De-ale mele, EVENIMENTE

MOLDOVA DIN BUCĂTĂRIA MAMEI MELE. PRIMA MEA CARTE CULINARĂ.

Încep articolul cu un Mulțumesc și cu exprimarea Recunoștinței mele. De obicei, asta se face la sfârșit, dar atunci nu mai aveți voi răbdare să citiți numele sponsorilor. Ori fără ei lucrurile frumoase nu au cum să se întâmple. Dacă cei care stau în spatele unor companii din Moldova, precum Vinăria din Vale și apa Gura Căinarului,  nu și-ar fi dorit să susțină apariția acestei cărți de rețete tradiționale, iar echipa de la Casa Imago nu ar fi fost atât de talentată și extraordinară, totul ar fi fost altfel. Mai greu, mai târziu sau deloc. La final de articol am o supriză pentru primii 50 de posesori ai cărții. Iar printre rețetele cărții veți găsi câteva bucate recomandate în combinație perfectă cu un pahar de vin bun de la Vinăria din Vale , iar altele câteva vor fi cu băuturi răcoritoare pregătite cu Gura Căinarului.

Trebuia să se numească ”Enciclopedia amintirilor gustoase”. Și de fapt, pentru mine ea așa  va rămâne, o colecție de amintiri a celor mai gustoase clipe din copilăria mea, trăită în sânul unei familii tradiționale din Basarabia, creată acum 44 de ani de părinții mei, Ion și Alexandra Albot. Mămica mea este o mare gospodină. A învățat să gătească de la mămica ei Vera, apoi datorită anilor de studenție petrecuți în cămin, apoi datorită rolului de nevastă și mamă.

Mămica mea, ca și mamele voastre, gătește cele mai bune bucate din lume. Plăcinte,  sarmale în frunză de viță de vie, tocmagi cu  ciuperci, iepure la oală, colțunași, conserve de vânătă și gogoșari, harbuz murat. Încă de când umblam cu 2 cosițe și mă jucam cu copii în curte, țin minte cum încerca mămica să mă convertească și pe mine în arta gătitului. Mă chema de la joacă și mă ruga să particip măcar la liptul colțunașilor. Nu vroiam, nu-mi plăcea, nu mă interesa. Asta până în clipa în care o iubire venită în viața mea mi-a trezit instinctul de gospodină. Și-acum țin minte cum colegele de la Radio D’Or, prin 98, când aveam doar 19 ani, se minunau de eclerele făcut de mine și mă întrebau: Ce, chiar singurică le-ai făcut? Cum? Nu știam ce să zic. Cum adică cum? Iei rețeta și te apuci de gătit. Mai ales dacă ai de dragul cui. Și eu pe vremea aceia aveam pentru cine.

Apoi m-am măritat. Și cumva prezența unei femei în casă, care făcea curat și ne gătea, a stins în mine pasiunea pentru gătit. Poate de asta, fostul meu  soț zicea că nu-s bună în bucătărie. Sau poate pentru că nu știa el cum să mă încurajeze. Ce mai contează? E clar că dacă unei femei nu iese mâncarea bine, nu e doar vina ei.

Apoi am visat la o emisiune de gătit. Așa a apărut în noiembrie 2010 ”Sare și Piper” la Jurnal TV. Acolo gătitul luase o altă întorsătură în viața mea. Timp de aproape 3 ani am încercat peste 3000 de rețete în direct. Am învățat cum să gătesc o tartă franțuzească de lămîe, care acum este preferata copiilor mei. Am văzut cum se gătesc crevetele a la greque, cu roșii și brânză feta. Am arhivat în memoria mea o plăcintă fenomenală, cu legume și leuștean, tarta cu mere de la Valentina Vidrașcu și câte și mai câte.  Am păstrat toate aceste rețete și poate într-o zi o să le public. Petru că sunt verificate și merită să meargă mai departe, în alte bucătării.. Cei 3 ani de emisiune zilnică la TV au fost cea mai bună școală de gătit pentru mine.

Iar în 2013, ajungând departe de casă, cu alte 3 suflete pe care trebuia să le hrănesc cu minim 3 mese pe zi , am dat de greu. Pentru că eu sigur nu mă vedeam în ipostaza de femeie casnică, care în afară de bucătărie nu mai vede și știe nimic. Or datoria gătitului pentru familie, care în mare parte stă pe umerii femeii, este, după părerea mea, un jug destul de mare. Trebuie să fii foarte bine organizată, să faci planuri corecte de cumpărături și gătit, așa încât mâncarea să fie mereu proaspătă, să nu se arunce la gunoi și să fie la timp. Și asta pe lângă visele și aspirațiile personale pe care le ai și care necesită și ele timp.

Ajunsă în Canada, m-am pomenit la intersecția câtorva concluzii personale.

– Lumea de departe nu știe de Moldova și cu asta trebuie urgent schimbat. Lipsa de identitate națională, atunci când ajung printre străini mă face să mă simt un nimeni. Or eu cred că pot oferi, prin prisma rădăcinilor mele, nu mai puțin decât oferă mexicanii, spaniolii, japonezii sau indienii.  Doar că despre țările lor se știe și despre a mea nu.

– Moldova are ce oferi lumii, dar trebuie de înțeles ce anume și pe ce căi.  Eu am ales tradițiile, în special gastronomia. Pentru că mă pasionează și pentru mă regăsesc în ea. Fiecare poate alege calea sa pentru a le vorbi străinilor despre Moldova.

– Nu avem nici o carte de rețete tradiționale, dar realizată modern.

– Nu avem nici o carte de rețete autohtone în limba engleză. Așa că m-am apucat eu de o carte.

Doar că această carte nu este doar cu rețete tradiționale românești. Pentru că, deși Moldova e mică, amestecul de culturi și diverse influențe etnice e destul de mare.  Am ales să vorbesc despre gastronomia țării mele prin prisma tradițiilor culinare din familia mea. Ceea ce însemană că oricine se poate apuca să facă același lucru și nu veți găsi 2 cărți similare.

Cât de greu se face o carte de rețete? Greu. Mult mai greu decât una în care este doar text.  Dar cel mai bine ar fi să încercați și să vedeți cum e.:)) Am avut un foarte mare noroc, semn că destinul a vrut să țină cu visul meu, trimițându-mi câțiva oameni extraordinari cu care am lucrat în echipă.

În primul rând mămica mea Alexandra, care a stat și a creat manuscrisul cu rețete.

Lidia Barreiros, o prietenă, fotografă din Brazilia,  pe care întîi am îmbătătat-o  cu vin, mămăligă și mujdei, iar apoi am zis să facem o carte. Rodica Dumbrăveanu, autoarea  GOURMENDEYEcel mai frumos blog culinar din Moldova, dedicat nemâncătorilor de carne și mâncătorilor de sănătos. Cristina Grițcan, care a digitalizat manuscrisul mamei mele, Anastasia Condruc, care a editat textul, Nicu Pasecinic care m-a ajutat cu partea de online.

Am botezat-o ”Moldova din bucătăria mamei mele” și va vedea lumina zilei pe la sfârșit de mai. Lansarea oficială o voi face după mijlocul lui iunie, atunci când mămica mea va reveni de la Montreal, unde îmi va ține locul o perioadă.

Am pornit deja rezervarea și pre-vânzarea cărții în versiunea română. Pentru că este un produs foarte costisitor, este nevoie de o prognoză a tirajului cât mai exactă. Reușind să vând nu mai puțin de 1000 de exemplare ale cărții, asta îmi va permite să traduc, să machetez și să scot versiunea engleză a ei – ceea ce este, de fapt, scopul meu cu acest proiect. Sper că pe la final de iulie – început de august, să pot tipări deja și versiunea engleză a cărții.

PENTRU CINE ESTE ”MOLDOVA DIN BUCĂTĂRIA MAMEI MELE”?

Pentru toți cei care vibrează la auzul cuvântelor dor, casă, mâncărică de la mama. Pentru toți cei care înțeleg rostul promovării Moldovei, acum mai mult ca oricând. Pentru cei care se află departe de casă și, la fel ca și mine, simt nevoia să-și facă vizibilă țara printr-un cadou frumos. Pentru toți cei care interacționează cu străinii în activitatea lor și au nevoia să le ofere un suvenir despre Moldova. Pentru viitoarele neveste, drept cadou din partea părinților. Pentru copii noștri, ale căror mame sunt tot mai ocupate în afara bucătăriei.

Vă voi ruga din tot sufletul să ținem legătura prin nataabot@gmail.com pentru a afla impresiile și criticile voastre după ce veți primi cartea. Și vă voi ruga să-mi trimiteți rețetele mamelor voastre, pe care nu le-ați găsit în prima mea carte.  Dacă voi aduna măcar 100 de rețete de la voi, voi încerca să continui cu partea II a proiectului meu culinar cu ”Moldova din bucătăria mamei tale” (nu e o glumă). Cu condiția că alături de rețetă  îmi veți povesti o bucățică din tradițiile familiei voastre.  

INFORMAȚII IMPORTANTE:

  • Primele 50 de cărți cumpărate pentru livrare în Moldova, vor fi însoțite de o sticlă de vin de la Vinăria din Vale. Livrarea pe teritoriul Moldovei este gratuită.  Livrarea pe internațional are o taxă fixă, care, credeți-mă, este de câteva ori mai mică decât taxele reale.
  • Cartea poate fi deja cumpărată online, cu livrare în luna iunie.  Intrați pe acest link: CUMPĂRĂ CARTEA ACUM și bifați cantitatea dorită. De asemenea puteți cumpără și versiunea engleză a cărții. Livrarea ei va avea loc nu mai devreme de luna august. După alegerea cantității și versiunii lingvistice puteți trece la plată. Nu este nevoie să aveți un cont paypal pentru a achita cartea. Pentru asta trebuie să aveți doar un Card Visa.
  • Cartea poate fi rezervată. Pentru asta trebuie să completați acest formular: REZEVEAZĂ CARTEA ACUM. Odată ieșită din tipar, va trebui să validați rezervarea prin plata cărții. Pentru aceasta voi ține legătura cu Dvs prin mail.
  • Distribuția cărții în librăriile din Moldova este încă un subiect de discuție.

LE MUȚUMESC TUTUROR SUSȚINĂTORILOR MEI. GĂNDURILE VOASTRE POZITIVE MI-AU DAT INSPIRAȚIE.

LE MULȚUMESC CELOR CARE AU VRUT SĂ MĂ DESCURAJEZE. ASTA M-A MOTIVAT ȘI MAI MULT.

Comentarii

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply