ACASĂ LA REGIS MARCON – BUCĂTARUL CARE DĂRUIEȘTE AMINTIRI GUSTOASE

Dacă ați ști cât de greu mi s-a dat acest articol. Am lucrat la el vreo 2 săptămâni. Tot scriam și ștergeam, scriam și ștergeam. Și asta pentru că vroiam foarte tare să iasă un articol frumos, prin care să reușesc să transmit întocmai toată frumusețea și magia locului despre care vă voi povesti azi. L-am chinuit, l-am tot chinuit și iată-l. Savurați-l și trimiteți-mi poze, dacă apucați să ajungeți pe acolo. Vara aceasta am avut fericită ocazie să ajungem pe un vârf de munte, în satul Saint Bonet-le-Froid, din regiunea Auvergne a Franței. Am ales această destinație deloc întâmplător, fiind din nou inspirată  de un curs de la universitate, despre afaceri turistice care au avut un impact pozitiv asupra întregii comunități. În cadrul cursului, profesoara noastră, Julia Csergo, ne-a povestit cu mult entuziasm istoria unui mare bucătar francez, care a reușit să-și transforme satul natal într-o destinație extraordinară pentru gurmanzi rafinați, căutători de experiențe noi.

Am închiriat o mașină la Lyon și, după 2 ore de drum, plutind printre sate, râuri și munți, am ajuns în Saint-Bonet-le-Froid, satul natal al omului-legendă (asta eu mai târziu am aflat, după un Google search) Regis Marcon.

Regis își trage rădăcinile dintr-o familie de fermieri, cu mulți copii, vreo șase. La un moment dat, părinții săi au renunțat la prelucrarea pământului și au deschis prima cafenea din sat, treptat ajungând să fie o mică pensiune.

Mama sa, Maria-Louise, nu a făcut școală de ospitalitate și nici de bucătărie, și doar zâmbetul și curajul au ajutat-o să crească afacerea.

La 18 ani Regis rămâne fără tată și se alătură mamei sale, în bucătăria pensiunii, pentru a o ajută să hrănească toate gurile din casă. Se pare că arta culinară l-a cucerit pe tânărul Regis, așa că merge să facă școală de bucătar și la 25 de ani absolvește Liceul de hotelerie Lesdiguière din Grenoble, iar mama îi transmite frâiele întregii afaceri. Au urmat ani în care succesele s-au ținut lanț de Regis. Premii după premii au curs în palmaresul său. La 34 de ani obține prima stea Michelin, iar la 49 de ani o primește deja și pe cea de-a treia.

Cel mai important este că în toți acești ani, Regis nu s-a îmbătat cu celebritatea pe care a obținut-o, nu a plecat prin lume după noi înălțimi. A rămas în satul său natal, pe vârf de munte, unde și-a țesut visul treptat, an după an mai construind câte ceva. Astăzi Regis își administrează afacerea împreună cu fiul său, Jaques, și el bucătar. O simplă pensiune s-a extins până la un adevărat complex turistic, ce include două hoteluri de 3 stele, un bistro de trei stele, un hotel de patru stele, un restaurant de patru stele, o școală de bucătărie, o patiserie și un SPA.  Atunci când am făcut online rezervarea de hotel, am luat un pachet, în care a fost inclus un mic dejun și o sesiune gratuită la SPA. Am profitat de ofertă și credeți-mă, chiar și în lipsa pozelor de la SPA, e ceva de vis. Sper că se citește pe față:)

Produsul-simbol al localității Saint-Bonet-le-Froid sunt ciupercile forestiere din zonă. Iar Regis Marcon a avut grijă să exploateze la maxim acest ingredient în construirea identității sale de bucătar, ajungând să fie primul care a folosit ciupercile în pregătirea deserturilor. Iată un exemplu de rețete inventate de el: chocolat et praliné de cèpes (hribi) sau charlotte pêche, banane et caramel de morille (zbârciog) sau brochette de banane et morilles sur brioche d’épices, sorbet de poire (ca cea din imagine)

Nu știu dacă ați remarcat, dar denumirile bucatelor semnate de Regis Marcon sună ca o poezie. Chiar și meniul restaurantului sună ca o poezie de dragoste: Suprême de pigeonneau au foie gras et chou vert sau Chaud-froid de légumes d’automne et champignons, beignet de crevettes. Pe lângă ciuperci, pe care le poți întâlni practic în fiecare mâncare creată de Regis, semnătura bucătăriei sale este definită și de alte produsele locale precum lintea verde de Puy – ceva cu care localnicii se mândresc de rup cămașa de pe ei.

Castanele, carnea de vită de Mezénc și mielul de Velay de asemenea se regăsesc cu mențiunea ”mândria noastră locală”.

Ajunși la Saint-Bonet-le-Froid, am găsit o liniște și o frumusețe copleșitoare a unei localități de munte, pe care o poți măsura cu o riglă, de mică ce e. Înconjurat de văi care îți taie respirația, peisaje pentru cărți poștale, case din piatră, o biserică, buticuri gourmande și…. micul imperiu a lui Regis Marcon, armonios înscris în peisajul satului montan, Saint Bonet pare să fie totuși o destinație nu foarte aglomerată.

Ne-am cazat în hotelul La Decouverte și cât mai era soarele pe cer, am luat bicicletele pentru a explora zona.

Priveliștile rurale mi-am amintit de peisajele montane ale României: abundență deconifere, flori de câmp, aer îmbietător, văcuțe care pasc iarbă pentru lapte de care nu mai găsești în magazine. Cred că iernile în Saint Bonet nu sunt deloc blânde, iar viața satului ar fi fost paralizată pe timp rece, dacă nu era Regis aici.

Între timp se făcuse ora cinei, și-am mers la restaurantul hotelului în care eram cazați. Bucătăria deschisă și bucătării care roiau ca albinele m-au făcut să-i spionez puțin, ca să observ cum se aranjează în farfurie arhitectura salatei de roșii, cum se prăjește fileul de rață, pe care îl comandasem sau cum se decorează deserturile. Fascinantă priveliște!

Am ales o salată cu o denumire seducătoare: La declinaison des tomattes et fraises aux amandes. Aici mi se termină vocabularul și nu vreau să fac exces de adulații. Să citim pozele.

Păstrav cu legume

Piept de rață cu vânătă coaptă.

Urmează deserturile…

Și când tocmai ni se părea că am gustat din paradisul gastronomiei, într-un local de doar 3 stele, am aflat că de fapt, pe aceeași colină, la vreo 500 m mai sus se află un alt hotel și restaurant, de data aceasta de 4 stele, și tot ale lui Regis. E un loc în care lumea vine cu helicopterul pentru un prânz, iar meniul e cam scumpușor (modest spus). Așa că am mers doar cu văzutul acolo.

Nici de data aceasta nu am fost dezamăgiți. Decorat modern, cu mobilier de calitate și obiecte de artă pe ici-colo, inclusiv in farfurie.

Acest hotel îți oferă camera cu 380 de euro/ noaptea, iar la restaurant o persoană poate avea un meniu din 3 feluri la aproape 160 de euro. Nu ai cum să te superi pe ceea ce nu neapărat îți poți permite.  Eu am sărbătorit în gând norocul de a fi ajuns aici ca să văd cu ochii mei tot ce ne-a povestit profesoara la universitate. Un om și-a transformat satul natal într-o destinație de lux, creînd locuri de muncă, construid atracții pentru turiști, înviorând viața întregii comunități, plătind taxe. Dar cel mai important, talentul culinar al acestui om a adus gastronomia fină la întâlnire cu produsele locale, le-a construit o scenă de teatru și le oferă spectatorilor experiențe de neuitat. Vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți această istorie. Eu foarte tare m-am străduit să vă transmit trăirile noastre. Eu una m-am topit în acel weekend de iulie.

Iar la plecare, ca să nu scăpăm o altă invenție de-a lui Regis, ne-am dus până la patiseria lui. Și ne-am luat la pachet niște glucoză pentru creier, ca să aibă combustibil pentru a salva cât mai bine amintirile:)

Ah da, nu vi l-am arătat pe Regis. L-am văzut afară, mânca la o masă cu angajații săi. Și așa emoționată cum eram, l-am salutat, i-am spus că am învățat despre el la școală și am făcut apoi o poză. Bineînțeles i-am spus ce gustos a fost totul! Dar acest articol nu e despre mâncare, ci e despre marele meu vis să construiesc o experiență culinară care ar valorifica produsele locale și ar contribui la creșterea unei comunități rurale:) Iar pentru un vis ca acesta vânez oameni care să mă inspire și caut bucățica ceea de sătuc la care îmi va zvâcni inima în piept. Eu simt că e pe drum.

Fotograf personal (nunți, cumetrii, botezuri, divorțuri) – Andrei Bolocan.

Comentarii