire la drepturile noastre dar mai ales a obligatiilor pe care le avem pentru a ne putea apara drepturile.
P.S. Acum este Green Hills – personalul este un pic cam rigid si reactioneaza un pic bolnavicios la situatiile de mai sus dar in timp vor intelege ca drepturile cumparatorului sunt obligati sa le respectate ;)!